Duminica a 29-a de peste an (A) – 2

Is 45,1.4-6;

1Tes 1,1-5b;

Mt 22,15-21

 

O doamnă tânără stătea și se scălda în razele soarelui pe o plajă din Florida când un băiețel în costumul său de baie, ce purta un prosop pe umeri a venit la ea și a întrebat-o, Crezi în Dumnezeu? A rămas surprinsă de această întrebare dar totuși a răspuns că Da, cred! Atunci băiețelul a întrebat-o: Mergi la biserică în fiecare Duminică? Dar din nou femeia i-a răspuns ca Da! Apoi băiețelul a întrebat-o: Citești Biblia și te rogi în fiecare zi? Și din nou femeia a răspuns că Da! Curiozitatea ei era deja foarte mare. Însă băiețelul a întrebat-o ușurat: Nu ai vrea să îmi ții biblia în timp ce mă duc în apă să înot?

Băiețelul a fost direct și sincer în întrebările lui fiindcă dorea să încredințeze acelei doamne ceva de neprețuit pentru el. Farisei din evanghelia de astăzi, în schimb nu erau onești. Nu avea de gând să îi încredințeze lui Isus nimic. Ei nu așteptau nici un răspuns la întrebarea lor. Ei nu doreau ca cineva să le țină cartea. Ei doar căutau un mod de a scăpa de problemele pe care i le făceau nazarineanul numit Isus.

Un pastor protestant a fost întrebat odată cum împarte cu Dumnezeu bani care se adună de la colectele din timpul slujbelor de la biserică.

E ușor! Iau bani și îi arunc în sus. Cei care se duc în sus aparțin lui Dumnezeu. Cei care se întorc pe pământ îmi aparțin mie. Dacă ținem cont de legea gravitației, ne vom da seama cu toți că nici un ban nu se duce în sus, ci totul se întoarce la pământ.

În textul evangheliei de astăzi două grupuri, farisei și irodienii s-au dus la Isus pentru a-l prinde în capcană întrebându-l o problemă ce privea religia dar și statul. Farisei erau naționaliști pe când irodienii erau simpatizanți ai Romei. Și-au pus deoparte antipatia mutuală și și-au unit forțele într-un efort de al prinde pe Isus și de a stârni oameni împotriva lui. Întrebarea lor era: Spune-ne, așadar, ce părere ai: este permis sau nu a da tribut Cezarului? Evrei erau nemulțumiți de conducătorii lor străini și urau să plătească taxe cezarului. Ei au afișat o dilemă spinoasă pentru a vedea dacă Isus este loial față de învățăturile religiei lor. Dacă Isus ar fi răspuns că trebuie să plătească taxe conducătorilor păgâni, atunci și-ar fi pierdut credibilitatea față de populația iudaică care l-ar fi văzut ca pe un laș și un prieten al cezarului. Dacă Isus ar fi spus că nu era corect, atunci evrei ar fi avut motiv să îl denunțe autorităților romane ca un instigator politic, un destabilizator ceea ce ar fi dus la arestarea lui.

După cum a făcut de atâtea ori în scripturi, Domnul nostru își lasă oponenți și atacatori uimiți de răspunsul său. Reușește cu succes să demaște credința lor rea, în timp ce învață adevărurile pe care ei trebuie să le audă. Isus evită capcana și îi învață o lecție importantă prin răspunsul dat de a-i da, așadar cezarului ceea ce este a cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu.

Ce înseamnă aceste cuvinte atât e populare ale lui Isus? Folosesc oameni din guvern aceste cuvinte pentru a-și justifica principiul separării Bisericii de stat? În mare parte, aceste cuvinte sunt interpretate greșit dându-li-se semnificația că Statul ar fi la același nivel cu Dumnezeu și că statul are aceiași putere pe care o are și Dumnezeu. Însă, adevărul este că nimeni și nimic nu este mai presus de Dumnezeu, nici măcar Statul nu este mai presus de el. Înainte ca Isus să se înalțe la ceruri, le-a spus ucenicilor săi: Mi sa dat toată puterea în cer și pe pământ. Prin urmare până și autoritățile civile sunt de la Dumnezeu. Dumnezeu are mereu primul cuvânt de spus, noi aparținem întâi lui Dumnezeu cu mult înainte ca noi să ne oferim loialitatea față de orice alt lucru pământesc. Suntem creați după imaginea și asemănarea sa, prin urmare aparținem lui cu totul și de-a întregul, trup și suflet.

