2 mai – Sfântul Atanasie, ep. înv.

Mt 10, 22-25a

Sfântul Atanasiu – Campionul desăvârșit

Sfântul Atanasiu, ca băiat tânăr, a avut onoarea de a merge într-o călătorie prin deșert, unde l-a întâlnit pe marele sfânt Anton al deșertului, de la care, marele sfânt Anton de Padova și-a luat și numele. Părinți deșertului, asemenea sfântului Atanasiu pe care îl comemorăm astăzi, se retrăgeau în tăcerea și ariditatea deșertului pentru a căuta unirea intimă cu Domnul, iar oameni mergeau în deșert tocmai pentru a se întâlni cu acești părinți tocmai pentru a se ruga pentru ei dar mai ales pentru a primi diverse sfaturi spirituale. Atanasiu, care avea să devină unul dintre cei mai mari episcopi, a scris cea mai importantă biografie a sfântului Anton în care a descris atât de frumos și detaliat sfințenia lui Anton, dar mai ales luptele sale cu ispitele. Asemenea Domnului Isus, și Anton avea să se confrunte cu diavolul. Diavolul a trimis asupra lui Anton ispite teribile, iar când Anton le-a rezistat eroic, diavolul a pornit un adevărat război asupra acestui părinte al deșertului prin a-i trimite animale sălbatice, scorpioni, lupi și lei. Anton a trăit în mare parte retras de lume și de toate, ca eremit, însă în anul 338, Anton a părăsit deșertul pentru a călători la Alexandria unde avea să ajute la învingerea învățăturilor eronate ale lui Arius. Cu toate că nu era deloc o persoană învățată, Anton a fost capabil să îl confrunte cu brio pe Arius.

Asemenea acestui părinte al deșertului și Atanasiu a fost un om de o mare sfințenie, care a apărat erorile lui Arius. Atanasiu a avut de-a face cu ostilitatea nu doar a diavolului ci mai ales fraților lui în credință, episcopi, preoți, magistrați, împărați, și diverse persoane intelectuale care căzuseră în eroare. Episcopul Atanasiu a fost exilat din dieceza sa de eretici Ariani de cinci ori, petrecând 17 ani din viața lui în exil. Și totuși, din exil el a continuat să scrie împotriva ereziei și să învețe adevărul credinței. În istoria Bisericii Atanasiu mai este cunoscut și ca ciocanul ereticilor.

Erezia Ariană susținea că Isus a fost cel mai mare om care a trăit vreodată, însă titlul de Fiul lui Dumnezeu nu se putea aplica lui Isus în același mod în care s-a aplicat celor mai mărețe figuri din Vechiul Testament, sau oricui altcuiva care căuta să facă voința lui Dumnezeu. Prin urmare, Ariani negau divinitatea lui Cristos, negau faptul că Isus a fost cu adevărat Dumnezeu și cosubstanțial cu Tatăl. Cu toate că această erezie a fost rapid condamnată de patriarhul Alexandriei și de Conciliul din Niceea în 325, arianismul s-a răspândit repede ca focul, mai ales printre oameni de putere inclusiv împărați.

Ca episcop de Alexandria, Atanasiu a apărat cu stăruință doctrina divinității lui Isus. Mulți episcopi și preoți s-au alăturat împăratului, care pe atunci juca un rol important în politica Bisericii decât joacă lideri lumii de astăzi. Imaginați-vă, dacă toți episcopi din țară ar cădea într-o erezie, și ar rămâne doar un singur credincios fidel. Tocmai asta s-a întâmplat în cazul lui Atanasiu, asta sa întâmplat și în Anglia, atunci când episcopul Ioan Fisher a apărat credința în fața regelui Henric al VIII-lea, și asta se poate întâmpla și astăzi dacă preoți și episcopi s-ar alătura filozofiilor lumii acesteia în loc să rămână fideli adevărului lui Cristos.

Sunt momente când pare că suntem singuri în predicarea credinței catolice. Însă nu suntem niciodată cu adevărat singuri; ori de câte ori apărăm adevărul, noi mereu ne aflăm în comuniune cu cei mai mari părinți ai Bisericii, cu apostoli, cu Domnul însuși, care s-a numit el însuși Adevărul.

În încheiere vă invit să nu uitați că angajamentul față de Cristos înseamnă angajamentul și față de adevăr. În aceste vremuri în care există atât de mult relativism cultural și eroare morală, lumea noastră are nevoie ca adevărul lui Cristos să fie predicat mult mai clar, mai consistent și cu mai mult curaj. Amin