In 15,1-8

Vița și Mlădițele

În evanghelia de astăzi, Isus se prezintă pe sine însuși ca o adevărată viță pe care se află mlădițe (v.5). Pentru evrei, imaginea vinului este bogată în semnificație, din moment ce pământul lui Israel este acoperit de numeroase podgorii după cum și Romania este acoperită de porumb. Vinul are și conotații religioase. De exemplu, Isaia vorbește despre casa lui Israel ca via Domnului Sabaot (5,7); Ieremia spune că Dumnezeu l-a plantat pe Israel ca vinul său ales (2,21). În timp ce vinul a devenit un simbol al poporului lui Israel, acesta este folosit în scripturi și ca un semn de degenerare. Un alt exemplu este profeția lui Isaia care vorbește despre Israel care a devenit un vin sălbatic și degenerat (2,21).

Când Isus se numește pe sine un vin adevărat iar noi suntem mlădițele, ne învață că moștenirea și hrana noastră spirituală vine doar de la el și nu de la comuniunea noastră cu oricine sau cu orice grup, cu toate că ei ne pot ajuta. Noi primim viața noastră spirituală, a harului, de la comuniunea cu el. Nu putem fi mântuiți decât dacă creăm o relație intimă vie cu el. Dacă rupem această legătură devenim fără valoare din punct de vedere spiritual căci Isus spune, fără mine nu puteți face nimic (v.5). In legătură cu adevărul său, Episcopul Jose Manguiran al diecezei de Dipolog, a scris că o viață fragmentară ca a noastră, trebuie, pentru integritatea ei, să fie legată de ceva mai mare decât fragmentul. Uitându-ne la existența fizică a omului, omul trebuie să se conecteze el însuși de aer prin respirație. Respirația aerului e ceea ce îl face întreg din punct de vedere fizic; a refuza să respiri înseamnă a te dezintegra. El a continuat să scrie că omul este mai mult decât o entitate fizică; el are o existență morală și spirituală ce trebuie să fie conectată de ceva mai măreț decât întreaga sa viață. El însuși trebuie să se conecteze de spiritul absolut, de Dumnezeu.

Isus ne arată un exemplu de legătură spirituală prin activitatea sa publică, Isus rămâne conectat de Dumnezeu care devine sursa puterii sale. Îl găsim pe Isus rugându-se Tatălui deoarece își găsește unitatea și fidelitatea, față de misiunea sa, în rugăciune. Episcopul Manguiran a spus că rugăciunea este o legătură necesară cu Dumnezeu pentru integritatea noastră spirituală, iar această legătură nu este opțională. A ne ruga este o obligație și un privilegiu; poate fi făcută în privat, singuri, oriunde și oricând. Însă rugăciunea singură nu este de ajuns; ar trebui făcută împreună cu comunitatea de credincioși, într-un loc sacru precum Biserica, fiindcă, pentru mine, legătura spirituală sau comuniunea nu doar că ne ține în legătură cu Isus, ci ar trebui să ne păstreze și în comuniune unul cu altul. A nu te ruga înseamnă a te rupe de la linia-putere a lui Dumnezeu.

Această legătură cu el trebuie să rezulte într-o mare rodnicie, fiindcă noi nu putem fi salvați prin simplu fapt că suntem creștini iar apoi să facem ceva contrar. Viețile noastre trebuie să dea roade fiindcă inactivitatea duce la dezastru. Cum devine vinul rodnic? Devine rodnic prin tăierea mlădițelor care nu dau rod; pentru ca mlădițele să își conserve tăria pentru a putea aduce roade bogate. Isus folosește această imagine pentru a descrie tipul de rod și de viață pe care o produce în aceia care sunt uniți cu el. Aceste fructe sunt cele ale dreptății, păcii, și iubirii în Duhul Sfânt. (Rom 14,17)

Ne tăiem de la Cristos prin păcatele noastre, în principal prin păcatul mândriei. Fiți atenți la Mândrie! Amin.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?