Fap 1,1-11;
Ef 1,17-23;
Mt 28,16-20
O veche zicală spune că cuvintele împing, exemplele trag. Cineva a adăugat: orice creștin bun este o biblie mobilă chiar dacă niciodată nu a citat vreun verset. De fapt, exemplele creștine bune pot fi singura evanghelie pe care o pot citi oameni fără carte.
Cu alte cuvinte, chiar dacă vorbim cu convingere, chiar dacă vorbim prea mult însă acțiunile noastre contrazic ceea ce spunem, nu se va întâmpla nimic. Chiar dacă convingem oamenii, pe Dumnezeu care știe și vede tot ceea ce facem, nu vom reuși să îl înșelăm.
Astăzi celebrăm sărbătoarea înălțării domnului nostru Isus Cristos la ceruri. El s-a urcat la ceruri și șade la dreapta Tatălui după cum ne spune și crezul apostolic.
Textul evanghelic pe care l-am citit astăzi, conclude evanghelia după Matei. În acest moment Isus, știind că urmează să se întoarcă la Tatăl ceresc, îi însărcinează pe apostoli să ducă mesajul veștii cele bune în lumea întreagă. Ei vor boteza, vor face mai mulți discipoli, și vor învăța mesajul pe care l-au auzit de la Isus. Isus spune foarte clar faptul că înălțarea sa nu înseamnă o absență. El mereu va fi cu noi. Înălțarea sa nu e doar o retragere din slujire ci glorificarea sa. După o viață rodnică pe pământ, el este înălțat de către Tatăl ceresc. Acest mesaj evanghelic este fundamentul bisericii și ne spune foarte clar și ea ce suntem chemați, să fim și să facem. Cu alte cuvinte, Înălțarea lui Isus: are de-a face cu el, are de-a face cu noi, și are de-a face și cu prezența sa.
Primul, Înălțarea lui Isus are de-a face cu Isus, cu întoarcerea sa la Tatăl unde șade la dreapta Tatălui, și cu puterea sa supremă asupra cerului și a pământului (inclusiv autoritățile civile și bisericești). Această doctrină a Înălțării nu e așa de complicată. Prin acest mister, noi credem că cele 40 de zile de după paște, Domnul nostru, în umanitatea corpului și a sufletului său s-a înălțat la dreapta Tatălui și a șezut acolo în locul său de drept din ceruri. În legătură cu învierea, înălțarea reprezintă speranțele noastre ca și catolici, că la sfârșitul timpurilor noi nu numai că vom primi un trup glorificat și înviat, ci asemenea lui Cristos, vom intra în gloria cerească. Prin urmare, destinația noastră finală nu este în lumea aceasta ci în lumea viitoare. Unde a mers Isus, noi îl vom urma.
Al doilea, înălțarea lui Isus are de-a face cu noi, cu angajamentul nostru solemn de a evangheliza lumea întreagă în numele preasfintei treimi. Un proverb chinezesc spune că o imagine valorează o mie de cuvinte. Înainte de a pleca Isus i-a angajat pe discipoli săi să meargă și să facă discipoli din toate națiunile (v.19). Pentru mine, cuvântul care valorează cât o mie de cuvinte este cuvântul mergi, fiindcă ne amintește de imaginea misionarilor ce călătoresc în bărci, măgăruși, iar în ziua de azi cu feriboturi, căruțe, mașini vechi, mergând pe jos pentru al aduce pe Isus în locurile cele mai ascunse ale acestei planete. Acesta este mandatul nostru pe care l-am primit de la Isus însuși. Avem misiunea de a răspândi credința noastră, fiindcă viețile noastre nu constau în îmbogățire sau în a sta confortabili, de a ne simți bine despre noi înșine, ci este vorba de misiunea noastră de a împărtăși viziunea de dreptate, pace, iubire, egalitate, și integritate a relației cu Dumnezeu. Există o lume mare care are nevoie de Isus Cristos, din moment ce doar o treime din populația lumii au auzit de Isus după doar 2000 de ani de la înălțarea sa, ceea ce înseamnă că rămân două treimi care nu l-au cunoscut.
