Miercuri din săptămâna 1 de peste an – 2

Mc 1,29-39

Vindecarea soacrei lui Simon Petru

Cartea lui Ben Sirah la capitolul 38 spune, Fiule, nu trece cu vederea în timpul bolii tale, ci roagă-te Domnului şi el te va vindeca!

În pasajul evangheliei de astăzi am văzut cum Isus o vindecă pe soacra lui Petru. Acest fapt ne arată că discipoli lui Isus își aduceau, își prezentau în mod liber propriile probleme lui Isus, fiindcă el era gata și capabil să vindece orice dificultate, afecțiune sau boală pe care o întâlnea. De aceea Simon Petru l-a adus pe Isus în casa sa iar soacra lui a fost vindecată imediat, fiindcă Isus i-a ascultat rugăciunea.

Sfântul Ieronim, un sfânt părinte al Bisericii din secolul 3 spunea că Isus deja e aici oferindu-se pe sine însuși nouă; El stă în mijlocul nostru însă noi nu îl recunoaștem (In 1,26). Dacă nu suntem capabili să îi prindem mâna, atunci să ne închinăm la picioarele lui. Dacă nu putem ajunge la capul său, atunci să îi spălăm picioarele cu lacrimile noastre (Lc 7,38). Păcatele noastre dau un miros îngrozitor însă dacă ne căim ele se vor transforma într-un adevărat parfum pentru el. Prin urmare, să îi cerem Domnului să ne prindă de mână și să ne spună, febra a părăsit-o. În clipa în care Domnul a prins-o de mână febra a și părăsit-o.

Unul dintre cele mai frumoase adevăruri ale credinței noastre este faptul că veșnicul și divinul Fiu al lui Dumnezeu a devenit om asemenea nouă în toate în afară de păcat. Isus nu a venit pentru a-i salva pe îngeri ci ființele umane. El nu a apărut și nu s-a născut într-o casă elegantă, frumoasă și regească. Conciliul Vatican II spune despre asta că Căci, prin întrupare, însuși Fiul lui Dumnezeu s-a unit, într-un fel, cu orice om. A lucrat cu mâini omenești, a gândit cu minte omenească, a voit cu voință omenească, a iubit cu inimă omenească (Gaudium et Spes, 22).

Unul din motivele pentru care Isus a vindecat-o pe soacra lui Petru ar putea fi și faptul că el știa în inima lui ce simțea despre propria lui mamă, Maria. El simțea ceea ce soția lui Simon Petru simțea fiindcă el era un om asemenea nouă.

Când mare parte dintre noi suntem deprimați sau au o problemă, atunci căutăm pe cineva care ne poate înțelege; cineva care poate aprecia ceea ce simțim; împărtăși propria noastră experiență cu cineva care a trecut printr-o experiență similară asemenea nouă, ceea ce e mult mai liniștitor decât să vorbești cu cineva care nu a avut deloc parte de o experiență asemenea nouă. Acesta este motivul pentru care Isus s-a născut, pentru ca să poată simți ceea ce simțim noi, să experimenteze ceea ce noi experimentăm, să vorbim cu el să împărtășim cu el sentimentele și durerile noastre.

Însă, din păcate, unii dintre noi venim la Isus, în rugăciune, fiindcă doresc ceva de la el, în loc să vină la el fiindcă îl iubesc. Dorim să îl folosim pe Isus doar pentru a ne rezolva propriile probleme, propriile nevoii. Cineva a spus că în momentul în care începem să îl privim pe Dumnezeu ca o roată de rezervă atunci relația noastră cu el este una tragică. Cu toți știm că roțile de rezervă sunt folositoare până în momentul în care este schimbat. Într-un mod asemănător, uni oameni par să-l uite pe Dumnezeu atunci când viețile lor sunt bune și plăcute însă îi cer lui Dumnezeu să își amintească de ei când vin furtuni și probleme în viețile lor. Uni oameni tind să-l uite pe Dumnezeu întreaga zi însă îi cer lui Dumnezeu să își amintească de ei pe timpul nopții, seara la culcare. Dacă așa stă problema atunci religia pentru persoanele de acest fel este doar o afacere de criză. Dumnezeu nu este o persoană ce poate fi folosită în zilele, în momentele, în care avem probleme. El trebuie iubit și amintit în fiecare zi a vieții noastre. În vremuri bune ca și în timpuri rele, Dumnezeu trebuie iubit și slujit.

Așa că întrebarea cu care voi încheia este, ne exprimăm noi recunoștința lui Dumnezeu pentru binecuvântările pe care le-am primit prin slujirea celorlalți? Amin