Is 63,16b-17.19b; 64,2b-7;
1Cor 1,3-9;
Mc 13,33-37
Aș dori să încep cu un mic test. Vă aflați în pat, dormind și visând. În vis un leu mare vă urmărește. Voi încercați să fugiți dar deodată vă apare un tigru în fața voastră. Vă întoarceți spre altă direcție, însă pe oricare direcție a-ți lua vedeți un animal feroce ce vine spre voi. Cum o să scăpați? Iar răspunsul este unul foarte simplu: vă treziți.
Prin trezire o persoană pătrunde într-o lume complet nouă, într-o realitate complet diferită. Diferită de cea din vis, de lumea viselor. Ceea ce reprezenta o problemă imensă în vis deodată nu a mai reprezentat nici o problemă în lumea reală. Grijile și problemele din vis își pierd importanța iar noile griji și priorități le i-au locul. De exemplu, descoperi, sau îți dai seama că problema ta nu mai constă în modul în care vei scăpa de acele animale sălbatice ci în modul în care vei învinge lenea matinală pentru a ajunge devreme la muncă. Am mai putea face referință și la schimbarea ce are loc între conștiința din vis și conștiința de după trezire. O schimbare la fel de semnificativă are loc când ne mutăm dintr-o stare de adormire spirituală sau de a fi treaz din punct de vedere spiritual și alert față de realitatea spirituală.
Contextul în care se afla poporul evreu în textul pe care l-am auzit în prima lectură de la această liturghie luată, din cartea profetului Isaia este cel de după exilul din Babilon. Poporul se afla într-o mare strâmtorare, ba chiar disperată iar autorul exprimă această stare a poporului printr-o lamentațiune sau plângere. Dumnezeu este invocat aici ca Domnul, un cuvânt care accentuează așteptarea unui tratament mai bun din partea lor. Numele sau titlul de Tată ridică și mai tare această așteptare. Israel este conștient de vina pe care o are, însă este conștient și că Dumnezeu poate coborâ din ceruri pentru a pune lucrurile în ordine, după cum a făcut cu poporul său în timpul exodului când a coborât și a binecuvântat poporul cu prezența sa pe muntele Sinai. Autorul este conștient de vina poporului, însă subliniază faptul că puterea supremă a lui Dumnezeu poate transforma Israelul după cum dorește el, asemenea olarului care modelează lutul după cum îi place.
Psalmul responsorial accentuează condiția de părere de rău a Israelului. Puterea lui Dumnezeu este evidențiată prin faptul că doar el poate remedia situația. Israel este și el amintit prin imaginea vinului care are nevoie de o îngrijire continua din partea Domnului. Ajutorul este cerut de la conducătorul Israelului, iar reforma este promisă.
Apoi, pasajul de la a doua lectură, de la această liturghie, luată din prima scrisoare a sfântului apostol Paul către Corinteni, apostolul îi mulțumește lui Dumnezeu pentru darul lui Cristos și pentru conducători creștinilor care au dat mărturie de Cristos. Paul așteaptă ziua Domnului, expresie care, la origine, este o frază din Vechiului Testament, ce este folosită acum de Cristos pentru a indica credința în divinitatea lui Cristos. În ziua Domnului nostru Isus Cristos, Cristos se va revela pe el însuși în putere pentru mântuirea definitivă a poporului său. Pasajul se încheie cu referința apostolului la chemarea creștinilor de către Dumnezeu. Termenul este unul tehnic și se referă la chemarea lui Dumnezeu de a face parte din opera mântuirii ca ucenic al fiului său.
În textul evangheliei, Domnul nostru folosește exemplul stăpânului unei case care a plecat într-o călătorie. Servitorii acelui stăpân nu au fost informați asupra momentului exact în care se va întoarce stăpânul din călătorie. Prin urmare, ei trebuie să fie vigilenți dacă nu vor să aibă parte de o surpriză neplăcută la reîntoarcerea sa. Stăpânul, desigur, este Cristos, iar servitorii sunt conducătorii Bisericii, cu slujitorul șef prezentat în cazul nostru ca cel care păzește ușa, care are și responsabilitatea solemnă de a permite sau de a refuza intrarea în locuința stăpânului.
