In 6, 60-69
Cuvintele vieții veșnice
Mulți oameni erau atrași de Isus fiindcă le oferă ceva irezistibil: bunătatea și milostivirea iubitoare a lui Dumnezeu pe care o arată prin minunatele sale fapte de vindecare, eliberare și hrănire miraculoasă a celor 5000 de oameni. Dar când discursul despre a mânca carnea sa și a bea sângele său (In 6, 51-59), a indică și spre Ultima Cină aceștia se simt ofensați, și nu reușesc să înțeleagă. Ei nu pot înțelege promisiunea Euharistiei, fiindcă ei se gândesc că el promova canibalismul, ceea ce l-au găsit extrem de dificil de acceptat. Așa că s-au oprit din al urma. L-au abandonat. Dar acest abandon nu îi dă lui Isus nici măcar cel mai mic gând de a întrerupe învățăturile sale euharistice pentru a se putea face mai acceptat de ei. Ba chiar îi provoacă pe apostoli: Nu cumva vreți să plecați și voi? Sfântul inspirat spune: Doamne, la cine să mergem? Numai tu ai cuvintele vieții veșnice (v.67-68).
Citirea cuvântului lui Dumnezeu în Scripturi a fost o componentă a Liturgiei Duminicale încă de la Ultima Cină și din celebrările creștine timpurii. Comunitățile de credincioși citeau atât din Vechiul Testament cât și din Noul Testament. Astăzi noi cinstim Cartea Sfântă și o purtăm în procesiunii solemne, incenzând-o și ținând-o ridicată sus.
Ca oameni putem ajuta la răspândirea noului cuvânt al lui Dumnezeu altora prin împlinirea lui, fiindcă suntem chemați să devenim un alt Cristos. Noi putem ducem la împlinire cuvântul lui Dumnezeu în multe moduri:
Primul e că ar trebui să folosim Scriptura ca bază pentru studiul și meditația noastră. Cineva a spus că noi trebuie să ducem Scriptura altora, încurajându-i, totodată, să citească și să reflecteze cuvântul lui Dumnezeu și să îi ajutăm să vadă Scriptura ca fiind la inima vieții lor proprii de rugăciune.
Al doilea mod e de a practica ceea ce predicăm. În evanghelia după Matei 23, 1-12 Isus spune să observăm tot ceea ce învață farizei, însă să nu facem cum fac ei, fiindcă ei nu fac ceea ce predică. Această observație a lui Isus de a practica ceea ce predicăm nu e destinată doar preoților si călugărilor ci se extinde și la lideri civili, din educație, și afaceri. Aceasta se aplică și părinților în relația cu copiilor; tinerilor în relațiile cu ceilalți. Cineva a spus că toți trebuie să admitem că este mult mai ușor a predica decât a practica. Nu contează cât de inspirată și de pertinentă ar fi predica, cea mai grea parte e să spui că practic ceea ce îmi predic mie și practic ceea ce predic altora. Acest lucru e atât de important încât predicarea trebuie să fie prin fapte și nu numai prin cuvinte.
Aș dori să închei cuvintele unui preot care a spus că cuvintele lui Isus ne indică direcția bună; ele furnizează forța ce ne conduce viața și chiar și moartea. Cuvintele sale sunt într-adevăr duh și viață. Amin
