Duminica a 26-a de peste an (C)

Am 6,1a.4-7
1Tim 6,11-16
Lc 16,19-31

Am dat zilele acestea de o povestioară despre un om care a murit și a ajuns în fața tronului de judecată. Divinul și supremul judecător a mers la cartea vieții însă nu i-a găsit numele acelui bărbat scris acolo. Așa că l-a anunțat pe om că locul lui este în iad. Omul a protestat zicând, Dar ce am făcut? Nu am făcut nimic. Tocmai, a răspuns Dumnezeu, tocmai de aceea te duci în iad că nu ai făcut nimic. Acel om ar putea fi la fel de bine și bogatul din parabola din textul evangheliei de astăzi.

Parabola pe care tocmai am auzit-o a bogatului și a lui Lazăr, cu siguranță ne-a făcut să ne întrebăm de ce bogatul a mers în iad. El avea bunuri materiale și avea tot ceea ce avea nevoie. Nu există nici o mențiune că el și-ar fi dobândit toate aceste bunuri prin mijloace imorale, precum, mita și corupția, din moment ce nu există nici un indiciu că toate bogățiile lui ar fi fost câștigate prin nedreptăți sau prin alte rele. Nu ni se spune nici faptul că el ar fi fost responsabil pentru sărăcia sau mizeria în care se afla Lazăr. De fapt nu ni se spune nici măcar faptul că Lazăr ar fi cerșit de la el iar el ar fi refuzat să îl ajute. Nu ni se spune că ar fi comis vro crimă sau vreo altă faptă rea. Tot ceea ce ni se spune e faptul că el se hrănea bine și se îmbrăca bine după cum ar fi făcut oricare altă ființă umană care are parte de succes.  Așa că, de ce s-a dus el în iad?

În timp ce Lazăr, care tradus înseamnă Dumnezeu e ajutorul meu, nu doar că era sărac din punct de vedere material ci suferea și de un handicap fizic din moment ce acesta ședea la poarta omului bogat. Câini îi lingeau bubele și cel mai probabil tot aceiași câini erau cei care îi furau puțina pâine pe care reușea să și-o procure pentru el însuși. Câini, în lumea antică, simbolizau satisfacerea, mulțumirea. A îndura chinul câinilor sălbatici nu făcea nimic altceva decât ca agonia, mizeria și suferința lui Lazăr să fie una și mai mare. Însă în ciuda unei vieți lipsite de noroc și suferință, Lazăr nu și-a pierdut nici măcar pentru o clipă speranța în Dumnezeu. Ochi săi au rămas ațintiți asupra comorii care îl aștepta sus în ceruri. Iar într-un final a ajuns să fie extrem de bogat fiindcă îl avea pe Dumnezeu în el.

De fapt, nu există nimic rău ori greșit în a avea bogății sau bunuri materiale, fiindcă ele nu sunt nici rele dar nici bune, ci ceea ce facem cu ele e bun sau rău. Ceea ce e rău e momentul în care toate aceste bogății și bunuri ajung să ne lege departe de bucurie, de împlinire și de semnificație și înțeles a vieții proprii. În momentul în care bani ajung să fie Dumnezeul nostru, în acel moment oameni vor deveni instrumentele noastre de creare a și mai multor bani iar Dumnezeu rămâne fără loc în inimile noastre, este dat afară. Bunurile pot fi adevărate obstacole în calea uceniciei sau pot fi folosite în slujba ei. Ideal ar fi ca tot ceea ce avem să fie dobândit prin împărtășire, ceea ce necesită timp, talent dar mai ales comoară.

Isus nu ne învață astăzi că a poseda avere e ceva rău, greșit motiv pentru care va trebui să scăpăm de ea. Nu! Ci că Dumnezeu a creat această bogăție, prin urmare ea e ceva bun. Însă va trebui să avem grijă că dacă avem bogăție din belșug nu înseamnă că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu ea. Ci mai degrabă, Dumnezeu este atât de milostiv cu noi dar mai ales cu tine. El se încrede în noi, în cei care au bogății din belșug că îi vor ajuta și pe cei săraci, pe cei care nu au deloc, sau care nu au nici măcar strictul necesar.

