Marţi din săptămâna a 4-a din Postul Mare

marți, 29 martie 2022

Marți din săptămâna a 4-a din Postul Mare

Sf. Eustasie, ep.

Culoare:  violet
Psaltire
:   IV

Liturghie proprie,
prefaţa pentru Postul Mare (I, II, III sau IV)

Ez 47,1-9.12
Ps 45
In 5,1-3.5-16

Ant. la intrare                   Cf. Is 55,1

Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la apă, spune Domnul; chiar dacă nu aveţi cu ce plăti, veniţi şi beţi cu bucurie!

Rugăciunea Zilei

Acest timp sfânt de pocăinţă şi de rugăciune să pregătească, Doamne, inimile credincioşilor tăi, pentru a primi cum se cuvine misterul pascal şi a vesti lumii bucuria mântuirii. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

Am văzut apă izvorând din partea dreaptă a templului, şi toţi aceia la care a ajuns această apă s-au mântuit.

Citire din cartea profetului Ezechiel 47,1-9.12
În zilele acelea, în timpul unei viziuni, trimisul Domnului m-a făcut să mă întorc la intrarea templului şi, iată, o apă ieşea de sub pragul casei, dinspre răsărit, pentru că faţa templului era spre răsărit. Apa cobora de sub partea dreaptă a templului, dinspre sud de altar. 2 M-a făcut să ies pe drumul porţii de nord şi m-a făcut să înconjur pe drumul de dinafară, lângă poarta de dinafară, care dădea spre răsărit. Şi iată, apa curgea din partea dreaptă! 3 Când omul a ieşit spre răsărit, avea o funie în mână; a măsurat o mie de coţi şi m-a făcut să trec prin apă: apa era până la glezne. 4 A mai măsurat o mie şi m-a făcut să trec prin apă: apa era până la genunchi; a mai măsurat o mie şi m-a făcut să trec: apa era până la coapse. 5 A mai măsurat o mie şi era un râu prin care nu puteam să trec. Pentru că apele crescuseră, erau ape de înotat, un râu care nu se putea trece. 6 Şi mi-a zis: “Ai văzut, fiul omului?” Apoi m-a făcut să merg să mă întorc pe malul râului. 7 Când m-am întors, iată, pe malul râului erau foarte mulţi copaci, de o parte şi de alta! 8 Şi mi-a zis: “Apele acestea care ies spre regiunea din răsărit coboară în Arabah şi ajung în mare. Ieşite spre mare, vindecă apele. 9 Orice fiinţă care mişună, toate cele la care ajung apele râurilor, vor trăi: vor fi foarte mulţi peşti, căci au ajuns acolo apele acestea şi au vindecat: toate la care va ajunge râul vor trăi. 12 Lângă râu, pe malurile lui, de o parte şi de alta, vor creşte tot felul de pomi pentru hrană. Frunza lor nu se va veşteji şi rodul lor nu se va termina; vor da rod în fiecare lună, pentru că apele lui ies din sanctuar: rodul lui va fi pentru hrană şi frunzele lui, pentru vindecare”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 45(46),2-3.5-6.8-9 (R.: 8)
R.: Domnul Sabaot este în mijlocul nostru, Dumnezeul lui Iacob este refugiu pentru noi.

2 Dumnezeu este pentru noi loc de refugiu şi putere,
ajutor uşor de găsit în timp de strâmtorare.
3 De aceea, nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul
şi dacă ar cădea munţii în mijlocul mării. R.

5 Un râu cu braţele sale înveseleşte cetatea lui Dumnezeu,
locuinţa sfântă a Celui Preaînalt.
6 Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină;
Dumnezeu îi vine în ajutor dis-de-dimineaţă. R.

8 Domnul Sabaot este cu noi,
Dumnezeul lui Iacob este refugiu pentru noi.
9 Veniţi şi vedeţi lucrările minunate ale Domnului,
faptele uimitoare pe care le-a făcut pe pământ! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE            Ps 50(51),12a.14a

Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule, şi dă-mi înapoi bucuria mântuirii tale!

