Duminica a 19-a de peste an (B)

1Rg 19,4-8
Ef 4,30-5,2
In 6,41-51

A fost la un moment dat un pietrar care era extrem de plictisit și nemulțumit de meseria lui. Într-o dimineață, în timp ce tăia pietre, îl văzu pe rege trecând pe lângă el. În acea clipă s-a rugat lui Dumnezeu: „ Doamne, te rog să mă faci rege pentru că sunt atât de obosit de tăierea pietrelor. Pare că e destul de bine să fii rege.  Domnul la făcut rege instantaneu.

În timp ce era rege, mergea de-a lungul drumului într-una din zile, a găsit soarele mult prea fierbinte decât putea el să îndure așa că i-a spus lui Dumnezeu: „ Se pare că soarele este mult mai puternic decât regele. Mi-ar plăcea să fiu soarele.” Instantaneu, Domnul l-a făcut soare.

În timp ce strălucea strălucitor într-o dimineață, a descoperit că norii îi blochează strălucirea așa că s-a gândit: „ Se pare că norii sunt mai buni decât soarele, din moment ce îmi tot împiedică strălucirea. Așa că spus: Vreau să fiu nori.  A devenit nori. Mai târziu, el a devenit ploaia care s-a revărsat pe pământ provocând un potop. Și a spus, Acum am devenit foarte puternic.

Apoi a observat o stâncă mare care îi bloca fluxul. El și-a spus: Se pare că piatra este mai puternică decât mine. Vreau să fiu piatră. Apoi, a devenit piatră.

Într-o dimineață, un pietrar a început să-l taie în bucăți mai mici. Așa că a spus, Se pare că pietrarul este mai puternic decât mine. Vreau să fiu pietrar.  Iar omul nostru a devenit din nou ceea ce fusese inițial.

Conform unui mare predicator, într-una din omiliile sale, noi suntem oamenii care iubesc să se plângă. Suntem un popor care adoră să murmure. Textul evangheliei de astăzi începe prin a ne spune că, imediat ce Domnul a spus evreilor: Eu sunt Pâinea care a coborât din cer , ei au și început să murmure unii cu alții. Au început să spună:  Nu este acesta Isus, fiul lui Iosif? Nu-i cunoaștem pe tatăl și mama sa? Atunci cum poate spune:  Am coborât din cer?

Un alt mod de a ne petrece timpul ca și ființe umane e faptul că iubim să vorbim enorm de mult. După cum spusese și un mare preot iezuit unui grup de surori: Dragi surori, vorbim prea mult. Va trebui să tăcem ca să mai vorbească și Dumnezeu!

Din punct de vedere teologic acest lucru e extrem de corect. Cum poate Dumnezeu să ne vorbească când noi nici măcar nu ascultăm? Ilie a descoperit că Dumnezeu nu vorbea prin intermediul trăsnetului sau a cutremurului sau a zgomotului făcut de vânt. Dumnezeu vorbea prin calmul brizei. Însă cum avem noi să auzim acest calm al brizei Domnului când volumul la televizor este la maxim și pe deasupra nici unul dintre noi nu încetează a mai vorbi cu sine însuși ori cu ceilalți? Cum putem noi să îl ascultăm pe Dumnezeu dacă telefonul nostru încă este pornit în timpul sfintei Liturghii?

După cum spusese acest preot iezuit despre care tocmai v-am zis și despre care voi pomeni destul de des în această predică, că una dintre cele mai întâlnite greșeli umane este bârfa. Într-o carte de sociologie, scria la un moment dat că un individ vorbește în medie cam 18 000 de cuvinte pe zi. Multe din aceste cuvinte nu sunt chiar atât de importante, după cum bine știm deja cu toți, așa că nu e surprinzător faptul că cu toți începem să mai bârfim din când în când.

Bârfa e vorba neînfrânta despre oameni și împotriva oameni, în absența lor. Teologi de morală definesc bârfa ca defăimare. Când bârfim distrugem bunul nume al celeilalte persoane. Îi de-făimăm. Teologi mai fac distincția și între două tipuri de defăimare. Calomnia sau subaprecierea care e revelarea nedreaptă și incorectă a realității altei persoane cu ascunderea și ținerea sub secret a greșelilor. De exemplu, dacă îi spun unui prieten un secret al unui alt prieten de-al tău dar fără să îl spună el mai departe, asta e ceea ce noi numim calomnie. Celălalt tip este bârfa care constă în vorbele ne-adevărate despre unele greșeli a altora pe care acea persoană nici măcar nu le-a comis.