Care este oare păcatul omului bogat? El nu a poruncit oamenilor săi să îl înlăture pe Lazăr de la poarta casei sale. El nu a făcut nici obiecție când acesta primea resturile ce cădeau de la masa sa. Nu era crud cu el. Era prea manierat și educat pentru aceasta. Păcatul omului bogat a fost acela că el niciodată nu la observat pe Lazăr care reprezenta de fapt viața, sărăcia, bolnavi, cei mai puțini norocoși care mereu sunt în jurul nostru. El se complăcea în bogăția lui până în acel punct în care la pierdut din vedere pe Dumnezeu și comoara cerului iar asta fiindcă era prea preocupat de căutarea propriei fericiri în lucrurile materiale. El slujea bogăției în loc să îl slujească pe Dumnezeu. Nu îi păsa de nimeni altcineva decât de el însuși. Iar într-un final, el a fost cel care era de fapt mai sărac fiindcă nu îl avea deloc pe Dumnezeu în el însuși.

Omul bogat nu putea să vadă dincolo de comorile materiale. Asemenea acelor bogați menționați de profetul Amos în prima lectură de la această sfântă Liturghie care se complăcea de bogățiile lor fără a se gândi la cei din jurul lor. Care nu se oboseau deloc să se gândească la faptul că poporul se afla în ruine din cauza egoismului și a lipsei de credință. Omul bogat la tratat pe Lazăr cu satisfacție și indiferență până în acel moment în care s-a trezit că soarta s-a întors complet în viața de apoi, după ce au murit amândoi. Lazăr s-a dus în ceruri nu fiindcă a fost sărac sau că lui Dumnezeu îi place sărăcia ca bilet de intrare în cer, ba chiar deloc, iar bogatul sa dus în iad nu fiindcă a fost bogat în bunuri materiale.

Nu a făcut nimic greșit, însă nu a făcut nimic. Învățăturile Bisericii Catolice ne spune că păcatul său a fost cel al omisiunii sau a nu face nimic. Noi cu ușurință scuzăm păcatul de omisiune prin a susține că nu am făcut nimic greșit. Însă tocmai asta e problema noastră.

Prin urmare, astăzi suntem chemați să fim slujitori prin îndeplinirea a trei aspecte principale, adică prin a acorda timp, talent și comoara, dar și prin a le împărtăși mai ales că astăzi avem atât de mulți Lazări în jurul nostru dar mai ales în lume. Adevărata întrebare însă e cât de mult? La urma urmei, majoritatea aveți copii de crescut ori de trimis la școli, ori aveți nevoie de bani pentru perioada de pensionare ori fiindcă sunteți în căutarea unui loc de muncă mai bun. De fapt, adevărata problemă e cum putem scoate toți acești bani din buzunarele noastre?

Cum putem împărtăși cu ceilalți timpul, talentul și comorile noastre? Un mod e prin a ajuta și participa la diversele activități și slujiri din parohia noastră sau din dieceză. Sunt diverse organizații ce hrănesc pe cei săraci ori care le asigură mâncare, provizii, ori consiliere ori ajutor medical ori sunt specializați pe nevoile copiilor și pe mamele ce sunt în așteptare adică gravide. Nu avem nevoie de antrenament ori de pregătire specială pentru a ajuta, tot ceea ce avem nevoie e de dorința de ai asista pe cei aflați în nevoie.

Și sunt atât de multe oportunități în care îi putem ajuta pe cei aflați în nevoii. Există un loc anume în care talentele și abilitățile noastre unice se potrivesc de minune, tot ceea ce ne trebuie e  de a acorda timp. Dacă timpul nostru este dat în mare parte spre întreținerea și grija unei familii, atunci va trebui să îi ajutăm pe ceilalți ca și familie și să îi învățăm cu ocazia asta și pe ceilalți iubirea față de nevoile celorlalți.

Un lucru e clar, că cu toți avem timp, talente și abilități și comori, iar ceea ce trebuie să ținem minte mereu e că nu sunt ale noastre, că nu trebuie să le păstrăm pentru noi înșine ci să le împărtășim. Dacă avem o familie bună, atunci sunt cu adevărat binecuvântați și bogați. Dacă suntem bogați fiindcă îl avem pe Isus în noi, mai ales prezența sa ce ne face diferiți de restul? Datorită lui Isus, noi suntem cu adevărat bogați cu prieteni adevărați, cu speranță și înțeles în viață. De aceea va trebui să nu ne permitem nouă înșine și familiilor noastre să fi distruse din cauza bunurilor materiale.

Dacă te vezi pe tine însuși ca pe unul care a fost binecuvântat de Dumnezeu cu bunuri materiale în această lume, atunci deschideți ușa și privește. Probabil că se află un Lazăr care stă la ușa și pe care nu l-ai observat până acum.

În încheiere vă invit să reflectăm asupra a ceea ce a spus cineva că, e bine să fim importanți însă este important să fim buni. Amin