Vinerea Sfântă (Patima şi moartea Domnului)

vineri, 15 aprilie 2022

VINEREA SFÂNTĂ (Patima şi moartea Domnului)

Sf. Damian de Veuster, pr.

Culoare:  roșu
Psaltire
:   P

Celebrarea patimii şi morţii Domnului

Is 52,13-53,12
Ps 30
Evr 4,14-16;5,7-9
In 18,1-19,42

Rugăciunea Zilei

Dumnezeule, prin pătimirea lui Cristos, Fiul tău, Domnul nostru, tu ai nimicit moartea, care e moştenirea străvechiului păcat lăsată întregului neam omenesc; te rugăm să ne reînnoieşti după asemănarea Fiului tău, pentru ca, după cum prin naştere am primit chipul omului pământesc, tot astfel, sfinţiţi de harul tău, să purtăm chipul omului ceresc. Prin Cristos, Domnul nostru.

LECTURA I

El era străpuns pentru păcatele noastre.

Citire din cartea profetului Isaia 52,13-53,12
Iată, slujitorul meu va avea succes; se va înălţa, se va ridica şi va fi foarte sus. După cum mulţi s-au înspăimântat de tine – chipul lui era mai desfigurat decât cel al unui om şi faţa lui, decât a fiilor oamenilor -, 15 tot aşa, multe popoare se vor uimi şi regi îşi vor închide gura înaintea lui, căci vor vedea ceea ce nu li s-a povestit şi vor înţelege ceea ce nu au auzit. 53,1 Cine a crezut în ceea ce ne-a fost anunţat? Şi cine a cunoscut braţul Domnului? 2 S-a înălţat ca o mlădiţă înaintea lui şi ca o rădăcină, dintr-un pământ uscat. Nu avea formă şi nici frumuseţe ca să o privim, nici înfăţişare ca să o dorim. 3 Dispreţuit şi refuzat de oameni, om al durerii, cunoscător al suferinţei, de care îţi ascunzi faţa. Era dispreţuit şi noi nu l-am luat în seamă. 4 Iar el a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui. Noi l-am considerat lovit, bătut de Dumnezeu şi umilit. 5 Dar el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecaţi. 6 Noi toţi rătăceam ca oile, fiecare avea propriul drum în faţă. Domnul a făcut să cadă asupra lui păcatele noastre, ale tuturor. 7 Chinuit şi umilit, el nu şi-a deschis gura; ca un miel dus la înjunghiere şi ca o oaie mută înaintea celor care o tund, nu şi-a deschis gura. 8 A fost luat cu violenţă şi judecată; cât despre generaţia lui, cine se gândeşte? A fost şters de pe pământul celor vii, pentru nelegiuirea poporului meu a fost lovit. 9 Mormântul lui a fost cu cei nelegiuiţi, cu cel bogat a fost în moartea lui, deşi nu făcuse nicio violenţă şi nu fusese înşelăciune în gura lui. 10 Domnului i-a plăcut să-l zdrobească prin suferinţă; când sufletul şi-l va pune ca jertfă pentru vinovăţie, va vedea o descendenţă care-şi va lungi zilele şi dorinţa Domnului, prin mâna lui, va avea succes. 11 Din truda sufletului său va vedea şi va fi satisfăcut în cunoaşterea lui; slujitorul meu cel drept îi va îndreptăţi pe mulţi şi va lua asupra sa păcatele lor. 12 De aceea, îi voi face parte cu cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, pentru că şi-a dat sufletul la moarte şi a fost numărat împreună cu cei nelegiuiţi. Dar el purta păcatul multora şi mijlocea pentru cei nelegiuiţi.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 30(31),2 şi 6.12-13.15-16.17 şi 25 (R.: Lc 23,46b)
R.: Tată, în mâinile tale, încredinţez sufletul meu.

