Is 53, 10-11
Evr 4, 14-16
Mc 10, 35-45
Liturgia cuvântului care ne este propusă în această Duminică a XXIX-a de peste an, este concentrată asupra persoanei lui Cristos prezentat ca Slujitorul Domnului care suferă în prima lectură, ca Marele preot care știe să îmbrățișeze infirmitățile noastre în cea de-a doua lectură și ca slujitorul tuturor până la „dăruirea propriei vieții ca răscumpărare a tuturor” în textul evanghelic. Astfel putem observa că există un fir călăuzitor, cristologic, care unifică cele trei pericope, distincte la origine, prin perspectivele și finalitatea lor.
Isus Cristos este Slujitorul care suferă și care, fără glas se lasă dus la moarte purtând păcatul celor mulți. Întreaga viață a lui Cristos îi exprimă misiunea, aceea de a sluji și de a-și da viața ca răscumpărare pentru mulți.
Prima lectură este luată din al patrulea cântec al slujitorului, din a doua parte a cărţii profetului Isaia. Această parte, capitolele 40 până la 55, subliniază grija lui Dumnezeu pentru poporul Său. Slujitorul din prima lectură mijlocește pe lângă Dumnezeu pentru popor, luând asupra sa greșelile acestuia şi acceptând pedeapsa pentru păcatele oamenilor. Textul a fost scris cu 500 de ani înainte de Isus, dar putem recunoaște aici o prevestire a crucii Mântuitorului. Isus este Cel care stă în fața Tatălui pentru noi, şi în fața noastră pentru Tatăl. Dacă privim acest pasaj în lumina Noului Testament, vom recunoaște această figură a Slujitorului lui Iahve, în moartea și învierea lui Isus Cristos, care a suferit pentru a ne conduce la Tatăl și pentru a ne mântui.
Lectura a doua, luată din Scrisoarea către Evrei, este ca o completare a primei lecturi prezentându-ni-l pe Isus Cristos ca pe Marele Preot care a suferit și el în slăbiciunile omenești, în slăbiciunile noastre, având parte de toate încercările, excepție făcând faptul că nu a păcătuit.
A fost odată un om care voia să-l urmeze pe Isus și să ajungă în Împărăția Cerurilor. Într-un vis profund, acest bărbat a vrut să se vadă cu Dumnezeu, și pași i-au arătat drumul prin pădure. Mergând puțin, l-a întâlnit pe Isus și i-a spus intențiile sale. Dumnezeu l-a privit cu o imensă gingășie, după care a smuls din rădăcini un copac tânăr dar înalt și i-a spus: „Parcurge drumul vieții tale cu această cruce pe umeri și așa vei ajunge în Împărăția Cerurilor”.
Bărbatul și-a început drumul cu entuziasm și plin de bune intenții, dar foarte curând și-a dat seama că era prea grea și îl obliga să meargă încet și uneori dureros. Într-unul din momentele în care făcea un popas, i-a apărut însuși diavolul, care i-a oferit fără nici un fel de condiții un topor. El l-a acceptat considerând că nu va fi un mare efort să îl ducă și că va fi o unealtă foarte utilă pentru drumul său din ce în ce mai dificil.
Timpul a trecut, iar omul rămânea ferm în scopul său, deși era copleșit de oboseală și de încetineala cu care mergea. Atunci sub altă formă, iar i-a apărut diavolul care părând că vrea să îl ajute l-a convins să taie puțin cu toporul din ramurile copacului. Cât de diferit se simțea acum greutatea, ce senzație plăcută a trăit omul reducând-o.
Cu trecerea timpului a început să simtă din nou greutatea crucii și s-a gândit să mai taie puțin că nu va schimba cu nimic misiunea sa măreață, și cu asta ar grăbi și sosirea sa la Isus, așa că a folosit iar toporul. De aici înainte a continuat să taie până ce copacul a ajuns o frumoasă cruce care îi atârna de gât, admirată de toata lumea.
La sfârșitul drumului, bărbatul moare. În mijlocul splendorii celeste, vede un castel frumos de pe a cărui turnuri Isus hotărăște să-l primească. Bărbatul spune: „Doamne, am așteptat multă vreme acest moment. Arată-mi intrarea”. Isus îi răspunde: „Fiule, pentru a intra în regat ar fi trebuit să urci până în locul unde sunt eu cu arborele pe care ți l-am dat când ai început drumul cu mine”. Bărbatul rușinat a recunoscut că l-a distrus și și-a plâns greșeala cu lacrimi amare. S-a trezit atunci din somnul profund și mulțumindu-i lui Dumnezeu s-a întors în pădure pentru a-și lua crucea și a o duce întreagă în Împărăția Cerurilor.
