


Copilul cel mai mic punea întrebările în cadrul cinei pascale evreiești: ce înseamnă această cină? Ce este cu acest miel

Am ajuns cu reflecțiile noastre la partea centrală a Liturghiei, adică Canonul sau Rugăciunea euharistică ori după cum spun Bisericile

Astăzi vom vorbi despre cea de-a doua cea mai importantă parte din cadrul unei sfinte Liturghii, adică Cuvântului lui Dumnezeu.

Riturile introductive ale Liturghiei se încheie cu rugăciunea numită collecta – în traducere, cele adunate, sau după cum scrie în

Când Cristos vine în mijlocul nostru la sfânta Liturghie, principala noastră preocupare ar trebui să fie să-i facem o primire

Într-o bună zi un grup de evreii dintr-un târg din Rusia așteptau cu nerăbdare sosirea în vizită a unui rabin

Mergem mai departe și astăzi cu seria de predici despre sfânta Liturghie și continuăm să vorbim despre ritul penitențial ce

Odată cu finalul Postului Mare, al acestui timp de pregătire pentru solemnitatea învierii Domnului nostru Isus Cristos, iată că am

În textul evangheliei după Matei, Cristos a spus mulțimii o parabolă, mai exact parabola talanților, în care trei servitori primesc
