Search
Close this search box.

Epifania Domnului – 2 (predică pentru copii)

Is 60,1-6

Ef 3,2-3a.5-6

Mt 2,1-12

Isus se manifestă ca rege al iubirii pentru toate neamurile.

Probabil toți am cunoscut grădinari cu adevărat pasionați de propria grădină. Dar cel despre care vă vorbesc îi depășea pe toți. Cunoștea fiecare floare și chiar preferințele fiecărui fluture.

Seara, când briza mișca dulce frunzele mesteacănului, bunul grădinar participa la fericirea fiecăreia, în acel colț de paradis.

Imagini pentru jesus the wise menDar într-o zi, seninătatea a dispărut. În spatele grădinii, omul nostru a văzut niște melci nefericiți şi nemulțumiți, probabil pentru că nu aveau de mâncare. Pentru a-i mulțumi, a plantat imediat salată. Nici o șansă. Trei dintre ei trăgeau de aceeași frunză, lăsându-le pe celelalte să se ofilească. Și când un melc întâlnea un altul, își răsucea coarnele și își arăta disprețul lăsând o dâră lungă, enormă.

Pacea abandonase inima bunului grădinar: „E posibil? Chiar în grădina mea?” – se întreba el.

Atunci a început să vorbească cu fiecare melc. Dar, cu toate acestea, ei nu înțeleg limba grădinarilor.

Și bunul om a suspinat: „Dacă aș putea să devin şi eu melc! Le-aş vorbi în limba lor, cu blândețe, cu calm și cu multă convingere că şi-ar găsi fericirea în grădina mea… Trebuie să continui?

Este suficient să spunem că este o distanță mult mai mare între Dumnezeu şi om decât între grădinar şi melci. Şi că ceea ce este imposibil pentru oameni este posibil pentru Dumnezeu. Dar este nevoie de o iubire răvășitoare, pe măsura lui Dumnezeu.

Despre ce a fost vorba în textul evangheliei de astăzi? Despre vizita magilor, despre cei trei magi care îl căutau pe Mesia, îl căutau fiind ajutați și de o stea călătoare. Iar în această căutare a lor, magi au fost nevoiți să treacă și pe la regele Irod, care plin de viclenie, le-a cerut ca atunci când îl vor găsi, să îl anunțe și pe el pentru a merge și el să se închine lui. Însă după ce l-au găsit pe pruncul Isus, magi au fost avertizați în vis să se întoarcă pe alt drum în țara lor căci regele Irod era viclean și dorea să ucidă pruncul.

Cu alte cuvinte, din acest text evanghelic de astăzi, din această mică povestioară noi trebuie să reținem trei lucruri importante.

Primul lucru pe care trebuie să îl reținem e că Isus este mântuitorul tuturor. De unde ne dăm seama de aceasta? Din faptul că acest timp este unul plin de bucurie pentru noi toți, fiindcă suntem cu toți siguri că nimeni dintre noi nu este exclus, pentru nici un motiv de la mântuirea lui Isus, din moment ce el s-a născut, în ieslea săracă din Betleem pentru noi toți. De exemplu, asemenea păstorilor, dacă suntem umili și săraci cu duhul, atunci vom fi chemați primi la peștera săracă din Betleem, sau, dacă suntem departe, dar privim cerul cu credință asemenea magilor din evanghelia de astăzi, nici în acest caz bucuria de a-l vedea pe Isus nu ne va fi luată. Cu alte cuvinte, Isus este mântuitorul tuturor, Isus ne-a mântuit și ne va mântui pe toți.

Al doilea lucru, cei care îl caută pe Isus îl vor găsi cu siguranță. Iar acum vom reveni la evanghelia de astăzi cine erau magi? Ce știm despre ei? Câți erau? Erau trei. Și de unde veneau? Veneau din răsărit. Dar numele lor le cunoașteți? Cum se numeau ei? Numele lor era Baltasar, Melchior și Gaspar. Știm toate acestea despre ei și totuși, știm foarte puține. Însă un lucru știm cu siguranță, că îl căutau pe Isus cu toată înflăcărarea. Plini de curaj, dacă stăm să ne gândim la dificultățile călătoriei, mai ales că atunci călătoriile se făceau pe jos sau pe spatele unor animale, cai cămile, apoi în mod constant l-au cătat pe Isus chiar și în momentele în care steaua nu mai strălucea deasupra lor, și nu în ultimul rând cu iubire, iubire pe care ei și-au arătat-o pe lângă faptul de a se închina în fața lui, prin cele trei daruri arhicunoscute. Ce daruri au adus magi lui Isus? Ei au adus aur, smirnă și tămâie. Prin urmare, Dumnezeu îi iubește pe toți, Dumnezeu ne iubește pe toți, ne împlinește dorințele tuturor, dorința de mântuire a tuturor, până și a păgânilor, a celor care nu cred, a celor care nu fac parte din poporul său, cu condiția ca să îl caute, să îl caute asemenea magilor din pericopa evangheliei de astăzi.

Iar al treilea lucru, asemenea magilor, noi toți trebuie să mergem spre Isus, trebuie să înaintăm spre Isus euharisticul.  De aceea, viaţa noastră este o călătorie iar noi suntem pelerini ai cerului. Ferice de noi dacă, după ce am îndeplinit bine aceste „procesiuni” spre Isus aici, pe pământ, îl vom întâlni în cer, pentru că, asemenea magilor, ne vom bucura cu o bucurie mare și pentru toată veșnicia.

În încheiere să nu uităm să îi imităm pe magi, adică să îl căutăm pe Isus cu curaj, statornicie și cu iubire, să nu încetăm din al căuta cu mintea, prin ascultarea cuvântului său și a învățăturilor sale, să  nu uităm să îl căutăm cu buzele, prin a ne ruga lui și prin al vesti altora, să nu uităm să îl iubim și să dăm mărturie despre el cu toată viața noastră, dacă va fi nevoie. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05, 06, 07, 08, 09,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?