2 Doamne, în tine am căutat refugiu,
să nu fiu făcut nicicând de ruşine;
mântuieşte-mă în dreptatea ta!
6 În mâinile tale îmi încredinţez duhul,
tu mă vei mântui, Doamne, Dumnezeule adevărat. R.

12 Am ajuns de ocara tuturor asupritorilor mei:
spaimă mare pentru vecinii şi cunoscuţii mei;
cei care mă văd pe drum mă ocolesc.
13 Sunt dat uitării ca un mort, ca unul fără inimă,
am ajuns ca o oală spartă. R.

15 Dar eu mă încred în tine, Doamne,
şi spun: “Tu eşti Dumnezeul meu,
16 soarta mea este în mâinile tale”.
Scapă-mă din mâinile duşmanilor mei
şi de cei care mă urmăresc! R.

17 Fă să strălucească faţa ta peste slujitorul tău,
mântuieşte-mă în îndurarea ta!
25 Fiţi tari, să se întărească inimile voastre,
voi, toţi cei care nădăjduiţi în Domnul! R.

LECTURA II

A învăţat ascultarea din cele ce a pătimit şi a devenit cauză de mântuire veşnică.

Citire din Scrisoarea către Evrei 4,14-16; 5,7-9
Fraţilor, având, aşadar, un mare preot minunat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea credinţei! 15 Căci nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost încercat în toate asemenea nouă, în afară de păcat. 16 Aşadar, să ne apropiem cu toată îndrăzneala de tronul harului ca să primim îndurare şi să găsim ca ajutor harul său la timpul potrivit! 5,7 În zilele vieţii sale pământeşti, el a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui. 8 Şi, deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a pătimit, 9 iar după ce a fost făcut desăvârşit, a devenit cauză de mântuire veşnică pentru toţi cei care ascultă de el.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE                               Fil 2,8-9

Cristos s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume.

EVANGHELIA

Pătimirea Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 18,1-19,42

L-au luat pe Isus şi l-au legat.

E. În acel timp, Isus a ieşit împreună cu discipolii săi dincolo de torentul Cedron, unde era o grădină în care a intrat el şi discipolii lui. 2 Dar ştia şi Iuda, trădătorul, locul acela pentru că de multe ori Isus se aduna acolo împreună cu discipolii săi. 3 Aşadar, Iuda, luând cohorta şi servitori de la arhierei şi farisei, a venit acolo cu felinare, torţe şi arme. 4 Atunci Isus, cunoscând toate câte vor veni asupra lui, a ieşit şi le-a zis:
+. “Pe cine căutaţi?”
5 E. I-au răspuns:
P. “Pe Isus Nazarineanul”.
6 E. El le-a zis:
+. “Eu sunt”.
E. Era acolo cu ei şi Iuda, cel care l-a trădat. Când le-a zis: “Eu sunt”, ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ. 7 Atunci, i-a întrebat a doua oară:
+. “Pe cine căutaţi?”,
E. iar ei au zis:
P. “Pe Isus Nazarineanul”.
8 E. Isus le-a răspuns:
+. “V-am spus că eu sunt. Aşadar, dacă mă căutaţi pe mine, lăsaţi-i pe aceştia să plece!”
9 E. Ca să se împlinească cuvântul pe care îl spusese: “Dintre cei pe care mi i-ai dat, n-am pierdut pe niciunul”. 10 Atunci Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o şi l-a lovit pe servitorul arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; 11 iar numele servitorului era Malhus. Dar Isus i-a zis lui Petru:
+. “Pune-ţi sabia în teacă! Oare să nu beau potirul pe care mi l-a dat Tatăl?”

L-au dus pe Isus întâi la Anna.

