Marți din săptămâna a 10-a de peste an
Sf. Robert, abate
Culoare: verde
Psaltire: II
Liturghie la alegere
prefaţă comună
1Rg 17,7-16
Ps 4
Mt 5,13-16
Ant. la intrare Cf. Ps 26,1-2
Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele: de cine mă voi înfricoşa? Prigonitorii şi duşmanii mei se clatină şi cad.
Rugăciunea Zilei
Dumnezeule, izvorul oricărui bine, ascultă-ne rugăciunea: inspiră-ne să cugetăm la cele drepte și călăuzește-ne ca să le împlinim. Prin Domnul nostru Isus Cristos.
LECTURA I
Făina din vas nu s-a terminat şi uleiul din urcior n-a scăzut, aşa cum a vorbit Domnul prin gura lui Ilie.
Citire din cartea întâi a Regilor 17,7-16
Dar după ceva timp, pârâul a secat căci nu mai fusese ploaie în ţară. 8 Atunci, cuvântul Domnului a fost către Ilie: 9 “Ridică-te, mergi la Sarepta din Sidon şi rămâi acolo! Iată, am poruncit acolo unei femei văduve să se îngrijească de tine!” 10 Ilie s-a ridicat şi a mers la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetăţii, iată, acolo era o femeie văduvă care strângea lemne! El a strigat către ea şi i-a zis: “Adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas ca să beau!” 11 Ea a plecat ca să-i aducă, iar el a strigat către ea: “Adu-mi, te rog, şi o bucată de pâine!” 12 Ea a răspuns: “Viu este Domnul Dumnezeul tău că nu am nimic copt, ci doar un pumn de făină într-un vas şi puţin ulei într-un urcior. Iată, strâng două vreascuri ca să merg să pregătesc pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri”. 13 Ilie i-a zis: “Nu te teme, mergi şi fă după cuvântul tău! Dar fă pentru mine o turtă mică mai întâi şi adu-mi-o; apoi vei face pentru tine şi pentru fiul tău! 14 Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: «Făina din vas nu se va termina şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina până în ziua când Domnul va da ploaie peste faţa pământului»”. 15 Ea a mers şi a făcut după cuvântul lui Ilie. Şi au mâncat el, ea şi casa ei mult timp. 16 Făina din vas nu s-a terminat şi untdelemnul din urcior nu s-a împuţinat, după cuvântul Domnului pe care l-a spus prin Ilie.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 4,2-3.4-5.7-8 (R.: 7b)
R.: Fă să răsară peste noi lumina feţei tale, Doamne!
2 Când strig către tine, răspunde-mi, Dumnezeul dreptăţii mele!
din strâmtorare m-ai scos în larg:
ai milă de mine şi ascultă-mi rugăciunea!
3 Fii ai oamenilor, până când veţi dispreţui gloria mea?
Până când veţi iubi deşertăciunea
şi veţi căuta minciuna? R.
4 Să ştiţi că Dumnezeu face minuni pentru cel credincios:
când strig către el Domnul mă aude.
5 Cutremuraţi-vă şi nu păcătuiţi!
Meditaţi acestea în inimile voastre,
în aşternuturile voastre, şi fiţi netulburaţi! R.
7 Mulţi spun: “Cine ne va arăta ce este bine?”
Fă să răsară peste noi, Doamne, lumina feţei tale!
8 Tu pui mai multă bucurie în inima mea
decât au ei atunci când li se înmulţeşte grâul şi vinul. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 5,16
(Aleluia) Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri! (Aleluia)
EVANGHELIA
Voi sunteţi lumina lumii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,13-16
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: “Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. 14 Voi sunteţi lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte. 15 Nici nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru ca să lumineze pentru toţi cei care sunt în casă. 16 Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!”
Cuvântul Domnului
Rugăciunea credincioși
Fraților preaiubiți, Cristos este adevărata lumină a lumii. Ne rugăm pentru fiecare creștin din lume, dar mai ales din parohia noastră, ca toți să fie o lumină a iubirii lui Cristos pentru ceilalți. Să spunem împreună:
R. Ascultă-ne Doamne!
- Ne rugăm ca Biserica să strălucească în această lume întunecată și violentă, ca lumină a sfințeniei, adevărului și milostivirii, pentru a aduce speranța tuturor oamenilor. R.
- Ne rugăm ca credința noastră să fie puternică asemenea sării, pentru a aduce gust în tot ceea ce facem și spune, acel gustul bucuriei și păcii. R.
- Ne rugăm ca în fața lipsei grâului și a costurilor lui tot mai mari, mai ales pe continentul African, din cauza războiului din Ucraina, celelalte națiuni ale lumii să ajute țările mai nevoiașe. R.
- Ne rugăm ca toți cei care au fost marcați cu sigiliul Duhului Sfânt, să poarte în inimile lor Duhul înțelepciunii și a adevărului. R.
- Ne rugăm ca eforturile de a oferi vaccinul de Covid în lume să continue cu o energie mai mare pentru ca protecția sa fie oferită tuturor. R.
- Ne rugăm ca credincioși noștri răposați să fie primiți cât mai repede în Împărăția Regelui Veșnic. R.
Dumnezeule Veșnic, dă-ne te rugăm harul să primim cuvântul tău cu inimi recunoscătoare pentru ca adevărul tău să se reflecte în tot ceea ce spune și în modul în care acționăm. Prin Cristos Domnul Nostru. Amin.
