Ez 18,25-28
Fil 2,1-5
Mt 21,28-32
Am auzit odată o poveste despre o femeie de afaceri care deținea un magazin. Ea avea o servitoare pe care o chema Ambrosia. În fiecare noapte această femeie de afaceri verifica dacă totul este în regulă. Într-o noapte a întrebat: Ambrosia, ai turnat două pahare de apă în cutia cu ulei de gătit? Da, doamnă. A venit răspunsul. Ai înlăturat deja două linguri de zahăr? A venit imediat o a doua întrebare din partea acestei proprietare. Ai injectat peștilor formalin? La toate aceste întrebări și la celelalte care au urmat răspunsul Ambrosiei era Da, doamnă.
Apoi, această femeie de afaceri a spus: Ambrosia, vin-o aici sus. Haide să ne rugăm rozariul.
Evanghelia din această duminică ne prezintă o parabolă despre atitudinea contrastantă a doi fii. Primul fiu a spus Nu, dar care după acea și-a venit în simțuri și a îndeplinit dorința tatălui său. Al doilea fiu a spus Da, însă mai târziu nu a făcut nimic.
Întrebarea este: care este mai bun dintre acești doi fii? Cel care a spus nu dar care la final a îndeplinit dorința tatălui? Sau cel care a spus da dar care mai târziu nu a făcut nimic? Probabil răspunsul nostru va fi cel care a spus nu dar care la sfârșit a îndeplinit dorința tatălui său.
În continuare vă voi prezenta o situație din care să alegeți Dumneavoastră cum este mai bine. Cine este mai bun, un soț nepoliticos care nu bea sau un bețiv care este extrem de politicos atunci când este treaz? Care este mai bun, o soție sâcâitoare care păstrează casa și treburile casei în ordine sau o soție dezordonată care este extrem de iubitoare? Care este mai bun, un profesor popular care nu se ține de predat lecțiile sau unul dur de la care studenți reușesc să învețe extrem de mult? Un catolic care umblă des la biserică dar care este dictator acasă sau un catolic de ocazie care este apropriat de copii săi? Un cuplu căsătorit în biserică care se ceartă în mod regulat sau un cuplu care trăiesc împreună fără binecuvântarea sacramentală a căsătoriei dar care este fericit? Un fiu care folosește drogurile sau un fiu care este un fotomodel? Un creștin pios care se roagă mereu dar care nu este însuflețită de stilul său de viață sau o persoană care nu se roagă dar care se simte foarte bine, acomodată? Iar comparările pot continua.
Poate încercăm să facem o alegere însă trebuie să admitem că nici unul din acestea nu sunt căi acceptabile de comportament. Pot spune că nimeni nu este mai bun decât celălalt în sensul că, de exemplu, în cazul celor doi fii, amândoi au cauzat tatălui lor durere, cel de la început și cel de la sfârșit. Amândoi ar fi putut fi fii mult mai buni prin ai spune un Da din toată inima, spontan și plin de entuziasm și bucurie dar și prin a duce la îndeplinire ordinul în mod eficient și nu prin cealaltă cale prin care nu-ul primului fiu s-a transformat în da și Da-ul celui de-al doilea fiu a devenit un nu. Adevăratul creștin ar trebuie să fie mult mai bun decât ambii. Ceea ce el spune, aia și face. Trebuie să fie o consistență în cuvintele și acțiunile sale. Ceea ce el învață aceea să și acționeze. Se asemănă cu poveste femeii de afaceri care făcuse comandă la 500 de pixuri de la un vânzător de echipamente de birou. Mai târziu acesta din urmă scria în carnetul său, când deodată cumpărătorul a exclamat: Așteptați puțin, anulez comanda.
Vânzătorul a părăsit magazinul întrebându-se de ce cumpărătorul s-a răzgândit așa deodată. De ce de ai anulat comanda așa deodată, acea comandă a pixurilor? L-a întrebat surprins librarul. Vânzătorul răspunsese nervos că: Fiindcă mi-a vorbit despre pixuri timp de jumătate de oră, folosind fiecare argument convingător iar apoi mi-a anulat comanda cu un stilou. Practica ei nu era conformă cu profesia ei.
Cuvântul unei persoane trebuie să fie urmat de acțiune. Nimănui nu-i place o persoană a cărei promisiuni sunt goale. Cu toți suntem conștienți de politicieni care promit beneficii excepționale înainte de alegeri. A vedea înseamnă a crede este o veche zicală, oameni vor patrona o companie care trăiește din reclamele sale. Profesorul va corecta imediat și va înmâna lucrarea de evaluare dată de către student. Femeia tăcută care face lucrurile cum trebuie va fi mult mai mult o inspirație pentru cei tineri decât una care vorbește mult și care se laudă mereu cu realizările sale.
Această evanghelie ne învață cum să considerăm relația dintre cuvinte și nevoii. Trebuie să ne străduim să transpunem promisiunile noastre în performanțe nobile, de a duce la îndeplinire cuvintele noastre bune în fapte bune. Această evanghelie ne spune că există două tipuri comune de oameni în această lume. Primul tip sunt acele persoane a căror profesie sau cuvinte sunt mult mai bune decât promisiunile lor. Ei cred că ei sunt buni fiindcă ei nu încalcă nici o lege. Ei vor promite orice, fac declarații solemne și mari fapte de pietate și fidelitate. Sunt catolic fiindcă am fost botezat ca și catolic. Însă practica lor este lăsată în urmă.
Există o carte scrisă de C. Mooney numită Spre iad de Luni. Această carte descrie foarte bine creștini care se conformează superficial față de lege sunt văzuți în mod regulat la Sfânta Liturghie, oferă contribuțiile cerute, aparțin organizațiilor parohiale și plătesc taxele, lucrând în schimb duminicile într-un mod extrem de vizibil. Apoi de Luni, aruncă religia diavolului. Legea lui Dumnezeu este pusă în buzunarul din spate și uită de toate în cadrul relației de căsătoriei, simțul său de dreptate față de servitori săi din casă și simțul său moral de decență în porunci, de a nu fura în special, în afaceri competitive, uită că există și o a opta poruncă, adică aceea de a nu face mărturie falsă împotriva aproapelui tău. Unde este simțul creștin în acest om? Se află în buzunarul său din spate?
Al doilea tip este reprezentat de cei a căror practică este pe departe mai bună decât cuvintele lor. Ei susțin a fi învățați, materialiști stricți, ce nu participă la Sfintele Liturghii de Duminică însă care într-un alt fel sunt găsiți făcând fapte bune și generoase aproape în secret ca și cum le-ar fi rușine cu ele. Se arată că nu ar avea nici un interes în biserică și în religie și totuși când vine vorba de fapte, ei trăiesc viața creștină mult mai mult decât un creștin practicant. Acțiunile vorbesc mult mai tare decât cuvintele.
Așa că practicăm noi ceea ce mărturisim? Suntem noi consistenți de ceea ce spunem? Amin
