Duminica a 4-a de peste an (C)

Ier 1,4-5.17-19
1Cor 12,31-13,13
Lc 4,21-30

Cu toți suntem egali în demnitate înaintea lui Dumnezeu

În cadrul unui zbor de la Johannesburg o doamnă de culoare albă, de vârsta a doua, destul de bine îmbrăcată care era de origine din Africa de Sud s-a trezit că stătea pe un scaun de lângă un om negru. Imediat s-a ridicat și s-a dus la însoțitori de zbor pentru a se plânge de locul în care stă. Cu ce vă pot ajuta Doamnă? A întrebat-o însoțitoarea de zbor?

Nu vezi? A spus ea. M-ați pus lângă un kaffir. Kaffiri erau un popor din munți hinduși Kush din nord-estul Afganistanului, care au refuzat să se convertească la islam până în secolul 19. Nu pot să stau lângă o persoană atât de dezgustătoare. Te rog să îmi găsești un alt loc! Vă rog să vă calmați doamnă! Ia spus însoțitoarea de zbor. Zborul de astăzi este unul destul de plin, însă uite ce vom face, voi merge și voi verifica să văd dacă mai sunt locuri libere la clasa întâi sau în zona privată. Femeia aruncat în acea clipă o privire mai șmecheră spre omul negru deja revoltat de situație de lângă ea, să nu mai spunem de ceilalți pasageri din jurul ei.

După câteva minute, însoțitoarea de zbor s-a întors cu o veste bună pe care a venit să o dea acestei doamne. Doamnă, din păcate, după cum știam deja, clasa a doua este plină. Am vorbit cu echipajul de zbor iar zona privată și ea este plină. Însă am reușit să vă găsesc un loc liber la clasa întâi.

Înainte ca măcar că apuce să vorbească, însoțitoarea de zbor a continuat să vorbească, e un lucru aproape extraordinar să reușești să faci un astfel de schimb, însă am permisiune specială din partea căpitanului. Însă date fiind circumstanțele, căpitanul a considerat de-a dreptul scandalos ca altcineva să fie nevoit să stea lângă o persoană atât de neplăcută. Așa că s-a întors spre acel om negru care stătea lângă ea și i-a spus: Domnule vă rog să vă luați lucrurile și să veniți după mine. Am un loc pregătit la clasa întâi pentru dumneavoastră. În acea clipă toți ceilalți pasageri s-au ridicat în picioare și au început să ovaționeze și să aplaude în timp ce acel om negru mergea spre clasa întâi din partea din față a avionului.

Cu siguranță cu toți suntem îngroziți de prejudiciul acelei doamne albe din Africa de Sud, și ne pare rău pentru omul insultat și cred că cu toți ne putem identifica cu ceilalți pasageri care au aplaudat-o pe însoțitoarea de zbor pentru că l-a luat pe acel om la clasa întâi.  Un prejudiciu similar l-am putut vedea și în textul evangheliei de astăzi, în care am văzut cum Isus lea spus celorlalți concitadini ai săi despre două momente din istorie în care Dumnezeu a intervenit pentru a-i ajuta pe ne-evrei și pe străini (v. 25-27). În timpul slujirii profetului Ilie a existat o mare foame foarte mare. Dumnezeu l-a instruit pe profetul Ilie să meargă la Sarepta în Sidon, din afara Israelului, unde avea să întâlnească o văduvă de la care a cerut mâncare. Această văduvă avea mâncare puțină, doar pentru o masă după care ea și fiul ei avea să moară de foame. Însă această văduvă a acceptat să îl hrănească pe Ilie iar vasul ei cu făină și vasul cu ulei nu s-au mai terminat deloc (1Rg 17). Isus apoi le-a oferit un al doilea exemplu. De data asta a profetului Elizeu care a urmat după profetul Ilie. Despre faptul că în Israel existau foarte mulți leproși în acel timp și totuși nici unul nu a fost vindecat. Numai Naaman, un străin, a venit în Israel pentru a căuta vindecare de leprozitatea lui. Elizeu i-a spus să se scalde în răul Iordan de șapte ori și va fi vindecat (2Rg 5). Aceste două exemple au fost prea mult pentru cei care l-au ascultat pe Isus așa că au încercat să îl ucidă. Până în timpul lui Isus, iudaismul aproape devenise ceea ce noi numim ca un grup închis. Evrei priveau de sus la cei care nu erau evrei. Toți ceilalți erau inferiori lor, ei erau cei superiori. Iar Isus a provocat tocmai această gândire a lor.

