Mt 5,20-37
Doi păcătoși au mers într-o zi în vizită la un om sfânt pentru a-i cere ajutorul. Am păcătuit grav, au spus ei, și conștiința noastră este tulburată. Ce trebuie să facem ca să fim iertați?
Spune-mi despre greșelile tale, fiul meu, i-a spus omul sfânt. Primul bărbat a spus: Am comis un mare și grav păcat. Al doilea bărbat a spus: Am făcut doar niște păcate mici, nimic important pentru care să vă îngrijorați.
Bine, du-te și adu-mi o piatră pentru fiecare păcat, i-a spus omul sfânt. Primul bărbat s-a întors cu o piatră mare. Al doilea bărbat s-a întors cu un sac plin cu pietre mici. Acum, a spus omul sfânt, du-te și punele unde le-ai găsit. Primul bărbat a ridicat piatra și a pus-o în același loc de unde o luase. Al doilea bărbat nu își putea aminti locul din care luase jumătate dintre pietrele din sac, așa că a renunțat, că era mult prea multă muncă.
Păcatele sunt precum aceste pietre, a spus omul sfânt. Dacă un om comite un păcat mare, acesta se aseamănă cu piatra mare și cu consecințele acesteia, însă cu adevărata durere aceasta e înlăturată complet. Însă bărbatul, care în mod constant, comite păcate mici despre care el știe clar că sunt greșite, se obișnuiește cu ele și nu mai simte nici o durere. Astfel el rămâne un păcătos, iar omul sfânt a continuat, așa că vedeți voi fii mei, este foarte important de a evita păcatele mici la fel de bine ca și pe cele mari. Păcatele mari și păcatele mici sunt identice. Toate sunt păcate.
Evanghelia de astăzi face parte tot din predica de pe Munte a lui Isus. Predica de pe Munte, spun unii că, este un rezumat al învățăturilor sale. Aceasta e a treia duminică dintr-o serie de șase în care noi citim din această predică pe care o putem găsi în capitolele 5,6, și 7 al Evangheliei Sfântului Matei. Pasajul de astăzi, din capitolul cinci scoate în evidență dorințele și gândurile noastre interioare, subliniind consecințele lor morale pentru bine și rău.
Isus ne învață în mod foarte clar că păcatele sunt comise în mintea umană, dacă cineva are 
intenție expresă de a face rău chiar dacă decizia nu este acționată. Dacă noi urâm pe cineva atât de tare încât vrem să îl omorâm sau să o omorâm, Isus ne spune că suntem vinovați de crimă – și se numește crimă prin intenție. La fel este și cu adulterul. Chiar dacă tu spui că niciodată nu ai fost necredincios soției tale, dar dacă tu ai tânjit după alta în inima ta, tot comiți păcatul deoarece se află în inimă. Aceasta se datorează faptului ca așa cum se afirmă în ritualul penitențial de la această Sfântă Liturghie: … am păcătuit prea mult cu gândul, cuvântul, fapta și omisiunea: din vina mea, din vina mea, din prea mare vina mea.
În Biblie, inima nu e doar locuința afecțiunilor și emoțiilor omului ci reprezintă întreaga persoană. Este locul de unde se emanează personalitatea și activitatea unei persoane. Ceea ce iese din om, din inima omului, declară Isus, gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutățile, înșelăciunea, nerușinarea, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. Toate aceste rele ies dinăuntru și-l fac pe om impur”. (Mc 7, 21-23)
Care e semnificația păcatului? Conform Catehismului Catolic, este o ofensă împotriva neascultării poruncii lui Dumnezeu; preferând să îndeplinim propria noastră voință decât să facem voința lui Dumnezeu. Însă pentru mine, cea mai bună definiție a păcatului este aceasta că păcatul e respingerea iubirii necondiționate a lui Dumnezeu pentru noi. Cu alte cuvinte, nouă nu ne place să fim iubiți de Dumnezeu, este prea de modă veche.
Conform unui anumit scriitor există aproximativ 700 de diferite tipuri de păcate care, însă, pot fi rezumate la doar trei. Primul este păcatul neascultării sau revoltei. Cum s-a întâmplat cu Adam și Eva. Dumnezeu le-a spus să nu mănânce din fructul oprit însă ei au mâncat. L-aș numi, păcatul nu-mi place. Sunt multe lucruri pe care ar trebui să le facem însă nu ne place. Ne revoltăm și facem ceea ce noi vrem să facem în loc să facem ceea ce ar trebui să facem doar pentru că suntem mândri și încăpățânați. Credem că știm mai bine.
Al doilea păcat este cel al fratelui contra frate. Cum s-a întâmplat cu Cain, care l-a ucis pe Abel deoarece era gelos. Acest păcat îl numesc păcatul Te urăsc. In mod obișnuit nu ne ucidem fratele, însă ura noastră față de frați, surorile și prieteni noștri e aproape mortală. Purtăm foarte multă ură, gelozie și prejudiciu în inimile noastre.
Ultimul păcat este mândria. Cum s-a întâmplat la Turnul din Babel în Vechiul Testament. Oameni doreau să construiască un turn care să atingă cerul însă Dumnezeu i-a pedepsit. Pedeapsa lui Dumnezeu a fost aceea că ei nu se mai puteau înțelege unul cu altul. Mândria lor a distrus comunicarea dintre ei. Cât e adevărat acesta în viețile noastre? Nimeni nu vrea să vorbească cu mândrie oamenilor. Mândria lor distruge vieți. Mândria lor distruge prietenia. Strică iubirea pentru că mândria e centrată pe sine însă iubirea și comunicarea este centrată pe celălalt. Este greu să ne iubim când noi vorbim mereu despre noi înșine. Cele mai îndrăgite persoane uneori sunt acelea care ascultă.
Cristos este adevăratul Fiu al Dumnezeului celui viu. El îndeplinește voința Tatălui prin răstignirea pe lemnul crucii din cauza marii sale iubiri pentru noi și din cauza păcatelor noastre. Această iubire e o mărturie vie a lui Dumnezeu pentru omenire. Amin
