Lc 18,35-43
Orbul din evanghelia de astăzi, l-a rugat pe Isus să îl vindece, probabil din cauză că îi lipsea bucuria lucrurilor din jur, din cauza defectului său, însă oameni l-au făcut să tacă imediat. Cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el striga şi mai tare: “Fiul lui David, îndură-te de mine!, vom auzi în textul evanghelic. Însă Isus a observat durerea, nevoia urgentă a acestui om orb așa că a spus: Vezi! Credinţa ta te-a mântuit”.
Un om orb care nu poate vedea este un fapt real, adevărat. Însă chiar dacă nu avea cum să vadă cu ochi reali, el tot vedea cu ochii inimii sale pline de iubire. Din punct de vedere spiritual și noi suntem orbi fiindcă avem ochi normali, sănătoși cu care să vedem însă nu ne place să și privim. Facem pe orbi fiindcă nu ne place să vedem nevoile celorlalți asemenea oamenilor din textul evangheliei de astăzi. Vedem copii care cerșesc mâncare și bani în stradă pentru a putea să supraviețuiască și ne spunem nouă înșine: Sunt puși de alți să facă asta, nevoia lor nu este una reală. Cine sunt acești oameni, aceste persoane pe care nu dorim, sau nu ne place să le vedem? Cine sunt aceste persoane față de care ne prefacem că suntem orbi? Un lucru e clar, pe care trebuie să îl și ținem minte dar mai ales să îl punem în practică, că Dumnezeu ne-a dat ochi pentru ca să putem vedea. Dumnezeu ne-a dat o inimă pentru a putea vedea mult mai bine. Să începem să le folosim și să nu le mai acoperim.