Sfântul Toma de Aquino a spus la un moment dat, E o problemă serioasă să bârfești să distrugi bunul nume al altei persoane, fiindcă printre bunurile noastre temporare nimic nu e mai prețios decât bunul nostru nume. Dacă nu avem un nume bun, atunci suntem ținuți departe din a face multe alte lucruri bune. De aceea, sa spus că: ai grijă de bunul tău nume, fiindcă acesta va fi una din posesiile tale veșnice, decât de o mie de comori valoroase și prețioase. Prin urmare, bârfa ori calomnia este unul din cele mai grave păcate.

Mulți psihologi și oameni de știință sociali au spus că, sunt patru tipuri de bârfă. Primul este bârfa mânioasă. Mânia suprimată este una din cele mai frecvente cauze ale bârfei răufăcătoare, rele. Oameni nu pot admite că sunt furioși sau să își exprime mânia direct și tot să își mențină demnitatea fără a izbucni cu mânie proprie prin bârfe rele. Pentru a vindeca aceasta va fi nevoie de descărcarea a toată acea mânie într-o manieră lipsită de rău și prin a ne umple timpul cu orice altceva.

A doua mare cauză a bârfei este invidia. Ori de câte ori avem sentimente de nemulțumire și de voință bolnavă din cauza avantajelor ori a bunurilor pe care le au alte persoane, în acele momente arătăm ori dăm dovadă de invidie. Oameni invidioși adesea recurg la bârfă cu intenția clară de a distruge numele ori reputația acelei persoane.

Astfel de persoane invidioase nu sunt niciodată fericite. Însăși actul lor de bârfă nu face nimic altceva decât să mărească sentimentul de ură de sine. De fapt, ei doresc să fie ca ei însă ei tot nu vor fi liberi.

A treia mare cauză a bârfei este distracția sau bârfa de amuzament. Unii oameni simt că ei trebuie să bârfească pentru a-și umple timpul ori pentru a se distra. Ei încearcă să impresioneze prin a demonstra că au acces la informații private. Ei bârfesc doar pentru admirație și conform specialiștilor, bârfa lor este doar un tip de compensație pentru stima lor de sine extrem de joasă.

Ultimul tip este cel al bârfei nesigure care încearcă să ne impresioneze cu importanța ei prin a ne atrage cu detalii suculente și inedite. De fapt aceste persoane au foarte puțin prieteni reali. Ei privesc celelalte persoane ca potențiali dușmani. Bârfitori care acționează în acest fel sunt nesiguri pe ei înșiși. Ei au o obsesie în a se face plăcuți. Iar acesta este singurul mod prin care pot obține un sentiment plăcut.

Ideea e că murmurul, vorbit prea mult și bârfa nu rezolvă niciodată situația. Haideți să ne oprim din a face toate acestea și să vorbim cu Dumnezeu, iar în acest sens și noi vom fi capabili să descoperim harul pe care Dumnezeu dorește atât de mult să ni-l ofere.

Însă ceea ce dorește Isus să ne spună astăzi e faptul că el este pâinea cea vie care s-a coborât din cer și care ne dă viața veșnică dar mai ales că asta nu e o bârfă ci e un adevăr. Dar mai ales că sunt anumite lucruri de care trebuie să ne preocupăm să le facem cum trebuie înainte de a veni la sfânta Împărtășanie. Acestea sunt elementele principale ale acestei pregătiri. De exemplu, grija îmbrăcămintei: Îmbrăcămintea noastră ne amintește că urmăm să îl primim pe regele regilor ori pe altcineva?

Grija gândurilor:  În momentele în care venim în față pentru al primi pe Isus, ne concentrăm gândurile asupra lui Isus? Sau plănuim ceea ce vom face imediat ce ieșim de la sfânta Liturghie? Sau ne concentrăm atenția pe oameni din jurul nostru?

Grija acțiunilor: ne apropriem de altar cu mâinile împreunate? Facem un act de reverență înainte de a primi sfânta Împărtășanie? Iar dacă o primim în mână, facem din mâini un tron propice pentru Domnul, iar apoi facem un pas într-o parte pentru a o consuma cu cea mai mare reverență la picioarele sanctuarului?

Grija cuvintelor: când preotul ori ministrul extraordinar spune Trupul lui Cristos, răspundem din toată inima și plini de entuziasm Amin?

Primirea rodnică a sfintei Euharistii face toată diferența. Conform lui Isus, nu doar că ne dă putere spirituală pentru această viață, și ne și duce mai aproape cu un pas de cer. Fie ca toți să fim pregătiți cum se cuvine pentru primirea cât mai rodnică a sfintei euharistii, pe cât de des e cu putință, dacă nu chiar mereu. Amin