vineri, 5 noiembrie 2021

Vineri din săptămâna a 31-a de peste an

Sf. Grigore Lakota, ep. m.

Culoare:  verde
Psaltire
:   III

Liturghie la alegere
prefaţă comună

Rom 15,14-21
Ps 97
Lc 16,1-8

Ant. la intrare                Cf. Ps 37,22-23

Să nu mă părăseşti, Doamne; Dumnezeul meu, să nu te îndepărtezi de mine! Grăbeşte-te să mă ajuţi, Doamne, puterea mântuirii mele!

Rugăciunea Zilei

Dumnezeule atotputernic şi milostiv, numai prin darul tău, credincioşii te pot sluji cum se cuvine; înlătură orice piedică din calea noastră, ca să alergăm cu bucurie în întâmpinarea făgăduinţelor tale. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

Slujitor al lui Cristos Isus între neamurile păgâne, pentru ca neamurile să devină o jertfă plăcută.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 15,14-21
Fraţii mei, eu însumi sunt convins cu privire la voi că sunteţi plini de bunătate, plini de orice fel de cunoaştere, în stare să vă îndrumaţi unii pe alţii. 15 Totuşi v-am scris în unele părţi mai cu îndrăzneală, ca să vă aduc aminte acestea, în puterea harului care mi-a fost dat de Dumnezeu, 16 ca să fiu slujitor al lui Cristos Isus între neamuri, consacrat să predic evanghelia lui Dumnezeu, pentru ca neamurile să devină o jertfă plăcută, sfinţită în Duhul Sfânt. 17 Aşadar, mă pot lăuda în Cristos Isus în cele ce-l privesc pe Dumnezeu, 18 căci nu voi îndrăzni să vorbesc altceva decât despre ce a săvârşit Cristos prin mine pentru a aduce neamurile păgâne la credinţă, prin cuvânt şi faptă, 19 prin puterea semnelor şi a minunilor, prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Aşadar, de la Ierusalim şi împrejurimi şi până în Iliria, am completat vestirea evangheliei lui Cristos, 20 făcându-mi astfel o cinste din a predica evanghelia mai ales acolo unde nu fusese făcut cunoscut numele lui Cristos, ca să nu clădesc pe temelia altuia, 21 ci, după cum este scris: „Cei cărora nu le-a fost vestit despre el îl vor vedea şi cei care n-au auzit vor înţelege”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 97(98),1.2-3ab.3c-4 (R.: cf. 2b)
R.: Domnul şi-a făcut cunoscută mântuirea înaintea neamurilor.

1 Cântaţi Domnului un cântec nou,
pentru că a făcut lucruri minunate;
dreapta şi braţul lui cel sfânt i-au venit în ajutor! R.

2 Domnul şi-a făcut cunoscută mântuirea,
şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor,
3ab şi-a adus aminte de îndurarea şi fidelitatea lui
faţă de casa lui Israel. R.

3c Toate marginile pământului
au văzut mântuirea Dumnezeului nostru!
4 Strigaţi de bucurie către Domnul,
toţi locuitorii pământului!
Aclamaţi, cântaţi psalmi şi tresăltaţi de bucurie! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE          1In 2,5ab

(Aleluia) Cine păstrează cuvântul lui Cristos, într-adevăr iubirea lui Dumnezeu în el este desăvârşită.  (Aleluia)

EVANGHELIA

Fiii veacului acestuia, în generaţia lor, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 16,1-8
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Era un om bogat care avea un administrator. Acesta a fost denunţat că i-ar risipi averea. 2 El l-a chemat şi i-a spus: «Ce aud despre tine? Dă cont de administraţia ta, căci de acum nu mai poţi fi administrator!» 3 Atunci administratorul şi-a spus în sine: «Ce voi face, pentru că stăpânul îmi ia administraţia? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine. 4 Ştiu ce voi face pentru ca oamenii să mă primească în casele lor atunci când voi fi dat afară din administraţie». 5 Şi, chemându-i pe debitorii stăpânului său, unul câte unul, i-a spus primului: «Cu ce eşti dator stăpânului meu?» 6 Acesta i-a spus: «Cu o sută de baţi de untdelemn». El i-a răspuns: «Ia-ţi chitanţa, aşază-te repede şi scrie cincizeci!» 7 După aceea i-a spus altuia: «Tu cât datorezi?» Acesta a răspuns: «O sută de kor de grâu». El i-a spus: «Ia-ţi chitanţa şi scrie optzeci!» 8 Stăpânul l-a lăudat pe administratorul nedrept pentru că a lucrat cu înţelepciune; pentru că fiii veacului acestuia, în generaţia din care fac parte, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii”.

Cuvântul Domnului

Rugăciunea credincioși

Fraților preaiubiți să ne rugăm pentru Biserică, ca ea să poată predica vestea cea bună a lui Cristos pe suprafața întregului pământ cu bucuria și entuziasmul apostolilor. Să spunem împreună:

 R. Ascultă-ne Doamne!

  • Ne rugăm ca misionari din jurul lumii să fie asemenea lui Paul, prin predicarea evangheliei lui Isus tuturor celor care le ies în cale. R.
  • Ne rugăm ca oameni care nu au auzit de Isus să aibă ocazia de a auzi cuvântul său și să ajungă la cunoașterea și iubirea lui prin darul credinței. R.
  • Ne rugăm ca Duhul Sfânt să ne îmbogățească pe toți cu înțelepciune, pentru ca astfel să ne îndeplinim rolul în lume cu integritate. R.
  • Ne rugăm pentru fiecare dintre noi, ca lucrând împreună să ducem la bun sfârșit ceea ce ne-am propus să schimbăm în lume. R.
  • Ne rugăm și pentru toți credincioși noștri răposați, ca ei să se odihnească în pace în casa noastră cerească. R.

