18 decembrie
Ss. Malahia, profet; Graţian, ep.
Culoare: violet
Psaltire: III
Liturghie la alegere
prefaţă pentru Advent II
Ier 23,5-8
Ps 71
Mt 1,18-24
Ant. la intrare
Vine Cristos, Regele nostru, Mielul despre care Ioan a vestit că va veni.
Rugăciunea Zilei
Dumnezeule atotputernic, suntem stăpâniţi încă de vechea robie, suntem apăsaţi încă de jugul păcatului. Trimite-ne libertatea adevărată şi înnoieşte-ne prin naşterea Fiului tău, pe care o aşteptăm cu credinţă. Prin Domnul nostru Isus Cristos.
LECTURA I
Îi voi ridica lui David o odraslă dreaptă.
Citire din cartea profetului Ieremia 23,5-8
Iată, vin zile – oracolul Domnului – când îi voi ridica lui David o odraslă dreaptă care va domni ca rege şi va avea succes; va face judecată şi dreptate în ţară. 6 În zilele lui, Iuda va fi mântuit şi Israel va locui în siguranţă. Acesta este numele cu care va fi chemat: “Domnul este dreptatea noastră”. 7 Iată, vin zile – oracolul Domnului – când nu vor mai spune: “Viu este Domnul, care i-a scos pe fiii lui Israel din ţara Egiptului”, 8 ci “Viu este Domnul, care a scos şi a adus descendenţa casei lui Israel din ţara de nord şi din toate ţările unde-i alungase” şi ei se vor întoarce la pământul lor.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 71(72),1-2.12-13.18-19 (R.: cf. 7)
R.: În zilele lui, va înflori dreptatea şi multă pace.
1 Dumnezeule, dăruieşte regelui judecăţile tale
şi înzestrează pe fiul regelui cu dreptatea ta!
2 Şi el va judeca poporul tău cu dreptate
şi pe săracii tăi cu judecată. R.
12 El îi va elibera pe săracul care strigă
şi pe sărmanul care nu are ajutor.
13 Va avea milă de cel sărac şi de cel sărman
şi va mântui sufletele sărmanilor. R.
18 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu,
Dumnezeul lui Israel, singurul care săvârşeşte fapte minunate!
19 Binecuvântat să fie în veci numele său glorios,
tot pământul să se umple de slava lui! R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) O, Adonai, Stăpânul şi conducătorul casei lui Israel, care te-ai arătat lui Moise în rugul aprins şi i-ai dat Legea pe muntele Sinai, vino să ne eliberezi cu braţ puternic! (Aleluia)
EVANGHELIA
Isus se va naşte din Maria, logodnica lui Iosif, fiul lui David.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 1,18-24
Naşterea lui Isus Cristos a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. 19 Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. 20 Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: “Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. 21 Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. 22 Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul, prin profetul care zice: 23 “Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emanuel”, care, tradus, înseamnă: “Dumnezeu-cu-noi”. 24 Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului: a luat-o la sine pe soţia lui.
Cuvântul Domnului
Rugăciunea credincioși
Fraților preaiubiți, Isus Cristos este acea odraslă dreaptă despre care ne-a vorbit profetul Ieremia în prima lectură de astăzi, care domnește asemenea unui Rege adevărat și plin de înțelepciune. Să spunem împreună:
R. Ascultă-ne Doamne!
- Ne rugăm pentru toți cei care poartă numele de creștin, ca noi să practicăm mereu onestitatea și integritatea. R.
- Ne rugăm pentru cei care trăiesc ca refugiați în țările străine, ca ei să se poată întoarce la casele lor. R.
- Ne rugăm pentru toate femeile care așteaptă un copil, ca ele și copii lor să fie în siguranță. R.
- Ne rugăm pentru toate relațiile care întâmpină dificultăți și dubii, ca îndrumați de Dumnezeu, după cum a fost Iosif, și ei să ia decizii înțelepte spre binele tuturor. R.
- Ne rugăm pentru toți credincioși noștri răposați, ca ei să se odihnească în pace. R.
Doamne Dumnezeul nostru, fă ca dreptatea ta să înflorească în acest timp în care trăim, și ca plinătatea păcii să fie pretutindeni. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
Asupra Darurilor
Ant. la Împărtășanie Mt 1,23
Îi vor pune numele Emanuel, care înseamnă Dumnezeu-cu-noi.
După Împărtășanie
Dă-ne, Doamne, harul să primim îndurarea în sfântul tău lăcaş, ca să întâmpinăm cu cinstirea cuvenită apropiata sărbătoare a răscumpărării noastre. Prin Cristos, Domnul nostru.
18 decembrie – 4
Mt 1,18-24
Nașterea lui Isus
Thomas a Kempis spusese că Ascultarea imediată este singurul tip de ascultare care există; ascultarea întârziată este ne-ascultare. Tot ceea ce are tendința de a se sustrage de la ascultare, se sustrage de la har.
