Duminica a 7-a de peste an (C)

duminică, 20 februarie 2022

† Duminica a 7-a de peste an

Sf. Elefterie, ep.

Culoare:   verde
Psaltire
:   III

Liturghie proprie, Gloria, 
Credo, prefaţă duminicală

1Sam 26,2.7-9. 12-13.22-23
Ps 102
1Cor 15,45-49
Lc 6,27-38

Ant. la intrare        Ps 12,6

Doamne, eu am încredere în bunătatea ta. Inima mea tresaltă de bucurie pentru mântuirea ta. Îi voi cânta Domnului, pentru că m-a copleşit cu daruri!

Rugăciunea Zilei
Atotputernice Dumnezeule, dăruieşte-ne, te rugăm, harul să cugetăm pururi la cele spirituale, ca să împlinim ceea ce e plăcut înaintea ta, şi prin cuvânt, şi prin faptă. Prin Domnul nostru Isus Cristos.
LECTURA I

Astăzi Domnul te-a dat în mâinile mele, însă eu n-am vrut să-mi ridic mâna asupra unsului Domnului.

Citire din cartea întâi a lui Samuel 26,2.7-9.12-13.22-23
În zilele acelea, Saul s-a ridicat şi a coborât în pustiul Zif şi cu el erau trei mii de oameni aleşi ai lui Israel ca să-l caute pe David în pustiul Zif. 7 David şi Abişai au ajuns la popor noaptea şi, iată, Saul era culcat şi dormea între care, iar suliţa lui era înfiptă în pământ la capul lui! Abner şi poporul lui erau culcaţi în jurul său. 8 Abişai i-a zis lui David: “Dumnezeu l-a dat astăzi pe duşmanul tău în mâna ta! Acum lasă-mă să-l pironesc cu suliţa la pământ o singură dată şi nu va mai fi nevoie să repet!” 9 Dar David i-a zis lui Abişai: “Nu-l ucide! Căci cine îşi întinde mâna împotriva unsului Domnului şi rămâne nevinovat?” 12 David a luat suliţa şi urciorul cu apă de la capul lui Saul, şi au plecat. Nimeni nu i-a văzut, nici n-a observat şi nimeni nu s-a trezit, pentru că Domnul a făcut să cadă asupra lor un somn adânc. 13 David a trecut de cealaltă parte şi a ajuns pe vârful muntelui, departe. Era mare distanţă între ei. 22 David i-a răspuns: “Iată suliţa regelui! Să vină cineva dintre slujitorii tăi şi s-o ia! 23 Domnul să întoarcă fiecăruia după dreptatea lui şi după fidelitatea lui. Domnul te-a dat astăzi în mâna mea, iar eu nu am vrut să-mi întind mâna împotriva unsului Domnului.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 102(103),1-2.3-4.8 şi 10.12-13 (R.: 8a)
R.: Domnul este milostiv şi plin de îndurare.

1 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi tot ce este în mine să binecuvânteze numele său cel sfânt!
2 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de binefacerile sale! R.

3 El îţi iartă toate nelegiuirile
şi te vindecă de orice boală.
4 El îţi răscumpără viaţa din adânc
şi te încununează cu îndurare şi dragoste. R.

8 Domnul este îndurător şi milostiv,
el este îndelung răbdător şi plin de îndurare.
10 El nu face după greşelile noastre,
nici nu ne răsplăteşte după fărădelegile noastre. R.

12 Cât de departe este răsăritul de apus,
atât de mult îndepărtează de la noi nelegiuirile noastre.
13 Aşa cum un tată îşi iubeşte copiii,
aşa îi iubeşte Domnul pe cei care se tem de el. R.

