Mc 7,1-13
Tradiția Bătrânilor
Un rabin evreu, care se afla într-o închisoare a vechiului Imperiu Roman, își folosea rația zilnică de apă, nu pentru a o bea ci pentru ritualul zilnic de spălare a mâinilor înainte de a mânca. Din cauza acestei determinări ale sale de a se supune regulilor de igienă rituală, aproape că a murit.
Această povestioară ne ajută să înțelegem mai bine de ce farisei au fost surprinși când au văzut că discipoli lui Isus mâncau cu mâinile nespălate în mod ritualic.
Stricta respectare a legilor, a acestor farisei, reprezenta o mare slăbiciune pentru ceilalți. Grija lor pentru regulile exterioare, uneori le întuneca atenția pentru atitudinile interioare. Ritualurile deveniseră mult mai importante pentru uni decât ceea ce ține de inimă, precum iubirea și milostivirea. Acești lideri religioși impuneau aceste reglementări ca mijloace de a face oameni să fie recunoscători lui Dumnezeu. A neglija tradiția bătrânilor însemna să îl ofensezi pe Dumnezeu. Pentru acești oameni, a mânca cu mâini necurate era o cale prin care demoni te puteau ataca și prin care deveneai predispus sărăciei și distrugeri.
Când eram mic, părinți mei m-au învățat să mă spăl pe mâini înainte de a mă așeza la masă chiar dacă foloseam furculițe și cuțite. Ba chiar mai mult, înainte de a începe să mâncăm ne rugam, deoarece, conform spuselor tatălui meu, când mâncăm ne aflăm în fața darului lui Dumnezeu pentru noi.
Pentru unui oameni, mâncarea e o binecuvântare de la Dumnezeu, pe care ei trebuie să o trateze cu respect și recunoștință. Trebuie să se lase orice rea voință și toate grijile în urmă când se vine la masă. Ar trebui să se împartă și să fie sensibili nevoilor unul altuia de la masă. Ar trebui să se lase ceva și pentru cei care întârzie la masă. Nu trebuie să se lase nimic in farfurii, deoarece sunt alți în lume care nu au nimic de mâncare. Cu alte cuvinte, trebuie să împărțim mâncarea cu aproapele nostru care nu are nimic de mâncare. Isus, astăzi, ne spune că nu ajunge faptul de a ne spăla pe mâini când mâncăm ci trebuie să ne curățăm și inimile.
În același mod, știm că locul în care Dumnezeu vrea cel mai mult să locuiască, unde El vrea să fie onorat, e în sufletul poporului său. Inima e locul unde Dumnezeu se întâlnește cu noi într-o adevărată comuniune de iubire. Psalmistul a exprimat o mare dorință de a locui în casa Domnului. Putem vedea aceasta prin exprimarea dorinței noastre pentru ca Domnul să facă din inimile noastre adevărata sa casă. Va trebui să tânjim ca el să vină și să locuiască în noi. Să ne străduim să facem din inima noastră un adevărat templu al lui Dumnezeu; o inima plină de umilință, iubire și milostivire. Nu numai datorită acestui tip de inimă Dumnezeu locuiește în noi, ci și faptului că avem Preasfânta Euharistie pe care o putem primi și o putem lua în trupurile noastre. Avem Duhul lui Isus Cristos care locuiește în noi.
În încheiere vă invit să reflectăm asupra întrebării, În ce măsură îl onorăm pe Dumnezeu în exterior, și totuși îl ținem la distanță în inimile noastre? Să îl rugăm pe Domnul să facă ca faptele noastre exterioare de închinare să fie o adevărată reflexie a inimilor noastre. Amin
