Duminica a 21-a de peste an (B)

Ios 24,1-2a.15-17.18b
Ef 5,21-32
In 6,60-69

Am auzit zilele acestea o poveste despre trei preoți care începuseră să discute despre probleme lor comune, printre care și cum să scape de lilieci din bisericile lor. Primul preot a spus că într-o zi a luat o pușcă și a tras în ei însă fără succes. Al doilea preot a spus că i-a prins de vii și le-a dat drumul afară însă s-au întors înapoi. Al treilea preot a spus că el nu mai are această problemă în biserica sa. Întrebat cum a reușit să rezolve această problemă a spus că Pur și simplu, i-am botezat și le-am dat și împărtășania, și nu i-am mai văzut în biserică de atunci.

Există o expresie pe care o folosim uneori când cineva are gânduri de plecare, adică Nu mă vei părăsi, nu? Prin care cerem acelei persoane, cu care vorbim, să răspundă, promițându-ne loialitatea. Se aseamănă și cu cererea de reasigurare ce vine din partea prietenilor de a rămâne alături până când totul va fi bine și gata.

Textul evangheliei de astăzi ne vorbește despre cât de mulți dintre discipoli lui Isus, l-au abandonat pe mântuitor. Abandon ce a avut loc după ce Isus a început să le vorbească despre carnea sa ca hrană pentru viața veșnică și sângele său ca băutură. Iar asta fiindcă aceste persoane începuseră să creadă că ei urmează pe cineva care este lunatic, nebun și canibal, așa că l-au părăsit, s-au întors la viețile lor de mai înainte, și nu au mai dorit să îl urmeze, să aibă de-a face cu el.

Însă, înainte de a merge mai departe cu reflecția noastră asupra textului evangheliei, haideți să examinăm pe scurt situația în care se aflau evrei după ce au ieșit din sclavia Egiptului. Conform cărții Exodului, evrei s-au plâns de cel puțin trei ori pe drumul spre muntele Sinai. La Marah, au murmurat fiindcă apa era prea amară de băut. Mai târziu, în pustiul Sin, ei s-au plâns fiindcă nu le plăcea mâncarea pe care o mâncau. Iar după aceea, la Rephidim, au murmurat împotrivă, din nou, fiindcă nu aveau apă. Însă nu am citi și nu am auzit încă ca vrunul dintre ei să moară de foame. Iar asta fiindcă, după ce au murmurat în pustiul Sin, Dumnezeu i-a hrănit, prin a le da mană și păsări de mâncare.

Isus avea atât de multe zicale prin care putea să îi facă pe discipoli săi să plece, precum: Iubește-l pe dușmanul tău și roagă-te pentru cei care te persecută. Iartă-l pe dușmanul tău, nu doar de șapte ori ci de șaptezeci de ori șapte. Cel care dorește să fie primul trebuie să fie slujitorul tuturor. Dacă vrei să moștenești viața veșnică vinde tot ce ai și dă săracilor, apoi vin-o și urmează-mă.  Și multe altele asemenea.

E ușor de acceptat învățăturile lui Cristos atâta timp cât ele nu sunt împotriva noastră sau atâta timp cât nu ne afectează și pe noi. Însă când ne ating pe noi, spunem Acum Biserica se amestecă și în viața noastră.

Am citit pe internet ceea ce se întâmplase cu un episcop dintr-o altă țară. În momentul în care, acest episcop a cerut tuturor preoților săi să participe la un protest, a fost dur criticat. A fost înțeles greșit și criticat în mass-media de către unele persoane care erau „preocupate” de populație și altele. Au existat foarte multe comentarii și reacții negative în momentul în care Biserica a intrat și ea în scenă. Mai degrabă ar fi folosit principiul Separarea Bisericii de Stat pentru a  justifica ceea ce făceau. Dacă ei ne pot da mâncare, adăpost, haine, educație, atunci nu vom folosi mijloacele artificiale de împiedicare a nașterilor, și multe altele. Uni ba chiar spuneau că fac aceasta din motive economice și practice. Însă ceea ce nu știm e faptul că rolul Bisericii este de a proteja credincioși dacă credința și morala este în pericol. Trist e că nu avem convingeri morale și de credință în viețile noastre creștine. Alegem acest stil de viață fiindcă este calea cea mai ușoară.

Acesta este motivul pentru care Isus îi întrebase pe cei doisprezece discipoli ai săi, Nu cumva vreți să plecați și voi?”  Simon Petru i-a răspuns: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice.

