Introducere
Astăzi Biserica ne propune memoria Sfântului Ioan Maria Vianney, sfânt care a devenit model şi ideal nu numai pentru cei ce îndeplinesc oficiul sau misiunea de paroh, ci şi pentru toți cei care se bucură de marele dar al preoției.
Totodată, Biserica ne îndeamnă să îndreptăm rugăciuni fierbinți pentru toți slujitorii altarelor, îndemnându-i pe credincioși să stea alături de preoți cu iubirea şi rugăciunea lor, ca să crească focul iubirii pe care Isus a adus-o pe pământ şi să se mărească mereu numărul slujitorilor altarelor.
Predica
Aceasta este cea mai frumoasă datorie a noastră: să ne rugăm şi să iubim. Dacă ne rugăm şi iubim, iată, aceasta este fericirea pe pământ. Rugăciunea și numai rugăciunea ne unește cu Dumnezeu. Când cineva are o inimă curată şi unită cu Dumnezeu, este cuprins de o suavitate şi o plăcere îmbătătoare, este purificat de o lumină care se răspândește în mod misterios în jur”. Acest text luat, dintr-una din catehezele sfântului Ioan Maria Vianney pe care îl comemorăm astăzi.
Unul dintre mesagerii şi mărturisitorii iubirii pentru care Isus îl preamăreşte pe Tatăl este şi sfântul pe care Biserica îl comemorează astăzi, sfântul Ioan Maria Vianney. S-a născut la Dardilly, în apropiere de Lyon, în anul 1786, dintr-o familie de agricultori. Copilăria şi tinereţea şi-o petrece lucrând pământul şi păscând oile tatălui său. La vârsta de 17 ani îşi manifestă dorinţa de a deveni preot, însă întâmpină opoziţia tatălui său. Numai după doi ani de rugăminți şi insistențe tatăl avea să-şi dea consimțământul, iar Ioan ajutat de parohul din Ecully va intra în seminarul din Lyon. Simţea însă o imensă dificultate în a citi şi a învăţa o pagină de filozofie sau teologie şi pentru aceasta a fost eliminat. La insistenţele parohului însă, este reprimit, dar profesorii renunţă să-i mai pună întrebări. Cu toate acestea, tânărul cu o înfăţişare de ţăran simplu şi naiv nu se descurajează; ba chiar impresionează prin pietatea sa. Îşi impresionează episcopul care îl sfinţeşte preot în 1815, la vârsta de 29 ani. Confraţii săi îl caracterizează ca fiind un preot sfinţit din milă. Nu i se acordă dreptul de a spovedi şi primii trei ani de preoţie şi-i petrece alături de propriul paroh de la care învaţă austeritatea vieţii, mortificaţia şi sacrificiul.
După această perioadă de ucenicie este numit paroh de Ars, un sat de numai 230 de locuitori ce locuiau în case acoperite cu stuf şi care se întâlneau în cele patru cârciumi şi nicidecum la biserică. Timp de 42 de ani duce în acest cătun o existenţă stranie şi sfântă. Cu o viaţă austeră, ce avea să se desfăşoare între casa parohială, biserică şi casele enoriaşilor săi, Ioan Maria Vianney devine un fenomen ce atrage admiraţia sătenilor. Paradoxal, severitatea sa nu îndepărtează, dar atrage. După 10 ani întregul Ars este convertit, iar milogul care nu reuşise să înveţe nici măcar o declinare a limbii latine şi căruia i se interzisese să spovedească devine confesorul extraordinar care citeşte în suflete şi spre care oamenii aleargă din toate colţurile Franţei.
Prin viaţa sa simplă şi disponibilă, Ioan Maria Vianney este oglinda fidelă a modelului său, Cristos. El este într-adevăr un alter Christus. Caracterizat prin sărăcie şi umilinţă, Ioan are un suflet copilăresc, plin de credinţă şi pasiune pentru oameni. Întreaga viaţă a fost pradă mulţimilor slujindu-şi aproapele şi predicând dragostea de Dumnezeu. Ore în şir stătea în confesional împărţind Iubirea. Mulţimile veneau la Ars şi veneau nu numai atât pentru un om care făcea minuni sau prezicea viitorul, dar pentru un om a cărui viaţă a fost un neîntrerupt exemplu, o neîntreruptă mărturie. Un avocat din Paris, care venise să-l vadă, ne spune: “La Ars l-am văzut pe Dumnezeu într-un om”.
Lovit de boală, în urma mortificaţiilor sale şi a vieţii de slujire pe care a trăit-o, Ioan Maria Vianney moare la 4 august 1859 şi este canonizat de Papa Pius XI în anul 1925.
Ce am putea învăţa din viaţa acestui sfânt? Cu siguranţă foarte multe. Însă esenţialul ne-o spune chiar el: “Datoria omului şi cea mai frumoasă activitate a lui este să se roage şi să iubească. Dacă voi vă rugaţi şi-l iubiţi pe Dumnezeu şi pe oameni, iată, aceasta este fericirea omului pe pământ”. Amin
