† Înălțarea Domnului (C)
Culoare: alb
Psaltire: P
Liturghie proprie, Gloria, Credo,
prefaţă pentru Înălţare I sau II
Fap 1,1-11
Ps 46
Evr 9,24-28;10,19-23
Lc 24,46-53
Ant. la intrare Fap 1,11
Bărbaţi galileeni, de ce staţi pri-vind la cer? Aşa cum l-aţi văzut ri-dicandu-se la cer, tot astfel va veni, aleluia!
Rugăciunea Zilei
LECTURA I
În timp ce erau cu ochii aţintiţi spre cer, el s-a înălţat.
Citire din Faptele Apostolilor 1,1-11
În prima carte, o, Teofil, am tratat despre tot ce a făcut şi a învăţat Isus de la început 2 până în ziua în care a fost înălţat, după ce, prin Duhul Sfânt, i-a instruit pe apostolii pe care îi alesese. 3 După pătimirea sa, el li s-a prezentat viu, cu multe dovezi, arătându-li-se timp de patruzeci de zile şi vorbindu-le despre cele privitoare la împărăţia lui Dumnezeu. 4 Şi în timp ce era cu ei, le-a poruncit să nu se îndepărteze de Ierusalim, ci să aştepte promisiunea Tatălui “pe care – zicea el – aţi auzit-o de la mine: 5 Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi în Duhul Sfânt, nu după multe zile”. 6 Atunci, cei care se adunaseră l-au întrebat, zicând: “Doamne, în acest timp vei restabili împărăţia lui Israel?” 7 Dar el le-a zis: “Vouă nu vă este dat să cunoaşteţi timpurile sau momentele pe care Tatăl le-a stabilit prin propria autoritate. 8 Însă când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginile pământului”. 9 Şi spunând acestea, sub privirile lor, el a fost înălţat şi un nor l-a ascuns din ochii lor. 10 În timp ce erau cu ochii aţintiţi spre cer şi el se înălţa, iată că le-au apărut doi bărbaţi în haine albe 11 şi le-au spus: “Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Isus, care a fost înălţat de la voi la cer, va veni tot aşa cum l-aţi văzut mergând spre cer”.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 46(47),2-3.6-7.8-9 (R.: 6)
R.: Dumnezeu se înalţă în strigăte de bucurie, Domnul se înalţă în sunete de trâmbiţă.
sau:
Aleluia.
2 Toate popoarele, bateţi din palme,
aclamaţi-l pe Dumnezeu cu strigăte de bucurie!
3 Căci Domnul Preaînalt este înfricoşător,
mare rege peste tot pământul. R.
6 Dumnezeu se înalţă în strigăte de bucurie,
Domnul se înalţă în sunete de trâmbiţă.
7 Cântaţi-i psalmi lui Dumnezeu, cântaţi-i!
Cântaţi-i regelui nostru, cântaţi-i! R.
8 Căci Dumnezeu este rege peste tot pământul,
cântaţi-i cu măiestrie!
9 Dumnezeu stăpâneşte peste neamuri,
Dumnezeu stă pe tronul său cel sfânt. R.
LECTURA II
Cristos a intrat chiar în cer.
Citire din Scrisoarea către Evrei 9,24-28; 10,19-23
Fraţilor, Cristos nu a intrat într-un sanctuar făcut de mână de om, prefigurare a celui adevărat, ci chiar în cer, ca să se arate acum înaintea feţei lui Dumnezeu în favoarea noastră, 25 şi nu ca să se aducă pe sine de mai multe ori, aşa cum marele preot intră în sanctuar în fiecare an, cu sângele altcuiva, 26 căci ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii. Dar acum, la împlinirea timpurilor, el s-a arătat o singură dată ca să distrugă păcatul prin jertfa lui. 27 Şi după cum oamenilor le este dat să moară o singură dată, iar după aceasta este judecata, 28 tot la fel şi Cristos, după ce s-a jertfit o dată ca să ia asupra sa păcatele celor mulţi, se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru a-i mântui pe cei care îl aşteaptă. 10,19 Aşadar, fraţilor, având încredere că vom intra în sanctuar datorită sângelui lui Isus 20 pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o prin catapeteasmă, adică prin trupul său, 21 şi având un mare preot peste casa lui Dumnezeu, 22 să ne apropiem cu inimă sinceră în plinătatea credinţei, curăţindu-ne prin stropire inimile de conştiinţa rea şi spălându-ne trupul cu apă curată! 23 Să ţinem cu neclintire mărturisirea speranţei, pentru că cel care a promis este demn de încredere!