Dumnezeule atotputernic și veșnic, tu ești prezent în întregul univers. Atinge te rugăm inimile celor care caută să câștige de pe spatele celor săraci și a pământului și du-i la convertirea mult dorită. Prin Cristos Domnul nostru. Amin

Asupra Darurilor
Te rugăm, Doamne, ca această jertfă să fie pentru tine o ofrandă curată, iar pentru noi, o revărsare sfântă a îndurării tale. Prin Cristos, Domnul nostru.
Ant. la Împărtășanie        Cf. Ps 15,11

Tu îmi vei arăta cărarea vieţii, Doamne, mă vei copleşi de bucurie când îmi vei arăta faţa ta.

După Împărtășanie

Te rugăm, Doamne, sporeşte în noi lucrarea mântuirii, pentru ca tainele cereşti, care ne hrănesc în această viaţă, să ne pregătească să primim, prin harul tău, bunurile făgăduite. Prin Cristos, Domnul nostru.

Vineri din săptămâna a 31-a de peste an – 3

Lc 16,1-8

Parabola administratorului necinstit

Carveth Mitchell a spus următoarea poveste despre un om care cumpărase un papagal. El i-a spus păsării să rostească doar un sigur cuvânt iar cuvântul era Astăzi. Când se scula dimineața și când se întorcea acasă noaptea târziu pasărea mereu îi reamintea Astăzi. Acea pasăre nu întârzia deloc niciodată. Astăzi, astăzi, astăzi, țipa mereu.

După alte șase luni de zile omul a adus un alt papagal. Și pe acesta îl învățase să spună doar un singur cuvânt, iar acela era Mâine. Explicația stă în ceea ce a spus omul după aceea că Am trăit de parcă nu ar exista nici un viitor. Astăzi este tot ce contează, însă mi-am dat seama că nu e chiar așa. Cele două păsări împreună l-au ajutat să îți păstreze mintea asupra realităților vieții: astăzi și mâine.

Poate că administratorul, din textul evangheliei de astăzi, ar fi putut auzi și el vocile celor doi papagali. Mâine are loc judecata lui Dumnezeu de astăzi.

Textul evangheliei de astăzi ține de a fi înțelept și inteligent. Necinstit dar perspicace, administratorul simțind că se află în pericolul pierderii locului de muncă astăzi, a găsit strategia potrivită și a și început să întoarcă totul în favoarea lui de dragul zilei de mâine. O persoană perspicace înțelege o situație critică cu viziune și rezoluție. Cineva spusese că Isus este preocupat de crizele spirituale care sunt mult mai critice decât crizele financiare. Putem trece peste această criză prin exercițiul credinței și al precauției. Dacă creștini s-ar întinde cu destulă energie față de aspectele spirituale care au consecințe veșnice precum se ocupă de cele pământești care au consecințe temporale, atunci cu siguranță le-ar fi mai bine, atât în viața aceasta cât și în cea care va veni. Prin urmare, aceasta este misiunea noastră:

În primul rând, ca fii ai luminii! Cine sunt fii lumini? Ei sunt cei care îl urmează pe Isus Cristos, care este lumina. Cum este prezent Isus în lumea de astăzi? El este în lume în măsura în care noi îl purtăm ca și fii ai luminii care după ce își încheie rugăciunea, meditația și timpul cu Cristos, ar trebui să și începem să strălucim ca lumină pentru lume. Dacă noi suntem ceea ce ar trebui să fim atunci cu siguranță am schimba lumea. Dacă ne rugăm așa cum ar trebui să ne rugăm, atunci am schimba lumea cu desăvârșire.

În al doilea rând, va trebui să fim înțelepți și inteligenți. Cu prudență va trebui să fim înțelepți și inteligenți. Va trebui să evaluăm cum să aducem suflete la Cristos cu eficacitate și să re-evanghelizăm și să re-creștinăm creștini și cultura în care trăiesc ei acum. Însă, desigur, nu e o sarcină ușoară și pe deasupra mai și implică un risc. Părintele Marcial Maciel în cartea sa intitulată E viața mea scria că Predicarea evangheliei a presupus întotdeauna un mare risc. Astăzi nu există nici o excepție. A fi un apostol înseamnă să îți pui în pericol propria reputație și statut, ba chiar și viața. Înseamnă să părăsești zona ta de confort și să nu îți fie frică să fii etichetat ca nebun sau visător. Asta nu trebuie să îl neliniștească pe adevăratul apostol. El știe că se pune în pericol, însă este sigur și de recolta pe care o va culege. După cum spusese și sfântul apostol Paul, știu în cine am crezut şi în cine mi-am pus încrederea (1Tim 1,12). Grija unui apostol e aceea de a fi fidel lui Cristos, fidel poruncii sale de a vesti evanghelia.

În al treilea rând, va trebui să posedăm idealul. Pentru a putea realiza aceasta va trebui să posedăm idealul lui Isus Cristos. Inimile noastre vor trebui să fie pline cu el fiindcă nimeni nu dă ceea ce nu are. Idealul implică conștientizarea inteligenței noastre și a energiei voinței noastre. Cristos este idealul nostru. Cristos este lumina noastră. A avea voința lui Cristos ne va aduce mai aproape de perceperea generației prezente pentru a o putea ghida spre lumina lui Cristos.

Așa că întrebarea e, Ce prețuiesc cel mai mult inimile noastre? Amin

Alte teme omiletice și catehetice

  1. Faptele slujitorului.
  2. Răspunsul stăpânului.
  3. Acționând pentru evanghelie.