EVANGHELIA

Îndată, omul s-a vindecat.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 5,1-3.5-16
În acel timp, era o sărbătoare a iudeilor, iar Isus a urcat la Ierusalim. 2 În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o piscină numită în evreieşte Betesda, care avea cinci porticuri. 3 Sub acestea zăceau o mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, paralizaţi. 5 Se afla acolo un om care era bolnav de treizeci şi opt de ani. 6 Văzându-l zăcând şi ştiind că suferă de mult timp, Isus i-a zis: “Vrei să te faci sănătos?” 7 Bolnavul i-a răspuns: “Doamne, nu am niciun om ca să mă facă să cobor în piscină când apa este agitată. Până când vin eu, coboară altul înaintea mea”. 8 Isus i-a zis: “Ridică-te, ia-ţi targa şi umblă!” 9 Şi, îndată, omul s-a vindecat, şi-a luat targa şi umbla. Dar ziua aceea era sâmbăta. 10 Aşadar, iudeii i-au spus celui vindecat: “Este sâmbătă şi nu-ţi este permis să-ţi duci targa”. 11 Dar el le-a răspuns: “Cel care m-a vindecat, acela mi-a zis: «Ia-ţi targa şi umblă!»” 12 Ei l-au întrebat: “Cine este omul care ţi-a zis: «Ia-o şi umblă!»?” 13 Dar cel vindecat nu ştia cine este, căci Isus se îndepărtase, iar în locul acela era o mare mulţime. 14 După aceea, Isus l-a găsit în templu şi i-a zis: “Iată, te-ai făcut sănătos! Să nu mai păcătuieşti niciodată, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău!” 15 Omul a plecat şi le-a făcut cunoscut iudeilor că Isus este cel care l-a vindecat. 16 De aceea, iudeii îl urmăreau pe Isus pentru că făcuse acestea sâmbăta.

Cuvântul Domnului

Rugăciunea credincioși

Fraților preaiubiți, vindecarea acelui bărbat de lângă piscină de către Isus de astăzi ne învață despre botez, în care căile vechi sunt date deoparte iar cele noi sunt primite. Să spunem împreună:

 R. Ascultă-ne Doamne!

  • Ne rugăm pentru cei care urmează să primească botezul în acest an, ca ei să fie plini de speranță și bucurie. R.
  • Ne rugăm ca cei care se pregătesc pentru deplina comuniune cu Biserica să își aprofundeze angajamentul lor baptismal față de Cristos. R.
  • Ne rugăm ca noi să nu fim vinovați de judecăți asupra celor care fac binele, ci mereu să ne bucurăm când Dumnezeu își revarsă lucrările sale bune asupra celorlalți. R.
  • Să ne rugăm împreună cu papa Francisc pentru aceia care au grijă de oameni cu coronavirus și cu cei care sunt neliniștiți și tulburați. R.
  • Ne rugăm ca toți credincioși noștri răposați să se odihnească în pace. R.

Dumnezeule atotputernic și bun, tu ești refugiul și tăria noastră în momente de neliniște. Privește cu iubire asupra celor care trăiesc în dificultate sau condiții periculoase și du-i la pacea și siguranța ta. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Asupra Darurilor
Doamne, noi îţi oferim darurile pe care le-am primit de la tine; ele să fie semn de recunoştinţă pentru tot ce ai creat în folosul vieţii noastre pieritoare şi să devină pentru noi tămăduire spre viaţa fără de moarte. Prin Cristos, Domnul nostru.
Ant. la Împărtășanie              Ps 22,1-2

Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic; el mă paşte pe păşuni verzi, mă conduce la ape de odihnă.

După Împărtășanie

Te rugăm, Doamne, ca aceste taine cereşti să ne purifice şi să ne reînnoiască inima şi mintea, ca, astfel, şi trupurile noastre să primească întărire pentru viaţa de acum şi pentru cea viitoare. Prin Cristos, Domnul nostru.

Marți din săptămâna a 4-a din Postul Mare – 3

In 5,1-3.5-16

Vindecarea paraliticului de la Betesda

Erma Bombeck a spus că Niciodată să nu mergi la un medic în cabinetul căruia se află plante moarte. Cred că asta e adevărat. Cum poate avea acesta grijă de sănătatea ta dacă nu știe ori poate să aibă grijă de propriile sale plante care au și ele nevoie de îngrijire?

