† Duminica a 3-a de peste an
Culoare: verde
Psaltire: III
Liturghie proprie, Gloria,
Credo, prefaţă duminicală
Neh 8,2-4a.5-6.8-10
Ps 18
1Cor 12,12-30
Lc 1,1-4;4,14-21
Ant. la intrare Cf. Ps 95,1.6
Cântaţi-i Domnului un cântec nou, cântaţi-i Domnului, toţi locui-torii pământului! Strălucirea şi mă-reţia sunt înaintea feţei sale, tăria şi frumuseţea sunt în lăcaşul său sfânt.
Rugăciunea Zilei
LECTURA I
Se citeau lămurit bucăţi din cartea Legii lui Dumnezeu şi erau explicate aşa încât toţi înţelegeau ceea ce se citea.
Citire din cartea lui Nehemia 8,2-4a.5-6.8-10
În zilele acelea, preotul Esdra a adus legea înaintea adunării alcătuită din bărbaţi şi femei şi din toţi cei care puteau s-o înţeleagă ca s-o asculte. Era ziua întâi a lunii a şaptea. 3 Esdra a citit din ea de când s-a luminat până la amiază în piaţa care este înaintea Porţii Apelor, în faţa bărbaţilor, a femeilor şi a celor care puteau să înţeleagă. Urechile întregului popor erau îndreptate spre Cartea Legii. 4a Esdra, scribul, stătea pe o platformă de lemn pe care o făcuseră pentru această ocazie. 5 Esdra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci era mai sus decât tot poporul. Când a deschis-o, tot poporul s-a ridicat în picioare. 6 Esdra l-a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul cel mare, iar tot poporul a răspuns ridicând mâinile: “Amin! Amin!” Apoi s-au plecat cu faţa la pământ şi s-au prosternat înaintea Domnului. 8 Ei citeau fragmente din Cartea Legii lui Dumnezeu, le dădeau sensul şi explicau ceea ce citeau. 9 Guvernatorul Nehemia, preotul şi scribul Esdra şi leviţii care explicau poporului au zis întregului popor: “Ziua aceasta este sfântă pentru Domnul Dumnezeul vostru; nu jeliţi şi nu plângeţi!” – căci tot poporul plângea în timp ce asculta cuvintele legii. 10 Ei le-au zis: “Mergeţi şi mâncaţi mâncăruri grase şi beţi vinuri dulci; trimiteţi porţii celor care nu şi-au pregătit nimic pentru că este sfântă ziua aceasta pentru Domnul nostru. Nu fiţi trişti, pentru că bucuria Domnului este forţa voastră!”
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 18(19),8.9.10.15 (R.: In 6,63b)
R.: Cuvintele tale, Doamne, sunt duh şi viaţă.
8 Legea Domnului este desăvârşită,
înviorează sufletul;
mărturia Domnului este adevărată,
îl face înţelept pe cel neştiutor. R.
9 Orânduirile Domnului sunt drepte, înveselesc inima,
poruncile Domnului sunt strălucitoare,
luminează ochii. R.
10 Teama de Domnul este curată, rămâne pentru totdeauna;
judecăţile Domnului sunt adevărate,
toate sunt drepte. R.
15 Plăcute să-ţi fie cuvintele gurii mele
şi gândurile inimii mele să ajungă înaintea ta,
Doamne, stânca mea şi răscumpărătorul meu! R.
