Sâmbătă din săptămâna a 29-a de peste an
Sf. Ioan din Capistrano, pr. *
Culoare: verde (alb)
Psaltire: I
Liturghie la alegere
prefaţă comună
Rom 8,1-11
Ps 23
Lc 13,1-9
Ant. la intrare Cf. Ps 16,6.8
Strig către tine, Dumnezeule, căci tu mă asculţi; pleacă-ţi ure-chea şi ascultă cuvintele mele! Pă-zeşte-mă, Doamne, ca pe lumina ochilor, adăposteşte-mă la umbra aripilor tale!
Rugăciunea Zilei
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, dă-ne, te rugăm, harul, să voim întotdeauna ceea ce voieşti tu şi să-i slujim măririi tale cu inimă neîmpărţită. Prin Domnul nostru Isus Cristos.
LECTURA I
Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,1-11
Fraţilor, acum nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus, 2 căci legea Duhului vieţii în Cristos Isus te-a eliberat de legea păcatului şi a morţii. 3 De fapt, ceea ce Legea nu putea, întrucât era slabă din cauza trupului, a fost posibil la Dumnezeu: Dumnezeu l-a trimis pe Fiu său într-un trup asemănător cu cel al păcatului, iar cât priveşte păcatul, a condamnat păcatul în trup, 4 pentru ca dreptatea Legii să se împlinească în noi, cei care umblăm nu după trup, ci după Duh. 5 Într-adevăr, cei care sunt după trup caută cele ale trupului, pe când cei care sunt după Duh, cele ale Duhului. 6 De fapt, dorinţa trupului este moarte, pe când dorinţa duhului este viaţă şi pace. 7 De aceea, dorinţa trupului este duşmănie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate. 8 Dar cei care sunt în trup nu pot să-i placă lui Dumnezeu. 9 Însă voi nu sunteţi în trup, ci în Duh, din moment ce Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, acesta nu este al lui. 10 Dar dacă Cristos este în voi, deşi trupul este muritor din cauza păcatului, Duhul este viaţă datorită dreptăţii. 11 Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui care locuieşte în voi.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 23(24),1-2.3-4ab.5-6 (R.: cf. 6)
R.: Aceasta este generaţia celor care caută faţa ta, Doamne.
1 Al Domnului este pământul şi tot ce este pe el,
lumea şi cei care locuiesc în ea.
2 Căci el l-a întemeiat pe mări
şi l-a stabilit peste râuri. R.
3 Cine va urca pe muntele Domnului?
Cine se va ridica în locul său cel sfânt?
4ab Cel care are mâinile nepătate şi inima curată,
cel care nu-şi înalţă sufletul spre lucruri deşarte. R.
5 Acesta va primi binecuvântare de la Domnul
şi dreptate de la Dumnezeu, mântuitorul său.
6 Aceasta este generaţia celor care-l caută pe el,
a celor care caută faţa Dumnezeului lui Iacob. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ez 33,11a
(Aleluia) Nu-mi găsesc plăcerea în moartea celui rău, spune Domnul, ci să se întoarcă şi să trăiască. (Aleluia)
EVANGHELIA
Dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 13,1-9
În acel timp, au venit unii care i-au povestit lui Isus despre galileenii al căror sânge Pilat îl amestecase cu cel al jertfelor lor. 2 El, răspunzând, le-a zis: “Vi se pare că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni pentru că au suferit aceasta? 3 Vă spun, nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel. 4 Sau vi se pare că cei optsprezece peste care a căzut turnul din Siloe şi i-a ucis erau mai vinovaţi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? 5 Vă spun, nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel”. 6 Apoi le-a spus această parabolă: “Un om a plantat un smochin în via sa şi a venit să caute fructe în el, dar nu a găsit 7 şi i-a spus viticultorului: «Iată, sunt trei ani de când vin să caut fructe în smochinul acesta, dar nu găsesc! Taie-l! De ce să mai secătuiască pământul?» 8 Acesta, răspunzând, i-a zis: «Stăpâne, mai lasă-l şi anul acesta, pentru ca să-l sap de jur împrejur şi să-i pun gunoi la rădăcină! 9 Poate va face fructe la anul. Dacă nu, îl vei tăia»”.
Cuvântul Domnului
Rugăciunea credincioși
Fraților preaiubiți, în textul evangheliei de astăzi am auzit cum Isus ne-a chemat pe toți la convertire. Să ne rugăm ca și noi să avem același duh de convertire și pocăință precum și toți cei care au nevoie de harul lui Dumnezeu. Să spunem împreună:
R. Ascultă-ne Doamne!
- Ne rugăm ca inimile noastre să fie temple ale Duhului Sfânt, iar cuvintele și faptele noastre să fie conduse de Duhul, pentru ca să trăim mereu pentru Cristos. R.
- Ne rugăm ca nevoile celor fără adăpost și refugiați să fie asigurate cu mai multă eficacitate de guvernele lumii. R.
- Ne rugăm pentru libertate religioasă în Orientul Mijlociu, în Nordul Africii precum și în Asia. R.
- Ne rugăm ca sfântul Ioan de Capistrano, care a promovat atât de mult devoțiunea numelui lui Isus, să mijlocească pentru capelani militari care au fost plasați sub patronajul lor. R.
- Ne rugăm ca Maria, Maica Bisericii, prin rugăciunile ei să ne aducă mai aproape de Fiul ei, Isus precum și unul de celălalt. R.
