sâmbătă, 30 ianuarie 2021

Sâmbătă din săptămâna a 3-a de peste an

Sf. Martina, m.

Culoare:    verde
Psaltire
:    III

Liturghie la alegere,
prefaţă comună

Evr 11,1-2.8-19
Ps Lc 1,69-75
Mc 4,35-41

LECTURA I

Abraham aştepta cetatea care are temelii al cărei arhitect şi constructor este Dumnezeu.

Citire din Scrisoarea către Evrei 11,1-2.8-19
Fraţilor, credinţa este garanţia realităţilor sperate, dovada realităţilor care nu se văd. 2 Datorită ei, cei din vechime au primit o bună mărturie. 8 Prin credinţă, Abraham a ascultat atunci când a fost chemat să plece spre un loc pe care avea să-l primească drept moştenire şi a plecat fără să ştie unde merge. 9 Prin credinţă, s-a stabilit în Ţara Promisă ca un străin şi a locuit în corturi împreună cu Isaac şi Iacob, care sunt împreună-moştenitori ai acestei promisiuni, 10 căci el aştepta cetatea care are temelii, al cărei arhitect şi constructor este Dumnezeu. 11 Prin credinţă, şi Sara, deşi sterilă şi trecută de vârstă, a primit puterea de a zămisli un fiu pentru că l-a considerat demn de încredere pe cel care făcuse promisiunea. 12 De aceea, dintr-un singur om, şi acela aproape de moarte, s-au născut urmaşi mulţi cât stelele cerului şi cât nisipul de pe ţărmul mării, care este fără număr. 13 Toţi aceştia au murit în credinţă, fără să fi primit promisiunile, dar le-au văzut şi le-au salutat de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. 14 Cei care vorbesc astfel arată că sunt în căutarea unei patrii. 15 Însă dacă şi-ar fi amintit de aceea din care ieşiseră, ar fi avut timp să se întoarcă; 16 dar, de fapt, ei aspiră după una mai bună, adică cea cerească. Tocmai de aceea, Dumnezeu nu se ruşinează să fie numit Dumnezeul lor pentru că le-a pregătit o cetate. 17 Prin credinţă, Abraham l-a adus ca jertfă pe Isaac, atunci când a fost pus la încercare; şi era să-l jertfească pe singurul născut, el care primise cu bucurie promisiunile, 18 căruia i se spusese: „În Isaac va fi numită descendenţa ta”. 19 El credea că Dumnezeu este atât de puternic încât să învie morţii, de aceea l-a redobândit ca semn.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Lc 1,69-70.71-72.73-75 (R.: 68)
R.: Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel,
pentru că a vizitat şi a răscumpărat poporul său.

69 Ne-a înălţat o putere de mântuire
în casa lui David, slujitorul său,
70 precum a promis prin gura sfinţilor săi profeţi
care au fost din vechime. R.

71 Să ne mântuiască de duşmanii noştri
şi de mâna tuturor acelora care ne urăsc.
72 Astfel a arătat îndurare faţă de părinţii noştri,
şi-şi aduce aminte de legământul său cel sfânt. R.

73 De jurământul pe care l-a făcut lui Abraham, părintele nostru,
că ne va dărui harul
74 ca, eliberaţi din mâna duşmanilor noştri, să-i slujim fără teamă,
75 în sfinţenie şi dreptate sub privirea lui,
în toate zilele vieţii noastre. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE             In 3,16

(Aleluia) Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Aleluia)

EVANGHELIA

Cine este oare acesta că şi vântul şi marea îl ascultă?

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 4,35-41
În aceeaşi zi, după ce s-a înserat, le-a spus: „Să trecem pe ţărmul celălalt!” 36 Şi, părăsind mulţimea, l-au luat aşa cum era în barcă. Erau şi alte bărci cu el. 37 Şi a fost o mare furtună, iar valurile izbeau în barcă, încât aproape se umpluse. 38 El dormea în partea dinapoi a bărcii, pe un căpătâi. Atunci l-au trezit şi i-au spus: „Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?” 39 Ridicându-se, a mustrat vântul şi a spus mării: „Potoleşte-te! Taci!” Şi vântul s-a calmat şi s-a făcut linişte mare. 40 Atunci le-a spus: „De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?” 41 Dar ei au fost cuprinşi de teamă mare şi spuneau unii către alţii: „Cine este oare acesta că şi vântul şi marea îl ascultă?”