Prin a spune: Dați-i, așadar, Cezarului ceea ce este a cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu, Isus vede o oportunitate de a-i învăța un principiu care este extrem de util atât nouă astăzi pe cât de util a fost și pentru contemporanii săi. El ne învață două lucruri: loialitatea față de guvern dar mai presus de toate loialitatea noastră extremă și ascultarea față de Dumnezeu. Iată de ce ne bucurăm de o cetățenie dublă. Prin botez îi datorăm loialitatea lui Isus Cristos, fiindcă am devenit cetățeni ai împărăției sale. Însă îi datorăm loialitate și țării în care ne-am născut.

În primul rând trebuie să acordăm loialitate țării noastre. Ca cetățeni suntem obligați să ascultăm de legile cezarului, cu excepția celor care sunt imorale. Mai ales legile ce privesc traficul, condusul trebuie să ne supunem lor cu seriozitate fiindcă, de exemplu, condusul cu viteză ucide. La fel se întâmplă și cu condusul după ce se bea. Ca cetățeni și noi suntem obligați în conștiință să plătim taxele și impozitele fiindcă țara noastră are nevoie de bani ce nu pot fi obținuți fără taxe. Fără aceste taxe, guvernul nostru nu ne poate asigura serviciile de bază de care avem nevoie ca și cetățeni. Iar în schimb, guvernul ne asigură aceste servicii de bază, precum: educația, mâncarea, securitatea, infrastructura, apa, serviciile de sănătate și multe alte servicii pe care ni le furnizează guvernul.

Însă mai presus de toate, lui Dumnezeu îi aparține cea mai profundă loialitate și ascultare a noastră. Dacă se ivește un conflict în această zonă sau atunci când legile cezarului sunt în conflict cu legile lui Dumnezeu atunci legile cezarului trebuiesc schimbate. Trebuie să îl alegem mai întâi pe Dumnezeu și apoi pe cezar. Catehismul Bisericii Catolice la numărul 2242 spune că: Cetăţeanul este obligat în conştiinţă să nu urmeze prescripţiile autorităţilor civile când aceste prescripţii sunt contrare exigenţelor ordinii morale, drepturilor fundamentale ale persoanei sau învăţăturilor Evangheliei. Refuzul de ascultare faţă de autorităţile civile, când exigenţele lor sunt contrare celor ale conştiinţei drepte, îşi are justificarea în distincţia dintre slujirea lui Dumnezeu şi slujirea comunităţii politice. „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Mt 22, 21). „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni” (Fapte 5, 29).

În Constituția pastorală privind Biserica în lumea contemporană  Gaudium et spes din cadrul Conciliului al doilea din Vatican citicm că: Unde însă cetățenii sunt oprimați de o autoritate publică ce își depășește competența, ei să nu refuze cele cerute în mod obiectiv de binele comun, dar să le fie totuși îngăduit să-și apere drepturile lor și ale concetățenilor împotriva abuzurilor acelei autorități, respectând însă limitele dictate de legea naturală și de legea evangheliei. (GS 74,5)

După cum sa întâmplat și cu Sfântul Thomas More. Regele Henry al VIII-lea al Marii Britanii era căsătorit în mod valid însă tot a apelat la Roma pentru a i se anula căsătoria. Din moment ce nu avea o bază onestă pentru anulare, Roma a refuzat. Henry al VIII-lea a luat problema în propriile mâini și s-a recăsătorit. Atunci a poruncit prietenilor lui și oficialităților să semneze un document prin care să declare că erau de acord și că el a acționat corect. Mulți au semnat însă More a refuzat, refuz care a dus la execuția lui. More avea două obligații. Una față de țara lui și una față de Dumnezeu. Atunci când aceste două obligații s-au aflat în conflict, More a rezolvat problema prin a-i rămâne fidel lui Dumnezeu.

Cu toți avem o cetățenie dublă. Însă să nu uităm niciodată care din acestea două este cea prețioasă. Îi datorăm multe cezarului însă îi datorăm totul lui Dumnezeu. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?