Vineri din săptămâna 1 de peste an
Culoare: verde
Psaltire: I
Liturghie la alegere,
prefaţă comună
Evr 4,1-5.11
Ps 77
Mc 2,1-12
LECTURA I
Să ne grăbim deci să intrăm în odihna aceea!
Citire din Scrisoarea către Evrei 4,1-5.11
Fraţilor, să ne temem ca nu cumva, în timp ce rămâne promisiunea de a intra în odihna lui, vreunul dintre noi să creadă că este exclus! 2 Căci şi noi am primit vestea cea bună ca şi ei, dar cuvântul auzit nu le-a folosit, întrucât ei nu s-au unit prin credinţă cu cei care au ascultat. 3 De fapt, noi care am crezut intrăm în odihnă, aşa cum s-a zis: “Astfel am jurat în mânia mea: nu vor intra în odihna mea”, chiar dacă lucrările erau făcute de la întemeierea lumii. 4 Căci despre ziua a şaptea s-a spus undeva astfel: “Şi s-a odihnit Dumnezeu în ziua a şaptea de toate lucrările sale”. 5 Şi iarăşi, în acelaşi loc: “Nu vor intra în odihna mea”. 11 Să ne grăbim deci să intrăm în odihna aceea, ca să nu cadă nimeni în acelaşi exemplu de neascultare!
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 77(78),3 şi 4bc.6c-7.8 (R.: cf. 7c)
R.: Nu uitaţi niciodată, faptele minunate ale Domnului!
3 Ceea ce am auzit şi am cunoscut,
ceea ce ne-au povestit părinţii noştri
4bc vom vesti generaţiei viitoare laudele Domnului,
puterea şi faptele pe care el le-a făcut. R.
6c Când se vor ridica, ei vor povesti copiilor lor,
7 pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu,
să nu uite lucrările lui Dumnezeu
şi să păzească poruncile sale. R.
8 Să nu fie ca părinţii lor,
o generaţie neascultătoare şi răzvrătită;
o generaţie care avea o inimă nestatornică
şi al cărei duh nu i-a fost fidel lui Dumnezeu. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 7,16bc
(Aleluia) Un mare profet s-a ridicat printre noi şi Dumnezeu a vizitat poporul său. (Aleluia)
EVANGHELIA
Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 2,1-12
Când Isus a intrat din nou în Cafarnaum, după câteva zile, s-a auzit că el este în casă. 2 Mulţi s-au adunat, aşa încât nu mai era loc nici înaintea uşii, iar el le vestea cuvântul. 3 Au venit la el aducând un paralizat purtat de patru bărbaţi. 4 Şi, neputând să-l aducă până la el din cauza mulţimii, au desfăcut acoperişul unde era el şi, după ce au făcut o deschizătură, au lăsat în jos targa pe care zăcea paralizatul. 5 Văzând Isus credinţa lor, i-a spus celui paralizat: “Fiule, îţi sunt iertate păcatele”. 6 Stăteau acolo unii cărturari care se întrebau în inimile lor: 7 “De ce vorbeşte acesta astfel? Spune blasfemie. Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?” 8 Îndată ce a cunoscut Isus în duhul său că ei se întreabă astfel în sine, le-a spus: “De ce vă întrebaţi astfel în inimile voastre? 9 Ce este mai uşor: a spune celui paralizat: «Păcatele îţi sunt iertate!», sau a spune: «Ridică-te, ia-ţi targa şi umblă!»? 10 Însă ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ – i-a spus celui paralizat – 11 îţi spun: ridică-te, ia-ţi targa şi du-te la casa ta!” 12 El s-a ridicat şi îndată, luându-şi targa, a ieşit în faţa tuturor aşa încât toţi erau uimiţi şi-l glorificau pe Dumnezeu, spunând: “Niciodată nu am văzut aşa ceva”.
Cuvântul Domnului
Vineri din săptămâna 1 de peste an – 3
Mc 2,1-12
Vindecarea unui paralitic
Martin Luther spusese Roagă-te ca și cum totul ar depinde Dumnezeu, iar apoi muncește ca și cum totul depinde de tine.