LECTURA II

După cum am purtat chipul celui pământesc, vom purta şi chipul celui ceresc.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 15,45-49
Fraţilor, aşa este scris: “Primul om, Adam, a fost făcut cu suflet viu”, cel din urmă Adam, cu Duhul dătător de viaţă. 46 Dar nu cel spiritual apare mai întâi, ci cel firesc, apoi cel spiritual. 47 Primul om este făcut din pământ, este pământesc; al doilea om este din cer. 48 Cum este cel pământesc, la fel sunt şi cei pământeşti, şi cum este cel ceresc, la fel sunt şi cei cereşti. 49 Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, vom purta şi chipul celui ceresc.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE      In 13,34

(Aleluia) “Vă dau o poruncă nouă, spune Domnul: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unii pe alţii!” (Aleluia)

EVANGHELIA

Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,27-38
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: “Vouă, care mă ascultaţi, vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc, 28 binecuvântaţi-i pe cei care vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei care vă defăimează! 29 Celui care te loveşte peste un obraz întoarce-i-l şi pe celălalt, iar pe cel care-ţi ia mantia nu-l împiedica să-ţi ia şi tunica! 30 Celui care îţi cere dă-i şi de la cel care a luat dintr-ale tale nu cere înapoi! 31 Aşa cum vreţi ca oamenii să vă facă vouă, faceţi-le la fel! 32 Dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi? Căci şi păcătoşii îi iubesc pe cei care îi iubesc pe ei. 33 Şi dacă faceţi bine celor care vă fac bine, ce răsplată aveţi? Şi păcătoşii fac la fel. 34 Şi dacă daţi cu împrumut celor de la care speraţi să primiţi înapoi, ce răsplată aveţi? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească la fel înapoi. 35 Voi însă iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut fără ca să aşteptaţi nimic, iar răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, pentru că el este bun faţă de cei nerecunoscători şi răi. 36 Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv! 37 Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi; 38 daţi şi vi se va da; o măsură bună, îndesată, scuturată şi cu vârf vi se va da în poală, căci cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura şi vouă!”

Cuvântul Domnului

RUGĂCIUNEA CREDINCIOȘILOR

Fraților preaiubiți, cuvintele lui Cristos ne-a pus în fața ochilor o nouă viziune după care va trebui să trăim. Să ne rugăm pentru harul de a primi aceste daruri de care avem nevoie pentru a ne schimba stilul de viață dar și pentru a o trăi pe deplin. Să spunem împreună:

 R. Ascultă-ne Doamne!

  • Cu toți suntem copii ai lui Dumnezeu, familia pe care o numim Biserică, ne rugăm ca să putem trăi aceasta în iubire și bunătate zi de zi. R.
  • Ne rugăm ca în deciziile pe care le luăm, Duhul sfânt să ne îndrume în a acționa cu o inimă curată, și ca voința lui Dumnezeu să fie cea care o facem și nu a noastră. R.
  • Ne rugăm ca Domnul să ne de-a o inimă plină de compasiune pentru ca astfel să îi putem ierta pe cei care nu îi putem ierta. R.
  • Ne rugăm ca în acele momente în care simțim că greutatea crucii pe care o purtăm e prea mare, să ne amintim că Dumnezeu este Duhul dătător de viață care ne dă curaj și putere. R.
  • Ne rugăm pentru toți răposați noștri, ca ei să se odihnească în pace. R.
  • Să păstrăm un moment de tăcere în care să adresăm Domnului toate intențiile noastre. R.

Tată ceresc, tu care ești nespus de milostiv și plin de compasiune cu poporul tu, te rugăm cu inimi pline de umilință și de încredere să ne asculți toate aceste rugăciuni ale noastre. Prin Cristos Domnul nostru. Amin

Asupra Darurilor
Împlinind slujirea ce ne-a fost încredinţată, celebrăm tainele tale, Doamne, şi te rugăm cu umilinţă, ca jertfa pe care o aducem spre lauda măririi tale, să ne fie spre mântuire. Prin Cristos, Domnul nostru.
Ant. la Împărtăşanie            Ps 9,2-3

Voi vesti toate faptele tale minunate. Mă voi bucura şi voi tresălta de veselie în tine, voi preamări numele tău, Dumnezeule preaînalt!

După Împărtășanie

Te rugăm, Dumnezeule atotputernic, să ne faci parte pe deplin de roadele mântuirii, a căror chezăşie am primit-o prin aceste taine. Prin Cristos, Domnul nostru.

