Duminica a 26-a de peste an (A)

Ez 18,25-28
Fil 2,1-11 (2,1-5)
Mt 21,28-32

Am dat zilele acestea de o glumă mai seacă pe internet despre un om nervos care tocmai avea parte de primul său zbor cu avionul internațional. După cină, însoțitoarea de zbor s-a apropiat de scaunul său și l-a întrebat, Ai terminat Domnule? Omul i-a răspuns că Nu, eu sunt Jun!

Însoțitoarea de zbor l-a întrebat din nou, adică ai terminat de mâncat? Însă acesta i-a răspuns că Nu, eu sunt român! Însoțitoarea de zbor a spus din nou! Ceea ce vă tot întreb e dacă ați terminat totul sau mai aveți. Însă omul i-a răspuns că De ce, ce crezi despre mine, crezi că mint?

Textul evangheliei de astăzi ne vorbește despre prietenia noastră cu Dumnezeu mai ales asupra onestității existente, adică aceea de a fi sincer, mai ales în ceea ce spunem sau facem. Există atât de multă falsitate, înșelăciune, pretinderi și vorbe cu două înțelesuri în lumea noastră de astăzi. Sunt sigur că sunteți destul de familiari cu acel cântec intitulat Onestitate, de Billy Joel, dacă nu ascultați-l, (https://www.youtube.com/watch?v=SuFScoO4tb0), în care spune că dacă cauți tandrețea ea nu e atât de greu de găsit. Poți avea iubirea de care ai nevoie să trăiești. Însă dacă cauți sinceritatea poți spune că ești orb. Pare atât de greu de dăruit. Onestitatea este un cuvânt atât de singuratic. Toți sunt atât de ne-sinceri. Onestitatea este atât de rar auzită și ceea ce am atât de mare nevoie de la tine. Un lucru e clar, că va trebui să continuăm să apărăm ceea ce e adevărat, ceea ce e onest și ceea ce este clar fiindcă aceasta este singura cale prin care putem dezvolta prietenia noastră cu Dumnezeu și prin care îl putem urma pe Cristos cu fidelitate.

În capitolul 12 al cărții lui Rick Warren intitulată, Scopul care conduce viața, care a fost re-editată cu numele de Dezvoltându-ți prietenia cu Dumnezeu, spune că asemenea oricărei prietenii noi va trebui să lucrăm la dezvoltarea prieteniei noastre cu Dumnezeu. Că dacă dorim o legătură mai profundă și mai intimă cu Dumnezeu va trebui să învățăm onestitatea de a împărtăși sentimentele noastre cu el, să ne încredem în el când ne cere să facem ceva, să învățăm să ne pese de ceea ce lui îi pasă și să dorim prietenia lui mai mult ca oricând. Cu alte cuvinte, și noi, asemenea lui Isus, va trebui să spune da lui Dumnezeu dar mai ales să punem în acțiunea ceea ce spunem. Rick Warren în aceiași carte dădu-se patru căi prin care noi putem să ne dezvoltăm propria prietenie cu Dumnezeu.

Prima, va trebui să fim onești cu Dumnezeu. Dumnezeu nu așteaptă ca noi să fim perfecți, însă el insistă să fim complet sinceri. Dacă privim la Biblie, vom observa că toți prieteni lui Dumnezeu nu au fost perfecți. De exemplu, Abraham. Abraham a fost onest, sincer cu sentimentele sale. El era sincer ba chiar Dumnezeu l-a și încurajat. El s-a certat cu Dumnezeu, a pus întrebări și l-a provocat în ceea ce privea distrugerea cetății Sodoma. Abraham la presat pe Dumnezeu în ceea ce era nevoie pentru a salva cetatea, negociind cu Dumnezeu de la cincizeci de oameni drepți la doar zece. Dacă perfecțiunea ar fi cea care ar fi fost necesară pentru prietenia cu Dumnezeu, atunci noi nu am fi niciodată capabili să fim prieteni lui. Din fericire, datorită harului lui Dumnezeu, el tot este și va rămâne prietenul păcătoșilor (Mt 11,19).

Doi, va trebui să alegem să ascultăm de Dumnezeu în credință. De fiecare dată când ne încredem în înțelepciunea lui Dumnezeu și facem tot ceea ce ne spune, indiferent că înțelegem sau nu, noi ne aprofundăm prietenia proprie cu Dumnezeu. Ne supunem lui Dumnezeu, nu din datorie, frică sau obligație ci fiindcă îl iubim și ne încredem în faptul că el știe ce e mai bine pentru noi. Noi dorim să îl urmăm pe Cristos din recunoștință pentru tot ceea ce a făcut pentru noi și cu cât mai aproape îl urmăm cu atât mai profundă devine prietenia noastră cu el. Această prietenie nu este una pasivă ci una activă. Când Isus ne-a cerut să îl iubim pe aproapele nostru, să îi ajutăm pe cei aflați în nevoie, să împărtășim resursele noastre, să păstrăm viețile noastre curate, să oferim iertarea și să îi aducem pe ceilalți la el, iubirea e cea care ne motivează să ascultăm imediat. Iar asta fiindcă Isus a făcut tot ceea ce i-a cerut Tatăl din iubire.

Tot la fel și noi, suntem provocați să facem fapte mărețe pentru Dumnezeu. De fapt, Dumnezeu este mai mulțumit când noi facem lucruri mici pentru el din iubire. Acestea poate că nu vor fi observate de ceilalți însă Dumnezeu le va observa și le va considera acte de adorare.

Trei,  va trebui să alegem să apreciem ceea ce Dumnezeu apreciază.  Asta e ceea ce fac prieteni, le pasă de ceea ce este important pentru cealaltă persoană. Cu cât mai mult devenim prieteni lui Dumnezeu, cu atât mai mult ne va păsa de lucrurile de care lui îi pasă, să plângem din cauza a ceea ce el plânge, să ne bucurăm de ceea ce îi aduce lui plăcerea. Însă de ceea ce îi pasă lui cel mai mult e, mântuirea poporului său. El dorește ca toți copii lui să fie găsiți. Acesta este întregul motiv pentru care Isus a venit pe acest pământ. Cel mai drag și apropriat lucru de inima lui Dumnezeu este moartea Fiului său. Al doilea lucru cel mai drag inimi sale a momentul în care copii săi împărtășesc vestea aceea cu ceilalți. Pentru a fi prieteni cu Dumnezeu, va trebui să ne pese de toți oameni, de cei din jurul nostru care contează și pentru Dumnezeu. Prieteni lui Dumnezeu le spun prietenilor lor despre Dumnezeu.

Patru, va trebui să dorim prietenia cu Dumnezeu mai presus de orice. Un exemplu în această privință este David în Cartea Psalmilor în care folosește cuvinte precum, dorință, câștig, sete, foame și multe altele asemenea.

Să ne amintim astăzi cu toți de acel da pe care l-am spus în viața noastră. Mai este și acum un Da spus din toată inima? Sau este un da spus cu jumătate de gură? Indiferent de cum o spunem, tot ceea ce contează e să rămână da. Amin