Înţ 6,12-16
1Tes 4,13-18
Mt 25,1-13
Sfântul Augustin a spus odată că cele cinci fecioare nechibzuite din pasajul evangheliei sunt într-adevăr nechibzuite. Ele sunt nechibzuite fiindcă au păstrat dificila poruncă de a rămâne caste, atât în minte cât și trup, dar în același timp au neglijat porunca care era mai ușoară, aceea de a-l iubi pe Dumnezeu și pe aproapele. Ele trebuiau să îl iubească pe aproapele prin luminarea străzii întunecate pentru mire cu lămpile lor pe bază de ulei. Este ușor să îți iubești aproapele și pe Dumnezeu dar este foarte dificil, uneori să duci o viață de feciorie. Ele erau nechibzuite fiindcă au subestimat importanța poruncii de a-l iubi pe Dumnezeu și pe aproapele dar au păstrat dificila poruncă de a fi fecioare.
Textul evangheliei de astăzi este luat dintr-un discurs despre sfârșitul lumii și despre judecata finală. Tema principală a parabolei din evanghelie este aceea că noi ar trebui să fim întotdeauna pregătiți pentru venirea sfârșitului vieților noastre. Nici unul dintre noi nu cunoaște ziua sau ora când vom apărea în fața judecății lui Dumnezeu.
Prima lectură de astăzi, luată din cartea Înțelepciunii, împreună cu textul evanghelic, ne învață că trebuie să avem înțelepciune și prudență, să fim pregătiți pentru venirea Domnului la sfârșitul vieților noastre. Odată cu apropierea de încheierea anului liturgic bisericesc, ne concentrăm tot mai mult asupra sfârșitului lucrurilor. De acea începem să luăm în considerare pregătirea noastră pentru sfârșitul vieților noastre, pentru sfârșitul lumii dar și a judecății finale. Natura însăși ne reamintește de sfârșitul lucrurilor, în acest anotimp de toamnă. Observăm frunzele cum cad din copacii, fapt care ne spune că într-o bună zi și viețile noastre vor ajunge la un sfârșit. Iarba moare iar florile nu mai vor să înflorească, însăși natura ne învață o mare și importantă lecție în fiecare toamnă. Că într-o zi și noi vom muri. Mântuitorul nostru preaiubit vrea ca noi să mergem în ceruri așa că ne spune, ne instruiește astăzi să fim vigilenți, să fim pregătiți, să fim înțelepți, să fim prudenți.
În parabola din evanghelia de astăzi, sarcina fecioarelor era aceea de a arăta calea, de a lumina drumul prin strâmta și întunecata stradă a orașului. Pe atunci nu existau lămpi în orașe de aceea nopțile erau destul de întunecate. Am putea presupune că fecioarele se pregătiseră de nuntă cu mult înainte de a avea loc nunta. Probabil, și-au făcut rochii noi, papuci noi, și-au aranjat părul și tot așa. Fecioarele nechibzuite însă au eșuat într-una din sarcinile care le fuseseră cerute cel mai mult. Fecioarele nechibzuite nu se pregătiseră pentru a lumina calea mirelui.
Care este sarcina noastră în această viață? Nu ne-a creat oare Dumnezeu pentru a-l cunoaște, pentru al iubi și pentru a fi fericit cu el în această viață dar și în următoarea? Participăm noi la scopul pentru care am fost creați? Sunt noi pregătiți pentru o sarcină de o așa amploare? Sau suntem asemenea fecioarelor nechibzuite? Acum este timpul pentru noi, timpul de a face schimbările necesare în viața noastră. Acum este șansa noastră de a obține suficient ulei pentru lămpile sufletului nostru așa încât să fim capabili să ducem la îndeplinire sarcina pe care ne-a dat-o Dumnezeu în această viață.
Când am fost botezați, am primit o lumânare de botez. Celebrantul a spus: Primește lumina lui Cristos. Vouă părinților și nașilor, vă este încredințată această lumină pe care trebuie să o întrețineți aprinsă fără încetare. Aveți grijă ca acest copil al vostru să fie luminat de Cristos, să trăiască întotdeauna ca fiu al luminii și rămânând statornic în credință, să poată ieși în întimpinarea Domnului când va veni împreună cu toți sfinți în împărăția cerului. Suntem noi gata să mergem afară pentru al întâlni pe Isus la sfârșitul vieților noastre?
Acum că suntem adulți responsabili, să ne întrebăm, este Isus lumina lumii prin noi? Lumina lui Cristos pe care am primit-o la Botez trebuie să strălucească înaintea altora prin modul în care noi ne trăim viața noastră de zi cu zi. Pentru a putea realiza toate lucrurile pe care le vrea Dumnezeu de la noi, este necesar, ca noi să venim la Sfânta Liturghie, unde să îl adorăm, în fiecare săptămână. Sfânta Liturghie este cea mai perfectă și cea mai puternică rugăciune care există. Suntem așteptați să participăm, să fim prezenți la fiecare Sfântă Liturghie de Duminică, cel puțin, cu excepția momentelor în care suntem prea bolnavi sau din oricare alt motiv, destul de întemeiat, pe care l-om avea, și care ne împiedică de la realizarea acestei sarcini.
Prin participarea la Sfânta Liturghie în mod regulat, vom crește în sfințenie. De fiecare dată vom avea sau avem deja ocazia de a primi sfânta Împărtășanie, ocazie, în care, ceva minunat are loc în sufletul nostru. Devenim ceea ce mâncăm. Devenim mai mult asemenea lui Cristos, de fiecare dată când avem privilegiul și ocazia de a primi sfânta Împărtășanie. Isus care trăiește în noi va continua să împrăștie lumina sa blândă celor pe lângă care trăim, celor care se află lângă noi. Vom ajunge să cunoaștem și să îl iubim mult mai profund.
După cum viața lui Cristos crește în noi, tot la fel vom fi tot mai inspirați în a face tot mai multe pentru iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui. Vom fi înclinați să ajutăm la Biserică. Ba chiar vom începe să îi învățăm pe copii diferite lucruri ce țin de religie, vom veni la adorații, cu alte cuvinte vom participa activ la tot ce se întâmplă la Biserică. De asemenea vom fi inspirați și în a fi mai grijulii în privința postului. Pentru iubirea lui Dumnezeu vom deveni mai disponibili, mai dispuși de a ne nega nouă înșine diverse plăceri.
Odată cu creșterea noastră în sfințenie, lumina lui Cristos va începe și ea să strălucească tot mai clar în viețile noastre. Doar gândiți-vă la modul în care sfânta maică Tereza de Calcutta a reușit să influențeze întreaga lume. Ea a fost una din fecioarele umile și înțelepte, o mică doamnă care s-a îndrăgostit de Isus și căruia i s-a dat cu totul. Ea și-a dovedit iubirea față de Isus prin ai sluji pe cei mai săraci dintre săraci. Lucrările ei bune, faptele ei bune au urmat-o până la ceruri iar acum ajută la reflectarea luminii lui Cristos asupra întregii lumii în secolele ce vor urma. Ea este asemenea fecioarei înțelepte care a luat ulei destul în lampa ei și a fost pregătită pentru mire, pentru Isus, când va avea să vină.
La această sfântă Liturghie să îl implorăm pe Isus să ne ajute să ne schimbăm viețile astfel încât și noi să putem radia lumina lui Cristos în lumea noastră. Amin
