Duminica Floriilor (B)

duminică, 28 martie 2021

† Duminica Floriilor

Fer. Renata, m.

Culoare:   roșu
Psaltire
:    II

Liturghie proprie,
Credo, prefaţă proprie

Is 50,4-7
Ps 21
Fil 2,6-11
Mc 14,1-15,47

LECTURA I

Nu mi-am ascuns faţa de la cei care mă insultau şi mă scuipau.

Citire din cartea profetului Isaia 50,4-7
Domnul Dumnezeu mi-a dat o limbă de discipol ca să ştiu să vin în ajutor cu un cuvânt celui frânt; el mă trezeşte dimineaţa, de dimineaţă îmi deşteaptă urechea ca să ascult asemenea discipolilor. 5 Domnul Dumnezeu mi-a deschis urechea şi eu nu m-am împotrivit, nu m-am dat înapoi. 6 Spatele l-am dat celor care mă loveau, obrajii, celor care îmi smulgeau barba. Nu mi-am ascuns faţa de la cei care mă insultau şi mă scuipau. 7 Domnul Dumnezeu mi-a venit în ajutor, de aceea nu am fost umilit; de aceea mi-am făcut faţa ca de cremene şi ştiu că nu voi fi făcut de ruşine.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 21(22),8-9.17-18a.19-20.23-24 (R.: 2a)
R.: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?

8 Toţi care mă văd îşi bat joc de mine,
strâmbă din buze şi dau din cap:
9 “S-a încrezut în Domnul, să-l scape,
să-l mântuiască dacă şi-a găsit în el plăcerea!” R.

17 Iată, mă înconjoară câinii,
o bandă de răufăcători mă împresoară;
mi-au străpuns mâinile şi picioarele,
18a mi-au numărat toate oasele. R.

19 Îşi împart între ei hainele mele
şi pentru tunica mea au aruncat sorţii.
20 Dar tu, Doamne, nu sta deoparte,
ajutorul meu, grăbeşte-te să mă ajuţi! R.

23 Voi vesti numele tău fraţilor mei,
în mijlocul adunării te voi lăuda.
24 Cei care vă temeţi de Domnul, lăudaţi-l,
toată seminţia lui Iacob, preamăriţi-l;
să se teamă de el toată seminţia lui Israel! R.

LECTURA II

S-a umilit pe sine. Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni 2,6-11
Fraţilor, Cristos Isus, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că e egal cu Dumnezeu, 7 ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om. 8 S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. 9 Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume, 10 pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt, 11 şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE           Fil 2,8-9

Cristos s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume.

EVANGHELIA*

Pătimirea Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 14,1-15,47

Căutau cum să-l prindă prin viclenie, ca să-l ucidă.
E. Peste două zile aveau să fie Paştele şi Azimele, iar arhiereii şi cărturarii căutau cum să-l prindă pe Isus prin viclenie ca să-l ucidă, 2 căci spuneau:
A. “Nu în timpul sărbătorii, ca să nu se răzvrătească poporul”.

A uns de mai înainte trupul meu pentru înmormântare.
3 E. Fiind în Betania în casa lui Simon Leprosul, pe când stătea la masă, a venit o femeie care avea un vas din alabastru cu mireasmă de nard curat, foarte scump, şi, spărgând vasul, i-a turnat pe cap. 4 Dar erau acolo unii care, indignaţi, ziceau unii către alţii:
A. “Pentru ce s-a făcut această risipă de mireasmă? 5 Căci mireasma aceasta ar fi putut fi vândută cu trei sute de dinari şi să se dea săracilor”.
E. Şi erau revoltaţi
împotriva ei. 6 Însă Isus a spus:
+. “Lăsaţi-o! De ce o necăjiţi?
A. făcut un gest frumos faţă de mine, 7 căci pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi şi oricând voiţi puteţi să le faceţi bine; pe mine însă nu mă aveţi întotdeauna. 8 Ea a făcut ce a putut: a uns de mai înainte trupul meu pentru înmormântare. 9 Adevăr vă spun, oriunde va fi predicată evanghelia în lumea întreagă, se va spune în amintirea ei şi ceea ce a făcut ea”.

I-au promis lui Iuda Iscarioteanul că-i vor da arginţi.
10 E. Iuda Iscariot, unul dintre cei doisprezece, a venit la arhierei ca să-l dea pe mâna lor. 11 Când au auzit, s-au bucurat şi i-au promis că-i vor da arginţi. Iar el căuta un moment potrivit ca să-l dea pe mâna lor.