12 E. Atunci, cohorta, comandantul şi servitorii iudeilor l-au luat pe Isus şi l-au legat. 13 L-au dus mai întâi la Anna, căci era socrul lui Caiafa, care era marele preot al acelui an. 14 Caiafa era acela care le dăduse iudeilor sfatul: “Este mai bine să moară un singur om pentru popor”. 15 Iar Simon Petru şi celălalt discipol îl urmau pe Isus. Acel discipol era cunoscut marelui preot şi a intrat împreună cu Isus în curtea marelui preot. 16 Petru stătea afară, lângă poartă. Atunci celălalt discipol, care era cunoscut marelui preot, a ieşit şi a vorbit cu portăreasa şi a intrat şi Petru. 17 Servitoarea portăreasă i-a spus lui Petru:
A. “Nu cumva eşti şi tu dintre discipolii acelui om?”
E. El i-a zis:
A. “Nu sunt”.
18 E. Stăteau acolo slujitorii şi servitorii; făcuseră un foc – pentru că era frig – şi se încălzeau. Şi Petru stătea cu ei şi se încălzea. 19 Atunci, marele preot l-a întrebat pe Isus despre discipolii lui şi despre învăţătura sa. 20 Isus i-a răspuns:
+. “Eu am vorbit lumii pe faţă. Întotdeauna am învăţat în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii. N-am vorbit nimic pe ascuns. 21 De ce mă întrebi pe mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit! Iată, ei ştiu ce am spus!”
22 E. Îndată ce a spus acestea, unul dintre servitori, care stătea în preajmă, i-a dat o palmă lui Isus, spunând:
A. “Aşa răspunzi tu marelui preot?”
23 E. Isus i-a răspuns:
+. “Dacă am vorbit rău, dă mărturie despre rău! Dar dacă am vorbit bine, de ce mă loveşti?”
24 E. Atunci Anna l-a trimis legat la Caiafa, marele preot.

Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii lui? Nu sunt.

25 Iar Simon Petru stătea şi se încălzea. Atunci ei i-au spus:
A. “Nu cumva eşti şi tu dintre discipolii lui?”
E. El a negat şi a zis:
A. “Nu sunt”.
26 E. Unul dintre servitorii marelui preot, o rudă a celui căruia Petru i-a tăiat urechea, i-a zis:
A. “Nu te-am văzut eu în grădină împreună cu el?”
27 E. Dar Petru a negat din nou şi îndată a cântat cocoşul.

Împărăţia mea nu este din această lume.

28 Atunci l-au adus pe Isus de la Caiafa la pretoriu. Era dimineaţă. Dar ei nu au intrat în pretoriu, ca să nu se profaneze şi să poată mânca Paştele. 29 Pilat a ieşit deci afară la ei şi a spus:
A. “Ce acuzaţie aduceţi împotriva acestui om?”
30 E. Au răspuns şi i-au zis:
P. “Dacă nu ar fi fost acesta un răufăcător, nu l-am fi dat pe mâna ta”.
31 E. Atunci, Pilat le-a zis:
A. “Luaţi-l voi şi judecaţi-l voi după Legea voastră!”
E. Iudeii i-au spus:
A. “Nouă nu ne este permis să ucidem pe nimeni”.
32 E. Astfel trebuia să se împlinească cuvântul pe care îl spusese el, arătând de ce fel de moarte avea să moară. 33 Pilat a intrat din nou în pretoriu, l-a chemat pe Isus şi i-a zis:
A. “Tu eşti regele iudeilor?”
34 E. Isus a răspuns:
+. “De la tine însuţi spui aceasta sau ţi-au spus alţii despre mine?”
35 E. Pilat a răspuns:
A. “Oare sunt eu iudeu? Neamul tău şi arhiereii te-au dat pe mâna mea. Ce ai făcut?”
36 E. Isus a răspuns:
+. “Împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor. Dar acum împărăţia mea nu este de aici”.
37 E. Atunci Pilat i-a zis:
A. “Aşadar, eşti rege?”
E. Isus i-a răspuns:
+. “Tu spui că eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul meu”.
38 E. Pilat i-a zis:
A. “Ce este adevărul?”
E. După ce a spus aceasta, a ieşit din nou la iudei şi le-a zis:
A. “Eu nu găsesc în el nicio vină. 39 Dar este un obicei la voi ca de Paşte să vă eliberez pe cineva; aşadar, vreţi să vi-l eliberez pe regele iudeilor?”
40 E. Atunci au strigat din nou, spunând:
A. “Nu pe acesta, ci pe Baraba!”
E. Iar Baraba era un tâlhar.

