Lc 1,39-45
În pasajul evangheliei de la această sfântă Liturghie ni se vorbește despre vizita sfintei fecioare Maria la verișoara sa Elisabeta. În momentul vizitei sale, a Fecioarei Maria la verișoara sa, Maria era extrem de fericită și mulțumită. Sfânta Elisabeta a spus că: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău!…Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! Cuvântul binecuvântată provine din cuvântul grecesc makarios care tradus înseamnă fericire. Această bucurie este una liniștită și neatinsă, autonomă și independentă de ocazia de a schimba în vrun fel circumstanțele vieții. Maria este binecuvântată fiindcă ea este mama fiul lui Dumnezeu.
Dacă stăm să reflectăm această vizită a sfintei fecioare Maria, vom observa că în ea identificăm trei mari daruri ale chemării, pe care le-am primit noi toți în momentul botezului nostru. Aceste daruri, ne permite, asemenea Maria, să îl aducem și să îl revelăm pe Isus altora, celor din jurul nostru, celor săraci și marginalizați, celor la care această veste minunată încă nu a ajuns, oricare ar fi fost motivul. În primul rând am primit darul misiunii, apoi cel al bucuriei și în cele din urmă am primit darul încrederii în Dumnezeu. Prin urmare, cu toți suntem chemați să ne îndeplinim misiunile cu mare bucurie și încredere în Domnul, în toate circumstanțele și ocaziile din viața noastră în ciuda încercărilor și dificultăților, suferințelor și dezamăgirilor pe care le-om avea. El ne îndeamnă mereu, să nu ne fie frică.