LECTURA II*
Voi sunteţi trupul lui Cristos şi membrele fiecare în parte.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 12,12-30
Fraţilor, aşa cum trupul este unul şi are multe membre, iar toate membrele trupului, deşi sunt multe, formează un singur trup, tot la fel şi Cristos. 13 Căci noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a forma un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, şi toţi am fost adăpaţi într-un singur Duh. 14 Trupul nu este un singur membru, ci mai multe. 15 Dacă piciorul ar spune: “Pentru că nu sunt mână, nu sunt din trup”, oare pentru aceasta nu este din trup? 16 Şi dacă urechea ar spune: “Pentru că nu sunt ochi, nu sunt din trup”, oare pentru aceasta nu este din trup? 17 Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Şi dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? 18 Acum însă Dumnezeu a pus membre în trup, pe fiecare dintre ele, aşa cum a voit. 19 Deci, dacă toate ar fi un singur membru, unde ar fi trupul? 20 Însă acum, deşi sunt multe membre, există un singur trup. 21 Ochiul nu poate să spună mâinii: “Nu am nevoie de tine” şi nici capul nu poate să spună picioarelor: “Nu am nevoie de voi”. 22 Ba, cu mult mai mult, membrele trupului, care par mai slabe, sunt mai necesare 23 şi pe cele care par a fi fără cinste le îmbrăcăm cu mai multă cinste şi pe cele ale noastre de care ne ruşinăm sunt tratate cu mai multă cuviinţă, 24 în timp ce membrele cele cuviincioase ale noastre nu au nevoie. Dar Dumnezeu a alcătuit astfel trupul încât dă cinste mai mare celor care duc lipsă de ea, 25 ca să nu fie dezbinare în trup, ci membrele să se îngrijească la fel unele de altele. 26 Dacă suferă un membru, toate membrele suferă împreună cu el, iar dacă este cinstit un membru, toate se bucură cu el. 27 Voi sunteţi trupul lui Cristos şi membru fiecare în parte. 28 Şi cei pe care Dumnezeu i-a pus în Biserică sunt: mai întâi apostolii, în al doilea rând profeţii, în al treilea rând învăţătorii, apoi cei care au puterea minunilor, apoi carisma vindecărilor, a ajutorării, a conducerii, a limbilor diferite. 29 Oare sunt toţi apostoli? Oare toţi sunt profeţi? Oare toţi învăţători? Oare au toţi puterea minunilor? 30 Oare au toţi carisma vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi interpretează?
Cuvântul Domnului
* forma prescurtată:
LECTURA II
Voi sunteţi trupul lui Cristos şi membrele fiecare în parte.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 12,12-14.27
Fraţilor, aşa cum trupul este unul şi are multe membre, iar toate membrele trupului, deşi sunt multe, formează un singur trup, tot la fel şi Cristos. 13 Căci noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a forma un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, şi toţi am fost adăpaţi într-un singur Duh. 14 Trupul nu este un singur membru, ci mai multe. 27 Voi sunteţi trupul lui Cristos şi membru fiecare în parte.
Cuvântul Domnului
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 4,18abc
(Aleluia) “Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns, să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea”, spune Domnul. (Aleluia)
EVANGHELIA
Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,1-4; 4,14-21
Deoarece mulţi au încercat să alcătuiască o istorisire a faptelor care s-au împlinit printre noi, 2 aşa cum ni le-au transmis cei care de la început au fost martori oculari şi au devenit slujitori ai cuvântului, 3 după ce am cercetat toate de la început cu grijă, m-am gândit să ţi le scriu şi eu în mod sistematic, preabunule Teofil, 4 ca să te convingi de temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit. 4,14 Isus s-a întors în Galileea cu puterea Duhului şi faima lui s-a răspândit în toate împrejurimile. 15 Iar el învăţa în sinagogile lor şi era glorificat de toţi. 16 A venit la Nazaret, unde fusese crescut, şi a intrat în sinagogă, după obiceiul lui, în zi de sâmbătă, şi s-a ridicat ca să citească. 17 I s-a dat Cartea profetului Isaia şi, deschizând cartea, a găsit locul în care era scris: 18 “Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea şi celor orbi recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriţi; 19 să vestesc un an de bunăvoinţă al Domnului”. 20 Apoi, închizând cartea, şi dând-o înapoi slujitorului, s-a aşezat. Ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi spre el. 21 A început apoi să le vorbească: “Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre”.