Te salut, regele ideilor!

19,1 Atunci Pilat l-a luat pe Isus şi l-a dat să fie biciuit. 2 Soldaţii au împletit o coroană din spini, i-au pus-o pe cap şi l-au îmbrăcat cu o haină de purpură; 3 apoi veneau la el şi spuneau:
A. “Bucură-te, regele Iudeilor!”
E. Şi-i dădeau palme. 4 Pilat a ieşit din nou şi le-a zis:
A. “Iată, vi-l aduc afară ca să ştiţi că nu găsesc în el nicio vină!”
5 E. Aşadar, Isus a ieşit afară purtând coroana de spini şi haina de purpură. Iar Pilat le-a zis:
A. “Iată omul!”
6 E. Când l-au văzut, arhiereii şi servitorii au strigat:
P. “Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!”
E. Pilat le-a zis:
A. “Luaţi-l voi şi răstigniţi-l, pentru că eu nu găsesc în el nicio vină!”
7 E. Iudeii i-au răspuns:
P. “Noi avem o Lege şi după această Lege trebuie să moară, pentru că s-a făcut pe sine Fiul lui Dumnezeu”.
8 E. Când a auzit Pilat cuvintele acestea, s-a înspăimântat şi mai mult.
9 A. intrat iarăşi în pretoriu şi i-a zis:
A. “De unde eşti tu?”
E. Dar Isus nu i-a dat niciun răspuns. 10 Atunci Pilat i-a zis:
A. “Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că eu am putere să te eliberez şi am putere să te răstignesc?”
11 E. Isus i-a răspuns:
+. “Nu ai avea nicio putere asupra mea dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cel care m-a dat în mâinile tale are un păcat mai mare”.

La moarte cu el! La moarte cu el!

12 E. De aceea, Pilat căuta să-l elibereze, dar iudeii strigau, zicând:
P. “Dacă-l eliberezi pe acesta, nu eşti prietenul cezarului. Oricine se face pe sine rege se împotriveşte cezarului”.
13 E. Când a auzit Pilat cuvintele acestea, l-a dus pe Isus afară şi s-a aşezat pe un tron în locul numit “Lithostrotos” – iar în ebraică, “Gabbata”. 14 Era ziua Pregătirii Paştelui, pe la ceasul al şaselea. Şi le-a spus iudeilor:
A. “Iată-l pe regele vostru!”
15 E. Atunci ei au strigat:
P. “Ia-l, ia-l, răstigneşte-l!”
E. Pilat le-a spus:
A. “Să-l răstignesc pe regele vostru?”
E. Arhiereii au răspuns:
P. “Nu avem alt rege decât pe cezar”.
16 E. Atunci l-a predat lor ca să fie răstignit. Aşadar, l-au luat pe Isus.

L-au răstignit şi, împreună cu el, pe alţi doi.

17 Purtându-şi singur crucea, a ieşit spre locul numit “al Craniului”, care, în ebraică, este numit “Golgota”, 18 unde l-au răstignit pe el şi împreună cu el alţi doi, de o parte şi de alta, iar Isus în mijloc. 19 Pilat a scris şi o inscripţie şi a pus-o pe cruce. Era scris: “Isus Nazarineanul, regele iudeilor”. 20 Mulţi dintre iudei au citit această inscripţie, pentru că locul unde a fost răstignit Isus era aproape de cetate şi era scris în ebraică, latină şi greacă. 21 Arhiereii iudeilor i-au spus lui Pilat:
A. “Nu scrie: «Regele iudeilor», ci acela a zis: «Eu sunt regele iudeilor»”.
22 E. Pilat a răspuns:
A. “Ce-am scris, am scris”.

