Is. 55, 1-11
1 In 5, 1-9
Mc 1, 7-11
Lăudat să fie Isus Cristos!
Prima duminică a Timpului de peste an coincide cu sărbătoarea Botezului Domnului. Sărbătoarea Botezului Domnului nostru Isus Cristos în râul Iordan, de către Ioan Botezătorul face parte din sărbătorile epifanice, adică sărbători în care este celebrată arătarea lui Dumnezeu în plinătatea sa.
Botezul Domnului încheie timpul copilăriei şi vieţii sale publice, adică un timp de adunare a primilor membri ai noului popor ales, un timp de vestire a împărăției lui Dumnezeu, un timp de ridicare a păcatelor lumii şi un timp de mântuire prin cruce.
Este important de amintit că termenul botez indică o cufundare sau scufundare, o scufundare completă în apă, ca rit de purificare. Botezul creștin este o cufundare în Cristos şi în harul său ca spațiu de mântuire.
În prima lectura pe care am ascultat-o, luată din cartea profetului Isaia, Dumnezeu, după cum afirmă papa Benedict al XVI-lea, se adresează poporului său ca un „educator”. El îi invită pe israeliți să bea apă chiar dacă sunt săraci sau bogați, să vină să cumpere „vin şi lapte dar fără arginți şi fără plată”. Îi avertizează cu privirea la pericolul de a căuta să se adape şi să-şi potolească foamea de la izvoare greșite.
Această lectură se aseamănă cu un părinte care îşi ceartă copilul deja ajuns la o vârstă mai mare, cu o experiență de viaţă în spate. Părintele care se află deja la vârstă respectabilă îl face conștient de greșeala făcută şi îl invită să ia parte la bunătatea sa. Astfel Dumnezeu, Tatăl nostru, adresează o invitație, de a „veni la apă”, de a veni şi a bea apă fără bani, fără argint şi fără plată. Ne adresează o invitație de a veni la el când vede că ne îndreptăm spre nenorocire, dând bani pe alimente pe care el ni le oferă gratis. După ce Dumnezeu ne cheamă să bem din izvoarele mântuirii sale, ne îndeamnă la ascultare, la o ascultare datorită căreia sufletele noastre se vor desfăta din belșug; ne îndeamnă la convertire, la părăsirea căii păcătoase, ne îndeamnă să ne întoarcem la el căci se va îndura de noi, fiindcă milostivirea sa e nemărginită. La sfârșit ne spune, ca un tată blând şi iubitor că, acest cuvânt a ieșit din gura sa, nu a fost rostit în zadar şi că va avea succes.
Dumnezeu vrea să ne dea numai lucruri bune, vrea să ne dea să bem şi să mâncăm numai lucruri care ne fac binele, în timp ce noi folosim rău resursele noastre, le folosim pentru lucruri care ne sunt nocive. Astfel Dumnezeu vrea să ni se dăruiască pe Sine şi Cuvântul său, știe că dacă ne vom îndepărta de El, ne vom afla imediat în dificultate şi vom pierde demnitatea noastră. De aceea, el ne asigură că dacă vom primi Cuvântul său, Cuvântul va aduce numai roade bune în viața noastră.
În sacramentul Botezului, spune papa Francisc, ni se deschide poarta spre o noutate de viață care nu este oprimată de povara unui trecut negativ, ci simte deja frumusețea și bunătatea Împărăției Cerurilor. Este vorba despre o intervenție puternică a milostivirii lui Dumnezeu în viața noastră, pentru a ne mântui. Această intervenție mântuitoare nu îi ia naturii noastre slăbiciunea sa și nu ia responsabilitatea de a ne cere iertarea ori de câte ori greșim.
Psalmul responsorial, luat tot din cartea profetului Isaia, ne spune că dacă vom căuta astăzi și acum harul mântuirii: „Vom scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii”. Pe când izraeliți se aflau în pustiu, Dumnezeu i-a adăpat la izvoarele de la stânca lovită. Cristos este stânca din care curge apa care va aduce viață și vindecare națiunilor. Pentru Israel, la întoarcerea din exil, necazul cel mare a trecut, furtunile vieții s-au liniștit, și el a intrat cântând în țara promisă. Tot astfel, pentru toți cei care se întorc la Dumnezeu, prin Botez și pocăință și se pun sub domnia și conducerea lui Cristos, necazurile și furtunile își pierd puterea, blestemul păcatului le este îndepărtat și ei cântă lui Dumnezeu lauda cea mai curată și mai frumoasă, pentru că au fost eliberați de sub apăsarea celor mai cruzi dușmani: diavolul, lumea, păcatul și moartea.
În audiența generală de miercuri, 15 Ianuarie 2014, papa Francisc ne spune că nimeni nu se mântuiește singur, că suntem o comunitate de credincioși, popor al lui Dumnezeu și în această comunitate experimentăm frumusețea de a împărtăși experiența iubirii care ne precede pe toți, dar care ne cere să fim canale ale harului unii pentru alții, în pofida limitelor și a păcatelor noastre.