Pe lângă împărtășirea viziunii lui Dumnezeu, această misiune include și: a fi martorul lui Cristos în lume, a predica vestea cea bună că Dumnezeu ne-a mântuit și ne-a arătat iubirea sa și că este mereu cu noi. 1. A fi martorul lui Cristos în lume. Isus a spus: … Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri (Mt 5,16). Însă cum? Prin rugăciunea și preamărirea noastră, prin grija și preocupările pline de iubire pentru alți sau a unei vieți bune. Cineva a spus că el nu se va alătura seminarului fiindcă după cum a observat el cei care au născocit un astfel de seminar, nu s-a întâmplat nimic nou în ei, din moment ce încă se află pe căile lor vechi. Am fost tentat să îi zic că greșește și că nu ne vom baza convertirea și schimbarea pe faptele altora. Însă există un mic adevăr în ceea ce a spus. Dacă intrăm în acest tip de viață, o viață schimbată, se așteaptă mai multe de la noi. În schimb dacă rămânem la fel ca mai înainte, ei bine sper că nu suntem la fel și în prezent.
- A predica vestea cea bună că Dumnezeu ne-a mântuit. Însă cum putem predica altor oameni dacă noi nu știm ce să predicăm? Cum vom putea oferi altor oameni dacă noi nu avem nimic de oferit? De aceea biserica a dat seminarii, educație și tot așa…, pentru a ne putea pregăti pentru acest act nobil, însă cât de mulți răspund la această chemare? Foarte puțin răspund, ba chiar îi pot număra pe degete. Puțini sunt cei care sunt dispuși să cunoască și să fie învățați. Cu alte cuvinte încă există catolici care sunt needucați cu toate că au studii academice sau ne-bisericești.
- A arăta prin iubirea noastră că el este mereu cu noi, însă cum? O putem face prin mărturia vieți noastre zilnice, dacă suntem oameni de afaceri, să plătim angajați cu o plată onestă și dreaptă. Dacă lucrăm în serviciul public sau privat, să nu acceptăm nicio mită sau comisioane ilegale pentru a putea împlini învățătura lui Cristos asupra onestității.
De asemenea noi nu suntem nevoiți să mergem în cele patru colțuri ale lumii pentru a fi misionari. Ca și părinți suntem chemați la aceiași misiune precum apostoli. Suntem primi și cei mai importanți profesori ai copilului nostru. Îl aducem la botez și îi arătăm vestea cea bună. Nu doar acțiunile noastre sunt cele care le vorbesc copiilor noștri despre ceea ce noi credem și modul cum sperăm că vor trăi și ei viața creștină, ci eforturile noastre de a-i pregăti pentru sacramente și pentru venirea la masa Domnului în fiecare săptămână, ajutându-i să cunoască deplina profunzime a credinței noastre.
Al treilea, înălțarea lui Isus are de-a face cu prezența lui Isus. Isus este numit Emanuel care tradus înseamnă Dumnezeu cu noi (Mt 1,23). Însă prezența sa, fizică sau vizibilă, în mințile noastre, sunt acum complete și astfel înălțarea sa este începutul prezenței sale sacramentale și invizibile: în sacramentele sale, cuvântul său, în adunarea de oameni, în slujire, rugăciune și ministerul. De acea el ni l-a promis pe Duhul Sfânt, pentru a ne însoți și pentru a ne asista în misiunea cea mare, de a evangheliza lumea întreagă. El rămâne mereu cu noi după cum a promis (28,20). Această înălțare a lui Isus este o celebrare a prezenței sale veșnice, fiindcă Isus este pâinea vie a trupului său, Biserica. Însă, desigur, condițiile membrilor Bisericii lui Cristos sunt: credința în el, botezul și păstrarea poruncilor lui (v.20).
Să ne rugăm pentru ca să putem îndeplinim plini de credință misiunea noastră. Amintiți-vă aceasta: credeți ceea ce predicați, învățați ceea ce credeți și trăiți-o. Amin