Cuvântul Domnului
RUGĂCIUNEA CREDINCIOȘILOR
Fraților preaiubiți, astăzi avem bucuria de a celebra Duminica Cuvântului lui Dumnezeu cu tema Binecuvântați cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu. Să ne rugăm ca, cuvântul lui Dumnezeu să fie viață pentru Biserică dar mai ales pentru lume. Să spunem împreună:
R. Ascultă-ne Doamne!
- Ne rugăm ca Cuvântul lui Dumnezeu, să fie în inima slujitorilor Bisericii, și să fie proclamat de episcopi, preoți și diaconi după rugăciune și pregătire atentă, ținând cont de semnele timpului și de viețile oamenilor. R.
- Ne rugăm ca papa Francisc, care astăzi instalează pentru prima oară slujitori ai catehezei și lectori, atât bărbați cât și femeii, să fie un semn al Duhului Sfânt care zidește Trupul lui Cristos. R.
- Ne rugăm ca cuvântul lui Isus să ne inspire viețile, după cum el însuși a învățat și a îmbrățișat nevoile săracilor, a celor bolnavi, a celor decăzuți, și a celor privați de libertate. R.
- Ne rugăm ca guvernele să răspundă rapid și generos la nevoile celor săraci și afectați de dezastre naturale, și a celor care suferă de foame. R.
- Ne rugăm ca familiile și locuințele noastre să crească în sfințenie prin rugăciunea comună și citirea sfintei Scripturi zi de zi, dar mai ales prin faptele bune făcute cu respect față de cei nevoiași. R.
- Ne rugăm ca cei care lucrează sub presiune în domeniul medical, să aibă parte de recunoștință sinceră și de rugăciunile noastre. R.
- Ne rugăm ca frați și surorile noastre, care prin botez au fost făcuți părtași la Trupul lui Cristos, și care acum s-au dus deja spre împărăția Regelui veșnic, să aibă parte de viața veșnică. R.
Doamne Dumnezeule, tu care ești Tatăl Cuvântului Veșnic fă te rugăm ca mesajul tău să strălucească și să lumineze inimile noastre, să ne însuflețească în momentele de neliniște, și să ne conducă pe calea adevărului. Tu care viețuiești și domnești în toți veci vecilor. Amin
Asupra Darurilor
Ant. la Împărtăşanie Cf. Ps 33,6
Apropiaţi-vă de Domnul şi veţi fi luminaţi şi feţele voastre nu se vor ruşina.
După Împărtășanie
Dumnezeule atotputernic, fă, te rugăm, ca noi, care am primit harul tău dătător de viaţă să fim întotdeauna mândri de darul primit. Prin Cristos, Domnul nostru.
Duminica a 3-a de peste an (C) – 3
Neh 8,2-4a.5-6.8-10
1Cor 12,12-30
Lc 1,1-4;4,14-21
Cuvântul tău e făclie pentru paşii mei şi lumină pentru cărările mele
Ce anume citiți zi de zi pentru a vă hrăni mințile? La ce cărți sau texte faceți referință atunci când sunteți bucuroși sau triști sau când simțiți că mintea voastră este atacată? Ce program Tv vizionați fiindcă vă ajută și la ce programe de la televizor nu vă uitați fiindcă nu se ridică la nivelul vostru sau nu vă plac? Un lucru e clar că noi suntem cei care decid cum să ne hrănim mințile prin a alege ceea ce citim și ceea ce privim, și tot noi suntem cei care decidem cum să ne protejăm mintea, prin a nu citit sau privi ceea ce nu se ridică la nivelul nostru sau nu se place.
Însă știți care carte ne-ar hrăni mintea și ne-ar înălța sufletul și mintea mai mult ca toate celelalte? Biblia, fiindcă este Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta e motivul pentru care în prima lectură de astăzi, preotul Ezra a citit Legea, care este Torah sau prima din cele cinci cărți ale Vechiului Testament, evreilor din Ierusalim; dar și motivul pentru care în evanghelia de astăzi l-am auzit pe Isus cum a citit din Sfânta Scriptură în sinagoga din Nazaret. Acesta e motivul pentru care noi citim sfânta Scriptură de fiecare dată când ne adunăm aici pentru sfânta Liturghie sau pentru altă liturgie. Acesta e motivul pentru care noi suntem încurajați să citim Bibliile noastre acasă zi de zi. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, este cel mai hrănitor cuvânt al lui Dumnezeu pentru mintea noastră în fiecare zi.