Au împărţit între ei hainele mele.

23 E. După ce soldaţii l-au răstignit pe Isus, au luat hainele lui şi au făcut patru părţi, fiecărui soldat o parte, şi tunica. Însă tunica era fără cusătură, ţesută dintr-o bucată, de sus până jos; 24 aşadar, au zis unii către alţii:
A. “Să nu o rupem, ci să tragem la sorţi pentru ea, a cui să fie!”
E. Aceasta ca să se împlinească Scriptura: “Au împărţit între ei hainele mele şi pentru tunica mea au aruncat zaruri”. Soldaţii au făcut toate acestea.

Iată-l pe fiul tău! Iat-o pe mama ta!

25 Lângă crucea lui Isus stăteau mama lui Isus şi sora mamei lui, Maria a lui Cleopa, şi Maria Magdalena. 26 Aşadar, văzând Isus că stătea acolo mama lui şi discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei:
+. “Femeie, iată-l pe fiul tău!”
27 E. Apoi, i-a spus discipolului:
+. “Iat-o pe mama ta!”
E. Şi, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el.

Totul s-a împlinit!

28 După aceasta, văzând că toate s-au împlinit, ca să se împlinească Scriptura, Isus a zis:
+. “Mi-e sete”.
29 E. Era acolo un vas plin cu oţet. Atunci, ei au pus în isop un burete îmbibat cu oţet şi i l-au apropiat de gură. 30 După ce a luat oţetul, Isus a spus:
+. “S-a împlinit!”
E. Şi, plecându-şi capul, şi-a dat duhul.

Aici se îngenunchează şi se face o mică pauză.

A curs apă şi sânge.

31 Întrucât era Ziua Pregătirii, ca să nu rămână trupurile pe cruce sâmbăta – pentru că acea sâmbătă era zi mare -, iudeii i-au cerut lui Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ia de acolo. 32 Atunci, au venit soldaţii, au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi şi ale celuilalt care era răstignit cu el. 33 Dar când au venit la Isus şi au văzut că deja murise, nu i-au zdrobit fluierele picioarelor, 34 ci unul dintre soldaţi i-a străpuns coasta cu o suliţă şi îndată a ieşit sânge şi apă. 35 Cel care a văzut a dat mărturie şi mărturia lui este adevărată; el ştie că spune adevărul ca să credeţi şi voi. 36 Acestea s-au făcut ca să se împlinească Scriptura: “Nu i se va zdrobi niciun os”. 37 Iar în altă parte, Scriptura mai spune: “Vor privi la cel pe care l-au străpuns”.

Au înfăşurat trupul lui Isus într-un giulgiu, folosind miresme.

38 După acestea, Iosif din Arimateea, care era discipol al lui Isus, dar în ascuns, de frica iudeilor, i-a cerut lui Pilat să ia trupul lui Isus. Pilat i-a permis. Atunci, a venit şi a luat trupul lui Isus.
39 A venit şi Nicodim, cel care fusese mai înainte la el noaptea, şi a adus un amestec de smirnă şi aloe, cam de o sută de litre. 40 Ei au luat trupul lui Isus, l-au înfăşurat în giulgiuri, cu uleiurile aromate, după cum este obiceiul de înmormântare la evrei. 41 În locul unde fusese răstignit Isus era o grădină, iar în grădină era un mormânt nou, în care nu fusese pus nimeni niciodată. 42 Aşadar, pentru că era Ziua Pregătirii iudeilor, iar mormântul era aproape, l-au pus pe Isus acolo.