Cuvântul Domnului
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 28,19a.20b
(Aleluia) “Mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, spune Domnul; eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!” (Aleluia)
EVANGHELIA
În timp ce îi binecuvânta, a fost ridicat la cer.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 24,46-53
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: “Aşa este scris: Cristos trebuia să sufere şi să învie din morţi a treia zi 47 şi să fie predicată convertirea în numele lui spre iertarea păcatelor la toate neamurile. Începând din Ierusalim, 48 voi veţi fi martorii acestor lucruri. 49 Şi, iată, eu îl trimit asupra voastră pe acela pe care Tatăl l-a promis, însă voi să rămâneţi în cetate până când veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus!” 50 Apoi i-a scos până spre Betania şi, ridicându-şi mâinile, i-a binecuvântat, 51 iar în timp ce îi binecuvânta, s-a îndepărtat de ei şi a fost ridicat la cer. 52 Iar ei, adorându-l, s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare 53 şi stăteau tot timpul în templu binecuvântându-l pe Dumnezeu.
Cuvântul Domnului
RUGĂCIUNEA CREDINCIOȘILOR
Fraților preaiubiți, astăzi celebrăm întoarcerea lui Isus la Tatăl său ceresc și al nostru. Să ne deschidem acum inimile și sufletele în fața împlinirii promisiunii sale de a ni-l trimite pe Duhul Sfânt. Să spunem împreună:
R. Ascultă-ne Doamne!
- Ne rugăm pentru duhul reînnoirii comunității noastre parohiale, ca Duhul Sfânt să binecuvânteze eforturile noastre de a crește în pace și iubire. R.
- Ne rugăm și pentru vocații, ca tineri să descopere frumusețea jertfei de sine față de iubirea lui Isus și bucuria care vine cu ea. R.
- Ne rugăm pentru cei care se simt copleșiți de griji și presiunea vieții, ca ei să se întoarcă la Domnul pentru inspirație și încurajare. R.
- Ne rugăm ca noi să primim harul de a redescoperi darul împăcării și al păcii. R.
- Ne rugăm și pentru intențiile pe care le păstrăm în adâncul inimii noastre. R.
- Ne rugăm ca tuturor credincioșilor noștri răposați să li se deschidă porțile cerului. R.
Doamne Dumnezeul nostru, suntem plini de recunoștință față de iubirea ta infinită față de noi. dă-ne te rugăm harul ca să primim cu bucurie vestea cea bună a fiului tău și să dăm mărturie de ea tuturor celor cu care ne întâlnim. Prin Cristos Domnul nostru. Amin
Asupra Darurilor
Ant. la Împărtăşanie Mt 28,20
Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii, aleluia.
După Împărtășanie
Dumnezeule atotputernic și veșnic, care ne dai nouă, celor de pe pământ, harul de a săvârși cele dumnezeiești, înflăcărează, te rugăm, inimile noastre de dorul după lăcașurile cerești, unde Cristos a înălțat la tine firea noastră omenească. El, care viețuiește și domnește în vecii vecilor.
Înălțarea Domnului (C) – 1
Fap 1,1-11
Evr 9,24-28;10,19-23
Lc 24,46-53
În introducerea filmului La răscruce între dragoste şi moarte, cu Richard Gere și Sharon Stone, am văzut la un moment dat următoarea întrebare Dacă astăzi ar fi ultima zi din viața ta, ce ai schimba? Ce ai iubi? Ce ai decide? Dacă noi am fi întrebați aceleași lucruri, care ar fi răspunsul nostru?