Duminica a 7-a de peste an (C) – 2

1Sam 26,2.7-9.12-13. 22-23
1Cor 15,45-49
Lc 6,27-38

Din moment ce, cu toți avem dușmani, astăzi voi începe prin a vă destăinui una dintre cele mai bune metode prin care putem scăpa de dușmani. Metodă pusă în practică de către unul dintre cei mai vestiți președinți ai Statelor Unite, de Abraham Lincoln, metodă pentru care a și fost criticat în presa timpului, pentru faptul că era prea prietenos, până și cu dușmani lui politici. Când a fost întrebat, acesta a răspuns, Nu îmi elimin eu oare, dușmani prin ai face prieteni mei? Acesta este un lucru foarte adevărat, iubiți credincioși. Cea mai bună metodă prin care putem scăpa de toți dușmani noștri e aceea de a-i face prieteni noștri sau prin a-i iubi.

În textul evangheliei de astăzi, am avut ocazia să ascultăm marea speranță pe care Dumnezeu o așteaptă de la noi, aceea că noi va trebui să iubim, însă cu un alt tip de iubire. În evanghelie Isus a menționat expres, iubiții pe dușmani voștri. Cuvântul iubire poate fi explicat și prin următoarele cuvinte, fi bun sau binecuvântat sau a te ruga pentru. Așa să fie oare? Cu alte cuvinte, acest tip de iubire este cea mai mare formă de iubire, iubire pe care limba greacă o numește agape, care tradus înseamnă o iubire binevoitoare față de cealaltă persoană. Înseamnă că indiferent de ceea ce ne face cealaltă persoană, nouă, nu ne vom permite, niciodată, nouă înșine, să dorim nimic altceva decât binele ei. Celelalte două tipuri de iubire, e eros care reprezintă iubirea romantică pe care o vedem cel mai adesea la tineri îndrăgostiți, și philia sau iubirea frățească care e limitată doar la cei care ne sunt apropiați nouă.

Însă, întrebarea pe care, cu siguranță ne-o adresăm majoritatea dintre noi acum, e aceasta, Dar dacă celălalt abuzează de iubirea pe care noi o avem față de el sau ea, sau dacă nu o acceptă? Ce ne vom face atunci? Ce te vei face în acel moment? Îl vei lăsa să facă ceea ce dorește el? Dacă abuzează de iubirea pe care o avem față de el, pentru el, se va asemăna cu acel bărbat care după ce la ascultat pe Buddha cum vorbea despre întoarcerea răului cu rău, sau după cum e menționat în evanghelia de astăzi, dintre pentru dinte, a decis să vadă dacă Buddha însuși pune în practică ceea ce predică celorlalți. Acel bărbat la acuzat, i-a adresat tot felul de abuzuri și cuvinte calomnioase la acel mare învățător spunându-i și că este un mare nebun.

Buddha a ascultat cu multă răbdare. În momentul în care bărbatul a rămas fără lucruri de spus la adresa lui, Buddha i-a replicat, Fiul meu, dacă cineva refuză cadoul pe care o altă persoană îl face, la cine se va duce acel cadou?

Orice nebun știe asta, a răspuns bărbatul plin de dispreț. Cadoul se duce înapoi la cel care l-a făcut.

Fiul meu, i-a spus Buddha. Mi-ai adresat multe cuvinte și abuzuri verbale. Tind să refuz cadoul pe care tocmai mi l-ai făcut.

Bărbatul a rămas înmărmurit. Buddha însă a continuat, Fiul meu, cel care calomniază o persoană virtuoasă se aseamănă cu cel care scuipă la cer. Tot ceea ce a reuși să facă e să i se întoarcă pe față ceea ce a aruncat în sus. Sau se aseamănă cu cel care aruncă praf contra vântului. Praful nu își atinge ținta, fiindcă se întoarce înapoi, și îl lovește în față pe cel care l-a aruncat.