Isus în textul evangheliei de astăzi ne învață modul în care să ne rugăm. Iar prima lecție este că pentru a ne ruga nu trebuie să spunem multe. Martin Luther a spus că, cu cât cuvintele sunt mai puține cu atât mai bună este rugăciunea. Prieteni paraliticului, îl aduc la Isus. Textul nu ne spune nimic precum că paraliticul ar fi cerut prietenilor săi că el dorește să fie vindecat de Isus și nici un alt cuvânt care să vină de la prieteni său precum că ei doresc să îl ducă la Isus. Chiar dacă ei nu și-au spus nici măcar un cuvânt unul față de celălalt, gestul de al aduce la Isus și de a aștepta ca acesta să fie vindecat este însăși o rugăciune. Prin urmare, când ne rugăm nu trebuie să spunem multe cuvinte, ceea ce trebuie să avem din plin este încredere în Domnul. Dacă simțim că rugăciunile noastre par să nu fie ascultate, asta ar putea fi din cauza faptului că spunem prea multe în acea rugăciune.
A doua lecție este că atunci când ne rugăm trebuie să îl lăsăm pe Dumnezeu să decidă pentru noi. Când cei patru bărbați l-au adus pe paralitic la Isus, ei s-au sustras imediat. Ca și cum i-ar fi spus lui Isus, De acum e treaba ta, noi ne-am făcut partea. Acesta este modul în care trebuie să ne rugăm, ca atunci când ne aflăm în prezența lui Dumnezeu să îl lăsăm pe el să decidă. Când ne rugăm nu trebuie să dăm instrucțiuni lui Dumnezeu asupra a ceea ce trebuie să facă, și facem aceasta atât de mult încât ajungem să nu îi lăsăm deloc spațiu lui Dumnezeu să decidă de unul singur.
A treia lecție este că datorită credinței prietenilor săi este vindecat paraliticul. De obicei, când Isus vindeca o persoană bolnavă, aceasta este vindecată datorită credinței ei însăși. Însă spre surprinderea noastră, în evanghelia de astăzi, nu datorită credinței paraliticului ci datorită credinței prietenilor săi i se iartă păcatele iar el este vindecat. Credința prietenilor săi e cea care l-a atins pe Isus și l-a făcut să vindece acea persoană bolnavă.
Ceea ce ni se prezintă astăzi este o formă de credință de care adesea uităm și totuși e una care joacă cel mai important rol în viețile noastre precum și în viețile celorlalți oameni. Cineva spusese că Când credința mea este slabă, atunci am nevoie de credința ta să mă susțină, când credința ta este slabă atunci ai nevoie de cineva să te susțină. De exemplu, sfânta Monica, credința ei nu a fost oare un instrument în convertirea fiului ei, sfântul Augustin? Credința sfintei Tereza de Lisieux, ea a fost o călugăriță care a trăit într-o mănăstire însă a fost și este patroana tuturor misionarilor.
Niciodată nu vom știi cât de mult poate conta credința noastră asupra celor din jur. Însă ne putem face o idee din textul evangheliei de astăzi în care am văzut cum Isus se folosește de credința celorlalți pentru a atinge viața unei persoane a cărui credință poate fi slabă.
Cu toți am primit haruri asemănătoare datorită credinței prietenilor noștri, indiferent că acești prieteni sunt părinți noștri, profesori, colegi de muncă sau prieteni ori însoțitori. Însă cât de des suntem noi unul din cei patru prieteni ai celorlalți? Cât de des credința noastră este o sursă de har, putere și inspirație pentru ei, în momentele în care aceștia se află în dubii și neliniști?
Oare nu dorește Domnul să ne spună astăzi că nu trebuie să ne ridicăm propriul pat, ci să prindem de patul altuia și să îl ducem în prezența lui? Dorim ca ceilalți să se schimbe, însă avem noi oare credința care îi poate schimba pe ei? Amin
Vineri din săptămâna 1 de peste an – 3
Martin Luther spusese Roagă-te ca și cum totul ar depinde Dumnezeu, iar apoi muncește ca și cum totul depinde de tine....
Vineri din săptămâna 1 de peste an – 2
Vindecarea paraliticului este una dintre cele mai dramatice miracole pe care le-a făcut Isus. Determinarea prietenilor acelui ...
Vineri din săptămâna 1 de peste an – 1
Isus în textul evangheliei de astăzi ne învață modul în care să ne rugăm. Iar prima lecție este că pentru a ne ruga nu trebuie să spunem multe.