Is 50,4-7
Fil 2,6-11
Mt 26,14-27,66
Astăzi este Duminica Floriilor. Duminica Floriilor, sau Duminica Patimilor, marchează începutul Săptămânii Sfinte. În această zi, intrăm în Biserică purtând ramuri în mână, pentru a putea marca intrarea lui Isus Cristos în Ierusalim, când oameni puneau ramuri pe drumul pe care avea să treacă Isus. După care, cu toți am auzit citirea patimii Domnului.
Unele ramuri sunt făcute sub formă de cruce, altele sunt lăsate lungi și drepte, naturale. Apoi, ramurile rămase din anul precedent, din Biserică, au fost arse pentru a se face cenușa, ce a fost folosită în Miercurea Cenușii de anul acesta.
Un mare predicator verbit, într-una din omiliile sale asupra acestui mare eveniment, i-a invitat pe toți cei care se aflau în Biserică, pentru a participa la sfânta Liturghie, să se oprească pentru o secundă și să privească ramurile din mâinile lor. Aceste ramuri ar putea fi folosite atât pentru iubire cât și pentru lovirea oamenilor.
Apoi a continuat să spună că aceiași oameni, pe care i-a iubit Isus atât de mult, care au aruncat și care au fluturat ramuri în fața lui, sunt exact aceiași oameni care l-au trădat și care au cerut moartea lui cu pumni strânși.
În contrast, Isus ni se oferă, cu mâinile deschise, în sfânta Euharistie. Iubirea lui Isus pentru tine și pentru mine este totală și necondiționată. Mâinile lui Isus sunt mereu deschise.
Acum, opriți-vă o clipă și uitați-vă la mâinile voastre. În această călătorie a noastră prin viață, mâinile noastre sunt deschise sau închise? Deschideți-vă mâinile. Deschideți-vă inima. Deschideți-vă mâinile și inima lui Dumnezeu și oamenilor.
Tema celebrării de astăzi este următoarea, Atitudinea ta trebuie să fie cea a lui Cristos. Când vorbim despre atitudine, de asemenea vorbim și despre oameni, despre cine sunt ei, fiindcă atitudinea este inseparabilă de oameni. După cum s-a întâmplat și în textul evangheliei de astăzi. Când oameni au văzut speranța că Isus îi va conduce la eliberare, au strigat, Osana! Însă când au observat că Isus nu avea de gând să împlinească așteptările lor, au început să strige, Răstignește-l! Atitudinea nu poate exista fără oameni și nu putem avea cunoștințe despre oameni fără atitudinea lor. Unii ar spune că ceea ce spui și ceea ce faci determină cine ești tu de fapt.
De fapt, există opt tipuri de oameni care au atitudini proprii.
Primii sunt oameni care se aseamănă cu roaba. Ei nu se duc nicăieri decât dacă sunt împinși. Ei sunt acele persoane cărora le lipsesc inițiativa, sunt dependenți și nu au nici un plan în viață.
Al doilea sunt acei oameni care sunt asemenea bărcilor cu pedale. Sunt acele persoane care trebuie pedalate. Dacă nu le spui ce să facă rămân imobili. Trebuie să fii mereu alături de ei pentru a le reaminti sau pentru a-i supraveghea.
Al treilea sunt acele persoane care sunt asemenea zmeilor. Trebuie să îi ții legați cu o ață ca să nu o ia la fugă. Asemenea șobolanilor în momentul în care pisica e plecată, umblă oriunde vor.
Al patrulea sunt acele persoane care sunt asemenea pisicilor. Ei sunt mulțumiți și fericiți când sunt mângâiați și alintați. Sunt unele persoane care au nevoie să fie apreciate de fiecare dată când fac câte ceva. Dacă nu, atunci se simt descurajați, cu alte cuvinte, căutători de atenție.
Al cincilea, unii se asemănă cu fotbalul, nu ai cum să îți dai seama în ce direcție o vor lua.
Al șaselea sunt acele persoane care se aseamănă cu un balon. Sunt plini cu aer și gata să se spargă. Ei văd doar greșelile în ceilalți.
Al șaptelea sunt acele persoane care sunt asemenea unui neon. Pâlpâie când sunt aprinse și închise.
Și ultimi sunt acei puțini oameni care sunt asemenea ceasurilor bune, deschiși, asemenea aurului pur, ocupați și plini de fapte bune. Ei sunt acele persoane care muncesc fără așteptări sau vreo răsplată sau să primească ceva în schimb. Ei doar muncesc și participă fără obligații ulterioare. Doar spre mai marea glorie a lui Dumnezeu.
Însă ce trebuie să facem cu toate celelalte șapte categorii de persoane? Indiferent de cât de rău poate fi o persoană, tot există o scânteie de bunătate în el care poate fi stârnită de harul lui Dumnezeu, care va deveni o mântuire, o salvare. Ceea ce trebuie să facem e să îi încurajăm și să îi corectăm chiar dacă nu ne ascultă. Asta stă și în natura noastră umană, de ai încuraja să fie persoane mai bune și să nu îi învățăm să fie persoane mai amare. Acesta e tipul de atitudine pe care ar trebui să îl dezvoltăm. Aș că întrebarea e, punem noi oare face aceasta? Amin
