Ez 37,12-14;
Rom 8,8-11;
In 11,1-45
Pe când se afla la un control, un om bolnav s-a întors spre doctorul său. În timp ce acesta se pregătea să părăsească sala de examinare și i-a zis, Domnule Doctor, îmi e frică să mor. Spuneți-mi, vă rog, ce se află pe partea cealaltă. Doctorul cu un glas scăzut i-a răspuns că nu știe. Nu știi? Tu, un creștin, nu știi ce se află pe partea cealaltă?
Doctorul ținea clanța de la ușă; din cealaltă parte, venea un sunet de scâncete și zgârieturi. Imediat ce a deschis ușa, un câine a intrat în cameră și a și sărit pe el cu o bucurie nespusă.
Întorcându-se către pacient, doctorul i-a spus. Ai observat câinele meu? El niciodată nu fost în camera aceasta. Nu avea nici o idee ce se afla înăuntrul ei. El nu știa nimic, cu excepția faptului că stăpânul său se afla aici, iar când ușa sa deschis, a sărit fără frică. Știu foarte puține asupra a ceea ce se află pe partea cealaltă. Însă știu că domnul meu Isus Cristos este acolo, iar asta îmi e de ajuns.
De ce e moartea așa de înfricoșătoare? De fapt, moartea e calea spre viața veșnică. Un mare predicator a spus, noi credem că toate lucrurile frumoase din viața noastră se vor sfârși. De exemplu, noi vom fi despărțiți de cei pe care îi iubim iar ei ne vor uita complet după moarte. Planuri, ambiții și visuri care nu se vor împlini. Ne este frică fiindcă nu știm ce se va întâmpla cu noi în viața viitoare. Nici unul dintre cei care s-au dus acolo nu s-au mai întors să ne arate imaginea raiului sau a iadului. Nimeni nu dorește să accepte că noi vom muri. Vrem să trăim veșnic. Da, putem trăi pentru totdeauna, însă nu în lumea aceasta ci în cealaltă.
Conform tuturor materialelor pe care le-am citi și reflectat cu referire al acest pasaj al 
evangheliei, dintre toate miracolele pe care le-a făcut Isus, învierea lui Lazăr pare a fi cea mai uimitoare pentru oameni timpului său. În mod tradițional, evrei credeau că sufletul unei persoane decedate rămâne în corp timp de trei zile. După trei zile sufletul se separa de corp pentru a nu se mai întoarce niciodată după care acesta începea să se altereze. Și învierea lui Isus din morți după trei zile are legătură cu această concepție. Când Marta obiectează cu privire la deschiderea mormântului, spunând: Doamne, miroase de acum, căci e mort de patru zile (v.39) ea exprima doar o opinie sau concepție comună.
Această poveste a învierii lui Lazăr este o prefigurare a învierii lui Isus din morți în cea dea treia zi. Acest mesaj pe care Isus ni l-a dat este că noi trebuie să învățăm să cooperăm cu Dumnezeu. Cum putem coopera cu Dumnezeu pentru a putea experimenta puterea învierii în viețile noastre și în lumea noastră? Ei bine, cu toți știți răspunsul deja: credința. Însă nu aceasta e ideea pe care evanghelistul Ioan o evidențiază în această poveste, de fapt nu e nimeni în poveste, nici măcar Marta sau Maria, care să creadă că Isus îl putea aduce înapoi la viață pe Lazăr după patru zile de la moarte. Nimeni nu se aștepta ca Isus să o facă. Accentul în poveste este mai mult asupra modului în care noi cooperăm cu un Dumnezeu care săvârșește miracole asupra ascultării și a realizării voinței lui Dumnezeu.
În concordanță cu acest tip de mesaj al cooperări noastre cu Dumnezeu, Isus emite trei porunci, pe care, după cum spunea un predicator celebru, cu toți vom vi nevoiți să le îndeplinim mai târziu. Prima poruncă este: Ridicați piatra… Au ridicat deci piatra (vv.30-41) au înțeles oare oameni de ce trebuie să facă această muncă grea, de înlăturare a pietrei de mormânt, pentru a expune trupul intrat deja în putrefacție? Cu siguranță că se întrebau. Însă credința lor în Isus, se manifesta nu printr-o înțelegere intelectuală a lui Isus ci printr-o înțelegere practică, prin ascultare. De ce nu a poruncit Isus pietrei să se dea la o parte de una singură, fără a-i mai deranja pe oameni? Răspunsul nu îl prea știm. Tot ce știm este că puterea divină pare întotdeauna să fie activată de cooperarea umană și sufocată de ne-cooperare. Clive Staples Lewis, un apologet creștin, spusese odată că: Dumnezeu pare că nu face nimic de unul singur dacă poate delega una din creaturile sale. Dumnezeu nu va face printr-un miracol ceea ce noi putem face prin ascultare. Cu alte cuvinte, întrebarea la care trebuie să reflectăm este: ce pot face eu pentru Dumnezeu? La nivelul relaționării numim aceasta relație interpersonală. Relația interpersonală se referă la modul în care ne raportăm unul la altul, cu străinii sau cu familia noastră sau cu Dumnezeu prezent în fiecare dintre noi. Aceasta implică o angajare absolută față de demnitatea fiecărei persoane umane.
A doua poruncă este direcția pe care i-o oferă Isus persoanei decedate: Lazăr, vino afară… A ieșit mortul… (vv.43-44). Nu cunoaștem detaliile a ceea ce s-a petrecut în mormânt. Tot ce știm este că cuvântul-poruncă al lui Isus este urmat imediat de ascultare. Lazăr își bâjbâie drumul de ieșire din întunericul mormântului chiar și cu mâinile și picioarele înfășurate în bandaje și cu fața complet acoperită. Până și un om care putrezește în mormânt poate face ceva pentru a se ajuta. Așa că noi trebuie să ne ajutăm pe noi înșine. Întrebarea la care trebuie să reflectăm este: cum pot să să-mi ajut propria persoană? La nivelul relaționării numim aceasta, relație intra-personală. Relația intra-personală se concentrează asupra modului în care fiecare se raportează la el/ea însuși și la Dumnezeu din interiorul ei sau al lui, care implică și o înrădăcinare primordială în Tatăl ca și centru absolut al vieții fiecăruia.
Cea dea treia poruncă a lui Isus este adresată din nou oamenilor: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă (v.44) chiar dacă Lazăr a putut ieși de unul singur din mormânt, nu exista nici o posibilitate, prin care, să se poată dezlega de unul singur. Avea nevoie ca comunitatea să o facă pentru el. Prin dezlegarea lui Lazăr și eliberarea lui de bandajele morții, comunitatea îl acceptă din nou pe Lazăr ca unul de al lor. Întrebarea la care să reflectăm noi este: cum ne poate ajuta comunitatea creștină? La nivelul relaționării numim aceasta ca relație meta-personală. Relația metapersonală este legată de modul în care ne raportăm la structurile și instituțiile societății și lui Dumnezeu prin ele. Aceasta implică o dedicare completă față de misiunea încredințată nouă de Tatăl.
Suntem gata să cooperăm cu Isus pentru miracol? Suntem gata să înlăturăm piatra ce stă între noi și lumina feței lui Cristos? Suntem gata să facem primul pas pentru a ieși afara din locul de moarte? Suntem gata să ne iertăm unul pe altul? Acestea sunt moduri diferite prin care noi putem coopera cu Dumnezeu pentru miracolul aducerii, reînnoirii și reînsuflețirii noastre ca persoane, ca biserică și ca popor. Amin