Cuvântul Domnului

Rugăciunea credincioși

 La rugăciunea universală din cadrul celebrării Pătimirii, între a IX-a și a X-a intenție din Liturghierul Roman, poate fi introdusă următoarea intenție de rugăciune:

 

Rugăciunea IX

Pentru cei afectați în timp de pandemie

“Să ne rugăm și pentru toți oamenii care s-au îmbolnăvit în aceste vremuri de grea încercare; pentru toți cei care trăiesc momente de neliniște și îngrijorare pentru sine și ceilalți; pentru toți medicii și lucrătorii sanitari ce se îngrijesc de bolnavi; pentru toți cei care iau decizii și se angajează pentru binele societății; precum și pentru toți cei care au murit din cauza pandemiei noului coronavirus.

(rugăciune în tăcere)

Dumnezeule atotputernic și veșnic, scăparea și tăria noastră: tu ți-ai arătat în multe feluri puterea ajutându-ne în nevoile noastre; ocrotește-i pe toți oamenii afectați de criza actuală și întărește-ne credința în Providența ta plină de iubire; primește-i pe cei răposați în împărăția ta ca să se poată bucura de vederea feței tale. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin”.

După Împărtășanie

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ne-ai dăruit viaţă nouă prin fericita pătimire şi înviere a Fiului tău, Domnul nostru Isus Cristos, păstrează în noi lucrarea îndurării tale, pentru ca, împărtăşindu-ne din această taină, viaţa noastră să fie o neîncetată cântare de laudă adusă ţie. Prin Cristos, Domnul nostru.

Vinerea Sfântă (Patima şi moartea Domnului) – 4

Is 52,13-53,12
Evr 4,14-16;5,7-9
In 18,1-19,42

Astăzi aș dori să mă distanțez puțin de stilul clasic de predică pentru a vă relata o povestioară intitulată Isus întreabă, Mă iubești?, care mi se pare mult mai potrivită pentru celebrarea de astăzi a gestului suprem de iubire pe care Cristos l-a făcut pentru noi prin oferirea propriei sale vieți pentru noi. Povestea sună cam așa:

Într-o zi m-am trezit dis de dimineață pentru a privi răsăritul soarelui.

Și m-am minunat la cât de frumoasă este creația lui Dumnezeu, atât de frumoasă încât m-a lăsat fără cuvinte cu care să o pot descrie.

În timp ce admiram, l-am lăudat pe Dumnezeu pentru minunata sa lucrare.

După câteva clipe, am simțit prezența Domnului lângă mine.

El m-a întrebat,

Mă iubești?

Am răspuns,

Desigur, Doamne! Tu ești Domnul și Mântuitorul meu!

Apoi a întrebat,

Dacă ai fi avut un handicap fizic, m-ai mai iubi?

Am rămas surprins. Am privit la brațele mele, picioarele și restul trupului meu și m-am întrebat la cât de multe lucruri nu aș fi capabil să le fac, lucruri care acum le i-au ca pe un drept. Și am răspuns, Ar fi fost mai greu, Doamne, dar tot te-aș iubi.

Apoi Domnul a spus,

Dacă ai fi orb, tot ai mai iubi creația mea?

Cum aș putea iubi ceva fără să fiu capabil să îl văd? Apoi m-am gândit la toate persoanele oarbe din lume și la cât de multe dintre ele tot îl iubesc pe Dumnezeu și creația sa.

Așa că am răspuns, E greu să mă gândesc la asta, dar tot te-aș iubi.

Apoi Domnul m-a întrebat,

Dacă ai fi surd, tot ai mai asculta cuvântul meu?

Cum aș putea să ascult ceva dacă sunt surd? Apoi am înțeles.

A asculta Cuvântul lui Dumnezeu nu presupune numai simpla folosire a urechilor, ci a inimilor noastre. Am răspuns, Ar fi greu, dar tot aș asculta Cuvântul tău.

Apoi Domnul m-a întrebat,

Dacă ai fi mut, ai mai lăuda Numele meu?

Cum aș putea să laud fără voce?

Apoi mi-am dat seama: Dumnezeu dorește ca noi să cântăm cu inima și sufletul nostru. Nu contează deloc cum sună. Iar al lăuda pe Dumnezeu nu are mereu loc printr-un cântec, ci ori de câte ori suntem persecutați aducem laudă lui Dumnezeu cu cuvintele de mulțumire. Așa că am răspuns,

Cu toate că nu aș putea să cânt fizic, tot aș lăuda numele Tău.

