2 mai – Sfântul Atanasie – 3

Mt 10, 22-25a

În timp ce arianismul se răspândea în lumea creștină din secolul patru, un episcop credincios s-a ridicat plin de curaj împotriva tuturor.

Atanasiu fost prezent la Conciliul din Niceea din 325, acolo unde s-a stabilit crezul niceean, prin care se exprima învățătura conform căruia Isus este co-substanțial cu Tatăl, că el este, de aceeași substanță cu Tatăl, că el este Dumnezeu.

Și totuși, eroarea adversarilor crezului niceean tot s-a răspândit în imperiu. Istorici Bisericii afirmă că Întreaga lume a suspinat și a fost uimită să se găsească pe sine însăși ariană. Efectiv, era Atanasiu contra mundum, episcopul Atanasiu contra lumii.

 Episcopul Atanasiu cu tenacitate s-a opus ereziei ariane și a fost exilat din dieceza sa de către eretici arianii de cinci ori, petrecându-și 17 ani în exil. Din exil, însă, el a continuat să scrie împotriva ereziei și să învețe adevărata credință. El este cunoscut astăzi ca ciocanul ereticilor. A predicat adevărata credință cu mult curaj și fără frică.

Isus este divin. Dacă nu era cu adevărat Dumnezeu, atunci noi nu ne-am mai fi mântuit prin moartea și învierea sa. El este cu adevărat Emanuel, Dumnezeu-cu-noi.

Dumnezeu nu a venit doar simbolic în Isus, el a venit cu adevărat. Dumnezeu a venit cu adevărat în căutarea oii rătăcite. Omul își poate găsi calea spre Dumnezeu prin a veni la Isus. Iar prin Isus creștinul este adus cu adevărat în comuniune cu Dumnezeu. Dumnezeu s-a făcut cu adevărat accesibil nouă tuturor.

Dumnezeu a venit să vindece, să învețe și să se pună pe sine însuși la dispoziția celor care au nevoie de el. După cum spunea și sfântul Atanasiu,  Domnul atinge toate părțile creației sale, le eliberează și le trezește la realitate de toată înșelăciunea.

Fie ca și noi asemenea sfântului Atanasiu să proclamăm și să apărăm credința cu curaj, perseverență, umilință și har. Isus este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, consubstanțial cu Tatăl. Aceasta este credința noastră, iar noi suntem mândri să o mărturisim, spre gloria lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?