Înălțarea Domnului (C)

Fap 1,1-11
Evr 9,24-28;10,19-23
Lc 24,46-53

În introducerea filmului La răscruce între dragoste şi moarte, cu Richard Gere și Sharon Stone, am văzut la un moment dat următoarea întrebare Dacă astăzi ar fi ultima zi din viața ta, ce ai schimba? Ce ai iubi? Ce ai decide? Dacă noi am fi întrebați aceleași lucruri, care ar fi răspunsul nostru?

Astăzi celebrăm solemnitatea Înălțării Domnului la ceruri. De fiecare dată când auzim cuvântul Înălțare, imediat ne gândim la cer, ceea ce ne și induce un pic în confuzie, fiindcă vorbim despre înălțarea lui Isus la patruzeci de zile de la învierea sa din morți.

A ne gândi la înălțare ca la o ascensiune, urcare la cer, e ceva natural. În crezul apostolic, mărturisim această idee, de a urca la ceruri, de fiecare dată când spunem, S-a înălțat la ceruri și șade la dreapta Tatălui…

Însă ce e cu această Înălțare? Înălțarea la ceruri înseamnă că în evenimentul întrupării, Isus a devenit om prin puterea Duhului Sfânt prin preasfânta Fecioară Maria. Înălțarea nu a fost un moment de rămas bun, o petrecere de despărțire pentru Isus. Iar asta fiindcă Isus se va întoarce pentru a-și duce la îndeplinire opera, misiunea de mântuire a lumii întregi. Mai degrabă, a fost ora sa de glorificare din partea Tatălui ceresc, momentul în care s-a definitivat prezența sa fizică și vizibilă din mijlocul nostru, dar mai ales momentul în care a început prezența sa în dimensiunea invizibilă, sacramentală.

Cu toate că Cristos nu mai este prezent în mijlocul nostru din punct de vedere fizic și vizibil. El tot este cu noi iar asta fiindcă el însuși ne-a spus că Orice veți face unuia dintre aceștia care sunt frați și surorile mele, mie mi-ați făcut. Apoi a spus că Unde doi sau trei se adună în numele meu, eu sunt acolo, în mijlocul lor. În momentul consacrării sfintei Euharistii, preotul spune că Acesta este trupul meu…Acesta este sângele meu… Cu adevărat, pâinea și vinul devin trupul și sângele lui Cristos.

Timpul pregătirii apostolilor săi, pentru misiunea de răspândire și întemeiere a Bisericii sale e acum sfârșită, în timp ce participarea lor continuă la această misiune abia acum începea.

Cu alte cuvinte, înălțarea sa nu a fost doar un rămas bun pentru Isus ci doar o înmânare a misiunii pentru discipoli săi.

Însă care este această misiune? Misiunea nu este nimic altceva decât împărtășirea iubirii lui Isus, de schimbare a inimii oamenilor, de a fi martori ai lui Cristos în lume, de predicare a veștii cele bune că Dumnezeu ne-a mântuit și că ne-a condus la pocăință. Însă unde și cui trebuie să evanghelizăm?

Cineva spunea la un moment dat că, exista odată un vitraliu care reprezenta înălțarea lui Cristos cu nori și cu cerul deschis și cu îngeri. Sub această imagine erau scrise cuvintele, Glorie lui Dumnezeu în înălțimi.

La un moment dat cineva aruncase cu o piatră în vitraliu și ștersese cuvântul înălțimi. Acum se putea citi numai atât Glorie lui Dumnezeu. De fapt tocmai asta e ceea ce trebuie noi să facem, locul unde trebuie să evanghelizăm, locul în care să predicăm vestea cea bună a învierii lui Cristos și a mântuirii pe care el ne-a obținut-o, adică peste tot.

Însă care este această iubire a lui Cristos pe care noi trebui să o împărtășim? La un moment dat, un preot a susținut o zi de reculegere pentru un grup de 40 de tineri studenți, când la un moment dat a fost întrebat de către unul din aceștia, de ce intrat în seminar. El i-a spus că Nu știu. Însă înainte de a-i răspunde preotul a adresat întregii adunări următoarea întrebare, Care este actorul sau actrița voastră preferată? Majoritatea dintre ei au spus care era actorul sau actrița lor favorită după care i-a întrebat de ce? Cu toți au argumentat de ce au ales un astfel de actor sau actriță ca favorit, ca model. În schimb, grupul de studenți l-a întrebat pe preot, care e actorul lui preferat. Iar preotul a răspuns, că Isus Cristos! În acel moment cu toți au rămas uimiți și l-au întrebat De ce? Iar preotul le-a răspuns fiindcă mă iubește atât de mult. Iubirea sa pentru mine e necondiționată. El mă iubește nu fiindcă îl iubesc și eu. El mă iubește chiar dacă nu îl plac ori nu îl iubesc înapoi!

Așa că iubirea pe care trebuie să o împărtășim este iubirea necondiționată a lui Isus.

De ce trebuie să continuăm misiunea lui Isus, aceea de schimbare a inimii oamenilor? Am găsit o poveste despre un preot și un șofer de taxi. În momentul în care au murit amândoi, cei doi s-au dus împreună în cer, în rai. Preotul s-a plâns că De ce l-ai adus pe acest om aici? A venit extrem de rar la sfânta Liturghie, nu s-a rugat niciodată. Sfântul Petru i-a răspuns că În momentul în care tu rosteai o predică, majoritatea credincioșilor tăi adormeau. În timp ce acest șofer conducea foarte repede, mulți dintre pasageri se rugau rozariul și lui Dumnezeu ca acesta să nu facă accident.

Ideea e că, cu toate că preotul se afla în ceruri, inima sa tot era plină de invidie și de ură. Cu alte cuvinte, inimile noastre sunt pline de ură de incapacitatea noastră de a ierta mai ales experiențele noastre din trecut cu anumite persoane. Suntem plini de invidie. Devenim geloși. Persoanele care sunt geloase mereu își amintesc și țin minte, motiv pentru care nu au pace niciodată. Sunt într-o continuă problemă. Inimile noastre sunt pline de mânie. Mânie care nu face nimic altceva decât să ne mărească presiunea sângelui. Suntem plini de resentimente și timiditate. De aceea cred că avem nevoie de o adevărată operație la inimă, prin care să eliminăm toată această ură, invidie, mânie, resentimente și timiditate. Însă după această operație de eliminare, ceea ce va rămâne e ceva cu adevărat minunat, rămâne o inimă cu adevărat schimbată, o inimă plină de iubire și de compasiune.

A conduce oameni la pocăință, la convertire e una din misiunile pe care trebuie să le ducem la îndeplinire, e una din misiunile incluse în angajamentul nostru creștin.

Prin urmare, iubiți credincioși, din moment ce toate ajung la un final, binele pe care îl putem face, va trebui să îl facem astăzi, acum. Dacă trebuie să iertați sau să vă cereți iertare cuiva, va trebui să o facem astăzi, acum. Dacă trebuie să iubești și să mulțumești cuiva, va trebui să o facem acum, pentru că e posibil ca ziua de mâine să nu mai vină. Sunt de părere că multe suflete merg în iad nu fiindcă au fost rele ci fiindcă au amânat să facă lucruri bune, fapte bune, au amânat să facă binele.

Sărbătoarea înălțării Domnului este și sărbătoarea misiunii noastre. Așa că întrebarea este, Suntem noi fideli misiunii noastre? Amin