Astăzi celebrăm solemnitatea Înălțării Domnului la ceruri. De fiecare dată când auzim cuvântul Înălțare, imediat ne gândim la cer, ceea ce ne și induce un pic în confuzie, fiindcă vorbim despre înălțarea lui Isus la patruzeci de zile de la învierea sa din morți.
A ne gândi la înălțare ca la o ascensiune, urcare la cer, e ceva natural. În crezul apostolic, mărturisim această idee, de a urca la ceruri, de fiecare dată când spunem, S-a înălțat la ceruri și șade la dreapta Tatălui…
Însă ce e cu această Înălțare? Înălțarea la ceruri înseamnă că în evenimentul întrupării, Isus a devenit om prin puterea Duhului Sfânt prin preasfânta Fecioară Maria. Înălțarea nu a fost un moment de rămas bun, o petrecere de despărțire pentru Isus. Iar asta fiindcă Isus se va întoarce pentru a-și duce la îndeplinire opera, misiunea de mântuire a lumii întregi. Mai degrabă, a fost ora sa de glorificare din partea Tatălui ceresc, momentul în care s-a definitivat prezența sa fizică și vizibilă din mijlocul nostru, dar mai ales momentul în care a început prezența sa în dimensiunea invizibilă, sacramentală.
Cu toate că Cristos nu mai este prezent în mijlocul nostru din punct de vedere fizic și vizibil. El tot este cu noi iar asta fiindcă el însuși ne-a spus că Orice veți face unuia dintre aceștia care sunt frați și surorile mele, mie mi-ați făcut. Apoi a spus că Unde doi sau trei se adună în numele meu, eu sunt acolo, în mijlocul lor. În momentul consacrării sfintei Euharistii, preotul spune că Acesta este trupul meu…Acesta este sângele meu… Cu adevărat, pâinea și vinul devin trupul și sângele lui Cristos.
Timpul pregătirii apostolilor săi, pentru misiunea de răspândire și întemeiere a Bisericii sale e acum sfârșită, în timp ce participarea lor continuă la această misiune abia acum începea.
Cu alte cuvinte, înălțarea sa nu a fost doar un rămas bun pentru Isus ci doar o înmânare a misiunii pentru discipoli săi.
Însă care este această misiune? Misiunea nu este nimic altceva decât împărtășirea iubirii lui Isus, de schimbare a inimii oamenilor, de a fi martori ai lui Cristos în lume, de predicare a veștii cele bune că Dumnezeu ne-a mântuit și că ne-a condus la pocăință. Însă unde și cui trebuie să evanghelizăm?
Cineva spunea la un moment dat că, exista odată un vitraliu care reprezenta înălțarea lui Cristos cu nori și cu cerul deschis și cu îngeri. Sub această imagine erau scrise cuvintele, Glorie lui Dumnezeu în înălțimi.
La un moment dat cineva aruncase cu o piatră în vitraliu și ștersese cuvântul înălțimi. Acum se putea citi numai atât Glorie lui Dumnezeu. De fapt tocmai asta e ceea ce trebuie noi să facem, locul unde trebuie să evanghelizăm, locul în care să predicăm vestea cea bună a învierii lui Cristos și a mântuirii pe care el ne-a obținut-o, adică peste tot.
Însă care este această iubire a lui Cristos pe care noi trebui să o împărtășim? La un moment dat, un preot a susținut o zi de reculegere pentru un grup de 40 de tineri studenți, când la un moment dat a fost întrebat de către unul din aceștia, de ce intrat în seminar. El i-a spus că Nu știu. Însă înainte de a-i răspunde preotul a adresat întregii adunări următoarea întrebare, Care este actorul sau actrița voastră preferată? Majoritatea dintre ei au spus care era actorul sau actrița lor favorită după care i-a întrebat de ce? Cu toți au argumentat de ce au ales un astfel de actor sau actriță ca favorit, ca model. În schimb, grupul de studenți l-a întrebat pe preot, care e actorul lui preferat. Iar preotul a răspuns, că Isus Cristos! În acel moment cu toți au rămas uimiți și l-au întrebat De ce? Iar preotul le-a răspuns fiindcă mă iubește atât de mult. Iubirea sa pentru mine e necondiționată. El mă iubește nu fiindcă îl iubesc și eu. El mă iubește chiar dacă nu îl plac ori nu îl iubesc înapoi!