Adesea uităm cât de prețios este Cuvântul lui Dumnezeu însă gândiți-vă puțin la următorul exemplu. În anul 1964 guvernul nostru român de atunci a eliberat toți prizonieri politici și religioși. Unul dintre ei a fost și Richard Wurmbrand, care petrecuse aproape 3 din cei 14 ani de închisoare ai săi în izolare, singur în celulă. În cartea sa intitulată În subteranul lui Dumnezeu, Wurmbrand descrie cum într-o bună zi un prizonier nou pe nume Avram a ajuns în închisoare. Partea de sus a trupului său era în ghips. Când paznici l-au lăsat acolo el a scos o carte din spatele acelui ghips. Nici unul dintre prizonieri nu mai văzuse o carte de mulți ani. Ei l-au întrebat ce carte era aceea. Era Evanghelia după Ioan. Wurmbrand a scris că a luat cartea în mâna sa și că nici un alt medicament sau lucru nu era la fel de prețios ca acea carte pentru el. Din acea zi, acea carte mică și zdrențuită a mers din mână în mână. Mulți au învățat-o pe de rost dar mai ales cu inima, și discutau asupra ei între ei. Această scurtă povestioară ne amintește tuturor că adesea noi uităm importanța Cuvântului lui Dumnezeu din viețile noastre.
De fapt, Biblia este atât de importantă încât Conciliul Vatican II ne spune că Biserica mereu a venerat Scriptura după cum cinstește și Trupul Domnului (Dei Verbum, 11), însă bineînțeles că nu cu același timp de preamărire. Catehismul Bisericii Catolice la numărul 103 spune și el exact același lucru. Așa că întrebarea e, Preamărim și venerăm prezența lui Isus din Biblie? Un predicator vestit al secolului 3 pe nume Origene spusese că: Tu primești trupul Domnului cu o grijă specială și o evlavie atât de mare încât ai grijă ca nici o firmitură să nu cadă pe jos. Tot la fel ar trebui să primești și Cuvântul lui Dumnezeu, cu o grijă egală și cu o evlavie atât de mare încât nici măcar cel mai cuvânt să cadă pe jos și să se piardă.
Acest lucru ne amintește tuturor că în fiecare celebrare Euharistică există două părți, Liturgia Cuvântului și Liturgia Euharistică. Apariția de la Knock din Irlanda este o reprezentație atât a Liturgiei Cuvântului cât și a Liturgiei Euharistice.
Întrebarea e, Cum ascultăm noi Cuvântul lui Dumnezeu? Avem o ocazie de a asculta Cuvântul lui Dumnezeu de fiecare dată când venim aici la Biserică. Va trebui să încercăm ca după fiecare sfântă Liturghie să plecăm spre casele noastre cu o idee luată din lecturile citite sau din explicația oferită la predică de către preot. Va trebui să ne întrebăm, Ce îmi spune Domnul? Ori de câte ori auzim aceste lecturi proclamate și explicate. Dacă nu ne întrebăm, Ce vrea Domnul să îmi spună? Atunci să nu ne mire faptul că nu auzim glasul Domnului. Cei care proclamă Cuvântul lui Dumnezeu din sfânta Scriptură au o datorie privilegiată. Biserica ne învață că atunci când Sfânta Scriptură este proclamată în liturgie, Cristos însuși e cel care ne vorbește (Sacrosanctum Concilium, 7). Așa că invit să ne pregătim cum trebuie. Să îi permitem lui Cristos să vorbească prin noi tuturor celor din jurul nostru. Țineți minte că Isus se folosește de vocea noastră să vorbească cu cei din jur. Că avem cu toți o responsabilitate privilegiată. Isus se folosește de vocea ta pentru a vorbi cu fiecare dintre noi fiindcă atunci când proclamăm Scriptura Isus e cel care ne vorbește.