Doamne Dumnezeule, fă ca mesajul Fiului tău Isus Cristos să își găsească un loc în inimile noastre pentru ca noi să ne căim de păcatele noastre și să trăim în harul tău. Prin Cristos Domnul nostru. Amin
Asupra Darurilor
Ant. la Împărtășanie Mc 10,45
Fiul Omului a venit ca să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.
După Împărtășanie
Te rugăm, Doamne, dă-ne harul să aflăm noi puteri în împărtăşirea cu tainele cereşti; binecuvântează-ne cu bunurile acestei vieţi şi adânceşte în noi cunoaşterea bucuriilor veşnice. Prin Cristos, Domnul nostru.
Sâmbătă din săptămâna a 29-a de peste an – 3
Lc 13,1-9
Chemarea la pocăință
În textul evangheliei de astăzi vom vedea cum Domnul ne va sune că Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel. Însă ce e cu această convertire? În Vechiul Testament, cuvântul convertire împreună cu ceilalți termeni asemănători, apar de mai bine de 1500 de ori. Adesea mai e tradus și cu întoarceți-vă sau din punct de vedere teologic, întoarceți-vă de la rău și reveniți la Dumnezeu care este bun. De exemplu, să luăm cazul profetului Ezekiel, care de trei ori în scrierile sale, a inclus chemarea lui Dumnezeu adresată poporului lui Israel, Întoarceți-vă de la idolii voștri și de la toate lucrurile voastre abominabile întoarceți-vă fețele! (14,6). Întoarceți-vă de la toate răutățile voastre și nelegiuirea nu va fi pentru voi o capcană! (18,30). Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la căile voastre cele rele! (33,11).
În Noul Testament, cel mai întâlnit verb este metanoeou care apare de aproximativ 30 de ori și cuvântul noun metanoia care apare și el de 20 de ori. În evanghelia după Matei, cuvântul sinonim metamelomai este tradus cu convertiți-vă!
Dar ca să mergem și mai în profunzime vă voi relata ceea ce a spus un mare predicator în cartea sa de omilii Iubește ca Isus, o scurtă reflexie extrem de frumoasă. Acesta spunea că iubirea lui Dumnezeu nu este fructul convertirii. Că Dumnezeu ne iubește, nu fiindcă noi ne căim de păcate ci fiindcă dorește să ne iubească. Convertirea este fructul experienței noastre de ființe iubite de Dumnezeu. Prin urmare, nu convertirea noastră e cea care obține iubirea lui la Dumnezeu ci experiența iubirii lui Dumnezeu față de noi e cea care produce convertirea. Mai întâi avem parte de experiența iubirii lui Dumnezeu față de noi și abia apoi ne căi de păcate.
Iar asta e adevărat. Iar asta fiindcă, cu câțiva ani în urmă, la o emisiune televizată intitulată Împărtășirea în oraș, emisiune străină, gazda emisiunii a avut doi invitați care fuseseră foști colegi de celulă. Unul dintre ei fusese condamnat la închisoare pe viață, și a împărtășit faptul că convertirea lui începuse în momentul în care cineva îi citise acea scenă din Biblie în care Isus a fost condamnat la moarte de către Ponțiu Pilat. În acea clipă își spusese lui însuși că condamnarea lui a fost doar pe viață în timp ce a lui Isus a fost la moarte, și pe deasupra nici măcar nu comisese nici o crimă. S-a găsit pe sine însăși la capelă și privea la Isus cum atârna pe cruce. I-a văzut fața, pacea și nu a văzut nici o fărâmă de plângere ci doar iubirea sa. Iar din acel moment convertirea lui a început să aibă loc fiindcă a avut parte de experiența iubirii și iertării lui Dumnezeu.
Un episcop spusese la un moment dat că Dumnezeu nu ne pedepsește pentru păcatele pe care le-am comis ci mai degrabă, noi suntem pedepsiți de păcatele pe care le-am comis. Ori de câte ori săvârșim ceva greșit, acel păcat se va întoarce împotriva noastră. Păcatul însuși devine propria pedeapsă. Când facem ceva greșit, există netulburare în inima noastră și nu putem avea nici o pace. Când săvârșim ceva greșit, începem să și simțim vină. Dumnezeu nu provoacă asta. Asta e provocată de păcatul pe care l-am comis. De aceea Domnul ne și spune, Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel însă nu din cauza mea. Noi vom pieri fiindcă ne-am ucis singuri. Veți muri, nu fiindcă v-am ucis eu ci fiindcă tu ți-ai atras asupra ta asta de unul singur.
În încheiere vă invit să reflectăm din nou asupra acestor cuvinte, Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel.. Amin
Alte teme omiletice și catehetice
- Răbdarea lui Dumnezeu.
- Legea dreptății.
- Principala bucurie creștină.
Sâmbătă din săptămâna a 29-a de peste an – 3
În textul evangheliei de astăzi vom vedea cum Domnul ne va sune că Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel. Însă ce e cu această convertire? În Vechiul Testament, cuvântul convertire împreună cu ceilalți termeni asemănători, apar de mai bine de 1500 de ori. Adesea mai e tradus și cu întoarceți-vă...
Sâmbătă din săptămâna a 29-a de peste an – 2
În textul evangheliei de astăzi vom vedea cum Domnul ne va sune că Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel. Însă ce e cu această convertire? În Vechiul Testament, cuvântul convertire împreună...
Sâmbătă din săptămâna a 29-a de peste an – 1
De ce oare există această nevoie ca noi să ne căim acum? Răspunsul cel mai simplu este fiindcă cu toți suntem păcătoși....