Ez 34,11-12.15-17; Ps 22;
1Cor 15,20-26.28;
Mt 25,31-46
Ați simțit vreodată emoția profundă care pătrunde sufletul atunci când reușiți să aduceți puțină bucurie acolo unde domnea tristețea? Ați pătruns vreodată în ziua de Crăciun într-unul dintre acele maghernițe unde de multe ori se nasc dramele cele mai negre ale mizeriei umane?
Am citit zilele astea, într-o carte un episod care, pentru mine, este cel mai frumos din câte le-am citit. La Ancona, un preot în timp ce predica în dom în Postul Mare, a avut grijă să pregătească Paștele și pentru cei închiși și pentru cei din școala de corecție. În acel loc, după împărtășania pascală, el a simțit o mare emoție. Doamnele din „Conferinţa sfântului Vincenţiu” au pregăti și distribuit micul dejun. Era lângă una dintre ele, care, după ce a pus o rație bogată de biscuiți lângă un copil foarte vioi și i-a umplut până sus castronelul cu ciocolată caldă, l-a mângâiat pe cap și l-a întrebat cu o mare dulceață:
– Gustă puțin dacă este destul zahăr. Copilul, care se aplecase deja cu lăcomie asupra farfuriuței, și-a întors imediat privirea spre doamna care aștepta răspunsul. A fixat-o cu o privire intensă. Apoi a început să plângă. Ne-am aplecat amândoi spre el:
– Ce ai pățit? Cu un glas rupt de sughițuri, privind-o pe doamna, copilul a răspuns:
– Nimeni nu mi-a mai spus așa!
Continua preotul că: Mi-au ieșit lacrimile iar doamna a scăpat zaharnița din mână. Un cuvânt bun adresat cuiva care nu își amintea să fi auzit așa ceva în viața lui!
Un cuvânt bun, o faptă bună astea sunt lucrurile cele mai importante, lucrurile pline de iubire pe care Isus le așteaptă de la noi, așteaptă ca noi să le facem. Un cuvânt bun, o faptă bună, sunt cele două mari fapte de iubire la care Isus ne îndeamnă fără încetare, la care ne-a îndemnat pe tot parcursul vieții sale. Un cuvânt bun, o faptă bună sunt și cele două mari aspecte ale vieții creștine după care vom fi judecați la sfârșitul lumii, la sfârșitul timpurilor, în momentul în care mântuitorul nostru preaiubit se va întoarce pentru a doua oară la noi.
Că tot veni vorba de sfârșitul timpurilor, să revenim la textul evangheliei pe care l-am auzit astăzi, în ultima duminică a anului liturgic, în care celebrăm cu mare bucurie sărbătoarea lui Cristos, Regele Universului.
Despre ce a fost vorba, în textul evangheliei de astăzi? L-am auzit pe Isus care le-a povestit discipolilor lui ce se va întâmpla la sfârșitul timpurilor, ce se va întâmpla în momentul în care el se va întoarce pentru a doua oară pe pământ. De aceea, în continuare să încercăm să răspundem împreună la trei întrebări, datorită cărora vom și descoperi ceea ce avem de făcut de azi înainte.
Prima întrebare este, ce se va întâmpla cu noi la sfârșitul lumii? Iar răspunsul îl găsim în evanghelia de astăzi. Isus va sta pe tronul său, iar noi toți vom sta în fața lui. Apoi el va începe și ne va judeca pe toți. Nici unul dintre noi nu va scăpa de judecată, indiferent că în acel moment era deja mort, sau era viu. Cu toți vom fi judecați din nou. Metoda pe care o va folosi va fi în funcție de cuvintele și faptele bune pe care le-am făcut în timpul vieții noastre. Însă, fiți atenți, că nu toate faptele și cuvintele noastre bune, ci doar acelea pe care le-am făcut unuia dintre cei mai mici, unuia dintre cei aflați cu adevărat în nevoie. Toate faptele de iubire pe care le facem față de aproapele nostru, fiindcă Isus este în aproapele nostru, fiindcă tot ceea ce facem aproapelui nostru îi facem și lui Isus. Atât lucrurile bune cât și cele rele. Adică, dacă îl lovim pe cel de lângă noi, îl lovim și pe Isus, dacă îi furăm căciula celui de lângă noi, i-o furăm și lui Isus. Dacă ne certăm cu cel de lângă noi ne certăm și cu Isus.
A doua întrebare este, care va fi destinul nostru? Voi ce credeți? Ce se va întâmpla cu noi după aceea? Unde vom merge? Iar răspunsul îl aflăm tot în textul evangheliei de astăzi. Isus ne-a spus că cei drepți vor merge în viața veșnică iar cei răi în chinul cel veșnic. Oițele vor merge în rai iar caprele vor merge în iad. Dar fiți atenți dragi copii, că la judecata finală, Isus ne spune foarte clar, că atunci vor fi doar două destinații, două locuri în care vom merge pentru toată veșnicia, nu va mai fi și o a treia destinație în care să ne curățim de micile păcate pe care le avea pe suflet în momentul în care vom muri. Va fi ori în iad ori în cer. Ori cu cel rău, ori alături de Isus, de fecioara Maria, mama noastră cerească.
Iar a treia întrebare este: ce daruri le va oferi regele cerului, Isus, cinstitorilor săi, celor care ascultă cuvântul său? Celor care pun în practică cuvântul său? Ce le va face Isus oițelor care au făcut nenumărate fapte de iubire față de cei nevoiași de lângă ei, iar prin ei lui Isus? Isus le va oferi unul dintre cele mai frumoase daruri, unul dintre cele mai râvnite daruri, le va oferi viața veșnică, o viață veșnică pe care o vor petrece în cer, în paradis, unde nu va mai fi chin, durere, necaz, foame, sete, ci va fi doar fericire veșnică? Paradisul va fi bucurie fără sfârșit: vom trăi pentru totdeauna în iubirea lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt cu toți cei dragi ai noștri, care au știut să iubească. Îl vom vedea pe Tatăl nostru cel ceresc, cel care ne-a creat, cel care ne iubește neîncetat, indiferent de supărările și ofensele pe care i le provocăm, și care ne așteaptă neîncetat la scaunul de spovadă pentru a ne împăca cu el.
Așa că vă întreb, unde vreți să mergeți, în chinul veșnic sau în viața veșnică? Amin
