Duminica a 16-a de peste an (C)

Gen 18,1-10a
Col 1,24-28
Lc 10,38-42

Am dat zilele acestea de o povestioară despre un politician care a fost întrebat la un moment dat de către un reporter, Citiți cărți? Iar acesta a răspuns că Nu am timp. Dar reporterul a continuat, Vă rugați și mergeți la sfânta Liturghie? Însă politicianul a răspuns că Nu am timp deloc. Într-un final, reporterul a spus Dar la bar mergeți? Iar politicianul a răspuns că Opt ore pe zi!

Problema noastră de astăzi e faptul că, suntem incapabili în a ne găsi timp pentru rugăciune, pentru a participa la sfânta Liturghie mai ales în zilele de Duminică, dar mai ales în a ne implica în mod activ la activitățile din parohia noastră, asupra modului în care să îl primim pe Isus cum se cuvine în viețile noastre. Însă curios e faptul că pentru muncă, plăceri și recreație mereu avem și ne găsim timp.

Sfântul apostol Paul în cea de-a doua lectură de la această sfântă Liturghie, ne-a oferit un exemplu asupra ospitalității spirituale prin a ne vorbi despre oferirea propriilor vieți pentru ca și alți să fie capabili să cunoască puterea mântuitoare a lui Isus.

În textul evangheliei de astăzi, ave primit un alt exemplu de ospitalitate, în momentul în care Isus vizitează casa Martei și a Mariei. Marta era foarte ocupată în a pregăti tot ceea ce ținea de aspectele fizice în slujirea lui Isus. Ea pregătea mâncarea, dar mai ales cum va reuși să îi hrănească pe toți cei care au venit împreună cu Isus. În timp ce Maria, era extrem de ocupată în a lua parte la persoana lui Isus, prin a sta la picioarele lui în timp ce a asculta, cu o foarte mare atenție și dorință, toate învățăturile.

În timp ce Marta se plânge că Maria nu o ajută, Isus pare că nici măcar nu îi pasă, iar pe de asupra îi și mai amintește că preocuparea lui principală nu e ceea ce ea ori Maria face, ci împlinirea voinței lui Dumnezeu e ceea ce e cel mai important atât atunci cât mai ales mereu, întotdeauna. Că trebuie să asculte, pe plan interior, îndrumările Domnului dar mai ales nevoile profunde ale celor din jurul nostru.

Acesta ar putea fi și motivul pentru care Dumnezeu ne-a creat cu doi ochi și două urechi dar cu o singură limbă. Fiindcă el dorește ca noi să vorbim mai puțin și să ascultăm mai mult, îndeosebi cu inimile noastre. După cum spusese și un mare predicator, Jerry Orbos, un preot verbit, într-una din cărțile sale intitulată Momente Simple, că Spălarea mașinii se aseamănă foarte mult cu spălarea inimii noastre. Mai întâi mașina trebuie să stea într-un loc fix pentru a putea fi spălată. La fel și inima, trebuie să tacă pentru a putea asculta. Dumnezeu nu poate vorbi unei inimi gălăgioase. În al doilea rând, asemenea mașinii și inima trebuie să fie ascultătoare și supusă. Dumnezeu nu poate vorbi unei inimii care neagă, raționalizează și amână. În al treilea rând, mașina, asemenea inimii, trebuie să fie deschisă pentru ca toate colțurile și încăperile să fie curățate. În același mod, Dumnezeu nu poate curăța sau vindeca o inimă care complet închisă.

Atât Marta cât și Maria îl iubeau și îl slujeau pe Domnul extrem de mult. Interesul principal al amândurora era Domnul dar mai ales a-l mulțumi pe Domnul. Diferența dintre ele stă în modul în care ele au încercat să îl mulțumească pe Domnul, modul lor de a se exprima. Marta a ales calea de slujire sau muncă pentru Domnul. Maria a ales calea relației sau de a fi cu Domnul. Marta îl iubea pe Domnul prin slujirea ei în timp ce Maria îl iubea pe Domnul cu ascultarea și prezența ei.

