Lc 10,25-37
Există oare un cuvânt precum iubirea perfectă? Da există, atunci când suntem capabili să trăim iubirea noastră față de Dumnezeu și față de aproapele. A-l iubi pe Dumnezeu înseamnă a-l adora pe el cu toată ființa noastră iar iubirea față de aproapele nostru înseamnă a umaniza iubirea noastră față de Dumnezeu.
Este oarecum ironic faptul că un preot care ar fi trebuit să fie un iubitor de Dumnezeu a eșuat în umanizarea iubirii sale față de Dumnezeu asemenea leviticului care și el era implicat în slujirea lui Dumnezeu. Ambii, atât preotul cât și levitul au picat testul de iubire adevărată și de slujire fiindcă ei pur și simplu l-au ignorat pe omul care avea nevoie de ajutorul lor.
Poate că au avut motive, din cauza cărora l-au ignorat pe acel om în nevoie, însă oricare ar fi fost acestea, nu justifică și indiferența lor. Ce s-ar fi întâmplat dacă samariteanul nu ar fi trecut pe acolo? Victima ar fi putut muri din cauza indiferenței celor doi.
A fost un lucru bun faptul că un exemplar al iubirii perfecte, samariteanul, a trecut pe acolo căci altfel victima ar fi murit acolo.
Mulți dintre noi care îl iubim și îl adorăm pe Dumnezeu eșuăm în a traduce această iubire într-o iubire pentru aproapele nostru, uni dintre noi sunt capabili să traducă această iubire față de Dumnezeu într-o iubire față de aproapele, însă de multe ori limitează această iubire la câteva persoane care știu că au fost buni cu ei.
Dacă persoana care are nevoie de ajutorul nostru este străină și nu ne este de nici un folos atunci trecem pur și simplu pe lângă și o ignorăm după cum a făcut preotul și levitul. Isus ne îndeamnă să urmăm exemplul bunului samaritean care a dat un exemplu viu de iubire perfectă, care are grijă de victime cu toate că nu le cunoaște. Întrebarea este, suntem noi dispuși să ascultăm aceste îndemnuri ale lui Isus?
