Sâmbătă din săptămâna 1 de peste an

sâmbătă, 16 ianuarie 2021

Sâmbătă din săptămâna 1 de peste an

Sf. Marcel I, pp.

Culoare:    verde
Psaltire
:    I

Liturghie la alegere,
prefaţă comună

Evr 4,12-16
Ps 18
Mc 2,13-17

LECTURA I

Să ne apropiem cu încredere de tronul harului!

Citire din Scrisoarea către Evrei 4,12-16
Fraţilor, cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri; el pătrunde până la despărţitura sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei şi judecă sentimentele şi gândurile inimii. 13 Şi nu este nicio creatură ascunsă înaintea lui, ci toate sunt goale şi descoperite pentru ochii aceluia în faţa căruia vom da cont. 14 Având, aşadar, un mare preot minunat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea credinţei! 15 Căci nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost încercat în toate asemenea nouă, în afară de păcat. 16 Aşadar, să ne apropiem cu toată încrederea de tronul harului ca să primim îndurare şi să găsim ca ajutor harul său la timpul potrivit!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 18(19),8.9.10.15 (R.: In 6,64b)
R.: Cuvintele tale, Doamne, sunt duh şi viaţă.

8 Legea Domnului este desăvârşită,
înviorează sufletul;
mărturia Domnului este adevărată,
îl face înţelept pe cel neştiutor. R.

9 Orânduirile Domnului sunt drepte,
înveselesc inima,
poruncile Domnului sunt strălucitoare,
luminează ochii. R.

10 Teama de Domnul este curată,
rămâne pentru totdeauna;
judecăţile Domnului sunt adevărate,
toate sunt drepte. R.

15 Plăcute să-ţi fie cuvintele gurii mele
şi gândurile inimii mele să ajungă înaintea ta,
Doamne, stânca mea şi răscumpărătorul meu! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE             Lc 4,18abc

(Aleluia) Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea”, spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA

Nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 2,13-17
În acel timp, Isus a ieşit din nou pe ţărmul mării şi toată mulţimea venea după el, iar el îi învăţa. 14 Trecând, l-a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, stând la postul de vamă şi i-a zis: “Urmează-mă!” Ridicându-se, acesta l-a urmat. 15 În timp ce era la masă în casa lui, mulţi vameşi şi păcătoşi stăteau la masă împreună cu Isus şi discipolii lui, pentru că mulţi îl urmau. 16 Cărturarii fariseilor, văzând că mănâncă împreună cu păcătoşii şi vameşii, le spuneau discipolilor lui: “Mănâncă împreună cu vameşii şi păcătoşii?” 17 Când a auzit, Isus le-a spus: “Nu au nevoie de medic cei sănătoşi, ci bolnavii. Nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi”.

Cuvântul Domnului

Sâmbătă din săptămâna 1 de peste an – 3

Mc 2,13-17

Chemarea lui Levi

Sunt multe persoane atrase de Isus care se consideră nedorite și neiubite, precum, cei orbi, cei fără adăpost, văduvele și orfani, păcătoși publici precum prostituatele, vameși corupți. În textul evangheliei de astăzi, vom vedea cum Isus îl cheamă pe Matei, un vameș, pe unul dintre cei mai disprețuiți oameni, îl cheamă să fie discipolul său. Acești oameni erau disprețuiți fiindcă erau vameși ai guvernatorului roman, inamicul evreilor, fiindcă făceau profit și avere prin colectarea unor sume enorme față de cele cerute de legea romană. Prin urmare, evrei refuzau să facă afaceri cu aceștia, refuzau să dea și să primească vreo-ceva de la ei, refuzau și evitau orice formă de legătură cu ei.

Isus îi spune lui Matei în evanghelia de astăzi, Urmează-mă. Acestea sunt cuvintele cu care Isus ne cheamă și pe noi toți. Dintre toți discipoli lui Isus, nici unul nu avea un trecut asemănător cu altul. Toți aveau un trecut diferit și toți aveau personalități și talente diferite.  Cristos îi cheamă pe discipoli săi din rândurile păcătoșilor ba chiar dintre cei mai mari păcătoși. Precum sfântul Matei, care era un vameș, unul dintre cei mai disprețuiți dintre păcătoși. Cristos îl alege și privește dincolo de păcatul său. El ar fi putut alege pe cineva mai sfânt, însă Isus îl alege pe Matei. Cristos i-a citit inima și a văzut un spirit generos dispus să cunoască și să trăiască adevărul. Cristos este cel care cheamă de aceea va trebui să răspundem. Această chemare este cunoscută astăzi ca vocație. Vocația este o perspectivă a faptului că Dumnezeu i-a chemat pe oameni să îl slujească prin munca lor în lume

Vocație provine de la cuvântul latinesc vocare care tradus înseamnă a chema iar această chemare presupune săvârșirea lucrărilor și faptelor la care am fost chemați de Dumnezeu.

Există diferite tipuri de voci care ne cheamă la multe alte diferite tipuri de lucrări și probleme. Așa că problema e următoarea, cum ne dăm seama care din toate aceste voci, este cu adevărat vocea lui Dumnezeu și nu una a societății sau a super-ego-ului nostru sau a interesului de sine?

Conform unui autor pe nume Frederick Buechner, în cartea sa intitulată O gândire teologică doritoare ABC, spunea că o regulă bună în găsirea vocii lui Dumnezeu care ne cheamă este următoarea:

  1. Tipul de lucrări la care ne cheamă de obicei Dumnezeu să le facem sunt acele lucrări care:
    1. Trebuie să le faci
    2. De care are nevoie lumea cel mai mult.
  2.  Daca ai parte de o lovitură la locul tău de muncă atunci cel mai probabil ai îndeplinit cerința numărul 1, însă dacă munca ta presupune scrierea de reclame Tv pentru deodorante, atunci cel mai probabil nu ai ținut cont de cerința numărul 2. Pe de altă parte, dacă munca ta e aceea de a fi doctor într-o colonie de leproși, atunci cel mai probabil ai îndeplinit cerința numărul 2 însă de cele mai multe ori ești plictisit și deprimat de asta, ceea ce dă de bănuit nu doar că ai sărit peste pasul 1 dar nici nu îți ajuți cu adevărat pacienți.

Cineva spusese că Dumnezeu ne cheamă la un fundament semnificativ mult mai stabil. El dorește ca noi să stabilim identitatea noastră în faptul că noi suntem copii săi, creați de el pentru a duce mai departe lucrările sale bune ca popor responsabil al împărăției sale (Ef 2,10). Aceasta este chemarea noastră sau vocația de la Dumnezeu. Conform scripturilor, chemarea noastră este irevocabilă (Rom 11,29). Și este concentrată pe realizările veșnice, nu și pe cele temporare (Fil 3,13.4,1).

În încheiere vă invit să nu uităm niciodată că locul la care ne cheamă Dumnezeu, este locul unde se întâlnesc fericirea noastră profundă cu foamea cea mai profundă a lumii. Amin

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?