Is 45,1.4-6;
1Tes 1,1-5b;
Mt 22,15-21
A fost odată un om care tachina mereu o altă persoană care avea ochi încrucișați. Așa că, într-o zi, persoana cu ochi încrucișați s-a supărat foarte tare. Cel cu ochi încrucișați l-a prins de gât pe celălalt și îl întreba: Am ochi încrucișați sau nu? Omul se afla în dilemă acum. Și-a spus lui însuși: Ce am să fac? Într-un final a avut o idee. A spus Nu însă persoana cu ochi încrucișați l-a lovit și i-a spus: ești un mincinos! Așa că a decis să spună Da, însă persoana cu ochi încrucișați l-a lovit din nou și a spus: Huh! Nu mai am ce zice.
Dați-i așadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu! (v.21), am auzit în textul evangheliei de astăzi.
În pericopa evanghelică pe care tocmai am auzit-o, farisei l-au întrebat pe Isus despre datoriile civile. Ei l-au întrebat: Este permis sau nu să dai tribut Cezarului? Iar Isus le-a răspuns: Dați-i așadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu!
Cu toți suntem conștienți că dacă Isus ar fi spus Da, oameni ar fi început să îl respingă fiindcă nimănui nu-i place să plătească taxe și impozite, mai ales când vine vorba de guverne străine, precum guvernul Roman, care îi domina în acel timp. Pentru evrei, era o insultă la adresa religiei lor și o blasfemie împotriva lui Dumnezeu, fiindcă Yahweh singur era regele lor și nimeni altul. Națiunea lor era o teocrație iar a plăti taxe și impozite unui rege pământesc însemna admiterea validității și domniei lui, cu alte cuvinte al insulta pe Dumnezeu.
Conform unui autor renumit, în cartea lui de comentarii asupra evangheliilor, evrei aveau taxe și impozite regulate impuse de guvernatorul roman. Exista o taxă impusă pe pământ, pe care dacă o persoană nu avea cum să o plătească era nevoită să achite în produse, adică o treime din grâul pe care îl produce, o cincime de ulei și vin. Această taxă era achitată în două părți, o parte din ea în produsele pe care tocmai le-am menționat și o parte în bani. Mai exista o taxă impusă pe venit, care însemna 1 procent din venitul persoanei. O altă taxă impusă pe vot. Această taxă trebuia plătită de fiecare persoană bărbătească cu vârsta minimă de 14 ani până la vârsta de 65 dar și se persoanele feminine de la vârsta de 12 ani până la vârsta de 65 de ani. Suma datorată era de un dinar.
Pe de altă parte, dacă Isus ar fi spus Nu, farisei l-ar fi denunțat la guvernatorul roman ca fiind un revoluționar și un instigator. Atunci guvernatorul roman ar fi fost nevoit să îl aresteze și să îl bage în închisoare. Însă Isus nu a căzut în capcana lor. Ceea ce a vrut Isus să spună aici este faptul că noi suntem cetățeni ai două lumii, lumea pe care o vedem și lumea pe care nu o vedem. Prin urmare, avem datorii și obligații față de ambele lumii, și anume, față de oameni și față de Dumnezeu. Se aseamănă cu porunca iubirii pe care ne-a lăsat-o Isus aceea de a-l iubi pe Dumnezeu și de a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți. Datoriile noastre față de oameni include nu doar ceea ce îi datorăm guvernului precum plata taxelor și loialitatea, ci și ceea ce guvernul datorează oamenilor. Acestea includ: a avea grijă de sănătatea lor, a le da o educație solidă, de a le da timp de odihnă și de relaxare în special celor care muncesc. Un creștin, pentru simplu fapt că este creștin, trebuie să fie un cetățean responsabil al propriei sale țării, însă, dacă nu reușește să fie un cetățean bun, atunci nu va reuși să își îndeplinească nici datoriile sale creștine.
Însă creștinul este și un cetățean al cerului. Există probleme ce țin de religie și de principii religioase în care responsabilitatea creștinilor este față de Dumnezeu. Ca și creștini, îi datorăm lui Dumnezeu laudă și mulțumire, onoare și glorie. Cu alte cuvinte, îi datorăm lui Dumnezeu adorație fiindcă el este Bun în toate și sursa a tot ceea ce avem și a ceea ce suntem.
Însă este greșit să credem că Isus se referă la o dublă diversitate de loialitate, una față de autoritățile civile și una față de Dumnezeu. Toată autoritatea vine de la Dumnezeu. Dacă guvernul care există își exercită autoritatea asupra cetățenilor, o face fiindcă a primit-o de la Dumnezeu și în numele lui Dumnezeu. Dacă cetățenii se supun legilor impuse de stat atunci îi aduc omagiu lui Dumnezeu și îi oferă un adevărat semn de adorare. Dacă ei își plătesc doar taxele și atunci arată onoare și glorie lui Dumnezeu. Însă dacă se sustrag doar de la una din taxele impuse în mod just și rațional de către guvern, atunci ofensează guvernul.
De fapt, Isus nu spune nimic de limitele celor două tipuri de datorii. El tace în această privință. Fiindcă ține de conștiința fiecărei persoane în parte, de a o testa. Poate să facă în așa fel încât aceste datorii să nu se întâlnească una cu cealaltă. Însă dacă într-adevăr se suprapun, atunci trebuie să se îndeplinească voința lui Dumnezeu și să reziste și să nu ia parte la aceasta mai ales dacă este în joc datoria față de un guvern rău, în acest caz trebuie să își urmeze conștiința.
Să ne întrebăm pe noi înșine: Cooperez în mod activ cu oficialitățile civile în dezvoltarea guvernului nostru civic? Amin.
