Is 55,10-11;
Rom 8,18-23;
Mt 13,1-23
Max Lucado în cartea sa întitulată Un fulger Ușor (1995), povestește că odată un om l-a provocat pe Dumnezeu să vorbească: Arde acest tufiș după cum ai făcut și cu Moise, Doamne, și te voi urma. Prăbușește acel zid după cum ai făcut și cu Iosue, Doamne, și voi lupta. Potolește valurile după cum ai făcut în Galilea, Doamne, și voi asculta. Atunci omul a stat lângă tufiș, a stat aproape de zid, și a stat aproape de mare, așteptând ca Dumnezeu să vorbească.
Iar Dumnezeu l-a auzit pe om, așa că Dumnezeu i-a răspuns. El a trimis foc, însă nu la tufiș, ci asupra Bisericii. El a dărâmat un zid, însă nu din cărămidă ci din păcat. El a potolit o furtună, însă nu din mare ci din suflet. Iar Dumnezeu a așteptat ca omul să răspundă. Și a așteptat…Și a așteptat…Și a așteptat…. Însă din cauză că omul se uita la tufiș și nu la inimă, la cărămizi și nu la vieți, la mare și nu la suflet, a decis că Domnul nu făcuse nimic.
Într-un final, s-a uitat spre Dumnezeu și a întrebat: Ți-ai pierdut puterile? Dar Dumnezeu s-a uitat spre el și a zis: Ți-ai pierdut auzul?
Principala învățătură a misiunii lui Isus este Împărăția cerurilor. Însă a înțelege mai bine la ce se referă Împărăția cerurilor este destul de dificil din moment ce până și Isus însuși este uneori iluzoriu, iar în anumite privințe, nu explică. Preferă să vorbească în parabole asemenea celei de astăzi. El compară Împărăția cerurilor cu un semănător ce iese la câmp și împrăștie sămânța ce cade în soluri diferite. Prin urmare, fiecare din aceste soluri reprezintă un anumit tip de inimă aratând modul în care fiecare ascultător primește cuvântul și Împărăția lui Dumnezeu.
Desigur, noi înțelegem că semănătorul este Dumnezeu însuși, iar sămânța este cuvântul lui Dumnezeu și împărăția sa, iar diferitele tipuri de soluri ne reprezintă pe noi. Cineva a spus că la o primă vedere, Dumnezeu nu pare a fi un fermier foarte economic. La urma urmei, majoritatea semințelor care sunt aruncate nu vor prinde rădăcini niciodată. De fapt aceasta nu este o poveste despre sămânță și semănător. Este o poveste despre diferitele tipuri de soluri, sau altfel spus, este răspunsul diferitelor tipuri de oameni și a inimilor lor la Împărăția lui Dumnezeu.
Cred că această parabolă este folosită și într-un curs de pregătire a mirilor pentru căsătorie, după cum menționase un preot într-o predică de-a sa. Cuplurile sunt rugate să reflecteze asupra a cât de departe este deschiderea lor în ascultarea și împărtășirea cuvântului lui Dumnezeu cu toți ceilalți. Patru tipuri diferite de pământ ne face să înțelegem ce fel de inimă avem în ascultarea, trăirea și împărtășirea cuvântului lui Dumnezeu altora. Să medităm împreună, asupra stării inimii noastre în momentul în care sămânța împărăției sale și a cuvântului său ne sunt aruncate. În acest sens să examinăm diferitele condiții ale inimilor noastre menționate în această parabolă.
Prima este inima împietrită. Isus spune: unele semințe cad pe drum…. Drumul este locul pe unde umblăm cu toți, este public, nu este un loc de interes, conduce în altă parte. Drumul nu are interioritate și este impenetrabil. Prin urmare, nu poate exista nici o formă de deschidere. Acestora le mai spunem oameni cu inimile împietrite, sau catolici închiși. Un preot verbit, zicea că lor le mai spunem oameni superficiali. Pentru ei cuvântul lui Dumnezeu, Biserica și sacramentele sunt expirate, de modă veche, irelevante, ne-necesare, neimportante și nu au nimic de-a face cu viețile lor. De aceea, uni ar prefera să stea acasă, să se uite la televizor sau să meargă la cinema pentru a se uita la un film ba chiar să meargă prin magazine, mall-uri. Preferă să îl adore pe Dumnezeul distracției decât pe Cristos regele. Se mai poate referi și la acei oameni prinși că îi înșală pe alți. Ei susțin gânduri și idei care sunt opuse propriilor lor ideii.
A doua este inima distrată. Isus spune: Unele semințe cad pe pământ pietros… Inima poate fi asemenea unei pietre sau asemenea unui bolovan: solid, impenetrabil, închis în sine, separată, neiubitoare și neiubită… De-a lungul anilor a circulat o metaforă: Voi îndepărta din trupul vostru inima de piatră și le voi da o inimă de carne (Ez. 11,19). Este reprezentată de o inimă de suprafață dar care are o mică deschidere. Acestor oameni li se mai spune oameni cu inima de plastic. Același preot verbit, le-a mai spus oameni fără motiv sau răsfățați. Acești oameni încep totul plini de entuziasm participând la cateheze, liturghii și altele însă când apar suferințe și dificultăți în viețile lor, adesea se îndepărtează și renunță. Ei renunță la ceea ce au, chiar și la propria lor credință în Dumnezeu. Nu pot ține nici un angajament real.
A treia este inima înfrântă. Isus spune: Unele semințe cad printre spini… Au o șansă de a crește acolo, însă acolo mai cresc și multe altele. Atenția noastră este divizată într-o mie de părți, și numai una este disponibilă pentru cuvântul lui Dumnezeu. Mai este reprezentată de către o inimă nesigură care are deschidere însă acea inimă are și multe grijii. Acestor oameni le spunem persoane cu inima de prăjitură sau persoane ale căror inimi au căutat mereu bunăstarea materială iar ei rareori s-au uitat spre cer pentru ai mulțumi lui Dumnezeu care este adevăratul proprietar al lucrurilor pe care le au ei. Același preot verbit i-a numit oameni egoiști. Acești oameni sunt atât de ocupați și atât de preocupați de acumularea bunurilor materiale încât rugăciunile, iubirea și slujirea altora este complet uitată. Mersul la Sfânta Liturghie Duminica este o rutină pentru ei și doar o simplă obligație, și nu fiindcă doresc să îi mulțumească lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă că suntem contra bunăstării materiale ci mai degrabă avertizăm că dezvoltarea și progresul uman include și aspectul spiritual.
A patra este inima plină de speranță și bucurie. Isus spune: unele semințe cad pe pământ fertil… Este un pământ bun asupra căruia nu se aplică nici una din cele spune adineaori. Apoi inima este adâncă, moale și tăcută. Abia atunci vom putea auzi complet cuvântul lui Dumnezeu. Reprezintă și o inimă mare, deschisă și generoasă. Acestor oameni le spunem cei cu inima curată sau cei a căror inimă este ascultătoare și extrem de bună. Ei sunt acei oameni care aud cuvântul lui Dumnezeu, răspund la el plin aplicarea asupra propriei vieți, oferind roade pline de fapte bune.
În încheiere, întrebarea care trebuie să ne-o punem fiecare astăzi este: Ce fel de pământ reprezint pentru Cuvântul lui Dumnezeu? Sunt asemenea cărării unde sămânța nu poate încolți, sau asemenea pământului pietros unde sămânța încolțește dar nu are rădăcini sau asemenea pământului spinos unde cuvântul lui Dumnezeu este sufocat până la moarte de grijile lumești sau asemenea pământului bun care aduce mult rod? Amin.
