Miercuri din săptămâna a 3-a a Paştelui

In 6,35-40

Discursul despre pâinea vieții

Isus în textul evangheliei de astăzi se numește pe sine însuși Pâinea vieții. Însă de ce oare Isus se numește pe sine pâinea vieții? Cu toți știm că pâinea este doar un aliment, mai ales în zonele noastre. Un lucru e clar că nu avem cum să trăim prea mult fără mâncare. Pâinea ne susține. Însă de ce viață? Isus ne învață că viața e mai mult decât o existență fizică. Este o viață ce e legată de Dumnezeu, de autorul vieții. Este o viață de relație adevărată cu Dumnezeu: o relație de iubire, încredere și ascultare.

Isus este pâinea vieții noastre fiindcă, în primul rând, el se oferă pe sine însuși ca hrană ce produce însăși viața lui Dumnezeu în noi. În al doilea rând, fiindcă el promite prietenii nefrânte și libertate de frica de a fi uitat sa rupt de Dumnezeu. Iar al treilea că ne oferă speranța de a fi părtași la învierea sa.

Însă în această parte a discursului pâinii vieții, Isus scoate în evidență necesitatea de a crede mai ales că el însuși se numește pâinea vieții. Credința este cea mai mare necesitate cerută celor care îl urmează. Necesitatea credinței ca răspuns al nostru și acceptarea lui Isus în general și în particular, credința în cuvintele sale chiar dacă adesea le interpretăm ca pâinea vieții ca Trupul și Sângele său. Pâinea vieții mai constă și în cuvinte. Iar asta fiindcă Isus însuși a spus că Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt 4,4). Un autor a spus că pentru a putea cunoaște pe cineva avem nevoie de două lucruri pe care trebuie să le arătăm celeilalte persoane despre ea însăși: cuvintele și faptele sale.

Termenul cuvânt, provine din cuvântul grecesc logos. Acest cuvânt este folosit în foarte multe locuri, dar este folosit în mod deosebit și diferit de Isus. La începutul evangheliei lui Ioan se spune că La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu (In 1,1). Apoi, cuvântul este divin iar Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi (In 1,14). Cu alte cuvinte, Isus este Cuvântul lui Dumnezeu care îl reprezintă pe Dumnezeu nouă și pe noi lui Dumnezeu.

Desigur, termenul cuvânt sau logos mai este folosit și pentru a descrie Scripturile (Rom 9,6; Evr 4,12), învățăturile lui Cristos (Lc 5,1), și mesajul evangheliei (Fap 4m31). Această sfântă Scriptură este inspirată fiindcă este inspirată de Dumnezeu și este de folos pentru a învăța, a convinge, a îndrepta, a educa în dreptate (2Tim 3,16). Este adevăr fiindcă Temelia cuvântului tău este adevărul (Ps 119,160). Ne eliberează fiindcă Isus a spus: …Dacă rămâneți în cuvântul meu, sunteți cu adevărat discipolii mei și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va elibera (In 8, 32). El creează credința după cum spusese și de sfântul apostol Paul: Deci credința vine din predicare, iar predicarea, din cuvântul lui Cristos (Rom 10, 17). Judecă după cum spune însăși scrisoarea către evrei: Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri; el pătrunde până la despărțitura sufletului și a duhului, a încheieturilor și a măduvei și judecă sentimentele și gândurile inimii (Evr 4,12).

Însă ceea ce e cel mai important e cum trăim pâinea vieții al cărui cuvânt este în viața noastră. De aceea în încheiere vă invit să răspundem și să reflectăm la următoarele cuvinte provenite de la J. Wilbur Chapman: dacă azi ar fi ziua mântuirii, dacă ziua de mâine nu ar mai veni, și dacă viața este la fel de nesigură, cum am mânca, bea și căsători cu cei care trăiesc cu noi, lucrează cu noi, merg cu noi și ne iubesc, din moment ce sunt nepregătiți pentru veșnicie fiindcă sunt nepregătiți pentru acum? Daca ar fi să stau în fața scaunului de judecată a lui Cristos pentru a da socoteală de faptele făcute în trup, ce i-aș spune Lui dacă copii mei ar lipsi, dacă prieteni mei nu ar fi mântuiți, dacă angajați și angajatele mele au pierdut calea din cauza necredinței mele? Amin