Așa că iubirea pe care trebuie să o împărtășim este iubirea necondiționată a lui Isus.
De ce trebuie să continuăm misiunea lui Isus, aceea de schimbare a inimii oamenilor? Am găsit o poveste despre un preot și un șofer de taxi. În momentul în care au murit amândoi, cei doi s-au dus împreună în cer, în rai. Preotul s-a plâns că De ce l-ai adus pe acest om aici? A venit extrem de rar la sfânta Liturghie, nu s-a rugat niciodată. Sfântul Petru i-a răspuns că În momentul în care tu rosteai o predică, majoritatea credincioșilor tăi adormeau. În timp ce acest șofer conducea foarte repede, mulți dintre pasageri se rugau rozariul și lui Dumnezeu ca acesta să nu facă accident.
Ideea e că, cu toate că preotul se afla în ceruri, inima sa tot era plină de invidie și de ură. Cu alte cuvinte, inimile noastre sunt pline de ură de incapacitatea noastră de a ierta mai ales experiențele noastre din trecut cu anumite persoane. Suntem plini de invidie. Devenim geloși. Persoanele care sunt geloase mereu își amintesc și țin minte, motiv pentru care nu au pace niciodată. Sunt într-o continuă problemă. Inimile noastre sunt pline de mânie. Mânie care nu face nimic altceva decât să ne mărească presiunea sângelui. Suntem plini de resentimente și timiditate. De aceea cred că avem nevoie de o adevărată operație la inimă, prin care să eliminăm toată această ură, invidie, mânie, resentimente și timiditate. Însă după această operație de eliminare, ceea ce va rămâne e ceva cu adevărat minunat, rămâne o inimă cu adevărat schimbată, o inimă plină de iubire și de compasiune.
A conduce oameni la pocăință, la convertire e una din misiunile pe care trebuie să le ducem la îndeplinire, e una din misiunile incluse în angajamentul nostru creștin.
Prin urmare, iubiți credincioși, din moment ce toate ajung la un final, binele pe care îl putem face, va trebui să îl facem astăzi, acum. Dacă trebuie să iertați sau să vă cereți iertare cuiva, va trebui să o facem astăzi, acum. Dacă trebuie să iubești și să mulțumești cuiva, va trebui să o facem acum, pentru că e posibil ca ziua de mâine să nu mai vină. Sunt de părere că multe suflete merg în iad nu fiindcă au fost rele ci fiindcă au amânat să facă lucruri bune, fapte bune, au amânat să facă binele.
Sărbătoarea înălțării Domnului este și sărbătoarea misiunii noastre. Așa că întrebarea este, Suntem noi fideli misiunii noastre? Amin
Alte teme de predici sau cateheze
- Discursul plecării cu o promisiune.
- Învierea-înălțarea-Rusaliilor: un singur mister.
- Diferențe în evangheliile înălțării.
- Semnificația înălțării în viața creștină.
- Relația lui Cristos cu Duhul Sfânt.
- Misiunea universală a apostolilor.
- Compunerea evangheliei: proiecții de la Paște.
- Virtutea speranței.
- Cristos ca cap al trupului.
- Preasfânta Treime și botezul.
- Cele trei punți ale lumii: pământul, cerul (sus), iadul (jos).
Înălțarea Domnului (C) – 2
Fap 1,1-11 Evr 9,24-28;10,19-23 Lc 24,46-53 Adunați în jurul Mamei noastre după înălțarea lui Isus După înălțarea lui Isus, discipoli s-au întors la Ierusalim unde au stat în camera de
Înălțarea Domnului (C) – 1
Astăzi celebrăm solemnitatea Înălțării Domnului la ceruri. De fiecare dată când auzim cuvântul Înălțare,...