În lectura a doua, apostolul Ioan spune că credința învinge lumea. Această primă secțiune leagă mărturisirea cristologică „Isus este Fiul lui Dumnezeu” (1.5) cu porunca iubirii. Apoi, Ioan, scrie că: „Duhul e cel care dă mărturie” (1 In 5,6). Aici Ioan se referă la Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu, care dă mărturie despre Isus, atestând că este Cristos, Fiul lui Dumnezeu. De asemenea, această afirmație se aseamănă cu scena din evanghelie, unde Duhul Sfânt coboară asupra lui Isus sub Chip de porumbel, pentru a revela că El, Isus Cristos, este Fiul Unicul Născut al Tatălui veșnic. Acest fapt ne este de o mare mângâiere în angajarea noastră din viața de zi cu zi, fiindcă știm sigur că nu suntem singuri și că mărturia noastră este susținută de Duhul Sfânt.
Sfântul Ioan Crizostomul spune că: „Dacă după ce ai fost botezat eşti ispitit cu mai multă îndârjire, nu te tulbura. Nu ai primit armele spre a dormi cu ele sub cap, ci pentru a te lupta. Dumnezeu nu te scuteşte de ispite. Mai întâi de toate ca să-ţi încerce puterile; în al doilea rând să dea sublimitate harului să nu te ducă la mândrie; în al treilea rând pentru că diavolul îşi dă seama că l-ai primit pe Dumnezeu; în al patrulea rând ca să ieşi din ispită mai întărit; în al cincilea rând ca să primeşti un semn din comoara care ţi s-a încredinţat. Diavolul nu ar îndrăzni să te ispitească, dacă nu te-ar vedea într-o condiţie atât de înaltă”.
Un vestit om politic pe nume Vonso Cortes, în tinerețea sa era catolic numai cu numele. În anul 1847, se îmbolnăvi grav un frate de-al lui, Pietro, un foarte bun creștin. Vonso alegă la patul fratelui său, îngenunche şi începu să plângă, fiind mișcat de boala fratelui său. Pietro, îi spuse:
– Dragă frate, tu eşti botezat, dar nu ești catolic.
Vonso, se ridică imediat şi se îndepărtă de patul fratelui său foarte impresionat. Aceste cuvinte l-au frământat foarte multă vreme, şi-şi zicea:
– Eu de fapt sunt botezat, am credință, dar nu sunt un creștin adevărat. Fratele meu are dreptate.
Apoi zise hotărât:
– Vreau să dovedesc prin faptele mele că pot fi şi eu un adevărat creștin. Un ucenic fidel al lui Cristos.
Luminat de harul lui Dumnezeu, la vârsta de 38 de ani începu o viaţă nou, renunțând la toate deșertăciunile lumești care îl țineau departe de Dumnezeu.
Comparând aceste cuvinte cu adevărata viață creștină putem constata și noi asemenea lui Pietro: că și astăzi sunt creștini doar cu numele, creștini care se comportă cu totul altfel. De aceea trebuie să ne străduim să devenim tot mai mult ceea ce suntem, creștini adevărați, martori ai lui Cristos.
Iubiți credincioși, prin faptele noastre dovedim că suntem creștini adevărați? sau ne comportăm ca omul nostru politic? Fugim și abandonăm totul la prima greutate? la primul necaz care ne iese în cale?
În această sărbătoare a Botezului Domnului, ne este propus un fragment din Evanghelia după Sfântul Marcu. În doar câteva versete, Marcu face un rezumat a trei fapte istorice: predica lui Ioan Botezătorul în pustiu, botezul lui Isus în apele Iordanului și ispitirea lui Isus în pustiul lui Iuda. Astfel, în primele două versete avem mărturia profetică a lui Ioan Botezătorul, înainte de a-l boteza pe Isus: „Vine după mine, cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălțămintei. Eu v-am botezat cu apă, însă el vă va boteza cu Duhul Sfânt.” Apoi, Isus merge la Iordan, la Ioan Botezătorul și este botezat. În timp ce se ridica din apă are o viziune în care „a văzut cerurile deschise și Duhul, ca un porumbel, coborând spre el”, și aude o voce venită din cer care îl confirmă ca Mesia și este pregătit să-și desfășoare activitatea mesianică, iar din acest moment Duhul îl va însoți întotdeauna pe calea vieții.
Semnificația botezului lui Isus se dezvăluie numai pe cruce: botezul este acceptarea morții pentru păcatele omenirii. În mod anticipat, Isus a luat asupra sa povara păcatelor oamenilor şi a purtat-o cu sine în Iordan. Astfel îşi începe activitatea de Mesia luând locul păcătoşilor. O începe cu anticiparea crucii. Botezul apei conferit de Ioan capătă sensul deplin din „botezul” adică din moartea lui Isus. Se înţelege atunci motivul pentru care în discursurile proprii ale lui Isus cuvântul „botez” se referă la moartea sa. De acum cei care se vor naşte din apă şi din Duh Sfânt vor deveni fii ai lui Dumnezeu întru Fiul mort şi înviat „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”.
Dragi credincioși, trebuie să demonstrăm altora că viaţa noastră aparţine lui Cristos, că avem o credinţa matură şi conştientă. După ce părinţii noştri ne-au dat darul botezului, acum suntem în măsură să ne asumăm responsabilitatea noastră, de a dori să trăim ca şi creştini convinşi şi convingători.
Să ne rugăm zilnic pentru fidelitate și statornicie: „Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care, la Botezul său în Iordan, l-ai proclamat pe Cristos drept Fiul tău preaiubit, în timp ce Duhul Sfânt cobora asupra lui, dăruieşte-le fiilor tăi adoptivi, renăscuţi din apă şi Duh Sfânt, harul să rămână mereu în iubirea ta.”