Asupra Darurilor
Te rugăm, Doamne, să priveşti cu bunăvoinţă la darul slujirii noastre: el să fie pentru tine jertfă bineplăcută, iar nouă să ne sporească iubirea. Prin Cristos, Domnul nostru.
Ant. la Împărtășanie Ps 17,3
Doamne, tu eşti stânca mea, fortăreaţa mea şi eliberatorul meu, Dumnezeul meu, ajutorul meu!
După Împărtășanie
Puterea tămăduitoare a tainelor tale, Doamne, să ne elibereze cu blândeţe de toate pornirile strâmbe şi să ne călăuzească pe calea cea dreaptă. Prin Cristos, Domnul nostru.
Marți din săptămâna a 10-a de peste an – 2
Mt 5,13-16
Sarea pământului şi lumina lumii
Keith Miller în cartea sa intitulată Habitatul dragonilor a spus: Toate programele de promovare și planurile de educație creștină din lume vor fi fără valoare în motivarea oamenilor să devină creștini decât dacă sunt practicate de oameni normali…care au găsit speranță și un nou mod de a trăi în Cristos. Iar apoi vor asculta.
Textul evangheliei de astăzi este o parte a predicii de pe Munte. În acest pasaj Isus revelează că discipoli lui sunt chemați să fie Sarea pământului, și Lumina lumii. Apoi le spune că sarea ar fi nefolositoare dacă ea și-ar pierde gustul. Ce dorește Isus să spună prin a ne numi pe noi, sare?
Sarea dacă este pusă pe o rană, rana va deveni extrem de dureroasă. Însă cu toți știm să folosim sarea ca condiment la mese. Ea dă gust mâncărurilor fără gust. În antichitate sarea era chiar și mai importantă decât astăzi. Era necesară pentru păstrarea alimentelor, ca acestea să nu se strice. În antichitate soldați adesea erau plătiți în sare, sau cu un salarium sau salar.
Cu alte cuvinte, prezența creștină în lume poată fi comparată cu sarea ce dă gust și păstrează alimentele de la putrezire. Iar asta fiindcă dacă noi suntem adevărați creștini, atunci vom deveni și cea mai bună propagandă capabilă să incite și alte persoane în a deveni la rândul lor creștini, fiindcă doar o viață schimbată poate convinge alți că creștinismul chiar funcționează. Însă dacă hrana este prea-sărată, ea are gust oribil. Cu alte cuvinte, indiferent de cât de bune sunt intențiile tale, dacă intrăm prea tare, am putea face mai mult rău decât bine.
Noi, creștini trebuie să cultivăm viața creștină și spiritualitatea ei peste tot în jurul nostru. Astfel astăzi cu toți suntem chemați să facem două lucruri asemenea sării pe pământ:
Primul, noi suntem chemați să fim martori ai credinței asemenea primilor creștini. Sfântul Augustin spusese: Toți cei care ascund și acoperă lumina doctrinei prin mijloace de confort temporar, își pun lumânarea sub obroc. Un autor pe nume S. Briscoe în cartea sa intitulată Despre Dumnezeu a sugerat că noi va trebui să avem grijă de patru lucruri dacă dorim să fim martori ai credinței:
- Ai grijă sau a-ți arăta preocuparea față de persoană și grijă de viața ta înainte de a lui.
- Îndrăznește sau de a avea curaj să dai mărturie, curaj dacă acea persoană îți este străină și chiar și mai mult dacă persoana este un prieten apropiat sau rudă.
- Împărtășește sau dacă dorești să faci o impresie permanentă, împărtășește-te pe tine însuți cu acea persoană. Implică-te în interesele sale, pune-ți umărul sub poverile sale și fi cu adevărat bucuros când el are parte de un succes.
- Roagă-te sau nu diminua efectul rugăciunii în pregătirea inimilor oamenilor pentru vestea cea bună.
Doi, noi suntem chemați la apostolat, lucrare care e o parte din a fi creștin. Fiecare creștin trebuie să se îndrepte nu doar spre sfințenia personală ci să caute și sfințenia celorlalți. Asemenea sării ce păstrează mâncarea din a se altera și dă gustul cel mai bun mâncării. Creștini ar trebui să fie la fel printre oameni din jurul lor sau al ei. Iar asta fiindcă prin botez și mir cu toți am primit acest apostolat de la Domnul însuși. Persoanele laice în mod special sunt chemați să facă ca Biserica să fie prezentă și rodnică în acele locuri și circumstanțe în care doar prin ei, ea poate deveni sarea pământului. Astfel, fiecare persoană laică, prin aceste daruri date lui devine martor și instrument viu al misiunii Bisericii însăși conform măsurii dăruirii lui Cristos (Lumen Gentium 33).
Tu și cu mine, suntem chemați să fim sfinți. Amin
Alte teme de predici sau cateheze
- Împărtășirea micimii noastre cu încrederea în Dumnezeu.
- Permiterea convingerilor noastre să arate ce vom face.
- Imaginea sării și a luminii.
Marţi din săptămâna a 10-a de peste an – 2
Mt 5,13-16 Sarea pământului şi lumina lumii Keith Miller în cartea sa intitulată Habitatul dragonilor a spus: Toate programele de promovare și planurile de educație creștină din lume vor fi
Marţi din săptămâna a 10-a de peste an – 1
Textul evangheliei de astăzi este o parte a predicii de pe Munte. În acest pasaj Isus revelează că discipoli lui sunt chemați să fie Sarea pământului, și Lumina lumii. Apoi le spune că sarea ar fi nefolositoare dacă ea și-ar pierde gustul....