Însă ce are asta de-a face cu noi înșine? Și noi va trebui să ne întrebăm, Și noi privim de sus la ceilalți? Îi considerăm pe cei din jurul nostru ca fiind inferiori nouă? Evrei erau orbi asupra faptului că și străini erau favorizați de Dumnezeu însă asta nu înseamnă că străini nu erau favorizați de Dumnezeu. Străini erau prețuiți de Dumnezeu chiar dacă evrei erau prea orbi ca să vadă asta. Așa că întrebarea e, suntem noi orbi la iubirea lui Dumnezeu față de cei din jurul nostru? E oare atitudinea noastră față de ceilalți de a-i pune sub un microscop ca oameni din evanghelia de astăzi? Dacă noi nu avem o atitudine creștină față de ceilalți, asupra faptului că toți suntem egali în demnitate în fața lui Dumnezeu, atunci astăzi suntem invitați să vindecăm această atitudine nesănătoasă. Cu toți suntem membri egali ai familiei lui Dumnezeu. Iar asta e ceea ce va trebui să ținem minte mereu fiindcă sunt atât de multe diviziuni în societate, atât de multe limite, cu toți suntem membri unei singure familii imense a lui Dumnezeu. E bine să ținem mereu asta în minte, mai ales dacă ne gândim la toate acele lucruri ne-creștine care s-au tot spus despre refugiați. Un lucru e clar că societatea în care am intrat când am intrat pe ușa acestei bisericii nu este una perfectă. Însă aici și acum, în biserică și tu și eu suntem la fel de prețioși asemenea persoanei care stă lângă noi, în spatele nostru sau chiar în fața noastră. Nu există în Biserică creștini mai prejos, ci toți suntem fii și fiice adoptate ale lui Dumnezeu. Cu toți am primit aceiași Euharistie, cu toți l-am primit pe același Domn.

Însă a avea această atitudine bolnavă față de cei din jurul tău, cred că este doar simptomul acestei probleme. Problema e de fapt un pic și mai jos. Problema constă în faptul că noi, ca și creștini botezați, suntem egali în demnitate înaintea lui Dumnezeu, uităm că Isus a murit pentru a ne mântui pe fiecare dintre noi, că Isus a murit pentru a-l mântui și pe cel de lângă tine, din spatele tău sau din fața ta. Dacă noi privim unul la altul din această perspectivă atunci vom observa cât de diferiți par! Încercați să vă gândiți mereu la cei din jurul vostru în acest mod. Vă va ajuta să vindecați această atitudine bolnavă din voi. Modul ideal în care noi ne putem relaționa la cei din jurul nostru ne este arătat și în prima scrisoare a sfântului apostol Paul către Corinteni (13, 4-5): Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândrește. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ține cont de răul primit.

Când stăm și citim această frumoasă descriere a iubirii trebuie să recunoaștem faptul că noi am căzut destul de rău, mult prea des. Adesea putem vedea cât de bine sau cât de rău ne descurcăm noi de fapt cu această descriere a iubirii prin omiterea cuvântului iubire din text și prin a ne pune propriul nostru nume în loc. Puneți-vă propriul vostru nume acum în spațiile goale din text în locul cuvântului iubire.

…………….este îndelung răbdătoare și binevoitoare, …………….nu este invidioasă, ……………. nu se laudă, nu se mândrește. …………….nu se poartă necuviincios, …………….nu caută ale sale, …………….nu se mânie, …………….nu ține cont de răul primit. (textul se poate afișa la panou până la finalul predicii iar la final lăsată o scurtă pauză de reflecție.)

Dacă citim în acest mod ne vom da seama cu toți cât de tare am eșuat cu iubirea fiindcă de prea multe ori nu suntem deloc răbdători sau binevoitori, uneori suntem plini de gelozie, uneori suntem lăudăroși și îngâmfați, alteori suntem nesimțiți sau răi și egoiști, alteori ne simțim jigniți si suntem plini de resentimente, de cele mai multe ori nu ne cerem iertare, nu ne încredem sperăm sau îndurăm ceea ce urmează să vină sau ceea ce ni s-a întâmplat deja. Iar după toate acestea venim la spovadă și spunem preotului că Eu nu am nici un păcat!

Acea doamnă albă din Africa de Sud nu și-a arătat iubirea față de acel bărbat negru de lângă ea și cu toți am rămas șocați și scandalizați. Însă acela a fost doar un simplu exemplu. Cu toți suntem vinovați de lipsă de iubire și de acea atitudine de a privi de sus la cei din jurul nostru. Să nu uităm niciodată că încă din momentul botezului nostru cu toți suntem fii și fiice egale ale lui Dumnezeu, Tatăl nostru și că noi toți l-am primit pe același Domn în preasfânta Euharistie. Așa că întrebarea cu care voi încheia este, Putem noi să vindecăm această atitudine bolnavă de a privi la cei de lângă noi de sus și să încercăm să îi iubim? Amin