Așa că, iubiți credincioși, nu vă îngrijorați. Dacă iubirea voastră nu este reciprocă, ea se va întoarce înapoi la voi. Dacă cealaltă persoană aruncă cuvinte calomnioase și pline de răutate și alte fapte asemenea, nouă, iar noi nu le acceptăm și nici nu ni le închidem în minte asemenea prizonierilor, toate acestea se vor întoarce împotriva persoanei care le-a făcut.

Un mare predicator iezuit, pe nume Teilhard de Cahrdin, a spus la un moment dat că ființa umană se aseamănă cu celelalte specii de animale și plante, adică specie aflată în pericol. Iar asta datorită absenței a ceva fundamental, datorită absenței iubirii. Voința, disponibilitatea de a ne iubi unul pe altul este amenințată de supraviețuirea planetei și nu din cauza bombelor nucleare și atomice. Dacă nu ne grăbim să descoperim iubirea și să descoperim energia pentru a o putea valorifica cum trebuie, atunci rezultatul va fi unul singur, nu vom apuca să începem un alt secol.

Însă de ce oare suntem, noi creștini, chemați la iubirea față de dușmani, la a face binele celor care ne urăsc, la a-i binecuvânta pe cei care ne blestemă, la a ne ruga pentru cei care se poartă urât cu noi, la a întoarce celălalt obraz și la a-i oferi haina celui care nu are, la a oferi bani însă fără să așteptăm să îi și primim înapoi, la a nu judeca, la a fi milostiv și plin de compasiune dar mai ales la a ierta? Cu siguranță spunem acum în mințile noastre, Că e prea mult! Nu e corect! E nedrept! E drept oare să dai ceea ce se cuvine celui care se cuvine? De exemplu, dacă suntem loviți pe obrazul drept, iar noi ne supărăm și îl lovim și noi pe obrazul drept. Sincer să fim, asta nu înseamnă că îi dăm ceea ce i se cuvine lui, ci îi dăm ceea ce ni se cuvine nouă, mai ales că asta se numește răzbunare. Dreptatea lui Dumnezeu este destul de clară, violenței trebuie să i se răspundă cu pace, ura trebui învinsă cu iubire, injuria trebuie vindecată cu iertare iar răul trebuie controlat cu bunătate.

O sarcină destul de simplă. Iar asta fiindcă suntem copii ai lui Dumnezeu, ai Celui Preaînalt care el însuși este bun față de cei nerecunoscători și răi (v.35). De asemenea, mai e și vorba aceea, așa tată așa fiu. Un adevărat discipol va fi asemenea tatălui său, va iubi pe dușmani lui, va face bine celor care îl urăsc, va fi blând cu cei care nu apreciază ceea ce a făcut pentru ei. De asemenea, suntem creați după imaginea și asemănarea lui Dumnezeu, prin urmare, va trebui să îi iubim pe dușmani noștri după cum o face deja Dumnezeu dintotdeauna. Cei care își urăsc dușmani nu au nici un drept să  susțină sau să afirme că sunt o imagine și asemănare a lui Dumnezeu.

Iubiți credincioși, voi încheia cu o rugăciune a generozității, rugăciune rostită de Ignațiu de Loyola.

Doamne, învață-mă să fiu generos.

Învață-mă să te slujesc așa cum ar trebui,

Să dau și să nu socotesc costul,

Să lupt și să nu iau în seamă rănile,

Să trudesc și să nu caut restul,

Să muncesc și să nu cer recompensă.

Știind bine că astfel fac voința ta. Amin

Alte teme de predici sau cateheze

  1. Generozitatea și Iertarea.
  2. Dăruirea și coborârea fără reîntoarcere.
  3. Problema interesului unui împrumut; problema cametei în biserică.
  4. Respectul față de autoritățile civile.
  5. Respectul față de viața umană; pedeapsa capitală.
  6. Compararea iertării lui David cu cea a lui Cristos.
  7. Atitudinea față de război în scripturile iudaice și în scripturile creștine.
  8. Învierea trupului și nemurirea.
  9. Ideii concrete asupra împărtășirii.
FOAIA DUMINICALĂ
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?