Vineri din săptămâna 1 din Postul Mare

vineri, 11 martie 2022

Vineri din săptămâna 1 din Postul Mare

Sf. Constantin, rege m.

Culoare:  violet
Psaltire
:   I

Liturghie proprie,
prefaţa pentru Postul Mare (I, II, III sau IV)

Ez 18,21-28
Ps 129
Mt 5,20-26

Ant. la intrare            Cf. Ps 24,17-18

Eliberează-mă de neliniştea mea, Doamne! Priveşte la umilirea şi la truda mea şi iartă-mi toate păcatele!

Rugăciunea Zilei

Dă-ne, te rugăm, Doamne, nouă, credincioşilor tăi, harul, de a ne pregăti cum se cuvine pentru sărbătoarea sfintelor Paşti, iar pocăinţa trupească pe care am început-o să aducă roade în sufletele noastre. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

Doresc eu moartea celui rău? Oare nu doresc să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască?

Citire din cartea profetului Ezechiel 18,21-28
Aşa zice Domnul: “Dar cel rău care se întoarce de la păcatele pe care le-a săvârşit şi păzeşte toate hotărârile mele, face judecată şi dreptate, va trăi şi nu va muri. 22 Niciuna dintre răutăţile pe care le-a făcut nu-i vor fi amintite, ci în dreptatea pe care o face va trăi. 23 Doresc eu moartea celui rău? – oracolul Domnului. Oare nu doresc să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască? 24 Dar dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui şi săvârşeşte nedreptate, dacă face după toate lucrurile abominabile pe care le face cel rău, va trăi? Toată dreptatea lui pe care a făcut-o nu va mai fi amintită din cauza sacrilegiului pe care l-a comis: pentru păcatele pe care le-a comis, pentru ele va muri. 25 Voi ziceţi: «Calea Domnului nu este dreaptă». Ascultaţi, voi, casă a lui Israel: oare calea mea nu este dreaptă? Sau poate căile voastre nu sunt drepte. 26 Dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui, săvârşeşte nedreptate şi moare din cauza ei, el moare din cauza nedreptăţii pe care o săvârşeşte. 27 Dar dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui pe care a comis-o şi face dreptate şi judecată, acela îşi va face sufletul să trăiască. 28 Pentru că a văzut şi s-a întors de la răutatea pe care a comis-o, el va trăi şi nu va muri”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 129(130),1-2.3-4.5-6ab.7-8 (R.: 3)
R.: Dacă te-ai uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine ar mai putea să stea în faţa ta?

1 Dintru adâncuri strig către tine, Doamne,
2 Doamne, ascultă glasul meu!
Pleacă-ţi urechea ta la glasul rugăciunii mele! R.

3 Dacă te-ai uita la fărădelegi, Doamne,
Doamne, cine ar mai putea să stea în faţa ta?
4 La tine însă este iertare,
şi ne temem de tine. R.

5 Eu nădăjduiesc în Domnul;
sufletul meu speră în cuvântul său.
6ab Sufletul meu îl aşteaptă pe Domnul
mai mult decât aşteaptă străjerii ivirea zorilor. R.

7 Să nădăjduiască Israel în Domnul,
căci la Domnul este îndurare şi belşug de mântuire.
8 El îl va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE                Ez 18,31ac

“Aruncaţi de la voi toate răutăţile voastre, spune Domnul, şi înnoiţi-vă inima şi duhul!”

EVANGHELIA

Du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,20-26
În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: “Vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. 21 Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!» Dacă cineva comite o crimă va fi condamnat la judecată. 22 Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său «prostule!», va fi condamnat de Sinedriu. Dacă cineva îi spune «nebunule!», va fi condamnat la focul Gheenei. 23 Aşadar, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, 24 lasă acolo darul tău , în faţa altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău şi apoi, venind, oferă-ţi darul! 25 Pune-te de acord cu duşmanul tău repede, cât timp mai eşti cu el pe drum, ca nu cumva duşmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului şi să fii aruncat în închisoare! 26 Adevăr îţi spun, nu vei ieşi de acolo până când nu vei fi restituit ultimul ban”.