Iubiți credincioși, crucea, în cazul nostru, sunt greutățile vieții, precum necazurile fie în familie sau la locul de muncă, încercările, ispitele fie ele prin adresarea unor vorbe ce au destinația sa rănească sau să jignească sau prin fapte ce au menirea de a provoca un rău aproapelui nostru, pe care Mântuitorul Isus ni le oferă, ni le pune în cale, iar toporul sunt mijloacele pe care diavolul ni le oferă pentru a scăpa e ele și de a ne face viața mai ușoară. Folosindu-ne astăzi puțin de acest topor, mâine puțin vom ajunge la Isus fără crucea oferita necesară intrări în Împărăția sa.
În evanghelia de astăzi, Isus le răspunde celor doi frați la cererea de a-i pune pe unul la stânga și pe celălalt la dreapta sa, spunându-le că „… nu știți ce cereți. Puteți să beți potirul pe care-l beau eu sau să vă botezați cu botezul cu care eu sunt botezat?” Isus a respins această cerere a celor doi discipoli făcându-i conștienți, pentru început, că nu știu ce cer. Acest lucru nu este valabil oare și în multe din cererile noastre, făcute fie în biserică fie în momentele de încercare? Nu cumva ne supărăm, ba chiar facem mai urât când observăm că nu ni le îndeplinește? Cei doi discipoli nu știu ce cer fiindcă nu cunosc consecințele a ceea ce au cerut, de a sta la stânga și la dreapta. Însă pentru a domni alături de Isus trebuie să și suferim cu și pentru Isus.
Astfel Isus încearcă să îi facă conștienți de ceea ce tocmai au cerut întrebându-i dacă „Puteți să beți potirul pe care-l beau eu sau să vă botezați cu botezul cu care eu sunt botezat?” Potirul fiind suferința morții pe lemnul crucii iar botezul patima sa. Abia după ce vor bea potirul suferinței sale și botezul pătimirii, vor ajunge să domnească cu Isus. Acestă conștientizare ne este amintită și în rugăciunea zilei, din această duminică, în care îl rugăm Dumnezeul atotputernic și veșnic, să ne de-a harul să voim întotdeauna ceea ce voiește el și să-i slujim măririi sale cu inimă neîmpărțită.
Cum putem noi suferi pentru Isus? Prin a face mici sacrificii zilnice, în viața de zi cu zi, prin a nu răspunde unei provocări din partea aproapelui care vrea să te ducă la păcat, prin a lăsa pe altul în fața ta la coadă, prin a renunța la o plăcere proprie, iar exemplele pot continua.
Mântuitorul Isus a gustat amărăciunea multor suferințe în raportul lui de fiecare zi cu oameni. Erau suferințe care îl întristau: încăpățânarea, ipocrizia, mândria, formalismul, exterioritatea. Prin patimă, suferințelor sufletului i s-au adăugat si durerile trupului.
Rapiditatea răspunsului celor doi discipoli, la întrebarea lui Isus, că „Putem”, ne arată că erau exaltați de ambiția care îi împiedica să vadă ce se va întâmpla cu Mântuitorul Isus și chiar cu ei mai târziu. Discipoli lui Isus erau de acord să refuze orice durere care părea o înfrângere umilitoare. Ei vedeau și doreau pentru Isus doar onoare și putere. De aceea Iacob și Ioan s-au dus la Isus cu scopul de a fi înaintea celorlalți, care „au fost cuprinși de indignare”.
Deseori din creștinism se acceptă doar aspectele pozitive, și se uită faptul că toate acestea se realizează prin suferință, prin luptele vieții, prin răbdarea în conflicte, care sunt întotdeauna un preț de plătit. Evenimentele de zi cu zi nu au loc niciodată după cum dorim noi, de aceea trebuie să le vedem ca pe niște mijloace de eliberare și de purificare a inimii. Și Mântuitorul Isus a trecut prin suferință și moarte pentru a ajunge la gloria învierii.
Iubiți credincioși, oare nu are dreptate Sfântul Ioan Gura de Aur când spune că „după tot ce a făcut Isus pentru noi, nu vrem cu nimic să suferim pentru Dumnezeu, nu ne luptăm deloc și nici o poruncă a lui Cristos nu punem în practică. Cu adevărat trebuie să plângem și să jelim pentru starea în care am ajuns. Ne-am lipsit de bunăvoie de nădejdea mântuirii. Dumnezeu ne-a chemat la cer, însă noi rămânem în iad”.
Doamne, învață-mă să cunosc sensul și valoarea suferinței. Tu știi că eu mă tem de ea și că toți oameni simt la fel. În ceasurile cele mai bune, când îți simt vecinătatea, sunt gata de orice, mă simt puternic și pot spune „da” purtării crucii. Uneori îmi vine în minte că trebuie să-ți cer să-mi dai suferință pentru ca să fiu asemenea ție. În adâncul sufletului meu eu simt că suferința este un dar scump, este comoara inestimabilă a iubirii tale. Amin
Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05,