Un alt loc în care mai auzim și ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu e în propriile noastre locuințe. Am început această predică prin a vă întreba care este modul prin care ne hrănim mințile. Încercați să vă hrăniți mințile zi de zi cu Sfânta Scriptură cel puțin câteva minute. Pe lângă rugăciunea făcută în familie de zi cu zi, de ce nu citiți și un scurt pasaj din evanghelie și să vă gândiți câteva clipe asupra lui, asupra a ceea ce dorește să vă spună. Deschideți Biblia și aprindeți o lumânare lângă ea ca semn al prezenței lui Isus în Scriptură. Păstrați Biblia într-un loc proeminent în casa voastră pentru ca astfel să o puteți vedea zi de zi dar mai ales pentru a vă aminti să citiți din ea zi de zi.
Sfântul Grigore cel Mare scrisese: Biblia este o scrisoare de dragoste din partea lui Dumnezeu pentru poporul său în care noi primim inima lui Dumnezeu. Citiți și ascultați scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru voi, zi de zi. Sfântul Ieronim spusese, Dacă ignori Scriptura atunci îl ignori pe Cristos. Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie ne aduce vindecare și ne ajută să depășim probleme vieții noastre. De ce refuzăm în continuare să găsim un răspuns la toate problemele noastre și să ne lărgim perspectiva. Ezra a citit legea, Torah sau primele cinci cărți ale Vechiului Testament, pentru evrei din Ierusalim, apoi Isus a citit Sfânta Scriptura în sinagoga din Nazaret. Nu e de mirare că psalmul 119 la versetul 105 ne spune: Cuvântul tău e făclie pentru paşii mei şi lumină pentru cărările mele.
În încheiere vă invit să nu uitați că va trebui să ne hrănim mințile zi de zi cu Biblia, cu scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi. Că Biblia este scrisoarea de dragoste trimisă de Dumnezeu poporului său în care noi primim inima lui Dumnezeu. Și că dacă ignorăm Scriptura noi de fapt îl ignorăm pe Cristos.
Dar mai ales, după cum a spus și Origene, Tu primești trupul Domnului cu o grijă specială și o evlavie atât de mare încât ai grijă ca nici o firmitură să nu cadă pe jos. Tot la fel ar trebui să primești și Cuvântul lui Dumnezeu, cu o grijă egală și cu o evlavie atât de mare încât nici măcar cel mai cuvânt să cadă pe jos și să se piardă. Amin
Alte teme de predici sau cateheze
- Cuvântul lui Dumnezeu: chemare la angajament.
- Rolul Scripturii în Biserică (Vatican II, Dei Verbum).
- Relația dintre Scriptură și tradiție (Vatican II, Dei Verbum).
- Citirea publică și particulară a Scripturii (Liturgia cuvântului).
- Evangheliile ca narațiune a credinței (primul catehism al Bisericii).
- Cuvântul fidelității lui Dumnezeu.
- Patrimoniul evreu al creștinismului.
- Slujirile în Biserică.
- Rolul apostolilor.
- Trupul lui Cristos.
- Biserica și săraci.
- Unitatea și diversitatea în comunitatea parohială.
Duminica a 3-a de peste an (C) – 3 (Duminica Cuvântului lui Dumnezeu)
Neh 8,2-4a.5-6.8-10 1Cor 12,12-30 Lc 1,1-4;4,14-21 Cuvântul tău e făclie pentru paşii mei şi lumină pentru cărările mele Ce anume citiți zi de zi pentru a vă hrăni mințile? La
Duminica a 3-a de peste an (C) – 1
Toate lecturile de la sfânta Liturghie trebuie citite clar, dându-li-se totodată o semnificație și un sens spiritual, astfel încât cei care le ascultă să audă frumusețea textului și să poată reflecta singuri asupra lui....
Duminica a 3-a de peste an (C) – 2
În textul evangheliei de astăzi am putut vedea cum Isus s-a întors în satul său natal unde a fost primit cum se cuvine, unde a fost primit bine, mai ales pentru faptul că deja câștigase o reputație proprie, bună, a sa. Nazarineni au rămas profund uimiți de talentele sale....