Cu alte cuvinte, Marta este gazda perfectă fiindcă ea era extrem de ocupată cu munca pentru Domnul, iar Maria era discipolul perfect fiindcă era mai mult interesată în a-l cunoaște pe Domnul slujirii. Pentru Marta prioritatea principală era slujirea, iar pentru Maria, prioritatea ei principală era relația.

Din punct de vedere mistic, portretul celor două femei, din textul evangheliei de astăzi, reprezintă cele două dimensiuni ale vieții noastre spirituale. Marta reprezintă viața noastră de apostolat activă fiindcă ea muncea din greu, ba chiar am putea spune că tot ceea ce făcea o făcea fără pic de egoism. Însă în acest aspect există un pericol. Până și lucrurile bune, faptele bune și apostolatul pot lăsa sufletul gol iar asta fiindcă automat vom începe să ne neglijăm rugăciunea și viața interioară. Cristos vede efectele în Marta, pentru multe te îngrijești și te frămânți… astfel, vă invit să privim puțin la aceste atitudini periculoase ce se găseau în Marta. Când Isus se uitase la Marta în acea zi, el văzuse în o atitudine interioară profundă și destul de periculoasă, adică resentimentul, îngustimea, și lipsa de bunătate ori răutatea. Anxietatea și grijile imediat încep să umple spațiul gol lăsat de către lipsa rugăciunii. De aceea mereu va trebui să ținem minte motivul pentru care facem ceea ce facem. Domnul nostru va fi extrem de fericit dacă, în mijlocul tuturor activităților noastre, nu uităm să ne hrănim sufletul cu rugăciune și reflecție.

Maria reprezintă viața contemplativă în acea stare a ei de a sta și a asculta cu atenție învățăturile ce veneau de la Cristos, de a găsi un înțeles mai profund al învățăturilor sale. Fără atenția la rugăciune imediat vom începe să riscăm să intrăm în mijlocul și în criteriile și interesul inimii care sunt departe de inima lui Cristos pe care ar trebui să dorim să o imităm. Însă iubirea noastră trebuie să devină una încarnată în tot ceea ce facem, în a întâmpina nevoile celorlalți. Mai exact, Marta și Maria, munca și contemplația, rugăciunea și slujirea, ascultarea și fapta. Ele trebuie să fie mereu împreună. Un bun discipol mereu va trebui să le aibă pe amândouă.

Însă va trebui să fim mereu atenți la alegere, la faptul că nu trebuie să alegem între viața de apostolat activă și viața contemplativă iar asta fiindcă ele nu se află în opoziție una cu cealaltă ci se completează. Avem nevoie de amândouă în viețile noastre de creștini. Iar asta fiindcă Isus are nevoie de ascultători dar are nevoie și de slujitori.

Dar mai ales că în momentul în care Isus ne cheamă la apostolat, la al urma pe el, el ne cheamă pentru un scop dublu, să fie cu el, să-i trimită să predice (Mc 3,14) după cum putem citi în evanghelia după Marcu. A fi cu Domnul înseamnă în primul rând, să îl cunoști, să fii prieten cu el și să fii hrănit de cuvântul și de sacramentele sale. În timp ce a fi trimis să proclami mesajul înseamnă să îndeplinești lucrarea Domnului, să îl slujești pe Domnul în cei din jur, să proclami mesajul său de iubire în cuvinte și fapte. Însă, adevărata întrebare e Cât timp dedicăm în a fi cu Domnul, în a ne ruga și în a asculta cuvântul lui Dumnezeu și în a primi sacramentele sale, și cât de mult timp în a îndeplini lucrările Domnului? Iar răspunsul este faptul că relația noastră cu Domnul slujirii e mereu pe primul loc, înainte de implicarea noastră cu slujirea Domnului.

În fiecare dintre noi se află câte un pic din Marta și Maria. Fiecare dintre noi, suntem  trup și suflet. De aceea ceea ce va trebui să facem e să avem grijă că acestea se află mereu într-un echilibru. Va trebuie să dăm fiecăruia ceea ce i se cuvine. Isus nu are nevoie doar de oameni care să muncească pentru el ci are nevoie și de oameni care să împlinească faptele sale. Amin