Unde este camera mea în care să mănânc Paştele cu discipolii mei?
12 În prima zi a Azimelor, când se jertfea Paştele, discipolii săi i-au spus:
A. “Unde vrei să mergem să pregătim ca să mănânci Paştele?”
13 E. Atunci a trimis doi dintre discipolii săi şi le-a spus:
+. “Mergeţi în cetate şi vă va întâmpina un om care duce un urcior cu apă; mergeţi după el 14 şi, acolo unde va intra, spuneţi stăpânului casei că învăţătorul zice: «Unde este camera mea, în care să mănânc Paştele cu discipolii mei?» 15 El vă va arăta o sală mare la etaj, gata pregătită. Pregătiţi acolo pentru noi!”
16 E. Discipolii au ieşit şi au venit în cetate. Ei au găsit după cum le spusese şi au pregătit Paştele.

Unul dintre voi, care mănâncă cu mine, mă va trăda.
17 Când s-a înserat, a venit împreună cu cei doisprezece. 18 Şi, în timp ce stăteau la masă şi mâncau, Isus a spus:
+. “Adevăr vă spun, unul dintre voi, care mănâncă cu mine, mă va trăda!”
19 E. Atunci au început să se întristeze şi să-i spună unul după altul:
A. “Nu cumva eu?”
20 E. El le-a spus:
+. “Unul dintre cei doisprezece, cel care întinge cu mine în blid. 21 Într-adevăr, Fiul Omului merge după cum este scris despre el. Însă vai omului aceluia prin care Fiul Omului este trădat! Ar fi fost mai bine pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut”.

Acesta este trupul meu. Acesta este sângele meu, al alianţei.
22 E. Şi, în timp ce mâncau, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, le-a dat-o şi le-a spus:
+. “Luaţi, acesta este trupul meu!”
23 E. Apoi, luând potirul şi mulţumind, l-a dat lor şi au băut din el toţi. 24 Şi le-a spus:
+. “Acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi. 25 Adevăr vă spun că nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea când îl voi bea nou în împărăţia lui Dumnezeu!”

Înainte de a fi cântat cocoşul de două ori, de trei ori mă vei renega.
26 E. Şi, cântând imnuri, au ieşit spre Muntele Măslinilor. 27 Iar Isus le-a spus:
+. “Voi toţi vă veţi scandaliza, căci este scris: «Voi bate păstorul şi oile se vor risipi». 28 Dar după ce voi fi înviat, voi merge înaintea voastră în Galileea”.
29 E. Atunci Petru i-a zis:
A. “Chiar dacă toţi se vor scandaliza, eu nu”.
30 E. Dar Isus i-a zis:
+. “Adevăr îţi spun că tu, astăzi, în această noapte, înainte de a fi cântat cocoşul de două ori, de trei ori mă vei renega”.
31 E. Iar el spunea şi mai insistent:
A. “Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu tine, nu te voi renega”.
E. Şi toţi ziceau la fel.

A început a se înfiora şi a se nelinişti.
32 Apoi au venit într-un loc al cărui nume era “Ghetsemani” şi le-a spus discipolilor săi:
+. “Staţi aici până când mă voi ruga!”
33 E. Isus i-a luat cu sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi a început a se înfiora şi a se nelinişti 34 şi le-a spus:
+. “Sufletul meu este trist până la moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi!”
35 E. Şi, mergând puţin mai în faţă, a căzut la pământ şi se ruga ca, dacă este posibil, să treacă de la el ceasul acela, 36 zicând:
+. “Abba, Tată! Pentru tine totul este posibil. Îndepărtează de la mine potirul acesta! Însă nu ceea ce vreau eu, dar ceea ce vrei tu”.
37 E. Apoi a venit şi i-a găsit dormind. Atunci i-a zis lui Petru:
+. “Simon, dormi? Nu ai putut să veghezi nici măcar un ceas? 38 Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită! Căci sufletul este plin de avânt, dar trupul este slab”.
39 E. Şi, plecând din nou, s-a rugat spunând aceleaşi cuvinte.
40 A. venit din nou şi i-a găsit dormind, căci ochii lor erau îngreuiaţi şi nu ştiau ce să-i răspundă.
41 A. venit a treia oară şi le-a spus:
+. “Dormiţi mai departe şi odihniţi-vă! Ajunge!
A. venit ceasul. Iată, Fiul Omului este dat pe mâna păcătoşilor! 42 Ridicaţi-vă, să mergem! Iată, cel care mă trădează este aproape!”