În textul evangheliei de astăzi vom auzi despre sfântul Iosif. În Noul Testament și în istoria Crăciunului, Sfântul Iosif joacă un rol mic. Nimic nu s-a scris despre ceea ce a spus el, în afara episodului în care îngerul lui Dumnezeu i-a spus să nu îi fie frică să o ia pe Maria de soție după ce el aflase că Maria era însărcinată. El a dispărut apoi din relatările evangheliilor, în afara de momentul în care Isus a fost circumcis, iar după aceea nu s-a mai scris nimic.
Chiar dacă nu putem găsi nici un cuvânt scris de-al sfântului Iosif în evanghelii, caracterul său iese în evidență. În evanghelia de astăzi, Matei ne revelează o nouă semnificație a ceea ce înseamnă să fii drept înaintea lui Dumnezeu. Pentru evrei, a fi drept însemna a păstra legea până în cele mai mici detalii ale ei. De fapt, farisei credeau și învățau că dacă toți evrei ar urma legea pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Moise, atunci împărăția cerurilor se va realiza. Matei face din Iosif un exemplu al acestei noii semnificații a ceea ce înseamnă să fii drept înaintea lui Dumnezeu. Evanghelistul îl numește pe Iosif un om drept sau unul care este bun și care are un raport bun cu Dumnezeu. Ca evreu bun, legea îl obliga să o denunțe pe Maria autorităților care ar fi judecat-o iar apoi ar fi omorât-o cu pietre. Însă, în loc să o denunțe pe Maria autorităților, el decide să o părăsească în secret fiindcă nu dorea ca să o facă de rușine. Acesta este motivul pentru care Matei îl numește pe Iosif, un om drept. Aceasta este noua semnificație a faptului de a fi drept, de a fi sensibil față de nevoile aproapelui, de a-ți lăsa inima să sângereze pentru aproapele și de a-ți iubi aproapele.
O altă dovadă a dreptății sale e aceea că Iosif a ascultat de voința Tatălui. E a luat-o pe Maria de soție. El a spus „Da” planului lui Dumnezeu de a fi singurul tată legal al Copilului ce trebuia să se nască. Conform unui preot anume, acest da al său este unul necesar pentru a putea da copilului un nume și pentru a-l adopta ca al său, iar el ca tată purtător de grijă, să poată proteja copilul de orice rău.
În acest timp al adventului, suntem invitați să reflectăm la propria noastră sensibilitate față de nevoile celorlalți și să ascultăm de voința Tatălui nostru ceresc. Va trebui să învățăm de la sfântul Iosif pentru a putea deveni adevărați bărbați și femei pentru alți și copii ascultători ai lui Dumnezeu. Astfel, persoana dreaptă e cel care face aceste cuvinte ale lui Isus ca fiind principiul său îndrumător, Tot ceea ce faci unuia dintre aceștia mai mici, mie îmi faci. Isus s-a identificat pe sine însuși cu aproapele nostru, de aceea va trebui să avem grijă să nu îi uităm niciodată.
În încheiere vă invit să ascultăm aceste cuvinte ce provin de la Glenda Fulton Davis, Nu e întotdeauna ușor să zâmbești și să fii drăguț când ești chemat la sacrificiu. Nu mereu ușor să îi pui pe ceilalți pe primul loc mai ales când ești obosit și te simți cel mai rău. Nu e mereu ușor să faci voința Tatălui. Nu a fost atât de ușor să se urce pe muntele Calvar. Însă noi ca copii ai săi ar trebui să învățăm să ascultăm și să nu căutăm să mergem pe calea noastră ci pe calea lui. Nu e mereu ușor să duci lupta cea bună. Însă e mereu bine și e mereu corect. Amin
Alte teme omiletice și catehetice
- Credința și politica.
- Împărăția lui Dumnezeu de astăzi.
- Isus ca Emanuel.
- Isus ca fiul al Mariei.
- Iosif, soțul cel drept.
18 decembrie – 4
Thomas a Kempis spusese că Ascultarea imediată este singurul tip de ascultare care există; ascultarea întârziată este ne-ascultare. Tot ceea ce are tendința de a se sustrage de la ascultare, se sustrage de la har.....
18 decembrie – 3
A existat la un moment dat o mamă tânără care și-a dus cei trei copilași la un magazin stradal de hamburgeri. În timp ce mâncau, mama și copii s-au prăbușit la pământ. Proprietarul magazinului imediat i-a dus pe toți trei la cel mai apropiat spital. Din păcate, copilul cel mai mare de 6 ani nu a supraviețuit...
18 decembrie – 2
Cu toți avem, în viață anumite persoane semnificative pe care le considerăm modele, pe care le urmăm...
18 decembrie – 1
În textul evangheliei de astăzi vom auzi despre Sfântul Iosif. În Noul Testament și în istoria Crăciunului, Sfântul Iosif joacă un rol mic...