Când va veni Fiul omului, oare va mai găsi el credință pe pământ? Aceasta este tulburătoarea întrebare pe care o pune Isus, în ziua de florii, când prevestește distrugerea Ierusalimului și sfârșitul lumii. Apoi în multe alte locuri din evanghelii Isus reproșează lipsa de credință, până și apostolilor le reproșează că le lipsește credința, de exemplu, când, referindu-se la Iuda Iscarioteanul, care la și trădat, spune că Sunt unii printre voi care nu cred, iar apoi după învierea sa, spune după ce apostolul Toma îl vede pe Isus înviat spune, Fericiți sunt cei care cred fără să fi văzut. Această întrebare neliniștitoare ne-o adresează Isus și nouă astăzi, în acest timp al adventului.
Apoi putem observa că de fiecare dată când cineva, o persoană, îi cere lui Isus o minune, un miracol, Isus le pune, mai întâi de toate o condiție, și anume credința. Însă adevărata întrebare este, ce este de fapt credința?
În primul rând credința este o întâlnire personală și conștientă cu Isus din Nazaret. Credința înseamnă a accepta cuvântul lui Cristos și a crede cuvântul lui, mai ales când ne spune că: Eu sunt calea, dacă nu mă vei urma atunci vei începe să rătăcești. Eu sunt adevărul pe care dacă nu îl accepți vei rămâne în întuneric. Eu sunt viața, fără de care ne aflăm cu toți în moarte. Însă a crede nu înseamnă doar recunoașterea existenței lui Dumnezeu. Și evrei credeau în Dumnezeu, și totuși, ei tot îl acuzaseră pe Isus de necredință. A crede înseamnă a accepta misterul, fără a-l înțelege, căci dacă am înțelege misterul atunci el nu s-ar mai numi mister. Înseamnă a crede cuvântul lui Dumnezeu așa cum au crezut mulți alți înaintea noastră, asemenea lui Abraham, a preasfintei Fecioare Maria.
În al doilea rând, credința este un Dar al lui Dumnezeu și în același timp și un act liber al voinței omului. Credința nu este jumătate dar al lui Dumnezeu iar cealaltă jumătate un act al voinței omului, ci sunt două întreguri, adică 100% dar al lui Dumnezeu și 100% un act al voinței omului.
Cum ne dăm seama că este un dar al lui Dumnezeu? Simplu, din mărturiile pe care le găsim în evanghelii, de exemplu când Isus îi spune lui Petru: Fericit ești tu Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea și sângele ți-au descoperit aceasta, ci Tatăl meu, care este în ceruri.
Apoi, cum ne dăm seama că credința este un act, o acțiune complet liberă a omului, a voinței fiecăruia dintre noi? În special, din îndemnurile lui Isus, de exemplu când a spus: Convertiți-vă și credeți în evanghelie. Nimic nu îl poate constrânge pe om să creadă. Nici măcar minunile nu pot face ca voința omului să înceapă să creadă, nu o poate forța. Iar în această privință dușmani lui Isus sunt cel mai bun exemplu, ei cu toate că vedeau zilnic atâtea minuni, tot nu voiau să creadă, alegeau să nu creadă, ba din contră, la un moment dat, după ce Isus a făcut o minune, după ce Isus la înviat pe prietenul lui Lazăr, au hotărât să îl ucidă.
Un mare scriitor francez, pe nume Paul Claudel, a avut parte de o experiență interesantă, a avut parte de o viziune, sau cum mai este cunoscut de un extaz. Însă în ciuda faptului că a avut un extaz, tot i-au trebuit patru ani de zile de luptă interioară, de luptă cu voința sa, pentru a putea crede. Mărturisea el, într-o cartea de-a sa, că: E adevărat, Dumnezeu există, l-am văzut, e o ființă personală ca și mine. Mă iubește, mă cheamă… și totuși convingerile mele filozofice rămâneau neclintite. Dumnezeu le-a lăsat, fără să-i pese, acolo unde erau și nu înțelegeam să le schimb; religia catolică mi se părea în continuare o grămadă de povești absurde, preoții și credincioșii îmi inspirau ca și înainte repulsie, ură, dezgust… Am rezistat, am folosit toate mijloacele ca să mă apăr, a fost o luptă brutală, dar în cele din urmă a trebuit să depun armele una câte una.
Credința este darul lui Dumnezeu. Însă nu este un obiect de muzeu. Trebuie să o aprofundăm mereu, să o cunoaștem tot mai bine. Să ne rugăm ori de câte ori avem ocazia, în ziua aceasta dar și în următoarele, următoarea rugăciune: „Doamne, ajută-i pe cei care te caută să te găsească, iar pe cei care te-au găsit, ajută-i să te caute mereu”. Amin