Sfântul apostol Petru de fapt făcuse referință la ceea ce se spune despre cuvântul lui Dumnezeu în Biblie. De aceea, aș dori să vă întreb dacă aveți biblie acasă? Dacă aveți, citiți din ea sau pur și simplu sau o țineți pe raft ca să o mănânce sau să citească gândaci? Conform sfântului Ieronim, A ignora scriptura înseamnă al ignora pe Cristos.

Am dat zilele acestea despre o altă poveste, însă de data aceasta despre un prizonier care a fost condamnat și închis singur într-o celulă având cu el numai o singură Biblie. Așa că a studiat-o cu atenție timp de mai mulți ani. Asta cu mult înainte să apară calculatoarele. În acea Biblie a descoperit următoarele lucruri despre Biblie.

Aceasta conținea 3 586 489 de litere, avea 773 692 de cuvinte, 31 173 de versete și 1 189 de capitole. Cuvântul și apărea de 46 277 de ori. Versetul care se află în mijlocul Bibliei este versetul 8 din psalmul 118. Că toate literele din alfabet se găsesc în cartea lui Ezra capitolul 8 versetul 21. Cel mai lung verset se află în cartea Esterei, capitolul 8 versetul 9. Iar cel mai scurt verset este în evanghelia după Ioan capitolul 11 versetul 35.

Acestea sunt niște aspecte surprinzătoare, pe care le-a găsit acest prizonier în Biblie. Însă nu am găsit nicăieri spunându-se că mesajul Bibliei ar fi atins inima acelui prizonier.

Sfânta Liturghie, după cum bine știm cu toți este împărțită în Liturgia cuvântului și Liturgia Euharistică. În cadrul Liturgiei Cuvântului, Cuvântul lui Dumnezeu ne este proclamat și aplicat prin predica pe care o ține preotul. În cadrul Liturgiei Euharistice, oferim trupul și sângele lui Isus Cristos lui Dumnezeu Tatăl.

O poveste despre un pastor protestant care mai târziu a devenit catolic spune că a fost surprins să afle, când a început să cunoască credința catolică, că catolici de fapt, respectă Biblia la fel de mult ca și Cuvântul lui Dumnezeu. Că își trag credințele principale, inclusiv cea despre Tradiție și magisteriu Bisericii din Biblie.

Însă, după cum spunea altcineva, ironic este faptul că în timp ce catolici de rând, informați, sunt gata să afirme că Biblia este Cartea noastră sau Cartea bisericii, puțini sunt catolici care citesc și studiază Biblia în mod regulat. Însă și mai puțini sunt cei care cunosc ceea ce cartea noastră învață. Prin urmare, provocarea catolicilor de astăzi în ceea ce privește această zonă este una dublă. În primul rând, noi va trebui să cunoaștem Cuvântul lui Dumnezeu, gata oricând să dați răspuns oricui vă cere cont de speranța voastră, 16 dar cu blândețe și bună cuviință…după cum scria apostolul Petru în prima sa scrisoare (1Pt 3,15-16). În al doilea rând,  catolici trebuie să trăiască cuvântul lui Dumnezeu prin a-l pune în practică. Mântuirea noastră depinde de a căuta să împliniți cuvântul, nu numai să-l ascultați, înșelându-vă pe voi înșivă după cum scria apostolul Iacob în scrisoarea sa (Iac 1,22). Aceste două provocări, desigur, sunt legate între ele fiindcă nu avem cum să trăim cuvântul lui Dumnezeu decât dacă îl înțelegem și cunoaștem ceea ce ne spune cu adevărat.

Până și Conciliul al II-lea din Vatican ne invită să punem în practică Cuvântul lui Dumnezeu în viața noastră de zi cu zi.  Iată de ce nu e surprinzător faptul că unul dintre cele patru documente principale al Conciliului, pe care le numim constituții, este Constituția Dogmatică asupra revelației divine. Titlul latin este unul mai simplu Dei Verbum sau Cuvântul lui Dumnezeu.

Prin acest cuvânt al lui Dumnezeu, vom putea avea parte de o relație personală cu Dumnezeu și o relație strânsă cu el. Vom ajunge să cunoaștem existența lui Dumnezeu cu ușurință, cu certitudine și fără vreo urmă de eroare. În cuvântul lui Dumnezeu găsim, adevărul, libertatea și viața.

Tot ceea ce sper, e, ca mai târziu, fiecare dintre noi să poată spune,  Sunt un bun catolic, nu doar pentru faptul că sunt o persoană care se împărtășește zilnic ci și pentru faptul că citesc zilnic cuvântul lui Dumnezeu ce dă viață. Așa că, întrebarea este, Cât de important este cuvântul lui Dumnezeu în viața noastră? Amin.