Dumnezeu ne vorbește prin aceste pasaje biblice. Însă pentru a înțelege ceea ce vrea să ne spună vom fi nevoiți să traducem acest pasaj în întrebări din momentul în care ele au fost scrise până în zilele noastre. Și vom face aceasta prin evaluarea semnificației religioase ale pasajelor din contextul original și vom vedea care sunt implicațiile originale pentru noi astăzi.
Din pasajul de la primă lectură din Isaia învățăm că Israelul când se află în momente de mari strâmtorări începe să se gândească la păcatele lui însă mai presus de toate la Dumnezeu ca Tată care este capabil să îl salveze din dezastrul actual. El este atotputernic și poate schimba Israelul și evenimentele din nou asemenea olarului care își remodelează lutul.
În psalmul responsorial, această cerință de ajutor este reînnoită, cu cererea ca conducătorul Israelului să fie întărit.
Apostolul Paul în textul de la lectura a doua privește mai departe la expresia ziua Domnului din Noul Testament când Domnul Isus se va revela în toată splendoarea pentru ai salva pe cei pe care i-a chemat. În evanghelie ni s-a spus să fim vigilenți dacă dorim să îl primim pe Domnul atunci când va veni.
Astăzi întrăm în timpul Adventului, un timp special de pregătire pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos. Portretul evanghelistului Marcu al portarului ce veghează pentru ai deschide Domnului în momentul în care va apărea neanunțat este o imagine a ceea se așteaptă ca noi să facem în întregul an liturgic, calendaristic și nu doar în timpul adventului. Portarul stă treaz pentru al putea recunoaște și pentru al primi pe Domnul, primindu-l de bunăvoie. Recunoașterea este crucială fiindcă Domnul nu vine întotdeauna pe căi ușor de recunoscut. La Betleem a venit sub forma unui copil iar oameni nu l-au recunoscut. În parabola judecății finale, pe care am auzit-o Duminica trecută, Isus a spus că va veni la oameni sub forma celor nevoiași și dezavantajați ai acestei lumii iar mulți nu îl vor recunoaște. Însă adevărați oameni de credință, credincioși l-au recunoscut și l-au slujit în acești oameni care trăiesc în locurile oarbe ale societății. Credința este mai întâi o cale de a vedea, iar apoi o cale de a trăi.
Cei care au fost răi și care au fost trimiși în iad la judecata finală, probabil așteptau sosirea finală a Domnului însă nu au reușit să îi recunoască sosirea de zi cu zi, trecerea Domnului pe lângă ei din fiecare zi. Lucrul cel mai șocant la această parabolă este faptul că Cristos vine în viețile noastre sub forma oamenilor obișnuiți și a evenimentelor din viața noastră de fiecare zi. Noi trebuie să fim treji în credință pentru al recunoaște și al sluji pe Cristos în aceste întâlniri din locurile comune și din cadrul rutinei noastre din moment ce nu va ajuta cu nimic faptul de al recunoaște în ziua finală, când va veni pentru judecata finală dacă noi nu îl recunoaștem și nu îl slujim zi de zi.
Înainte de a încheia, să spunem împreună un cuvânt dintr-o frază de-a lui Isus: Cât despre ziua și ceasul acela, nu știe nimeni, nici îngeri în cer, nici Fiul, ci doar Tatăl. Această frază poate fi înțeleasă în mod literar, că Isus nu cunoaște data în care lumea se va sfârși. Dar mai poate fi înțeleasă și ca o strategie menită să îi descurajeze pe discipoli de la o eventuală cercetare a problemei. În orice caz, implicația pentru noi este aceiași: puneți capăt speculațiilor privitoare la data ultimei zile. Deschideți-vă ochii credinței pentru a-l vedea pe Dumnezeu prezent și activ în viața noastră și în lumea noastră. Deschide-ți inima și casa lui Dumnezeu care vine zi de zi sub forma femeilor și bărbaților nevoiași. Această cale este cea mai bună metodă de a ne pregăti să îl primim pe Domnul atunci când va veni la sfârșitul lumii. Amin