Prindeţi-l şi duceţi-l sub pază.
43 E. Şi îndată, pe când încă mai vorbea, a venit Iuda, unul dintre cei doisprezece, şi împreună cu el o mulţime, cu săbii şi ciomege, din partea arhiereilor, a cărturarilor şi a bătrânilor, 44 iar trădătorul lui le dăduse un semn, spunând:
A. “Cel pe care îl voi săruta, acela este; prindeţi-l şi duceţi-l sub pază sigură!”
45 E. Venind, s-a apropiat îndată de el şi i-a spus:
A. “Rabbi!”
E. Şi l-a sărutat. 46 Atunci ei au pus mâna pe el şi l-au prins. 47 Însă unul dintre cei care erau de faţă, scoţându-şi sabia, l-a lovit pe servitorul arhiereului şi i-a tăiat urechea. 48 Luând cuvântul, Isus le-a zis:
+. “Aţi ieşit ca împotriva unui tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să mă prindeţi. 49 Zi de zi eram la voi şi învăţam în templu, şi nu m-aţi arestat. Dar aceasta-i ca să se împlinească Scripturile”.
50 E. Atunci, discipolii, părăsindu-l, au fugit cu toţii. 51 Însă îl urma un tânăr oarecare, acoperit numai cu o pânză pe trupul gol; l-au prins, 52 dar acesta, lăsând pânza, a fugit gol.

Tu eşti Cristos, Fiul Celui Binecuvântat?
53 L-au dus pe Isus în faţa marelui preot şi s-au adunat toţi arhiereii, bătrânii şi cărturarii. 54 Iar Petru l-a urmat de departe până în interiorul curţii marelui preot şi, stând împreună cu servitorii, se încălzea la foc. 55 Iar arhiereii şi tot Sinedriul căutau o mărturie împotriva lui Isus ca să-l dea la moarte, dar nu găseau, 56 căci mulţi dădeau mărturie falsă împotriva lui, dar mărturiile nu se potriveau. 57 Câţiva, ridicându-se, dădeau mărturie falsă împotriva lui, zicând:
58 A. “Noi l-am auzit pe acesta, spunând: «Eu voi distruge acest templu făcut de mâini omeneşti şi în trei zile voi construi un altul, nefăcut de oameni»”.
59 E. Dar nici aşa mărturia lor nu se potrivea. 60 Atunci marele preot, ridicându-se în mijlocul lor, l-a întrebat pe Isus:
A. “Nu răspunzi nimic? Ce mărturie dau aceştia împotriva ta?”
61 E. Însă el tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot l-a întrebat din nou şi i-a spus:
A. “Tu eşti Cristos, Fiul Celui Binecuvântat?”
62 E. Isus a zis:
+. “Eu sunt. Şi-l veţi vedea pe Fiul Omului stând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului”.
63 E. Atunci marele preot şi-a sfâşiat hainele şi a spus:
A. “Ce nevoie mai avem de martori? 64 Aţi auzit blasfemia. Ce vi se pare?”
E. Toţi l-au condamnat ca fiind vinovat de moarte. 65 Unii au început să-l scuipe şi, acoperindu-i faţa, îl loveau spunându-i:
A. “Profeţeşte!”
E. Iar servitorii îi dădeau palme.

Nu-l cunosc pe omul acesta despre care vorbiţi.
66 Pe când Petru era jos, în curte, a venit una dintre servitoarele marelui preot 67 şi, văzându-l pe Petru încălzindu-se, l-a privit fix şi i-a zis:
A. “Şi tu erai cu Nazarineanul, cu Isus”.
68 E. Dar el a negat, spunând:
A. “Nu ştiu, nu înţeleg ce zici!”
E. Şi a ieşit afară în faţa curţii. Şi a cântat cocoşul. 69 Iar servitoarea, văzându-l, a început din nou să le spună celor care stăteau acolo:

A. “Acesta este dintre ei”.
70 E. Dar el a negat din nou. După câtva timp, cei care stăteau acolo i-au spus din nou lui Petru:
A. “Cu adevărat eşti dintre ei, căci eşti galileean”.
71 E. Iar el a început să se blesteme şi să jure:
72 A. “Nu-l cunosc pe omul acesta despre care vorbiţi”.
E. Şi îndată cocoşul a cântat a doua oară. Atunci, Petru şi-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Isus: “Înainte ca un cocoş să cânte de două ori, de trei ori mă vei renega”. Şi a izbucnit în plâns.

