Duminica a 20-a de peste an (B)

Prov 9,1-6
Ef 5,15-20
In 6,51-58

Din când în când mai găsesc câte o povestioară despre unele fapte extrem de eroice ale unor episcopi și preoți din China care și-au menținut credința vie și care au hrănit continuu Biserica clandestină din acei ani. Una dintre aceste povești vorbește despre un preot care trăia și muncea ca muncitor necalificat. Prin intermediul unor semne deja bine stabilite, el primea unele mesaje asupra locului în care era de găsit, de obicei în jurul unui magazin ce vindea săpunuri. Clienți care, asemenea primilor creștini, dădeau un semn, li se dădea în schimb o bucată de săpun, în mijlocul căruia era ascunsă o bucată mică de ostie consacrată. Creștini chinezi luau această cumpărătură acasă, și de obicei, după o scurtă slujbă în familie, primeau sfânta Împărtășanie.

Ce poveste minunată. Chiar dacă creștini chinezi erau în pericolul de a fi prinși și închiși de către autoritățile guvernului chinez care scosese biserica catolică în afara legii, fiind complet interzisă, catolici creștini tot au continuat să îl primească pe Isus ca pâine vie, în ciuda pericolelor la care se expuneau.

La o primă vedere, textul evangheliei de astăzi pare să ne vorbească despre Isus pâinea vie, iar asta fiindcă el este Cuvântul lui Dumnezeu care a devenit om și care ne hrănește. Însă un pic mai încolo, am văzut cum evanghelia ne vorbește despre Euharistie fiindcă este menționat cuvântul făcut trup. Isus a spus, Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Pentru că trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură (vv. 54-55).

Evrei au rămas profund uimiți de către aceste cuvinte. Așa că au spus, Cum poate acesta să ne dea să mâncăm trupul [său]? Iar asta fiindcă a consuma sângele animalelor pentru ei reprezenta un mare și imens Nu. Regulă pe care o putem găsi în cartea Leviticului, unde putem citi că  Oricine, din casa lui Israél sau dintre străinii care locuiesc în mijlocul lui, mănâncă sânge de orice fel, îmi voi întoarce faţa împotriva celui care mănâncă sângele şi-l voi nimici din mijlocul poporului său (17,10). Iar acum, Isus e cel care se oferă pe sine însuși ca hrană. Iar Isus insistă asupra a ceea ce tocmai declarase. El nu vorbește în mod simbolic și literar. Acesta este motivul pentru care în Biserica primară, creștini erau acuzați ca fiind canibali, fiindcă consumau trupul și sângele lui Isus în timpul adunărilor lor. În limbajul nostru local acesta ar fi echivalentul vrăjitoarelor sau a vampirilor. Ei vorbeau despre creștini ca dușmani ai rasei umane.

Isus ne dă trupul și sângele său, la propriu, ca hrană pentru viața noastră veșnică. Iar asta fiindcă Isus nu a spus,  Căci simbolul trupului meu este hrană și simbolul sângelui meu este adevărată băutură. El ne invită să fim părtași la trupul și sângele său. Trupul său este prezent în pâine iar sângele său este prezent în potirul cu vin.

Telemachus a fost un eremit care a trăit în deșert însă care a primit într-o bună zi chemarea de la Dumnezeu de a merge la Roma. Așa că s-a dus.

Roma pe atunci era creștină însă tot aveau loc jocuri de gladiatori, jocuri în care bărbați se luptau între ei iar mulțimile aclamau și se bucurau la țâșnirea sângelui lor.

Telemachus și-a făcut drum spre acele jocuri. În tribune a găsit nu mai puțin de 80 000 de spectatori. A rămas stupefiat.  Oare acești oameni care se ucideau reciproc, oare nu erau și ei copii ai lui Dumnezeu? S-a ridicat din scaunul său și a sărit direct în arenă și s-a pus între cei doi gladiatori. Însă imediat a fost dat deoparte. Însă el s-a întors înapoi. Mulțimea deja devenea furioasă așa că au început să arunce cu pietre după el. Însă el s-a reîntors și a treia oară între gladiatori. Prefectul în acel moment, a dat poruncă unui soldat să îl ucidă. Acesta s-a dus și-a scos sabia iar Telemachus a căzut mort la pământ.

