
O Lista aproape completă cu Filme religioase
Această listă conține numai titluri ale filmelor cu temă biblică, adică inspirate din Biblie sau din Vieții de Sfinți.

Această listă conține numai titluri ale filmelor cu temă biblică, adică inspirate din Biblie sau din Vieții de Sfinți.

Conform informațiilor pe care le avem din Noul Testament, Ioan, împreună cu Iacob cel Mare, era fiul lui Zebedeu, un

Ștefan, primul creștin martir, a suferit moartea pentru mărturia pe care a purtat-o la Ierusalim despre venirea Celui Drept (7,

Evanghelia de astăzi ne prezintă un eveniment din viața lui Zaharia și a Elisabetei când aceștia erau pe punctul de

Avem motive să sărbătorim fiindcă Dumnezeu ne-a vorbit, până acum, într-o limbă în care nu s-a mai vorbit niciodată. El

„Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a venit să locuiască în mijlocul nostru”. Naşterea Domnului este, fără îndoială, evenimentul cel

„Vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David vi s-a născut mântuitorul

Isus Cristos este Slujitorul care suferă și care, fără glas se lasă dus la moarte purtând păcatul celor mulți.

Prima duminică a Timpului de peste an coincide cu sărbătoarea Botezului Domnului. Sărbătoarea Botezului Domnului nostru Isus Cristos în râul