Vreţi să vi-l eliberez pe regele iudeilor?
Vei zămisli şi vei naşte un fiu.
15,1 E. Dis-de-dimineaţă, făcând consiliu, arhiereii, împreună cu bătrânii şi cărturarii şi tot Sinedriul, legându-l pe Isus, l-au dus şi l-au predat lui Pilat. 2 Pilat l-a întrebat:
A. “Tu eşti regele iudeilor?”
E. El i-a răspuns:
+. “Tu zici”.
3 E. Iar arhiereii îl acuzau de multe lucruri. 4 Pilat l-a întrebat din nou:
A. “Nu răspunzi nimic? Iată de câte lucruri te acuză!”
5 E. Dar Isus n-a mai răspuns nimic, încât Pilat se mira. 6 Cu ocazia sărbătorilor, le elibera un deţinut pe care îl cereau ei. 7 Pe atunci era închis un oarecare Baraba, care, împreună cu nişte răzvrătiţi, în timpul unei revolte, comiseseră crimă. 8 Mulţimea a urcat şi a început să ceară să le facă aşa cum făcea întotdeauna. 9 Pilat le-a răspuns:
A. “Vreţi să vi-l eliberez pe regele iudeilor?”
10 E. Căci ştia că din invidie îl dăduseră arhiereii pe mâna lui. 11 Însă arhiereii instigau mulţimea ca să-l elibereze mai degrabă pe Baraba. 12 Pilat le-a spus din nou:
A. “Atunci ce să fac cu cel pe care îl numiţi regele iudeilor?”
13 E. Iar ei au strigat iarăşi:
P. “Răstigneşte-l!”
14 E. Pilat le-a spus:
A. “Dar ce rău a făcut?”
E. Însă ei strigau mai tare:
P. “Răstigneşte-l!”
15 E. Astfel, Pilat, voind să facă pe placul mulţimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a fost biciuit, l-a dat să fie răstignit.

Împletind o coroană de spini, i-au pus-o pe cap.
16 Soldaţii l-au adus în curte, adică în pretoriu, şi au adunat toată cohorta. 17 L-au îmbrăcat cu o haină de purpură şi, împletind o coroană de spini, i-au pus-o pe cap. 18 Apoi au început să-l salute:
P. “Bucură-te, rege al iudeilor!”
19 E. Şi-l loveau peste cap cu o trestie, îl scuipau şi, căzând în genunchi, se prosternau înaintea lui. 20 Şi, după ce şi-au bătut joc de el, l-au dezbrăcat de haina de purpură şi l-au îmbrăcat cu hainele lui. Apoi l-au dus afară ca să-l răstignească.

L-au dus la locul numit Golgota.
21 Au constrâns un trecător, un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp, tatăl lui Alexandru şi al lui Rufus, ca să ducă crucea lui Isus. 22 L-au dus la locul numit “Golgota”, care, tradus, înseamnă “locul Craniului”. Şi a fost socotit cu cei fărădelege. 23 Şi i-au dat vin înmiresmat, dar el nu a luat. 24 Apoi l-au răstignit şi, împărţind hainele lui, au aruncat zarurile pentru ele, care ce să ia. 25 Era ceasul al treilea când l-au răstignit. 26 Era scrisă inscripţia condamnării lui: “Regele Iudeilor”. 27 Împreună cu el au răstignit şi doi tâlhari, unul la dreapta şi altul la stânga lui. 28 Astfel s-a împlinit Scriptura care spune: “Şi a fost socotit cu cei fărădelege”.

Pe alţii i-a salvat, dar pe sine nu se poate salva.
29 Cei care treceau rosteau blasfemii împotriva lui, clătinând din cap şi spunând:
A. “Hei, tu, care dărâmi templul şi-l construieşti în trei zile, 30 salvează-te pe tine însuţi coborând de pe cruce!”
E. 31 La fel şi arhiereii, între ei, îl luau în râs împreună cu cărturarii şi spuneau:
A. “Pe alţii i-a salvat, pe sine nu se poate salva. 32 Cristos, regele Israelului, să coboare acum de pe cruce ca să vedem şi să credem!”
E. Îl insultau şi cei răstigniţi cu el.

Scoţând un strigăt puternic, Isus şi-a dat sufletul.
33 Fiind ceasul al şaselea s-a făcut întuneric pe întreg pământul până la ceasul al nouălea. 34 La ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic:
+. Eloí, Eloí, léma sabactáni?”,
E. care, tradus, înseamnă:
+. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”
35 E. Unii dintre cei care erau de faţă, auzindu-l, spuneau:
A. Iată, îl cheamă pe Ilie!”
36 E. Cineva, alergând, a înmuiat un burete în oţet şi, punându-l într-o trestie, i-a dat să bea, spunând:
A. Lăsaţi, să vedem dacă vine Ilie ca să-l ia jos!”
37 E. Dar Isus, scoţând un strigăt puternic, şi-a dat sufletul.