Iar Domnul m-a întrebat,

Chiar mă iubești?

Cu curaj și cu o convingere puternică, am răspuns cu îndrăzneală,

Da Doamne! Te iubesc fiindcă Tu ești singurul și adevăratul Dumnezeu!

Am crezut că am răspuns bine, însă Dumnezeu m-a întrebat,

ATUNCI DE CE PĂCĂTUIEȘTI?

Am răspuns, Pentru că sunt doar un om. Nu sunt perfect.

ATUNCI DE CE ÎN MOMENTE DE PACE TE ÎNDEPĂRTEZI?

DE CE DOAR ÎN MOMENTELE DE NECAZ TE APROPII DE MINE?

Nici un răspuns. Doar lacrimi.

Domnul a continuat:

De ce cânți numai la sfintele Liturghii? De ce mă cauți numai la celebrările din biserică? De ce îmi ceri lucruri atât de egoiste? De ce îmi ceri lucruri lipsite de credință? De ce îmi ceri lucruri rele?

Lacrimile au continuat să îmi curgă pe obraji.

Îți este rușine de mine? De ce nu răspândești vestea cea bună? De ce în momente de persecuție, mergi și te plângi la alți când eu însumi îți ofer umărul meu ca să plângi pe el? De ce inventezi scuze când îți dau ocazii de a sluji în numele meu?

Am încercat să răspund, însă nu îmi venea nici un răspuns.

Ești binecuvântat cu viață. Te-am făcut nu ca să dai cu piciorul la acest dar. Te-am binecuvântat cu talente pentru a mă sluji, însă tu tot continui să îmi întorci spatele. Ți-am revelat Cuvântul meu, însă tu nu vrei să îl cunoști deloc. Ți-am vorbit însă urechile tale sunt închise. Ți-am arătat binecuvântările mele, însă ochi tăi sunt îndreptați în altă parte. Ți-am trimis slujitori însă ai stat nemișcat în timp ce ei erau îndepărtați. Ți-am ascultat rugăciunile și ți-am răspuns la toate.

CHIAR MĂ IUBEȘTI CU ADEVĂRAT?

Nu pot răspunde. Cum aș putea? Îmi este enorm de rușine. Nu am nici o scuză. Ce aș mai putea spune la toate acestea? Când lacrimile îmi curgeau am spus, Te rog iartă-mă Doamne. Sunt nevrednic să fiu copilul tău.

Domnul a răspuns,

Acesta e tocmai harul meu, copilul meu drag.

Am întrebat, Atunci de ce continui să mă ierți? De ce încă mă mai iubești?

Domnul a răspuns,

Fiindcă tu ești creația mea. Tu ești copilul meu. Nu te voi abandona niciodată.

Când ai să plângi, voi avea compasiune și voi plânge cu tine.

Când ai să fii bucuros, voi râde alături de tine.

Când ai să fii la pământ, te voi încuraja.

Când vei cădea, te voi ridica.

Când ai să fii obosit, te voi căra.

Voi fi cu tine până la sfârșitul zilelor, și te voi iubi mereu.

Niciodată nu am plâns atât de tare ca acum. Cum am putut fi atât de rece? Cum am putut să îl rănesc pe Dumnezeu atât de tare ca până acum? L-am întrebat pe Dumnezeu,

Cât de mult mă iubești?

Domnul și-a întins brațele și i-am văzut mâinile străpunse de cuie.

M-am aplecat la picioarele lui Cristos, Mântuitorul meu.

Și pentru prima oară, m-am rugat cu adevărat. Amin

Alte teme de predici sau cateheze

  1. Ispășirea indirectă.
  2. Isus-ul ioanian în narațiunea pătimirii.
  3. Duhul și Biserica de pe cruce.
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?