Cuvântul Domnului

Sâmbătă din săptămâna a 3-a de peste an – 2

Mc 4,35-41

Potolirea furtunii de pe mare

Nu știu dacă deja ați auzit de următoare poveste dar ea sună cam așa. A existat la un moment dat o fetiță mica și tatăl ei care treceau pe jos un pod. Tatăl i-a cerut fetiței să îl țină de mână însă ea i-a cerut ca el să o țină pe ea de mână. Tatăl a întrebat-o care e diferența dintre una și cealaltă. Fetița i-a răspuns că Dacă te prind eu de mână, s-ar putea să îți dau drumul însă dacă mă prinzi tu de mână, indiferent de ce se întâmplă, știu că nu îmi vei da drumul niciodată.

Dumnezeu ne ține strâns de mână în ciuda strânsoarei slabe a credinței noastre.

Tot la fel și în textul evangheliei de astăzi, unde  am văzut cum Isus doarme în barca răvășită de vânt și furtună de pe mare. Discipolilor le era frică de ceea ce s-ar putea întâmpla. Le era frică pentru viețile lor cu toate că Domnul lor Isus se afla cu ei în barcă. Această situație ne revelează faptul că discipoli aveau o credință adormită. Ei erau adormiți față de Cristos în timp ce Isus era prezent cu ei, acolo, chiar în ceasul lor de nevoie. Chiar și acum, Domnul este mereu prezent. De aceea în momentele noastre libere va trebui să ne adresăm exact aceiași întrebare, Îți este frică? Nu ai deloc credință? Recunoști prezența Domnului din noi, mai ales când întâlnim furtuna adversității, durerii și a ispitelor?

Astăzi noi avem o credință moartă (Iac 2,20) și nu doar o credință adormită. Credința moartă este acel tip de credință care adesea duce, de exemplu, un om să ia o cutie de pastile din cabinetul medical. Privind la instrucțiuni, își spune, Sunt sigur că sunt corecte. Am toată încrederea în sursa medicamentului. Știu cine a scris aceste instrucțiuni. Cred tot ceea ce a spus. Știu că astea îmi vor înlătura durerea de cap dacă le voi lua.  Însă el ia cutia de medicamente și o pune înapoi pe raft. Durerea de cap nu dispare. Ci continuă. Și totuși el tot poate spune că crede în acel medicament. Cred totul despre acel medicament. Însă tot nu vrea să îl ia. Asta e credință moartă.

Cum putem lupta cu frica ajutându-ne de credință? Pentru a lupta cu frica ajutându-ne de credință, noi va trebui mai întâi să fim maturi în credință. Într-un studiu de caz făcut de bisericile protestante din America în anii 1990, Peter Benson și Carolyn Eklin a chestionat sute de oameni de la care a extras șapte caracteristici a unei credințe mature. Sunt sigur că nu veți fi de acord cu toate din această listă, însă concluzia lor este una cu adevărat interesantă. Acestea sunt următoarele:

  1. Încrede-te în harul mântuitor al lui Dumnezeu și crede cu fermitate în umanitatea și divinitatea lui Isus.
  2. Experimentează un simț al bunăstării personale, siguranței și păcii.
  3. Integrează credința cu viața, privind munca, familia, relațiile sociale și alegerile politice ca parte a vieții religioase.
  4. Urmărește creșterea spirituală prin studiu, reflexii, rugăciune și discuții cu ceilalți.
  5. Caută să fii o parte a comunității de credincioși care dau mărturie de credința lor și care se susțin și se hrănesc unul pe altul.
  6. Ține-te de valorile ce afirmă viața, inclusiv angajamentul egalității rasiale și de gen, a afirmării diversității culturale și a unui simț personal al responsabilității pentru bunăstarea celorlalți.
  7. Slujește umanitatea, consistent și cu pasiune, prin acte de iubire și dreptate.

În încheiere vă invit să avem grijă ca credința noastră să fie una matură pentru ca să putem lupta cu fricile noastre cu credință până la sfârșit. Ori de câte ori întâmpină probleme, Domnul ne va și întâmpina și aștepta cu un mesaj de liniștire, Eu sunt, nu te teme. Amin