Aici se îngenunchează şi se face o pauză.

38
 Atunci catapeteasma templului s-a sfâşiat în două, de sus până jos. 39 Când centurionul care stătea în faţa lui a văzut cum şi-a dat sufletul, a spus:
A. Cu adevărat acest om era Fiul lui Dumnezeu!”
40 E. Erau şi câteva femei care priveau de departe; printre ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob cel Mic şi a lui Ioses, şi Salomé, 41 care îl urmau de când era în Galileea şi îl slujeau; şi multe altele care urcaseră cu el la Ierusalim.

Iosif a rostogolit piatra la intrare în mormânt.
42 Când s-a făcut seară, întrucât era ziua Pregătirii, care este ajunul sâmbetei, 43 a venit Iosif din Arimateea, membru respectat în Sinedriu, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi a îndrăznit să intre la Pilat şi să ceară trupul lui Isus. 44 Pilat s-a mirat că murise deja şi, chemându-l pe centurion, l-a întrebat dacă a murit de mult. 45 Aflând de la centurion, i-a dăruit lui Iosif trupul. 46 Iosif, cumpărând un giulgiu, a luat jos trupul, l-a înfăşurat în giulgiu şi l-a pus într-un mormânt care fusese săpat în stâncă. Apoi a rostogolit piatra la intrarea în mormânt. 47 Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Ioses, priveau unde l-au pus.

Cuvântul Domnului

* forma prescurtată:

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE           Fil 2,8-9

Cristos s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume.

EVANGHELIA

Pătimirea Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 15,1-39

Vreţi să vi-l eliberez pe regele iudeilor?
E. Dis-de-dimineaţă, făcând consiliu, arhiereii, împreună cu bătrânii şi cărturarii şi tot Sinedriul, legându-l pe Isus, l-au dus şi l-au predat lui Pilat. 2 Pilat l-a întrebat:
A. Tu eşti regele iudeilor?
E. El i-a răspuns:
+. Tu zici”.
3 E. Iar arhiereii îl acuzau de multe lucruri. 4 Pilat l-a întrebat din nou:
A. Nu răspunzi nimic? Iată de câte lucruri te acuză!”
5 E. Dar Isus n-a mai răspuns nimic, încât Pilat se mira. 6 Cu ocazia sărbătorilor, le elibera un deţinut pe care îl cereau ei. 7 Pe atunci era închis un oarecare Baraba, care, împreună cu nişte răzvrătiţi, în timpul unei revolte, comiseseră crimă. 8 Mulţimea a urcat şi a început să ceară să le facă aşa cum făcea întotdeauna. 9 Pilat le-a răspuns:
A. Vreţi să vi-l eliberez pe regele iudeilor?”
10 E. Căci ştia că din invidie îl dăduseră arhiereii pe mâna lui. 11 Însă arhiereii instigau mulţimea ca să-l elibereze mai degrabă pe Baraba. 12 Pilat le-a spus din nou:
A. “Atunci ce să fac cu cel pe care îl numiţi regele iudeilor?”
13 E. Iar ei au strigat iarăşi:
P. “Răstigneşte-l!”
14 E. Pilat le-a spus:
A. “Dar ce rău a făcut?”
E. Însă ei strigau mai tare:
P. “Răstigneşte-l!”
15 E. Astfel, Pilat, voind să facă pe placul mulţimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a fost biciuit, l-a dat să fie răstignit.

Împletindu-i o cunună, i-au pus-o pe cap.
16 Soldaţii l-au adus în curte, adică în pretoriu, şi au adunat toată cohorta. 17 L-au îmbrăcat cu o haină de purpură şi, împletind o coroană de spini, i-au pus-o pe cap. 18 Apoi au început să-l salute:
P. “Bucură-te, rege al iudeilor!”
19 E. Şi-l loveau peste cap cu o trestie, îl scuipau şi, căzând în genunchi, se prosternau înaintea lui. 20 Şi, după ce şi-au bătut joc de el, l-au dezbrăcat de haina de purpură şi l-au îmbrăcat cu hainele lui. Apoi l-au dus afară ca să-l răstignească.

