Is 55,1-11
1In 5,1-9
Mc 1,7-11
Astăzi celebrăm sărbătoarea Botezului Domnului nostru Isus Cristos. Viața publică a lui Isus începe cu botezul său de către sfântul Ioan Botezătorul în râul Iordan. După care sfântul Duh, sub formă de porumbel, a coborât asupra lui Isus iar o voce s-a auzit din cer spunând: Acesta este fiul meu preaiubit. Aceasta este manifestarea, epifania, lui Isus ca Mesia al lui Israel și fiu al lui Dumnezeu.
Cineva a spus că pentru a cunoaște motivul pentru care Isus permite să fie botezat, mai întâi trebuie să cunoaștem ceea ce s-a întâmplat înainte ca el să primească botezul. Înainte de botezul lui Cristos, Ioan Botezătorul era ocupat botezând oameni care veneau la el. Domnul nostru cunoștea toate aceste acțiuni ale lui Ioan, și că cei care veneau să îl vadă pe Ioan Botezătorul erau îndreptați spre Dumnezeu Tatăl. Cu această convingere, Cristos se identifică pe el însuși cu oameni, aflați în căutarea lor de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Isus permite ca el însuși să fie botezat fiindcă dorește ca noi să simțim că el este unul cu noi, unul de al nostru în căutarea și dorința noastră de al găsi pe Dumnezeu. El este botezat nu fiindcă este conștient de păcat și că se afla în nevoia de pocăință, ci fiindcă și el se identifica pe el însuși cu oameni ce doreau să ajungă la Dumnezeu. Aceasta este grandoarea și frumusețea botezului lui Cristos, în faptul că el s-a lăsat să fie botezat de o persoană simplă precum Ioan Botezătorul. Cristos continuă să ne transmită faptul că el este interesat de noi, și că el este interesat de modul nostru în care ne relaționăm cu Dumnezeu. Isus ar fi putut cu ușurință să evite botezul lui Ioan din moment ce el era Dumnezeu, însă nu o face. Ca Dumnezeu, ar fi putut spune oamenilor să vină la el pentru a fi botezați în loc să se ducă la Ioan, însă el nu face nici aceasta.
Prin botez și noi suntem asimilați din punct de vedere sacramental lui Isus, care prin propriul său botez a anticipat moartea și învierea sa. Și noi trebuie să intrăm în acest mister de umilă scufundare de sine și de pocăință, de a intra în apă cu Isus pentru ca să putem învia cu el, să fim renăscuți din apă și Duh Sfânt astfel încât să devenim fii preaiubiți ai Tatălui.
Când suntem, sau când am fost botezați, am primi daruri de la Dumnezeu: precum, propria viață și iubire a lui Dumnezeu. O viață cu care să învingem moartea, moarte pe care am primit-o moștenire de la păcatul lui Adam, o iubire cu care să ne câștigăm pe noi înșine din brațele iubirii egoiste, de sine, în brațele iubirii de Dumnezeu, pentru binele nostru propriu dar și al aproapelui nostru.
Celălalt dar este abilitatea în Cristos, de a-l lăuda și de a ne închina Tatălui în Duhul Sfânt și de a fi găsiți plăcuți lui Dumnezeu. Noi intrăm în trupul lui Cristos, Biserica și devenim membri în momentul botezului nostru. Devenim membri ai Fiului, plăcuți și preaiubiți de Tatăl, prin botezul nostru.
Semnificația botezului o putem găsi în patru lucruri importante, patru efecte. Primul efect este renașterea. În botez noi ne naștem din nou prin apă și prin Duh Sfânt. Suntem curățați de păcatul original și devenim fii și fiice ale lui Dumnezeu într-un mod mai special. Al doilea este inițierea. La botez suntem introduși sau admiși ca membri deplini ai bisericii, ai comunității de copii ai lui Dumnezeu din lume. Al treilea este consacrarea. Prin botez, ne consacrăm, ne dedicăm pe noi înșine, să fim slujitori ai lui Dumnezeu, să facem voința lui Dumnezeu și să îl slujim pe Dumnezeu cu întreaga noastră viață. Iar al patrulea este împuternicirea. La Botez, Duhul Sfânt vine în viețile noastre pentru e ne împuternici, pentru a ne echipa, pentru e ne da puterea morală de a spune nu răului și de a trăi ca copii ai lui Dumnezeu, copii pe care am devenit.
Aceste patru efecte ale botezului pot fi împărțite în două mari categorii, efecte pasive sau cele pe care le primim de la Dumnezeu, și anume renașterea, inițierea și împuternicirea și efectul activ sau cel pe care îl dăm lui Dumnezeu și poporului lui Dumnezeu, și anume angajarea sau dedicarea față de o cauză anume, de a duce mai departe vestea împărăției lui Dumnezeu.
Însă câți dintre noi suntem normali în ceea ce privește credința noastră, exacți, din moment ce ne gândim că prin botez deja ne-am asigurat un loc în ceruri? Am devenit leneși în privința vieții noastre spirituale, fiindcă credem că deja am ajuns la țelul nostru final. Spunem, am fost botezați, am fost renăscut din nou, sunt un membru al bisericii acum, am fost la sfânta liturghie în mod regulat și păstrez poruncile Bisericii, așa că de ce să mă îngrijorez? Asta e ceea ce se numește mândrie spirituală și poate cu ușurință să ducă la o mare decădere din har.
Adevărul este, că botezul nu este sfârșitul ci de fapt este începutul. Asemenea lui Isus, botezul său este un început, este momentul ce marchează începutul slujirii sale pe pământ. Asta nu înseamnă că și noi am ajuns pe drumul corect. Ci în fiecare zi trebuie să lucrăm, trebuie să muncim să rămânem pe drumul cel bun, pe calea cea dreaptă.
Ce facem, fiecare dintre noi, pentru a promova, pentru a vesti împărăția lui Dumnezeu? Suntem noi gata să ne consacrăm și să ne dedicăm pe noi înșine cu totul în slujirea împărăției lui Dumnezeu după cum a făcut și Isus? Dacă nu, ce facem pentru a îi susține pe cei care s-au consacrat pe ei înșiși să facă această muncă în numele nostru, al tuturor? Să ne reînnoim astăzi, alături de Isus, angajamentul nostru baptismal, de a fi martori la vestea cea bună a împărăției lui Dumnezeu, atât prin cuvânt cât și prin faptă. Amin