Dintr-o dată, a fost o tăcere. Dintr-o dată mulțimea realizase ceea ce se întâmplase de fapt. Că un om sfânt ședea mort în fața lor.

În acea zi, ceva s-a petrecut în Roma, fiindcă din aceea zi nu a mai avut loc niciodată acele jocuri de gladiatori teribile. Prin moartea acelui om a avut loc curățarea întregului imperiu.

Cineva tot trebuie să înceapă reforma, iar asta nu trebuie să aibă loc neapărat în mijlocul poporului, națiunii, ci și în propria noastră casă ori la locul de muncă. Odată începută, cine poate ști unde și cum se va termina?

Sper ca aceasta să se întâmple și cu fiecare dintre noi. În timpul acestei Euharistii, vom auzi despre Isus. Îl vom primi, iar apoi, treptat viața lui va deveni viața noastră.

Însă suntem noi vrednici să îl primim? Sunt unii oameni care sunt atât de stresați de nevrednicia de a-l primi pe Isus în preasfânta Împărtășanie fiindcă sunt păcătoși sau fiindcă încă nu au mers la scaunul de spovadă. Ce e mai șocant acum e modul în care oameni normali primesc sfânta Împărtășanie. După cum spusese și un preot într-una din omiliile sale că aceștia au participat la sfânta Liturghie vorbind unii cu alți, fără a fi atenți la Isus însă când vine momentul împărtășaniei se pun la rând cu toți ceilalți. Sunt unele cupluri care trăiesc împreună fără a fi primit binecuvântarea sacramentului sfintei Căsătorii și care nu au deloc scrupule în vederea primirii sfintei Împărtășanii. Putem noi căuta intimitate cu Domnul în timpul acestei Euharistii și să îl excludem din conversațiile noastre de zi cu zi? Putem noi avea o relație apropiată cu Isus în timpul Euharistiei și să îl excludem din viața noastră de căsătorie?

Dreptul canonic al Bisericii ne-a instruit că ar trebui să avem un post euharistic cu cel puțin o oră înainte de primirea sfintei Împărtășanii. Rolul acesteia nu e neapărat legistic ci mai degrabă de a ne face conștienți de primirea împărtășaniei cu reverență, pregătiți din punct de vedere mental, și pentru a ne face conștienți de măreția evenimentului, de a ne face să avem atitudinea corectă și de a avea dispoziția iubitoare a inimii.

Mai nou ni se permite să primim sfânta Împărtășanie și în mână. Indiferent că o primim în mână sau în gură, asta nu are nici o importanță. În primirea ei, credința și respectul cuvenit e cel care contează cu adevărat. Mâna noastră este la fel de vrednică ca și limba fiindcă amândouă sunt daruri de la Dumnezeu.

Un preot a spus la un moment dat că, sunt oameni care au limbi mult mai murdare decât propriile lor mâini. Alți spun că primirea lui Isus în mână este un semn al maturității creștine fiindcă numai copii sunt cei care sunt hrăniți și nu cei maturi. Mai poate însemna și că prin primirea Trupului lui Isus în mână, ne împuternicește nu limba ci mâinile fiindcă viața noastră creștină ar trebui să fie mai mult exprimată prin ceea ce facem decât prin ceea ce spunem. Ba mai mult, primi creștini primeau sfânta Împărtășanie în mâini.

Pentru a face ca sfânta noastră Liturghie să fie completă, va trebui să fim punctuali la invitația pe care Isus ne-o adresează, de a participa activ la cântat și rugăciuni, de a ne adresa cum trebuie, de a îngenunchea și de a face plecăciune în fața preasfântului Sacrament la intrarea și ieșirea din Biserică, de a nu vorbi cu cei de lângă noi, de a ne controla copii și de a ne simți responsabili de mizeria și dezordinea din biserică. Iar asta fiindcă cel de lângă noi e cel din ceruri. Amin