L-au dus la locul numit Golgota.
21 Au constrâns un trecător, un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp, tatăl lui Alexandru şi al lui Rufus, ca să ducă crucea lui Isus. 22 L-au dus la locul numit “Golgota”, care, tradus, înseamnă “locul Craniului”.

A fost socotit cu cei fărădelege.
23 Şi i-au dat vin înmiresmat, dar el nu a luat. 24 Apoi l-au răstignit şi, împărţind hainele lui, au aruncat zarurile pentru ele, care ce să ia. 25 Era ceasul al treilea când l-au răstignit. 26 Era scrisă inscripţia condamnării lui: “Regele Iudeilor”. 27 Împreună cu el au răstignit şi doi tâlhari, unul la dreapta şi altul la stânga lui. 28 Astfel s-a împlinit Scriptura care spune: “Şi a fost socotit cu cei fărădelege”.

Pe alţii i-a salvat, dar pe sine nu se poate salva.
29 Cei care treceau rosteau blasfemii împotriva lui, clătinând din cap şi spunând:
A. “Hei, tu, care dărâmi templul şi-l construieşti în trei zile, 30 salvează-te pe tine însuţi coborând de pe cruce!”
31 E. La fel şi arhiereii, între ei, îl luau în râs împreună cu cărturarii şi spuneau:
A. “Pe alţii i-a salvat, pe sine nu se poate salva. 32 Cristos, regele Israelului, să coboare acum de pe cruce ca să vedem şi să credem!”
E. Îl insultau şi cei răstigniţi cu el.

Scoţând un strigăt puternic, Isus şi-a dat sufletul.
33 Fiind ceasul al şaselea s-a făcut întuneric pe întreg pământul până la ceasul al nouălea. 34 La ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic:
+ “Eloí, Eloí, léma sabactáni?”
E care, tradus, înseamnă:
+ “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”
E. 35 Unii dintre cei care erau de faţă, auzindu-l, spuneau:
A. “Iată, îl cheamă pe Ilie!”
E. 36 Cineva, alergând, a înmuiat un burete în oţet şi, punându-l într-o trestie, i-a dat să bea, spunând:
A. “Lăsaţi, să vedem dacă vine Ilie ca să-l ia jos!”
37 E. Dar Isus, scoţând un strigăt puternic, şi-a dat sufletul.

Aici se îngenunchează şi se face o pauză.

38 Atunci catapeteasma templului s-a sfâşiat în două, de sus până jos. 39 Când centurionul care stătea în faţa lui a văzut cum şi-a dat sufletul, a spus:
A. “Cu adevărat acest om era Fiul lui Dumnezeu!”

Cuvântul Domnului

RUGĂCIUNEA CREDINCIOȘILOR

Puterea crucii a însemnat refuzul de a folosi puterea. Doamne, ajută-ne în rugăciunile noastre de astăzi, ca să vedem că puterea ta este cea mai tare în iubire, adevăr și slujire. Să spunem împreună:

R. Ascultă-ne Doamne!

  • Ne rugăm pentru Biserică. Ne rugăm ca în loc să fim o biserică de spectatori să ne suflecăm mânicile și să transformăm rugăciunile noastre în fapte de milostivire și iubire pentru ca astfel să nu fin niciodată indiferenți la suferințele celorlalți. R.
  • Oameni s-au plâns că femeia a irosit acel ulei prețios pe picioarele lui Isus. Ne rugăm ca Domnul să ne ofere harul de a fi asemenea femeii adică generoși față de o greșeală, iubitori fără măsură. R.
  • Isus a strigat că Sufletul meu este trist până la moarte. Ne rugăm ca cei care nu pot vedea speranță sau sens în viața lor, ca Dumnezeu să îi binecuvânteze și să îi întărească prin iubirea și grija celor din jurul lor. R.
  • Petru a spus, Nu îl cunosc. De aceea să cerem și noi iertare Domnului pentru momentele în care l-am renegat pe el și pe ceilalți, atât în faptă cât și în cuvânt. R.
  • Acum la începutul acestei săptămâni sfinte ne rugăm ca să avem curajul să facem din această săptămână una cu adevărat sfântă și în faptă și nu doar cu numele. R.
  • Ne rugăm și pentru cei răposați. Ca ei să primească răsplata bunătății lor și ca noi să ne încredem că iubirea și lumina lor vor fi mereu cu noi. R.