Cuvântul Domnului

Rugăciunea credincioși

Fraților preaiubiți, Isus ne-a chemat să ne împăcăm cu cei care au devenit dușmani noștri și cu cei pe care noi i-am rănit sau jignit. Să spunem împreună:

 R. Ascultă-ne Doamne!

  • Ne rugăm pentru harul de a ne împăca cu prieteni noștri față de care ne-am înstrăinat sau am devenit chiar dușmani. R.
  • Ne rugăm pentru cei care se enervează repede, ca ei să primească harul pocăinței și să fie capabili la dialog cu ceilalți atunci când sunt supărați. R.
  • Ne rugăm pentru comunitatea noastră parohială, ca în timpul acestui Post Mare orice diferență dintre oameni sau tot ceea ce ne separă, să fie vindecate pentru ca noi să fim cu adevărat una în Cristos. R.
  • Ne rugăm pentru toți cei care sunt persecutați sau urâți din cauza credinței lor în Cristos Isus. R.
  • Ne rugăm pentru pace în Ucraina, vindecarea celor răniți, reconstruirea caselor, întoarcerea în siguranță a refugiaților și odihna veșnică pentru răposați. R.
  • Ne rugăm și pentru toți credincioși noștri răposați ca ei să aibă parte în ceruri de vederea strălucită a feței lui Dumnezeu. R.

Doamne Dumnezeul nostru, cu compasiune nu tu ne copleșești cu vină, ci ne ierți și ne reînnoiești pentru ca astfel să putem trăi viața creștină spre binele celorlalți. Prin Cristos Domnul nostru. Amin

Asupra Darurilor
Primeşte cu bunătate, Doamne, această jertfă prin care, în puterea îndurării tale, ai voit să te împaci cu noi şi să ne redai mântuirea. Prin Cristos, Domnul nostru.
Ant. la Împărtășanie            Ez 33,11

„Viu sunt eu”, zice Domnul; „nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu”.

După Împărtășanie

Te rugăm, Doamne, ca taina pe care ne-ai lăsat-o ca hrană sfântă să ne reînnoiască şi, purificându-ne de aluatul cel vechi, să ne facă părtaşi de misterul mântuirii. Prin Cristos, Domnul nostru.

Vineri din săptămâna 1 din Postul Mare – 1

Mt 5,20-26

Învățătura despre mânie

Un autor mai puțin vestit a scris într-o carte de-a sa despre modul în care a studiat un popor, niște oameni numiți amish. În studiul său, în observațiile pe care le-a făcut în curtea școlii din acel oraș, scria despre un copil care niciodată nu a țipat sau a strigat. Acest fapt la uimit complet, așa că s-a dus și a vorbit cu directorul școlii. El a remarcat faptul că niciodată nu a auzit vrun copil din acel popor, amish să țipe așa că l-a întrebat pe directorul școlii de ce crede aceasta. Directorul școlii i-a răspuns că, ei bine, ai auzit vrun adult amish să țipe?

Imagini pentru jesus angryÎn pasajul evangheliei de astăzi, Isus vorbește despre trei moduri în care poți ucide o persoană, dar fără a le ucide trupul. Isus spunea, Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său prostule, va fi condamnat de Sinedriu. Dacă cineva îi spune nebunule, va fi condamnat la focul Gheenei. Se pare că Isus ne prezintă un rang, diferitele niveluri, despre diferitele moduri prin care o persoană poate fi ucisă, omorâtă, fără a i se distruge trupul sau mai bine zis, prin care îi poți ucide inima. Uciderea mânioasă, sau nervoasă ne face vrednici, din punct de vedere metaforic, de judecată: făcându-l pe cineva prost sau prin modul de a trata pe cineva ca și cum nu ar fi o persoană sau prin a-l ignora, ne facem vrednici de una dintre cele mai mari pedepse date de către Sinedriu. Însă a trata pe cineva ca fiind un idiot complet sau nebun, ei bine, în acest caz pedeapsa de care ne facem vrednici este accea de a fi aruncați în gheenă sau în groapa de gunoi ce ardea mocnit lângă zidul Ierusalimului.