Sănătatea e bogăție. Cu toți dorim să fim bine. Asta explică de ce majoritatea oamenilor căută să rămână sănătoși. Sunt gata să cheltuie oricât e nevoie doar pentru a rămâne sănătoși. Dacă cineva dorește să fie productiv, acasă, la școală, în comunitate, în societate și să fie capabil să mențină adevărate relații umane, atunci e important ca el să fie sănătos și nu doar fizic și psihic ci mai ales spiritual.

Majoritatea dintre noi știm că mintea și trupul se pot influența reciproc. De exemplu, o grijă prelungită poate provoca ulcer iar un dezechilibru chimic în trup poate produce halucinații. Unele stări mintale ale noastre pot provoca nereguli severe de funcționare precum orbire, surzenie și paralizie. Numim toate aceste dezechilibre ale trupului și minții ca boli psihosomatice. Toate acestea au fost enumerate foarte bine de către George F. Freemesser în cartea sa intitulată Învățând să trăiești din interior, O sclipire a lui Isus ca Vindecător. Acesta spunea Știința medicală înțelege din ce în ce mai mult influența pe care o are boala fizică asupra stării emoționale a omului. Astfel, cineva e predispus la boli de inimă dacă manifestă griji, ambiții imposibile, o nevoie excesivă de realizare, ostilitate reprimată, milă de sine, incapacitatea de a ierta, incapacitatea de a dezvolta și de a menține relații semnificative, toate acestea mereu au fost văzute ca factori psihologici din care poate apărea cancerul.

În textul evangheliei de astăzi vom vedea cum un om care era bolnav de 38 de ani se afla printre orbi, șchiopii și cei paralizați care căutau să se vindece prin a se arunca primi în apa din piscină, în momentul în care aceasta începea să se miște. Zi de zi, acest om venea la piscină pentru asta, timp de 38 de ani. Dacă stăm să calculăm, cred că de 13 870 de ori. În toate acele momente, nimeni nu îi dădea acestui bolnav o mână de ajutor, ca să fie el primul care să atingă apa vindecătoare. Însă Isus este plin de compasiune față de el, spre diferență de atitudinea celorlalți oameni care erau indiferenți și egoiști. Isus vindecă omul și îi spune să își ia targa, sarcină care se afla printre cele 39 de lucruri interzise de legea mozaică în ziua de Sabat, adică îți era interzis să cari un lucru dintr-o parte în alta, și să umble. Însă Isus îl avertizase, Iată, te-ai făcut sănătos! Să nu mai păcătuiești niciodată, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău! Prin aceste cuvinte, Isus prevăzuse faptul că paralizia acestui om fusese cauzată de vina lui excesivă sau de alte atitudini față de păcat. Ce e mai rău e faptul că dacă sufletele noastre vor suferi condamnarea veșnică aceasta va fi din cauza păcatelor noastre.

Cât de mulți oameni nu reușesc să se bucure de harul vindecător al cuvântului lui Dumnezeu, ca și de sacramentele Bisericii fiindcă nimeni nu e acolo să îi ajute? Nu avem cum să stăm pasivi și să vedem cum rudele și prieteni noștri se îndepărtează de Dumnezeu. Unii dintre ei poate au nevoie doar de puțină încurajare pentru a se apropria de sacramentul reconcilierii. Avem o responsabilitate de ai ajuta pe cei din jurul nostru, în nevoile lor spirituale și fizice. Winston Churchill a spus, Prețul măreției este responsabilitatea.

În încheiere aș dori să vă dau un mic test. Vedeți cum vă descurcați cu următoarele:

  1. Enumerați câțiva profesori care v-au ajutat în călătoria voastră prin școala.
  2. Numiți trei prieteni care v-au ajutat într-un moment dificil.
  3. Numiți câteva persoane care v-au învățat ceva semnificativ.
  4. Gândiți-vă la câțiva oameni care v-au făcut să vă simțiți apreciați și speciali.
  5. Gândiți-vă la cinci oameni care se bucură să petreacă timp cu voi.
  6. Numiți jumătate din eroii a căror povești v-au inspirat.

E ușor oare? Lecția este următoarea: oameni care au făcut o diferență în viața voastră nu sunt cei cu cele mai multe calificări, cu cei mai mulți bani, sau cei premiați. Ci sunt cei cărora le pasă. Amin

Alte teme de predici sau cateheze

  1. Apa ca simbol al vieții.
  2. Frustrarea omului bolnav.
  3. Îndemnul lui Cristos: Nu mai păcătui!
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?