Doamne Dumnezeul nostru, asemenea oamenilor din Ierusalim care au ridicat ramuri  în aer înaintea ta pentru a te primi, tot la fel ne ridicăm și noi viețile și inimile și îți oferim ție rugăciunile noastre. Prin Cristos Domnul Nostru. Amin

FOAIA DUMINICALĂ

Duminica Floriilor (B) – 4

Is 50,4-7
Fil 2,6-11
Mc 14,1-15,47

Personajele din patimă reprezintă păcatele noastre ce au dus la răstignirea lui Isus

Cât de frumoasă este narațiunea patimii lui Isus. Tocmai faptul că patima lui Isus a fost atât de venerată se crede că narațiunile patimii din evanghelii sunt primele părți ale evangheliilor ce au fost scrise. Primi creștini erau atât de nerăbdători să păstreze narațiunea mântuirii noastre încât au și pus-o imediat în scris. Cu siguranță le putem înțelege sentimentele fiindcă și noi venerăm cu evlavie patima lui Isus.

Odată cu rememorarea primilor creștini a atâtor de multe evenimente ale Patimii lui Isus, acestea treptat au început să capete noi sensuri. De exemplu, celebrarea paștelui lui Isus cu apostoli săi a schimbat rugăciunea iudaică asupra pâinii și vinului în diferite rugăciuni – rugăciuni pe care noi acum le avem în timpul consacrării de la fiecare sfântă Liturghie, și cu siguranță ne dăm seama că ei s-au mirat asupra a ceea ce se petrecea. Când Isus a spus, Luați, acesta este trupul meu! (Mc 14,22), sunt sigur că abia mai târziu, când au privit înapoi la acest moment au realizat împlinirea acestui moment în moartea lui Isus pe Calvar când și-a oferit propria viață pentru noi. Când Isus a spus, Acesta este sângele meu, al alianței, care se varsă pentru mulți (Mc 14,24), tot la fel, abia mai târziu când au privit înapoi la acest moment ei au văzut împlinirea lui în moartea lui Isus pe Calvar când și-a vărsat sângele pentru a forma noua alianță spre iertarea păcatelor noastre. E același sacrificiu, și nu unul nou, care a ajuns de-a lungul timpului și la noi astăzi.

Acum când privim și noi la patima lui Isus observăm cum multe din aceste evenimente capătă un nou sens și pentru noi. Observăm un set complet de personaje ce au avut un rol de jucat, rol care într-un final a dus la răstignirea lui Isus. Odată ce realizăm faptul că păcatele noastre sunt cele care au fost cauza crucificării lui Isus vom putea privi la aceste personaje diferite din patimă ca fiind simple reprezentări ale păcatelor noastre pentru care a murit Isus. Gândiți-vă la Iuda. Când l-a întâlnit pe Isus în grădina Ghetsimani l-a sărutat pe Cristos (Mc 14,45) însă era un sărut înșelător și viclean. Nu era un sărut din iubire fiindcă inima lui Iuda era departe de Isus. Când noi venim la sfânta Liturghie îl sărutăm pe Domnul, mai ales când îl primim în sfânta Împărtășanie iar când se termina sfânta Liturghie suntem invitați să Mergem în pace pentru a-l sluji pe Domnul, și totuși cât de des nu păcătui! Putem vedea o parte din noi în Iuda, putem vedea această parte a lui Iuda și în politicieni noștri care spun că sunt creștini și totuși lansează unele legii care sunt contrare credinței creștine. Pe de o parte ei îl sărută pe Isus și pe de altă parte ei permit comploturile sau le susțin împotriva nevinovaților lui Isus.

Petru a promis că chiar dacă toți își vor pierde credința în Isus el nu o va face (Mc 14,49) și totuși când Petru se afla în curtea casei marelui preot la negat pe Isus de trei când s-a aflat sub presiune (Mc 14,68.70.71). În versiunea grecească a evangheliei lui Marcu a treia renegare a lui Petru este una destul de ambiguă și ar da de înțeles că Petru chiar îl și blestemase pe Isus (Mc 14,71). Când păcătuim, nu o facem oare fiindcă ne lipsește credința sau că credința noastră este slabă? Ascultați ceea ce a spus Petru, Nu știu, nu înțeleg ce zici! (Mc 14,68), Nu-l cunosc pe omul acesta despre care vorbiți” (Mc 14,72). Sunt unii care aparent spun că acum ei nu au știut că acesta era un păcat cu adevărat grav de a lipsi de la sfânta Liturghie în zi de Duminică și de sărbătorile de poruncă, iar alți care spun că nu au știut că e păcat de moarte să ai relații intime înainte de căsătorie. După cum Petru a fost iertat și restaurat de Isus și noi suntem iertați și restaurați de Isus ori de câte ori ne căim.