Ce este mânia? Mânia sau nervi sau supărarea este una dintre cele mai fundamentale emoții ale omului. Este un sentiment prin care ne împotrivim cuiva sau împotriva a ceva sau chiar împotriva noastră însăși. Prin însăși natura sa, mânia implică și contradicția de neînlăturat dintre părțile opuse sau într-un cuvânt spus, antagonismul. Cu toți ne enervăm. Trupul nostru este capabil să ne anunțe, să ne informeze de momentele în care suntem nervoși, în care ne enervăm sau ne vom enerva. Conform multor psihologi există trei etape principale, trei semne psihologice ale mâniei, precum, o emoție, un stimul ce o declanșează,  tensiunea sau stresul ce începe să o construiască și adrenalina eliberată ce contribuie la creșterea tensiunii, apoi respirația crescută sau deasă, apoi inima începe să bată mai repede iar presiunea sângelui crește. În acel moment corpul nostru are doar un singur răspuns, uniform între trup și minte, acela de luptă sau de fugă.

Uni psihologi spun că dacă mânia, nervi sunt controlați cum trebuie atunci este puțin probabil ca aceștia să ne afectez negativ sănătatea mintală și fizică. Iar bolile care provin sau își au cauza în mânie sunt numeroase, precum: durerile de cap, bolile gastrice, respiratorii, de piele, dizabilități ale sistemului nervos, de circulație și multe altele.

Cum putem să ne controlăm mânia într-un mod bun? Cineva a sugerat că, în primul rând conștientizează că ești mânios, nervos. Nu pretinde că nu te mânii niciodată, că nu te enervezi niciodată, cu toți ne enervăm. Dar mai important este să nu o numim altfel ci exact așa cum este ea, adică mânie, nervi. Fii sincer cu tine însuți, iar apoi cu Dumnezeu. Mai ales că Dumnezeu știe deja.

În al doilea rând, învață să te enervezi ușor, încet. Cuvintele rostite la mânie, de fiecare dată, întotdeauna sunt regretate mai târziu, sau mai bine zis, regretăm că le-am spus. Trebuie să ne rezervăm timp, timp în care să ne asigurăm că motivele pentru care ne-am enervat sunt bune, și că avem dreptate. Trebuie să învățăm să evităm să sărim imediat la concluzii pripite.

În al treilea rând, schimbați credințele, concepțiile. Problema noastră de mânie nu își are rădăcina în sentimente ci în ceea ce crezi.

În al patrulea rând, mărturisește-ți greșelile și căiește-te. Astea înseamnă că trebuie să ne căim pentru toate daunele pe care le-a cauzat, cererile pe care le-am făcut în momentul în care eram nervoși, mânioși, lui Dumnezeu sau tuturor celorlalți. Iar pentru a îndeplini aceasta va trebui să ne apropiem de sacramentul spovezii și să ne apropiem de cei pe care i-am rănit în momentul în care am fost nervoși, pentru a le cere iertarea.

În ultimul rând, plasează-ți mânia, nervi sub un nou control. Va trebuie să ne abandonăm cu totul, pe noi înșine lui Cristos și cuvintelor sale. Sub influența și controlul lui vom descoperi că mânia noastră este mult mai restrânsă, mică, controlată de către un nou tip de stăpânire-de-sine.

În încheiere să nu uităm ca atunci când mânia va începe să ne controleze, să ne domine, să nu uităm să ne uităm la cruce, la imaginea celui care ne controlează, ne administrează mânia. Isus ne va învăța cum să ne controlăm mânia. Amin

Alte teme de predici sau cateheze

  1. Curajul de a ierta.
  2. Iertarea, un semn de tărie morală.
  3. Iertarea și uitarea.
  4. Iartă-ne după cum și noi iertăm.
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?