Oameni din jurul lui Isus care i-au adus insulte ne amintesc de insultele pe care le primește Biserica astăzi.

Unii au început să-l scuipe și, acoperindu-i fața, îl loveau spunându-i: “Profețește!” Iar servitorii îi dădeau palme (Mc 14,65).

Când Isus a fondat Biserica i-a spus lui Petru tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui (Mt 16,18) dacă îl iubim pe Isus atunci cu siguranță iubim și Biserica. Sfântul apostol Paul ne spune că Biserica este Trupul lui Cristos (Rom 12,4-5; 1Cor 10,16-17; 12,12-31), și că el a învățat aceasta într-un mod extrem de dramatic când s-a aflat pe drumul spre Damasc pe când persecuta creștini, moment în care Isus l-a întrebat, Saule, Saule, pentru ce mă persecuți?….eu sunt Isus cel pe care tu îl persecuți (Fap 9,4-5). Vedem slăbiciunile și eșecurile diferitelor persoane din Biserică, care sunt și o nouă oportunitate de a ne ruga pentru ei și de a-i ierta și de a ne ruga ca Biserica să devină ceea ce a fost chemată să fie, însă Biserica este un dar de la Isus pentru noi. Dacă respingem Biserica atunci îl respingem pe Isus. Isus a spus în evanghelia lui Luca (10,16), Cine vă ascultă pe voi pe mine mă ascultă. Cine vă disprețuiește pe voi pe mine mă disprețuiește, iar cine mă disprețuiește pe mine îl disprețuiește pe cel care m-a trimis”.

Unii oameni au răstălmăcit cuvintele lui Isus și au schimbat cuvintele lui într-o acuzație falsă împotriva lui Isus.

Isus a prezis că templul avea să fie distrus (Mc 13,2) însă niciodată nu a spus că el va distruge templul. De fapt templul chiar a fost distrus însă de către Romani în anul 70. d. Cr. Ei nu l-au înțeles cum trebuie pe Isus și au făcut acuzații false împotriva lui. Astăzi atât de multe persoane înțeleg greșit învățăturile lui Cristos și le reprezintă greșit după care aduc acuzații false împotriva Bisericii. Biserica este o mamă iubitoare și toate învățăturile ei sunt date din iubire, și ne cere să trecem dincolo de egoismul nostru temporar la adevăratul sens a cine sunt oameni, adică copii ai lui Dumnezeu, și ne încurajează să trăim în așa fel încât să reflectăm ceea ce suntem noi de fapt, copii ai lui Dumnezeu. Cu toate că oameni au adus acuzații false despre Isus că ar distruge templul, ironic e faptul că în momentul morții lui Isus pânza cea mare din templu s-a rupt în două (15,38) pentru a arăta poporului faptul că acum oameni au un nou mod de a merge la Tatăl, prin Isus și nu prin cultul de la templu (mai multe găsiți în Evr 10,19-22). Cu toate că l-au acuzat fals pe Isus el a fost drept și chiar dacă oameni înțeleg greșit învățăturile Bisericii, învățăturile ei tot sunt adevărate.

După cum primi creștini au privit înapoi la evenimentele patimii lui Isus, acestea au căpătat noi sensuri, tot la fel și noi privim la patima lui Isus și observăm cum atât de multe evenimente capătă și ele noi sensuri pentru noi. Putem observa cum multe personaje au avut rolul lor de jucat, care într-un final a dus la răstignirea lui Isus. Odată ce conștientizăm că păcatele noastre sunt cele care au dus la moartea lui Isus vom putea vedea că aceste personaje diferite din patimă reprezintă păcatele noastre care au dus la moartea lui Isus.

De aceea să nu uităm niciodată de iubirea pe care Domnul o are față de noi, iubire pentru care el a suferit, pentru păcatele noastre și pentru care și noi va trebui să ne întoarcem la Domnul. Să ne rugăm ca meditația noastră asupra patimii lui Isus din această săptămână sfântă să ne încurajeze să ne reînnoim viețile cu Isus și să lăsăm păcatul în urmă pentru a învia și noi cu noua sa viață de Paște. Această săptămână pe care am început-o este cu adevărat o săptămână sfântă. De aceea va trebui să ne străduim să o menținem sfântă, participând la sfânta Liturghie din Joia sfântă a cinei cele de taină, la celebrarea patimii Domnului din Vinerea Sfântă și la celebrarea învierii lui Isus, din Vigilia Pascală a nopții sfinte. Amin

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?